Astăzi 16 Septembrie 2019, Luni - Ultima actualizare la ora 15:10
Abonamente

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora 13:46

(VIDEO) Iată casa de milioane în care locuiește deputatul PAS, Dumitru Alaiba

Marime Font

Fostul consilier al lui Vlad Filat, actual deputat pe listele PAS, Dumitru Alaiba, se pare că trăiește pe picior mare. Chiar dacă pe facebook a făcut un live în care spunea că un mic frigider din biroul Parlamentului ar fi un lux pentru el, acesta locuiește într-o casă ce are un preț de piață de cel puțin 6 milioane de lei.

În declarația de avere însă, deputatul Dumitru Alaiba a indicat că ar deține începând cu anul 2017 doar 50% din casa și terenul pe care a fost construită aceasta. La valoarea acestui bun, deputatul din PAS a indicat modesta sumă de doar 30 mii euro. La o simplă cercetare pe site-urile de anunțuri imobiliare din Moldova, găsim însă că astfel de imobile de lux costă în respectiva zonă a municipiului Chișinău 350 000 și chiar 500 000 euro. Dezvăluirea a fost făcută de către Ion Harghel, în cadrul unei ediții a emisiunii „Într-un PAS bun”.


Autorul a decis astfel să arate adevărata față a deputaților din blocul ACUM care-și spun că ar reprezenta noua clasă politică. Despre Alaiba, Harghel a mai amintit că acesta a fost administratorul unei pagini de troll peledemiste, „Jios Aliansul”, pagină pe care o administra chiar din clădirea Guvernului Republicii Moldova. Alaiba a mai fost începând cu anul 2009, Șef-adjunct al Cancelariei de Stat. În anul 2012, Vlad Filat îl promovează pe Alaiba în funcția de Consultant în oficiul Prim-ministrului, iar în 2013, actualul deputat PAS este numit deja de către Vlad Filat în funcția de Șef al Secretariatului Consiliului Economic al Prim-ministrului și în paralel continua să trollească partidele de alianță PDM și PL. Autorul emisiunii a mai menționat că în timp ce șeful lui Dumitru Alaiba, Vlad Filat, punea împreună cu Veaceslav Platon pe brânci sistemul bancar al țării, Alaiba promova în presa lor „liberă” și „independentă” că va fi totul bine cu Banca de Economii. Ulterior însă, moldovenii au aflat că de la BEM s-a furat miliardul.

În cadrul aceleiași ediții, Harghel a menționat și alte persoane care au ajuns deputați pe listele blocului ACUM. Despre Maria Ciobanu a amintit că aceasta împreună cu alți deputați din PLDM, cereau insistent eliberarea lui Vlad Filat pe proprie garanție, dar și despre fostul liberal Lilian Carp, care în 2016 semna o declarație prin care se cerea ca Președintele de atunci, Nicolae Timofti, să-l nominalizeze la funcția de Prim-ministru, pe Vlad Plahotniuc. Despre Octavian Țîcu, autorul emisiunii „Într-un PAS bun” a amintit că s-a perindat pe la mai multe partide, inclusiv PL, PPEM-ul lui Iurie Leancă, dar și despre relația acestuia cu actualul deputat al Partidului ȘOR, Marina Tauber. Alți doi deputați din ACUM care au intrat în vizor, sunt Petru Frunze, fostul Primar al Puhoiului despre care presa a scris că mituia alegătorii în 2015 cu pește înghețat de proviniență dubioasă, dar și Sergiu Litvinenco, jurist și deputat PAS, al cărui tată este în prezent consilier local din partea PDM. Litvinenco a făcut partea din echipa prezidențială pe timpul lui Vladimir Voronin, apoi a oferit consultanță în Guvernul condus de Chiril Gaburici.



https://telegraph.md

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 12:33

Cunoscutul expert român Cristi Danileț a comentat pentru TVR Moldova inițiativa Guvernului Republicii Moldova referitoare la schimbarea procedurii de numirea a Procurorului General, prin abilitarea unei comisii constituite de Ministrul Justiției de a selecta candidaturile și a le...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 12:00

LIVE VIDEO /// Parlamentul se întrunește astăzi în ședință. Pe ordinea de zi: UN SINGUR SUBIECT. Dodon va veni cu un discurs în plen

LIVE VIDEO /// Parlamentul se întrunește astăzi în ședință. Pe ordinea de zi: UN SINGUR SUBIECT. Dodon va veni cu un discurs în plen

Parlamentul se va întruni astăzi, în ședință plenară, pentru a vota proiectul de modificare a legii procuraturii, inițiat de Guvern, care prevede o nouă procedură de numire a Procurorului General.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 11:52

Expertă anticorupție: Executivul și legislativul NU AR TREBUI să aibă un rol determinant în numirea Procurorului General

Expertă anticorupție: Executivul și legislativul NU AR TREBUI să aibă un rol determinant în numirea Procurorului General

Experta Mariana Kalughin atrage atentiția: „Un executiv și un legislativ, de obicei la patru ani, dacă nu mai des, se schimbă, judiciarul ni-i dat pentru totdeauna. Parlamentul se întruneşte astăzi pentru a modifica procedura de alegere a procurorului general. Miza nu e doar o...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 11:47

Câte secții de votare vor fi deschide pentru alegerile din 20 octombrie

Câte secții de votare vor fi deschide pentru alegerile din 20 octombrie

Pentru alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 vor fi deschise 1969 de secții de votare. Cele mai multe secții de votare se găsesc în circumscripțiile electorale:

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:49

Presa socialistă îl ATACĂ pe Năstase - a ÎNCĂLCAT Constituția prin înălțarea unui crucifix la MAI

Presa socialistă îl ATACĂ pe Năstase - a ÎNCĂLCAT Constituția prin înălțarea unui crucifix la MAI

Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a încălcat în mod evident Constituția prin instalarea crucifixului pe scara centrală a organului guvernamental - Ministerul Afacerilor Interne, informează portalul pro-socialist noi.md.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:47

Pagina de istorie: Câte parale face un leu?

Pagina de istorie: Câte parale face un leu?

Au trecut peste 150 de ani de când leul a devenit moneda națională a României. Aflați din Pagina de istorie de azi de unde i se trage numele leului românesc, cât valora și prin ce greutăți a mai trecut, de-a lungul timpului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:44

Alexandru Tănase: Reforma procuraturii și formula politizării perfecte

Alexandru Tănase: Reforma procuraturii și formula politizării perfecte

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Legii Procuraturii. În cadrul ședinței de Guvern, Premierul Maia Sandu a declarat: „Guvernul a votat cel mai important proiect de lege pe Reforma Procuraturii. Este o decizie curajoasă, asumată de colegii mei din Guvern, care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:27

Stanislav Pavlovschi și-a dat DEMISIA din funcția de vicepreședinte al PPDA

Stanislav Pavlovschi și-a dat DEMISIA din funcția de vicepreședinte al PPDA

Stanislav Pavlovschi şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Platformei Demnitate şi Adevăr. Informaţia a fost confirmată de către deputatul PPDA, Alexandr Slusari. Parlamentarul nu a oferit mai multe detalii. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:11

Zodiile care se umplu de bani în luna septembrie. Nimic nu le va sta în cale

Zodiile care se umplu de bani în luna septembrie. Nimic nu le va sta în cale

Ești sortit să ai succes și să câștigi mulți bani? Dacă nu știi răspunsul la această întrebare, astrele ți-l pot oferi. Toamna aceasta, unele semne zodiacale sunt destinate să facă bani. Este de ajuns să-și pună mintea la contribuție și norocul le va surâde....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:10

Noul guvern de la Kiev a anulat un contract american pentru gaze. Compania din SUA era asociată în proiect și cu o firmă românească

Noul guvern de la Kiev a anulat un contract american pentru gaze. Compania din SUA era asociată în proiect și cu o firmă românească

Ucraina a anulat un contract ce ar fi adus o investiție americană de sute de milioane de dolari. Înțelegerea se referă la exploatarea de gaze şi petrol offshore din Marea Neagră.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:08

Pretinși polițiști, puși sub arest la solicitarea procurorilor PCCOCS, pentru obținerea a 40 de mii de lei prin șantaj

Pretinși polițiști, puși sub arest la solicitarea procurorilor PCCOCS, pentru obținerea a 40 de mii de lei prin șantaj

Luni, 16 septembrie 2019, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță faptul că a obținut în instanța de judecată arestarea unui grup de indivizi, care au pretins că sunt polițiști și au pătruns în apartamentului unui...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:07

Secretarul General al OSCE vine mâine la Chișinău

Secretarul General al OSCE vine mâine la Chișinău

Secretarul General al OSCE Thomas Greminger va vizita Moldova între 17 și 19 septembrie pentru discuții cu oficiali de rang înalt din Moldova și conducerea politică de la Tiraspol.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:04

Un medic neurochirurg explică motivul pentru care Anastasia Zavorotnyuk nu poate fi operată de cancer

Un medic neurochirurg explică motivul pentru care Anastasia Zavorotnyuk nu poate fi operată de cancer

Un medic neurochirurg din Rusia a explicat de ce este imposibil ca Anastasia Zavorotnyuk să fie operată pe creier. Actrița este suspectată de una dintre cele mai insidioase și agresive tumori cerebrale. Medicii au spus că tumora cerebrală a fost inoperabilă. Informații despre starea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 09:57

Cele mai bune alimente pentru concentrare

Cele mai bune alimente pentru concentrare

Ginseng, peşte, fructe de pădure sau cofeină? Auzim atât de multe opinii în jurul nostru cu privire la cele mai bune alimente pe care le putem consuma pentru stimularea concentrării. Dar care dintre ele este cu adevărat reală? Nu negăm faptul că pe măsură ce...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 09:39

Ministrul Nicu Popescu întreprinde o vizită de lucru la Berlin

Ministrul Nicu Popescu întreprinde o vizită de lucru la Berlin

Continuarea dialogului moldo-german la nivel înalt, consolidarea relațiilor bilaterale în mai multe domenii, precum și asigurarea sprijinului Germaniei pentru parcursul european al Republicii Moldova vor fi subiectele abordate în cadrul vizitei de lucru a ministrului...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 08:43

Plahotniuc și-a vândut din avere. A rămas fără trei imobile și fără patru mașini / DOC

Plahotniuc și-a vândut din avere. A rămas fără trei imobile și fără patru mașini / DOC

Data completării: 13 septembrie 2019. Semnat digital. O nouă declarație de avere a fost depusă de către Vlad Plahotniuc, fostul lider al PDM. Potrivit documentului, fostul deputat și-a vândut mașinile și imobilele din țară.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 08:25

PROGNOZA METEO - 28 de grade în Chișinău. Vineri vremea se răcește - 17 de grade ziua și 5 grade noaptea / Un val de aer polar va răci vremea începând de marţi

PROGNOZA METEO - 28 de grade în Chișinău. Vineri vremea se răcește - 17 de grade ziua și 5 grade noaptea / Un val de aer polar va răci vremea începând de marţi

Un val de aer polar va răci vremea începând de marţi. Meteorologii spun că un val de aer polar coboară din nordul continentului. Peste noapte, temperaturile ar putea să scadă brusc chiar şi cu 20 de grade Celsius.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 16 Septembrie 2019, ora: 08:22

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 16 SEPTEMBRIE 2019. LEII POT AVEA PROBLEME DE SĂNĂTATE

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 16 SEPTEMBRIE 2019. LEII POT AVEA PROBLEME DE SĂNĂTATE

Horoscopul zilei de 16 septembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 16 septembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 16...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 16 Septembrie 2019, ora: 07:33

Ziua în care românii au devenit „toleraţi'”

Ziua în care românii au devenit „toleraţi'”

La 16 septembrie 1437 s-a încheiat, la Căpâlna, în Transilvania, "uniunea frăţească" cunoscută în istorie sub numele de "Unio Trium Nationum". În urma acestei întelegeri, românii, populaţia majoritară din Transilvania, erau...

( ) Citeşte tot articolul

CSI / Rusia 16 Septembrie 2019, ora: 07:00

(ANALIZĂ THE NEW YORK TIMES) Moscova a transformat Ortodoxia în armă pentru cucerirea Europei

(ANALIZĂ THE NEW YORK TIMES) Moscova a transformat Ortodoxia în armă pentru cucerirea Europei

Cupola de aur a Catedralei Ortodoxe de pe malurile Senei din Paris străluceşte în soare. Construită de guvernul rus că parte a unui nou centru cultural şi spiritual, ea are vedere spre cartierul plin de clădiri guvernamentale şi ambasade, scrie Andrew Higgins, editorialistul The New...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 06:33

Apă potabilă de calitate în raionul Leova din banii Germaniei

Apă potabilă de calitate în raionul Leova din banii Germaniei

În orașele Leova și Iargara a avut loc, recent, evenimentul de inaugurare a apeductului magistral Leova – Iargara, construit în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice de aprovizionare cu apă și canalizare a localităților din raionul Leova”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 05:51

Curentul vegan trece din bucătărie în garderobă

Curentul vegan trece din bucătărie în garderobă

Curentul vegan face un pas important, ieşind din bucătărie şi intrând în lumea modei, a hainelor, încălţămintei şi accesoriilor, relatează BBC, citat de Meduafax.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)