Astăzi 21 Ianuarie 2019, Luni - Ultima actualizare la 20 Ianuarie 2019
Abonamente

Culinar.md 11 Ianuarie 2019, ora 14:38

(OPINIA NUTRIȚIONISTULUI) Dieta de "recuperare" după sărbătorile de iarnă

Marime Font

Zilele de Crăciun și Anul Nou înseamnă mai multă liniște și odihnă, desprinderea de realitatea de la serviciu sau de la școală și de grijile cotidiene, însă, de cele mai multe ori, relaxarea, indulgențele culinare și mai multe ore de somn ne aduc și niște kilograme în plus, afirmă nutriționistul Lygia Alexandrescu. 

"Acest lucru este valabil pentru întreaga familie, de la cei mari și până la cei mai mici. O dietă fadă sau de înfometare este cea mai păguboasă alegere, pentru că rezultatele se obțin rapid, însă ele nu sunt de durată", precizează nutriționistul.

Potrivit Lygiei Alexandrescu, după sărbători trebuie să se revină la o dietă echilibrată, ușor redusă caloric, pentru a corecta efectul exceselor alimentare din această perioadă.


În opinia sa, vegetarianismul strict nu este nici pe departe o soluție pe termen lung, însă este foarte utilă și recomandată o mărire a cantităților de fructe, legume, cereale integrale și semințe consumate în această perioadă a anului.

"Este important așadar să consumăm o mare diversitate de legume și fructe colorate pentru a putea beneficia la maxim de efectele lor asupra sănătății. Asta pentru că ele conțin o serie de substanțe nutritive fitochimice, care se combină și se completează reciproc în lupta pentru menținerea stării de sănătate. Din dieta întregii familii nu trebuie să lipsească legumele și fructele proaspete, cereale integrale bogate în fibre, proteinele de natură superioară din pește și lactate fermentate (chefirul, sana, laptele bătut)", subliniază Lygia Alexandrescu.

Totodată, dieta zilnică trebuie împărțită în trei mese principale și două gustări de fructe, iar între mese să se consume din abundență lichide care hidratează: apă și ceai neîndulcit.

Gustarea de fructe de dimineață poate fi formată din fructe mai dulci, cu indice glicemic superior, iar cea de după-amiază din fructe mai acre.

De asemenea, mișcarea joacă un rol esențial în activarea metabolismului și de aceea măcar activitățile fizice de rutină (mers pe jos, urcat scări, plimbare în parc, bicicletă, role) trebuie practicate.

"Femeile resimt cel mai acut cele câteva kilograme depuse în concediu și nevoia de revenire la siluetă și garderoba de birou implică o strategie clară și rapidă a stilului de viață după zilele de Crăciun și Anul Nou. Hidratarea este ingredientul cheie care menține echilibrul hidric și termic al corpului. Dieta trebuie să conțină alimente ușoare, bogate în nutrienți și sărace în grăsimi: carne de pește, ou fiert, brânză nesărată, salate din legume cu frunze verzi, fructe proaspete și cantități limitate de pâine cu secară. Micul dejun poate fi format din cereale integrale, fructe proaspete și ceai sau cafea. Gustarea de fructe de dimineață poate fi formată din prune uscate, mere, pere, o banană, iar cea de după-amiază din mere sau citrice. Prânzul poate să conțină pește gătit dietetic (la grătar sau la cuptor), o salată de legume proaspete, câteva linguri de orez integral gătit la abur, un lactat fermentat și ceai de plante cald. Cina poate să fie o salată cu brânză dulce și câteva migdale crude și iaurt", susține Lygia Alexandrescu.

Potrivit acesteia, bărbații trebuie să evite băuturile alcoolice, carbogazoase și în special pe cele cu aport de cofeină și zahăr.

Nutriționistul subliniază că pentru hidratare nu trebuie băute lichide foarte reci, pe care bărbații le preferă indiferent de anotimp, ci lichide calde sau la temperature camerei.

Totodată, alimentele condimentate (iuți și sărate) trebuie și ele limitate.

"Proteinele sunt substanțele cu rol structural, ajută țesuturile să crească și să se regenereze, iar bărbații au nevoie de mai mult de un gram de proteină per kg corp pe zi. Micul dejun poate să conțină alimente bogate în proteine, dar și carbohidrați complecși cu fibre. Proteinele pot fi luate din carne, ouă, lactate sau soia. Fibrele pot fi găsite în pâine cu secară. Fructele de sezon trebuie consumate la gustări. Prânzul poate să conțină o supă sau o ciorbă de legume, carne de curcan sau pește gătite dietetic, salată de vară cu lămâie și ulei de măsline, cartof copt, lactate. Cina poate să fie formată din brânzeturi nesărate (caș, urdă), legume la grătar sau salată asortată, pâine cu secară sau mămăliguța și iaurt", precizează nutriționistul.

Copiii nu trebuie supuși la diete restrictive pentru că au organismul în creștere și au nevoi nutriționale crescute, însă câteva reguli ar trebui stabilite pentru a avea un echilibru nutrițional, arată Lygia Alexandrescu.

"Este necesară limitarea numărului de calorii provenite din lichidele pe care le consumă copilul. Mulți copii beau zilnic prea multe sucuri de fructe și lichide carbogazoase. Evitarea meselor frecvente de tip fast-food este de asemenea o necesitate. Atenție trebuie dată mărimii porțiilor consumate la fiecare masă. O problemă comună a copiilor care cresc excesiv în greutate este faptul că sunt hrăniți cu porții mai mari decât necesarul. Încurajarea activității fizice zilnice trebuie să fie, de asemenea, o prioritate: plimbări cu părinții sau bunicii, joaca afară din casă, mersul pe bicicletă sau role, practicarea sporturilor în echipă. Limitarea timpului acordat televizorului și calculatorului și evitarea consumului de alimente în timpul acestor activități ajută la obținerea unei siluete zvelte a micuțului nostru", subliniază nutriționistul. 

sursa: agerpres.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 13:27

 Astăzi voi scrie despre socialism si cererile socialismului, deoarece ne vom lovi de ele în anii ce vor urma şi e bine să ştim de acum ce urmări vor avea asupra societăţii. Deşi aceste ideile sunt larg răspândite în mediul online* şi offline, am hotărât...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 13:03

 „Agresivitatea Kremlinului, inclusiv cea militară, este consecința directă a „acurateței” excesive a politici europene în domeniul securității. Iată de ce Rusia continuă să beneficieze de impunitate pentru organizarea protestelor în statele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 12:24

 Racheta a fost lansată de la baza aeriană americană Vandenberg din California.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 12:06

 Lacul Mercer, un lac subglaciar situat la aproximativ un kilometru sub gheaţa Antarcticii, a rămas nederanjat timp de 1.000 de ani, până când o echipă de cercetători a decis recent să vadă ce se ascunde în el. Descoperirile au fost surprinzătoare.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 11:53

 Peste 10.000 de persoane au mărşăluit prin Belgrad sâmbătă seara pentru a protesta faţă de preşedintele Aleksandar Vucic şi Partidul Progresiv Sârb (SNS) pe care îl conduce, solicitând respectarea libertăţii presei ca precondiţie pentru alegeri libere şi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 11:00

 Dacia Duster cu șenile este unul dintre cele mai utile automobile create vreodată. Și asta nu doar pentru că ne-ar fi tuturor necesară, la ce drumuri avem.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 10:30

Ce avere a moștenit un român care a îngrijit timp de 16 ani o bătrână în Italia: suma este colosală!

Ce avere a moștenit un român care a îngrijit timp de 16 ani o bătrână în Italia: suma este colosală!

Un român în vârstă de 47 de ani s-a trezit milionar peste noapte!

( ) Citeşte tot articolul

Sport 20 Ianuarie 2019, ora: 10:25

Ora de la care se joacă Simona Halep - Serena Williams, "duelul de foc" din optimile Australian Open

Ora de la care se joacă Simona Halep - Serena Williams, "duelul de foc" din optimile Australian Open

Simona Halep a învins-o pe Venus Williams şi acum e gata de meciul din optimi cu Serena.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 10:22

Igor Dodon și-a tras un video cum se crucește în pielea goală

Igor Dodon și-a tras un video cum se crucește în pielea goală

Grea e viața de președinte! În slujba poporului din zori și  până noaptea!  Uite așa, președintele nostru drag, n-a avut azi  parte de odihnă, măcar că a fost zi de sâmbătă. Dimineața și-a tras un selfie făcător de minuni cu Mitropolitul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 10:20

Șeful PDM l-a informat pe președintele în exercițiu al OSCE că au fost luate măsuri suplimentare pentru a asigura dreptul la vot al cetățenilor din diaspora la parlamentare

Șeful PDM l-a informat pe președintele în exercițiu al OSCE că au fost luate măsuri suplimentare pentru a asigura dreptul la vot al cetățenilor din diaspora la parlamentare

Progresul economic înregistrat de Moldova în perioada guvernării PDM este o contribuție la securitatea națională și regională, oferind în același timp țării noastre noi oportunități de cooperare în plan european. Declarația a fost făcută de către Vlad...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 10:17

Teodor Meleşcanu: Este esenţială crearea rapidă a unei majorităţi proeuropene după alegerile parlamentare din februarie

Teodor Meleşcanu: Este esenţială crearea rapidă a unei majorităţi proeuropene după alegerile parlamentare din februarie

Guvernul Filip a făcut într-o perioadă scurtă şi într-un context foarte greu paşi importanţi pe calea spre Uniunea Europeană. Reformele realizate până în prezent trebuie continuate, a declarat ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu, într-un...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 10:10

Primarul de Cimișlia, NEDUMERIT că Blocul „ACUM” a desemnat-o pe Domnica Manole în circumscripția nr. 40: „Îmi pare stranie candidata, dar și modul cum a fost înaintată”

Primarul de Cimișlia, NEDUMERIT că Blocul „ACUM” a desemnat-o pe Domnica Manole în circumscripția nr. 40: „Îmi pare stranie candidata, dar și modul cum a fost înaintată”

Primarul orașului Cimișlia, liberal-democratul Gheorghe Răileanu, dezvăluie că, în aprilie 2018, dânsul a fost desemnat candidatul din circumscripția uninominală nr. 40, în cadrul unei adunări comune a reprezentanților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS),...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 10:06

Singura eclipsă totală de lună din 2019, va fi vizibilă luni de dimineaţă, în România, pentru aproape o oră

Singura eclipsă totală de lună din 2019, va fi vizibilă luni de dimineaţă, în România, pentru aproape o oră

O eclipsă totală de Lună, singura din următorii doi ani, va avea loc luni dimineaţă şi va fi vizibilă în România.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 10:00

Peste 400 de moldoveni se vor aleși deputați pe circumscripțiile uninominale / Numele candidaţilor înaintaţi pe circumscripţiile uninominale

Peste 400 de moldoveni se vor aleși deputați pe circumscripțiile uninominale / Numele candidaţilor înaintaţi pe circumscripţiile uninominale Din editia print

Cele mai disputate circumscripții sunt în Chișinău, în stânga Nistrului și în diasporă

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 09:32

Comuniștii din China au găsit o metodă nouă ca să-și controleze cetățenii

Comuniștii din China au găsit o metodă nouă ca să-și controleze cetățenii

 Platforma WeChat din China va integra o nouă aplicație prin care datornicii vor fi puși pe hartă. Harta va fi vizibilă, că asta e partea mai ciudată, tuturor celor din jur.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2019, ora: 08:13

„Compromisul” pe care Trump este dispus să îl facă pentru încheierea blocajului guvernamental parţial

„Compromisul” pe care Trump este dispus să îl facă pentru încheierea blocajului guvernamental parţial

 Preşedintele american Donald Trump a comunicat un nou plan pentru încheierea blocajului guvernamental parţial şi a transmis că este dispus să facă un compromis, dar iniţiativa sa a fost respinsă de către Democraţi înainte de discurs, relatează BBC.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 22:22

Peste 50 de mii de oameni au luat parte la funeraliile lui Pawel Adamowicz, primarul din Gdansk

Peste 50 de mii de oameni au luat parte la funeraliile lui Pawel Adamowicz, primarul din Gdansk

 Polonezii și-au luat adio de la primarul orașului Gdansk, Pawel Adamowici, unul dintre cei mai respectați politicieni din țară, asasinat de un dezechilibrat mintal, duminica trecută. Peste 50 de mii de oameni au luat parte la funeralii în orașul-port de la Marea Baltică.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 22:17

România se pregătește pentru un Brexit dur, fără acord.

România se pregătește pentru un Brexit dur, fără acord.

 România se pregătește din vara anului trecut, sub coordonarea prim ministrului, pentru retragerea Marii Britanii din UE fără un acord. Este una dintre precizările făcute de Ministerul de Externe pentru Știrile TVR.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 22:13

Noi proteste în Ungaria împotriva Guvernului condus de Viktor Orban

Noi proteste în Ungaria împotriva Guvernului condus de Viktor Orban

 Mii de persoane au protestat sâmbătă în capitala Ungariei, Budapesta, împotriva Guvernului condus de prim-ministrul Viktor Orban şi a legii care modifică regimul orelor suplimentare, relatează Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 22:08

Laura Codruţa Kovesi acuzată că și-ar fi plagiat teza de doctorat

Laura Codruţa Kovesi acuzată că și-ar fi plagiat teza de doctorat

 Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj cere Ministerului Educației retragerea titlului de doctor acordat fostului procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, confirmând după un an de cercetări că aceasta și-ar fi plagiat teza de doctorat,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 21:49

Ce e cu mitul deochiului și de ce lumea mai crede în el

Ce e cu mitul deochiului și de ce lumea mai crede în el

 Dacă ești român, e imposibil să îți fi petrecut copilăria fără să fi auzit de celebrul deochi. Știi povestea: venea o rudă în vizită, seara se întâmpla să te simți rău, așa că părinții sau bunicii tăi trăgeau concluzia cea mai logică...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 21:45

Cel mai vechi tabel periodic al elementelor a fost descoperit într-o universitate din Scoția

Cel mai vechi tabel periodic al elementelor a fost descoperit într-o universitate din Scoția

 Tabelul periodic a fost descoperit într-un laborator de chimie de la University of St. Andrews, din Scoția. În depozitul departamentului de chimie nu s-a făcut curățenie generală încă de la deschiderea din 1968. Un efort de acest fel a fost făcut în 2014, iar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 21:40

Trei turişti, între care un copil, rătăciţi în munţii Făgăraş, recuperaţi după mai bine de 12 ore

Trei turişti, între care un copil, rătăciţi în munţii Făgăraş, recuperaţi după mai bine de 12 ore

 Trei turişti, între care un copil de 14 ani, care s-au rătăcit în Munţii Făgăraş, pe Valea Arpaşului, au fost recuperaţi de jandarmii montani după mai bine de 12 ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 12:54

Emilian Galaicu-Păun: „Românul s-a născut…” – poet sau proclet?!

Emilian Galaicu-Păun: „Românul s-a născut…” – poet sau proclet?!

 Cel puţin o dată pe an – de Ziua Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie (perfectă sincronizare a celor două ţări, România şi Republica Moldova!) – e de bun simţ să-i chestionăm pe urmaşii lui Vasile Alecsandri, cum e cu lectura poeziei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 12:22

Vladimir Putin în Serbia și politica Rusiei în Balcani

Vladimir Putin în Serbia și politica Rusiei în Balcani

Investiții masive, gazoducte, atragerea Serbiei în acordul de liber schimb al Uniunii Euroasiatice și alte „minuni”.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)