Astăzi 23 Februarie 2019, Sâmbătă - Ultima actualizare la 22 Februarie 2019
Abonamente

Politică 27 Noiembrie 2013, ora 15:08

(DEMERS OFICIAL) PL vrea ca Rogozin să fie declarat persona non grata în Republica Moldova

Marime Font

Doamnei Viceprim – ministru Natalia GHERMAN, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene 

DEMERS
În ultimii ani, în mod constant statului Republica Moldova i s-au adus grave ofense din partea lui Dmitri Rogozin, actualul vicepremier al Federației Ruse.

Primele „antecedente” neprietenești ale lui Dmitri Rogozin datează cu anul 1992, atunci când actualul locțiitor al lui Dmitri Medvedev, a organizat și a condus un grup de voluntari ruși, care au luptat în conflictul armat de pe Nistru, împotriva Republicii Moldova (a se vedea cartea „Враг Народа” („Duşmanul poporului”), capitolul „Calul Troian”, autor Dmitri Rogozin …„Pentru prima dată am ajuns în zona de conflict la sfârşitul lunii mai a anului 1992. (…) M-am întors la Moscova, pentru a aduna voluntari dornici să participe la acţiunile militare din Transnistria. Pe 23 iunie, m-am întors în stânga Nistrului şi deja mă aflam în cadrul detaşamentului de voluntari din Rusia şi Ucraina, pe traseul Dubăsari-Râbniţa”.
„Detaşamentele înarmate de fascişti români şi moldoveni au invadat Transnistria în 1992. Acestei cohorte i-au ripostat detaşamentele armatei transnistrene: cazaci, garda militară şi voluntari”, scrie Rogozin despre moldovenii care s-au ridicat întru apărarea vetrei strămoşeşti.
„Transnistria trebuie să revină fără întârziere în componenţa Federaţiei Ruse, conform voinţei poporului, exprimate în cadrul referendumurilor care au avut loc în această regiune”, mai crede Dmitri Rogozin.)


Odată cu reînceperea în 2009, a procesului de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană, atacurile impardonabile ale lui Rogozin la adresa statului nostru s-au întețit.

În cadrul vizitei din 2 septembrie de la Chișinău, Rogozin a declarat „va fi o iarnă grea, sper să nu înghețați”, opinia publică a perceput acest mesaj, drept o amenințare a lui Rogozin la adresa Republicii Moldova, având în vedere așteptatul Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius și demersurile Republicii Moldova de a parafa Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

În data de 13 noiembrie, aflat într-o vizită oficială la Bruxelles, Rogozin a declarat, citez: "…asocierea cu R. Moldova fără consultarea Transnistriei, în mod sigur, va duce la o slăbire a statalităţii moldoveneşti" şi la "dezgheţarea" conflictului transnistrean”.

Ieri, vicepremierul rus a recidivat din nou, declarând pe un site de socializare că politicienii din Republica Moldova și Ucraina sunt, citez: (fără traducere în limba română) „брюссельскиe шестерки”.

Parlamentul Republicii Moldova a aderat la ”Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice” din 18.04.61, prin Hotărârea Parlamentului nr.1135-XII din 04.08.92, Convenție care la art. 9 descrie modalitatea de declarare a unei persoane, ”persona non grata”,

Asemenea derapaje de la limitele principiilor diplomatice și a respectului față de statul Republica Moldova și implicit cetățenii acestuia nu trebuie admise și acceptate.

Având în vedere faptul că autoritatea responsabilă de relațiile diplomatice ale Republicii Moldova, este Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, solicit pregătirea și remiterea unei note verbale, prin care Dmitri Rogozin va fi declarat persona non grata în Republica Moldova și în mod implicit acestuia îi va fi interzis accesul pe teritoriul nostru.

Trebuie să menționez în context, că alt politician din Federația Rusă, deputatul Dumei de Stat, Vladimir Jirinovski, a fost declarat persona non grata în Ucraina (2006) și Kazahstan (2005), pentru ofense aduse acestor state.

Cu respect,

Deputat în Parlament
Valeriu MUNTEANU

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 19:29

Autoritățile de la Chișinău au informat astăzi Adunarea Parlamentară a OSCE despre imixtiunile grsolane ale Federației Ruse în procesul electoral din Republica Moldova. Deputatul democrat Sergiu Sîrbu s-a referit inclusiv la noul dosar fabricat de Moscova pe umele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 19:27

Administrația Națională a Penitenciarelor din Republica Moldova dezminte, într-un comunicat de presă, informațiile tirajate de o parte a mass-media privind pretinsa înjunghiere a lui Veaceslav Platon, în Penitenciarul nr. 13.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 16:12

Rareori ți-e dat să vezi o criză de identitate a unei formațiuni politice în ajun de alegeri precum cea prin care trece astăzi blocul ACUM. Câteva zile în urmă, vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate; Mihai Popșoi, a surprins pe toată lumea,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 16:11

Declanșarea de către Rusia a unui dosar penal în care ar figura Vlad Plahotniuc, poartă un evident caracter electoral câtă vreme acest lucru se întâmplă cu două zile înainte de alegerile din R.Moldova. De această părere este analistul politic Ion...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 22 Februarie 2019, ora: 16:00

Istoria limbii române: Câte cuvinte am moștenit din latină?

Istoria limbii române: Câte cuvinte am moștenit din latină?

Când vorbim despre viața cuvintelor românești trebuie să începem cu... începutul: am arătat în episodul precedent că limba română continuă latina, limba-mamă. Este un adevăr pe care nu mă sfiesc să-l repet ori de câte ori voi avea prilejul s-o...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:59

Fostul președinte al filialei Botanica a PPDA, Sergiu Cibotăreanu, susține că formațiunea condusă de Andrei Năstase nu este nici pe departe una proeuropeană. Potrivit lui, partidul format pe baza mișcării protestatare din 2015 a deviat foarte mult de la traseul său inițial....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:58

Mai mulți artiști iluștri își exprimă încrederea că PDM poate continua schimbările bune din Moldova, așa cum a făcut-o și în ultimii ani. Ei declară, în câteva mesaje live pe Facebook, că vor vota pentru Moldova și pentru fapte, nu vorbe, la alegerile...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:56

Unul din autoturismele care asigura protecția în cortegiul prezidențial a fost accidentat astăzi, în timp ce se afla în misiune.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:55

Astăzi povara fiscală pe care un angajator o simte este mai mică decât în urmă cu trei ani. Acest lucru se datorează actualei guvernări, care trebuie să-și continue actvitatea și după alegerile din 24 februarie, susțin managerii centrului comercial Grand Hall, într-o...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:54

Departamentului american pentru Securitate Internă a creat o universitate falsă, Universitatea din Farmington, pentru a lansa o capacană și pentru a aresta studenții străini care încearcă să rămână pe teritoriul american în mod ilegal, relatează The Guardian.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:53

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, şi omologul său lituanian, Dalia Grybauskaite, au semnat joi, la Varşovia, o declaraţie privind securitatea comună, care include coordonarea politicilor de apărare şi securitate ale celor două ţări în cadrul NATO şi al Uniunii Europene şi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 13:50 de Ana Marchitan

Duminică, 24 februarie, în R. Moldova, vor avea loc alegeri parlamentare ordinare. Astfel, pentru prima dată, cetățenii vor alege cei 101 deputați conform sistemului electoral mixt. Adică, 50 dintre aceștia vor accede în Legislativ pe liste de partid, mandatele urmând să...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 13:40

Plahotniuc, în timpul vizitelor la Iurceni, Vărzărești, Zberoaia: vom continua investițiile în infrastructură, în crearea de locuri de muncă și condiții sociale mai bune aici și în toate satele din țară

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 13:14

Editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, este convins că anunțul privind noul dosar penal deschis de ruși pe numele liderului Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, are legătură directă cu alegerile parlamentare de duminică.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 12:51

Liderul Partidului Politic ȘOR, Ilan Șor și formațiunea sa sunt gata să preia responsabilitatea guvernării Republicii Moldova pentru a transforma și moderniza țara. Ilan Șor, care s-a arătat convins de victoria formațiunii sale la scrutinul parlamentar de duminică, a declarat la o...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 12:17

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a făcut publice adresele și datele de contact ale secțiilor de vot deschise peste hotare pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 12:13

Partidul Democrat din Moldova a sesizat astăzi mai multe instituții internaționale și observatorii acreditați să monitorizeze alegerile din 24 februarie 2019, în legătură cu implicarea abuzivă a Federației Ruse în alegerile din Republica Moldova. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 11:56

Mai muli susținători și simpatizanți ai binomului PAS-PPDA își manifestă public dezamăgirea față de ultimele acțiuni și declarații ale liderilor acestuia, Maia Sandu și Andrei Năstase. Internauții iau în furci atât angajamentul de a nu încheia nicio...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 11:44

Încă 8 familii din municipiul Orhei și-au realizat visul pe care îl are practic fiecare tânăr din Republica Moldova: administrația publică locală a orașului le-a înmânat cheile de la noile apartamente sociale, pe care le-au primit în cadrul unui program...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 11:43

Biserica Ortodoxă Română condiționează recunoașterea autocefaliei Kievului

Biserica Ortodoxă Română condiționează recunoașterea autocefaliei Kievului

Biserica Ortodoxă Română (BOR) cere garanții scrise privind pastrarea identitatii culturale si lingvistice pentru parohiile românești din Bucovina și pune alte câteva condiții pentru recunoașterea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 11:32

Cetățenii așteaptă ca proiectele bune pentru Moldova, implementate de actuala Guvernare, să continue și după alegerile parlamentare din 24 februarie. Liderul, PDM, Vlad Plahotniuc, și vicepreședinții formațiunii, Andrian Candu și Pavel Filip, au îndemnat alegătorii,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 11:27

Legăturile dintre președintele moldovean, Igor Dodon, și cel rus, Vladimir Putin, au o componentă financiară directă. Astfel, cel puțin 70.000 de euro au intrat în contul fundației “Din suflet”, a Galinăi Dodon (soția președintelui Republicii Moldova).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 10:20

Organele de drept din Federația Rusă i-au mai deschis un dosar penal liderului Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, iar acest lucru se întâmplă cu două zile înaintea alegerilor parlamentare din 24 februarie, scrie ziarulnational.md

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 10:00

S-a dezlantuit cerul deasupra orasului. Dupa cateva zile de vreme insorita, a inceput sa ninga in capitala. De astazi vremea se raceste. Meteorologii au anuntat cod galben de schimbare brusca a vremii, valabil pana sambata.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)