(FOTO) Ambasadorul Poloniei a găzduit o expoziție a tinerilor pictori

publicat în Artă pe 2 Februarie 2014, 14:45

Arta ignoră hotarele și construiește adevărate poduri între oameni și comunități. Orice întâlnire între artiști - elevi sau profesori - contribuie la perpetuarea discuțiilor despre formele pe care le poate lua frumosul în culori, sunete și mișcări.  

Recent, la noua reședință a ambasadorului Poloniei, Artur Michałski, a avut loc o expoziție de pictură în care au fost expuse lucrările elevilor și studenților de la instituțiile de artă plastică din Chișinău. În noiembrie 2013, ei au pariticipat la prima ediție a concursulului de pictură „Jan Matejko” din Chișinău, organizat de ambasada Poloniei, Ministerul Culturii, Academia de Muzic Teatru și Arte Plastice și Zen Club Moldova. Odată ce s-a mutat în noua reședință, ambasadorul Artur Michałski a decis să arate lucrările și altor diplomați. Pentru a-i încuraja pe autori, a fost editat și un catalog al celor mai reușite picturi. „Sunt lucrări foarte diferite stilistic. Majoritatea lor sunt foarte reușite și pot să facă față unei expoziții profesioniste. Acest gest din partea ambasadei Poloniei este o posibilitate pentru noi să demonstrăm că noi avem valori”, consideră Sergiu Bădrăgan, profesor la Colegiul „Alexandru Plămădeală”. 


Portret de Leagul Carolina, premiul I la Concursul „Jan Matejko”, 2013

Printre invitați la expoziție s-au aflat și ambasadorii Franței, Germaniei, Ungariei și șefa misiunii OSCE în Republica Moldova, Jennifer Brush. „Am lucrat în Polonia și știu cât de important este Jan Matejko pentru cultura poloneză. Organizarea unei expoziții în numele lui este o onoare și un semn de prietenie. Sunt impresioantă de capacitățile tinerilor. Ei sunt cea mai mare bogăție a Moldovei”, a declarat Jennifer Brush.  


Cei mai buni elevii ai Colegiului de Muzică Ciprian Porumbescu au delectat publicul cu muzică clasică și improvizații de jazz

„Este un pas înainte pentru mine. Este foarte important ca una din lucrările mele să fie expusă aici ca să le vadă cineva. Așa îmi dau seama că trebuie să lucrez mai mult”, a spus Nina-Corina Luchianțeva, elevă la Colegul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”.



Câțiva invitați s-au arătat interesați de unele lucrări, iar ambasadorul Artur Michałski a spus că și-a ales un tablou pentru reședința sa. 

Timpul.md (I.M.)