Actualitate

(II) Cazul Lesnic. Copii şi morţi pe altarul zeiţei Themis

Copii neautentificate, ca probe în instanţă

Eliberat din arest preventiv la finele lui 2007, Tripăduş se pare că pune în practică un plan de răzbunare detaliat contra familiei Lesnic. Astfel, oricât ar părea de alogic, la 9 ianuarie 2008, el depune o cerere de chemare în judecată contra decedatului Mihail Lesnic şi a Irinei Lesnic, pretinzând că, în 2004, el le-ar fi împrumutat acestora 950 mii USD. Adăugând penalităţile şi dobânda, Tripăduş cere de la cei doi circa 1 mln. 300 mii USD. Fireşte, nu cunoaştem dacă tranzacţia a avut loc sau nu, însă, documentele anexate la cerere (toate în COPII simple, neautentificate la notar) par a fi mai mult decât dubioase. Mai întâi, e vorba despre un contract de împrumut, prin care Mihail Lesnic, chipurile, se obligă să întoarcă milionul până la 1 octombrie 2007 şi pune în gaj două imobile, două maşini „Mercedes” şi cota-parte a soţiei sale în „TAF-Service”. Urmează un proces-verbal al Adunării acţionarilor firmei, la care ar fi participat şi doi martori „aduşi de Lesnic”: Oleg Arhireev şi Boris Goraş. Se menţionează că Lesnic ar avea o altă familie în Ucraina, pentru a cărei întreţinere împrumută milionul de la „prietenul său Tripăduş”. Ciudăţenia aşa-numitului act constă în faptul că, deşi printre participanţii la adunare se indică şi numele Irinei Lesnic, în procesul-verbal se arată că soţul său preferă ca ea să nu ştie adevăratul motiv al împrumutului. În acelaşi proces-verbal se spune că acţionara Paulina Iurceac (mătuşa lui Tripăduş) lipseşte de la adunare pe motive de sănătate, însă ea e de acord cu orice decizie. Solicitată de noi, femeia ne-a spus că habar nu are cine e Lesnic şi nu ştie nimic: „Eu demult nu umblu pe acolo. Numai la început, m-a rugat consăteanul meu, Cambur, să iscălesc nişte hârtii. Mi-a spus că, poate, voi avea un câştig”, afirmă Iurceac.

Martorii au decedat

Urmează cea mai compromiţătoare COPIE – cea a actului de primire-predare a banilor. În ea se arată că, la 21 decembrie 2004, Tripăduş i-ar fi înmânat lui Lesnic 950 mii USD, în prezenţa soţiei acestuia şi a aceloraşi martori: Goraş şi Arhireev. Deşi Irina Lesnic e parte a tranzacţiei, totuşi, semnătura sa lipseşte. Căutându-i pe cei doi martori, am găsit-o doar pe soţia lui Goraş. Ea ne-a spus că soţul i-a MURIT în 2007, asigurându-ne că el nu l-a cunoscut nici pe Lesnic, nici pe Tripăduş. În plus, Elena Goraş nu a recunoscut presupusa semnătură a soţului său: „Documentul e nelegitim şi iscălitura nu e a lui. În ziua de azi, pentru bani se vând şi părinţii. Vă daţi seama cât a căutat Tripăduş un MORT, ca să-l implice în prostiile sale?”. Însă Goraş n-a fost singurul MORT. Apartamentul din Bălţi, unde a locuit celălalt presupus martor, Arhireev, e pustiu, dar vecinii ne-au spus că bărbatul a fost OMORÂT acum trei ani…

Chiar dacă învinuirea se baza doar pe COPII neautentificate, martorii şi unul dintre pârâţi erau MORŢI, judecătorul Valeriu Efros de la Judecătoria Centru a admis cererea lui Tripăduş. Surprinzător, el l-a scutit pe acesta şi de achitarea taxei de stat de 38 mii USD, după ce reclamantul a mai prezentat o COPIE – a unui certificat medical, în care se arăta că Tripăduş a fost externat din spital, „fiind forţat de CCCEC şi procurori” (asemenea precizări, de regulă, nu figurează în actele medicale). Inexplicabilă e şi concluzia judecătorului. Deşi presupusa externare data cu două luni mai devreme, judecătorul conchide (în ce temei?) că „intimatul este grav bolnav” şi îl scuteşte de achitarea taxei.
Vlad Butnaru, avocatul dnei Lesnic, a atenţionat imediat Curtea de Conturi despre prejudiciile aduse bugetului de stat prin încheierea dlui Efors. Şi Fiscul a reacţionat prompt, remarcând gafa judecătorului (foto 1). Totuşi, în cele din urmă, Curtea de Apel (CA) a menţinut încheierea în vigoare.

Alte copii, alţi morţi

După solicitările repetate ale avocatului de a fi prezentate în instanţă anexele în original, Tripăduş a încetat să mai vină la proces şi dosarul a fost scos de pe rol. Cele ce au urmat au arătat că bălţeanul şi-a luat special această pauză pentru a pregăti noi surprize: ulterior, la cererea sa, procesul a fost reluat şi el l-a câştigat în 90 de minute.
În primul rând, Tripăduş a mai prezentat instanţei o COPIE, a unui alt contract, autentificată de notar, în care se arăta că i-ar fi întors lui Lesnic 275 de mii USD, în prezenţa altor doi martori: Gheorghe Diaconu din s. Costeşti, Râşcani, şi Liuba Moroşan din Bălţi. Nici pe aceştia nu i-am găsit. Adresa Liubei Moroşan, indicată în COPIE, nu figurează în baza de date a Cadastrului. Iar Gheorghe Diaconu a MURIT în 2006. „Cu ce ocazie l-au găsit pe bărbatul meu pentru asta?”, se întreabă indignată văduva Larisa Diaconu. Vasăzică, martorii lui Tripăduş sunt morţi, iar lipsa lor fizică împiedică procurorii să-i audieze. E foarte important să remarcăm faptul că despre COPIILE respective s-a aflat după decesul martorilor, în 2008.

În al doilea rând, Tripăduş a venit în instanţă şi cu o expertiză judiciară a semnăturilor lui Mihai şi Irina Lesnic din actul de primire-predare a celor 950 mii USD. Efectuată la cererea bălţeanului de către expertul Alexandr Cravţov de la Centrul independent de expertize judiciare „Cexin”, expertiza constată veridicitatea semnăturilor. Întrebat de noi dacă a lucrat cu originalele sau copiile actelor, Cravţov ne-a răspuns afirmativ, dar mai întâi ne-a întrebat: „De partea cui sunteţi?”. Expertul a refuzat să facă vreun comentariu, dar a menţionat: „Informaţia e confidenţială. Pot să vă spun doar că am lucrat cu originale şi am avut în faţă imaginea semnăturilor. În rest, dl Tripăduş să explice judecătorilor şi procurorilor cum a obţinut această imagine”. Apropo, nu ştim cât de corecte sunt şi rezultatele expertizei lui Cravţov, deoarece Irina Lesnic susţine că nu a fost invitată să-şi depună semnătura pentru a fi verificată, aşa cum se practică în asemenea cazuri.

Comisarul de Edineţ nu mai răspunde la telefon

În al treilea rând, Tripăduş reuşise să autentifice la notarul Alexandru Antoficiuc din Edineţ toate COPIILE prezentate iniţial. Şi acesta, contactat de noi, ne-a spus că a văzut originalele, precizând, totuşi: „L-am întrebat pe dl Tripăduş de ce a venit la Edineţ şi el mi-a spus că, la Bălţi, este urmărit şi nu vrea să i se afle toate secretele. Când el a ieşit, m-am interesat de la colegii de la Bălţi ce prezintă Tripăduş. Am aflat că lor le stă de-acum în gât…”.

Dacă admitem că originalele chiar există, de ce oare Tripăduş nu le arăta şi instanţei? Tot el a găsit răspuns la această întrebare – chipurile, i-au fost furate din maşină, după ce a fost la notar. A prezentat, drept confirmare, şi un extras semnat de comisarul de poliţie Edineţ, Gheorghe Gâdei (foto 2), în care se arată că, la 26 iunie 2008, din automobil VAZ-2115 cu numerele de înmatriculare BL CR 363, parcat în preajma şcolii muzicale, au fost sustrase „mape cu dosare”. Apropo, în lista actelor declarate pierdute se menţionează anume cele care aveau legătură nemijlocită cu dosarul Lesnic: „contract de împrumut, procese verbale, titluri de proprietate, contracte de întoarcere a banilor, act de primire-predare, extras medical şi alte documente”. Am căutat explicaţii la comisarul Gâdei. După ce ne-a rugat să revenim mai târziu, ca să verifice materialele, el ne-a spus că, de fapt, din maşina lui Tripăduş s-a furat numai paşaportul tehnic: „Tripăduş a anunţat poliţia că i-a dispărut paşaportul tehnic al maşinii. Ne-am dus la faţa locului, dar el s-a urcat în maşină şi a plecat”. Când l-am întrebat pe comisar de ce a iscălit un document în care e scris cu totul altceva, el ne-a rugat să-l sunăm a doua zi. Apoi, timp de o săptămână, Gh. Gâdei nu a răspuns la apelurile noastre. Cu o singură excepţie, când ne-a minţit că am nimerit la comisariatul militar, deşi numărul format era anume cel din biroul său…

În a treia parte a acestui material, care va fi publicată mâine, veţi afla unele citate incredibile din hotărârea judecătorului Valeriu Efros, veţi înţelege care este diferenţa evidentă dintre copiile prezentate de Tripăduş, de ce CCCEC a mai deschis două dosare penale pe numele acestuia şi la ce stadiu ce află dosarul Lesnic.

Materialul a fost realizat cu susţinerea Centrului de Investigaţii Jurnalistice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *