Astăzi 26 Septembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 13:13
Abonamente

 
 

Istorie 24 Februarie 2014, ora 07:17

(În culisele Istoriei) TREI DECESE ALE UNUI SINGUR POET

Marime Font

Sunt poeți care trăiesc din poezie și sunt poeți care trăiesc pentru poezie.  

Al. Robot este numele literar a lui Alter Rotmann, poetul care s-a născut la Bucureşti, la 15 ianuarie 1916, în familia lui Carol Rotmann, fost meșteșugar și ajuns funcționar comercial și Toni Israel.

A cunoscut Basarabia din întâmplare. L-a găsit la București ziaristul Al. Terziman specializat în lansarea unor publicații basarabene, simpatizant al URSS și mort în Gulag. Acesta l-a și angajat la noua publicație Gazeta Basarabiei.
Al. Robot avea vreo 19 ani când a venit la Chișinău, unde s-a integrat în viața de provincie și a văzut-o astfel:
Provincie bogată în toamne și-n podgorii
Când sălciile-ngroapă hotarul mort la Prut,
Și-n apa zări-și scaldă aripile cocorii,
Cu luntrele-amintiri alunec prin trecut.
..............................................................
Hotarul de la Nistru cu apele păgâne
Își murmură povestea de jertfe și victorii,
Iar stepele se culcă sub aur viu de grâne,
Provincie bogată în toamne și podgorii.



(Basarabia. (Viața Basarabiei, 1937. - nr.5-6. - P.66.)).

Este greu de înţeles ce l-a făcut pe acest tânăr bucureştean, născut într-o familie cu preocupări comerciale să vină în 1935 la Chişinău, unde mediul literar era foarte modest, unde presiunea asupra basarabenilor în problema limbii române era foarte acută, unde se cerea ca tot ce este politic să nu aibă influenţe de stânga, căci se bănuia că Basarabia este bolşevizată.

A fost şi a rămas a fi un publicist de stânga. Era foarte harnic, a colindat ţinutul în lung şi-n lat, lăsând impresii foarte frumoase şi mărturii literare şi despre Vâlkov cu pescarii săi lipoveni, și despre Bugaz, şi despre Chişinăul cuprins de fierberea procesului antifascist al lui P. Constantinescu-Iaşi.

O temă preferată de el a fost portretizarea unor personalități ale epocii: balerina Ana Pavlova, balerunul Vațlav Nijinski, cântăreața Maria Cebotari, scriitorii Luigi Pirandello, Serghei Esenin, Edgar Poe, B.P. Hasdeu, Liviu Rebreanu, George Topârceanu, Panait Istrati ș.a.

Debutase la 16 ani cu o plachetă de versuri foarte promiţătoare Apocalips terestru (1932) şi era membrul cenaclului literar Zburătorul, diriguit de criticul literar Eugen Lovinescu.

A colaborat cu mai multe publicații ale vremii: Azi, Bobi, Cuvântul liber, Duminica Universului, Facla, Freamătul vremii, Meridian, Rampa, Reporter, Revista Fundațiilor Regale, Ulisse (1932-1933), Viața literară, Vremea.
Iar istoricul teatrului românesc Ioan Massoff l-a informat pe Mihail Straje, când acesta pregătea ediția Dicționar de pseudonime (București, 1973), că Al. Robot a semnat și cu numele de împrumut Alef.
În 1936 la Chișinău a reuşit să mai scoată încă o plachetă de versuri Somnul singurătăţii, despre care scrisese criticul George Călinescu în recenzia Al. Robot, Somnul singurătății din Adevărul literar și artistic (din 22 noiembrie 1936):
În timp ce poemele lui Valery sunt clare din prima clipă și sunt unitare, fiind intuite într-o clipă, Al. Robot procedează altfel, desigur dintr-o falsă teorie a hermetismului. Poemul lui se compune din asociațiunile cele mai disperate și mai neprevăzute, tocate și lipsite de ramă. În timp ce versul merge amplu și cere o desfășurare de forțe afective netezi, pânza lui interioară se strânge și se încurcă precum un păr de ceas plesnit. Cititorul pare legat ca Ivan Armeanul de cozile a două cămile care aleargă în două direcții diferite...

Moștenirea lui literară o constituie două caiete de poezii (în manuscris) Îmblânzitorul de cuvinte şi Plecările şi popasurile poetului, un roman inedit Muzik -hall şi un volum de schiţe, interviuri, reportaje. Intenționa să editeze un volum selectiv de poezii A înflorit Moldova, intenție despre care scrie revista Octombrie (1941, nr.1-2). Desigur că această idee i-a venit după 28 iunie 1940, respectiv şi titlul.
Niciodată n-a încercat să-şi mascheze opiniile politice. Era un simpatizant al mişcării comuniste și avea teamă de legionari şi revenirea lui în Basarabia, după 28 iunie 1940 n-a fost întâmplătoare. Era o decizie conştientă. Acest pas a și marcat prima moarte a poetului:
„Cu Alexandru Robot am fost coleg de redacție, la un ziar provincial.
...Cel de-al doilea război mondial se făcea simțit, de la o zi la alta bătea din în ce mai insistent la fiecare poartă, prevestind domnia lui întunecată și sângeroasă.
Într-o zi din acestea, l-am întâlnit (la București -n.n.) pe Al. Robot pe bulevard, colț cu Berzoianu, în dreptul unei cafenele, cu ochii lui mari, neastâmpărați, întrebându-mă:
- Ce fac, mă? Ce fac??
I se citea pe față o stare de groază, stăpânit fiind de un cutremur nervos, răpus de evenimentele de la orizont.
- Ce fac, mă? era întrebarea care îl chinuia cumplit.
Până la urmă, soluțiile pe care le-a avut, a rămas să le aleagă: să plece sau să rămână în țară.
Rămânând, își primejduia viața. Plecând, fără un ban într-o lume străină și necunoscută, era și mai cumplit. De aici se năștea acea aprigă întrebare:
- Ce fac, mă?
Înțelegând ce-mi cerea, mi-am dat seama că nici Dumnezeu din cer, dacă ar fi coborât atunci pe pământ, n-ar fi fost în stare să-i dea o povață.
Al. Robot, ca muți alții, se găsea în fața celei mai grele clipe din viață.
I-am spus cu sinceră și adâncă durere:
- Să faci, Al., ceea ce te îndeamnă conștiința.
Peste o zi sau două, am aflat de la prieteni comuni că Al. Robot plecase din țară.”
(Dominte Timonu „Alexandru Robot” în volumul
„Scară din umbră și lumină”, Chișinău 2008, pag.201-203).
Vestea că rușii au ocupat Basarabia l-a făcut să părăsească garnizoana din București și l-a adus prin greutăți la Chișinău.
Era în armată, era caporal. A fost scos în fața frontului și a fost umilit ca unul care a încălcat statutele militare.
Credea sincer într-un viitor luminos descris de presa din URSS.

Dar ideea lui Al. Robot de a se regăsi în noul sistem, era o amăgeală. Deși începuturile așa cum le descrie fosta lui soție Elena Lozovaia erau promițătoare:
Unde-i astăzi Piața Biruinței, pe atunci se afla Casa Eparhială, iar în ea -- o cafenea. Cafeneaua începu să servească drept loc de întâlnire pentru scriitorii și ziariștii rămași în Chișinău sau sosiți de curând. Acolo se legau cunoștințe, se discuta despre viața nouă, se trasau planuri de creație uneori, îl însoțeam și eu pe Al. Robot. La cafenea îl vedeam glumind în vecinătatea lui Meniuc, Costenco, Istru...
La sfârșitul lui aprilie 1941, la Uniunea Scriitorilor din Moldova a avut loc o serată de creație a lui Al. Robot. În cadrul ei au vorbit mai mulți scriitori, apreciind creația poetului de 25 de ani. Au vorbit frumos Costenco, Bucov, Istru, Corneanu, Vetrov și alții. După serata aceea, la 12 mai Al. Robot a fost primit în rândurile scriitorilor sovietici. A fost anul lui de bucurie, dar... (Gheorghe Budeanu, Portrete pe muchie de secol.--Chișinău, 2013).

Paradoxal, un poet avangardist în esenţă, cu o profundă subtilitate intelectuală, cu un talent literar veritabil, a acceptat să rămână pe un teritoriu ocupat în speranţa că numai în URSS talentul lui avangardist va fi apreciat pe merit. La o adică dacă ar fi să judecăm liber, Al. Robot a fost cea mai elementară victimă intelectuală a propagandei comuniste. El nici nu-şi imagina că scrisul lui rafinat va fi contrapus literaturii moldoveneşti din Transnistria, ce-l avea ca exponent de frunte pe Leonid Corneanu.

Registrul lui tematic după revenirea în Basarabia, după 28 iunie 1940, este pur și simplu uluitor. N-a rămas nimic din poetul de odinioară și redescoperim un stihuitor înregimentat în propagarea noii ideologii: Roada nouă, Moldova, Întâiul colhoz, Cântecul Patriei, Tinerețe sovietică, Primăvara colhoznică, Kotovski la Nistru, Serghei Lazo, Balada morții lui Tkacenko ș.a.

Al. Robot vedea URSS-ul cu optica împrumutată de la Alexandru Sahia, ziarist și militant comunist, despre a cărui carte interzisă de cenzură URSS azi a publicat o recenzie-recomandare în revista Reporter (nr.84-85, 7 noiembrie 1935):
El care în poezia Prefață ne dă o mostră de profesiune de credință:
Am îmblânzit cuvinte sălbatice, sfioase
Și le-am suit cu cerbii pe stâncile râpoase,
Ferindu-le de vârful săgeților bolnave
Când am citit primejdii în pași și în potcoave.
Le-am dat să ciugulească amurguri și poteci
Și setea lor am dus-o lângă izvoare reci.
În nopțile cu foșnet de taină, pentru ele,
Am jefuit fântâna de lună și de stele...
(Nistru,1967, nr.5).

În noua sa situație scrie Kotovski la Nistru, o baladă cu expunere cinematografică:

Pe drumuri ce albe spre Nistru se-ndreaptă,
Spre Nistru adânc singuratic,
Kotovski-eroul se duce în treapăd,
Iar calul nechează sălbatic.
... „Moldovă senină, tu baștina mea,
Mai dragă îmi ești ca o mamă!
Da, plec, că la Kremlin o roșie stea
Să lupt pentru Patrie cheamă.

Tu, Nistrule falnic, nu poți fi hotar,
Tovarăș cu noi este valul.
La apa ta caldă mă-ntorc mâine iar,
Din ea să-mi adap iară calul. ””
(Nistru, 1967, nr.5)
Intuiesc că dezamăgirea lui după un an de viaţă în regimul comunist a fost una profundă şi greu de reparat.
Aceasta a fost a doua moarte a poetului...
Mai ales că în 1941 apare la București Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui George Călinescu în care el este prezentat amplu în capitolul dedicat autorilor dadaiști, suprarealiști, hermetici, adică exact acei scriitori care nu cadrau cu ideologia proletcultistă promovată acerb de sovietici. Criticul G. Călinescu descoperă în opera lui momente revelatorii și afinități literare:
Bun versificator... cu strofe căzând în valuri ca niște mătăsuri grele. Fondul însă ușor mistificat. Senzualitate (uneori obscenități) balltazariene, tradiționalisme Pillat-Voronca, puse într-un hermetism barbian galopant, lipsit de orice ciment intelectual...
O mare promisiune erau versurile pastorale, pe care le hrănea ereditatea biblică a poetului... (pag.902).
Cuvinte potrivite acum pentru un epitaf...
Întotdeauna am încercat să înţeleg această tendinţă a unor creatori de a găsi un spaţiu ideal, unde li s-ar permite nestingherit să creeze şi să se afirme. Eu cred că acest spaţiu există numai în visele poeţilor, fiindcă orice societate preferă să ţină şi să controleze foarte rigid cadrul de expresie fie politic, fie poetic.
Ani de zile am locuit în aceeaşi curte cu fosta lui soţie, fără să bănuiesc cine este. Îmi părea o bătrânică foarte simpatică şi inteligentă, dar mai bătrână decât veacul şi simpatizată doar de pisicile ei. Gheorghe Budeanu a realizat un interviu cu această femeie publicându-l în volumul Portrete pe muchie de secol. (Chișinău, 2013) şi cred că, prin ceea ce ea a mărturisit la sfârşitul vieţii, nu numai că a întregit portretul poetului Al. Robot, dar a sporit şi enigma care mai planează asupra acestui destin...

Dispariţia lui rămâne o enigmă.

Martor al plecării lui în necunoscut a fost scriitorul David Vetrov:
Pe la sfârșitul lunii iulie 1941 eram la Odesa. Într-o zi, am văzut pe strada care ducea spre port o coloană mare de soldați. M-am dat în lături. De odată, aud că unul dintre ostași mă strigă pe nume. Era Al. Robot. Am alergat la el și am însoțit coloana de soldați mergând alături. Robot mi-a spus că ei toți se îndreptă spre debarcader, ca să se îmbarce pe unul dintre vapoarele ce va lua cursul spre Crimeea. Părăsindu-l, i-am urat noroc și izbândă. De departe, am urmărit cum soldații s-au urcat pe vapor. În curând a trebuit să fug la adăpost, căci sirenele anunțau iarăși apropierea avioanelor germane. După un bombardament strașnic, am ieșit din adăpost ca să aud o veste groaznică: vaporul ce ieșise acum o oră și ceva din port fusese lovit de o bombă inamică și s-a scufundat imediat cu cei 3000 de soldați pe care îi avea la bord. Robot fusese printre ei… (Gheorghe Budeanu, Portrete pe muchie de secol.--Chișinău, 2013).

Și a treia lui moarte, cea definitivă a fost intuită poetic:

„Am plecat. Sânt singurul sărac
Mulțumit de-atât de mult pământ,
Stăpânesc câmpie, drum și veac
Și sânt frate-al morilor de vânt...”

(Drumețul)  

Un articol de: Iurie Colesnic
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 25 Septembrie 2018, ora: 23:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul



Opinii & Editoriale 26 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Râmătorii de sensuri

Totul e înspăimântător de simplu: când ne naștem, fiecăruia, Dumnezeu îi dă câte un Boț de lut, căruia noi îi zicem DESTIN, îi pune în față un CRONOMETRU, dă startul și în perioada de timp rezervată noi trebuie să reușim să modelăm ceva din el.

() Citeşte tot articolul

Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md