410: Alaric, rege vizigot, a ocupat Roma care va fi jefuită timp de trei zile.
1893: Franța devine primul stat din lume care introduce înregistrarea autoturismelor.
1916: (14/27 august) România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial, de partea Antantei.
1941: Al doilea război mondial: Se semnează Carta Atlanticului, un document prin care Anglia și SUA și-au declarat țelurile politice comune. URSS a aderat la principiile cartei în septembrie 1941.
1974: Turcii invadează Ciprul. Circa 200 mii de ciprioți au devenit refugiați, șase mii de locuitori ai insulei au fost uciși, iar alți peste 1600 au dispărut fără urmă.
1980: Conduși de Lech Wałęsa, muncitorii de la Șantierele Navale din Gdańsk au declanșat grevele împotriva guvernului comunist, înființând sindicatul liber Solidaritatea.
În această zi s-au născut Frederic Wilhelm al Prusiei (1688), scriitorul englez John Galsworthy (1897) și actorul american de comedie Steve Martin (1945),
Pe 14 august au decedat regizorul german Bertolt Brecht (1956), compozitorul român Sergiu Celibidache (1996) și scriitorul polonez Czesław Miłosz (2004).
|
Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Shevchenko, a fost convocat la ministerul de Externe de la Chișinău. Secretarul de stat, Dumitru Socolan, i-a transmis ambasadorului o notă oficială, prin care a cerut scoaterea imunității diplomatice pentru atașatul miliar al...
( ) Citeşte tot articolulConfruntarea dintre președinta Maia Sandu și actualul Parlament, a început înainte de alegerile prezidențiale din noiembie, iar adevarata miză a conflictului dintre Preșdtita Maia Sandu și Parlament este reconfigurare strategică a puterii pentru viitori 7-8 ani....
( ) Citeşte tot articolulDupă ce a pierdut alegerile, imaginea lui Dodon continuă să se deterioreze.
( ) Citeşte tot articolulAnaliza de față pornește de la presupunerea că oferta înaintată recent de către Romgaz pentru preluarea participației ExxonMobil în proiectul gazier din Marea Neagră va fi, la capătul unui proces de negociere, acceptată.
( ) Citeşte tot articolulPulpa de miel cu rozmarin ii va surprinde pe cei dragi cu o aroma intensa si bogata.
( ) Citeşte tot articolul