Astăzi 25 August 2019, Duminică - Ultima actualizare la ora 11:05
Abonamente

Moldova 11 Mai 2016, ora 08:14    Din editia print

Călăul sovietic „domnește” în orașele Moldovei

Marime Font

În timp ce decomunizarea în Ucraina e în toi, în unele localități din Republica Moldova, la 25 de ani de la destrămarea URSS, monumentele lui Lenin mai ocupă un loc de cinste. 

Începând cu februarie 2014, în Ucraina, are loc lichidarea în masă a monumentelor lui Lenin. Fenomenul s-a declanșat după începerea Euromaidanului din Kiev și a luat amploare când Rusia a anexat Crimeea și a declanșat conflictul armat din Donbas. În prima fază, demolarea monumentelor avea un caracter spontan, fiind efectuată de autorități locale sau de persoane necunoscute. Pe 9 aprilie 2015, Rada Supremă a adoptat Legea privind condamnarea regimurilor totalitare comunist și național-socialist (nazist) în Ucraina. Legea prevede interzicerea simbolurilor sovietice și permite desecretizarea arhivelor KGB. Documentul a intrat în vigoare pe 21 mai 2015. Potrivit acesteia, toate monumentele lui Lenin urmează a fi demolate sau strămutate. De punerea în practică a noilor prevederi se ocupă Institutul ucrainean al memoriei naționale.

Directorul organizației, Vladimir Vetrovici, a spus că legea privind decomunizarea a creat posibilitatea de a salva instalațiile care prezintă valoare artistică. „Putem să arătăm mărturii ale trecutului sovietic în muzee sau parcuri, dar nu putem să admitem ca trecutul sovietic să rămână printre noi, pentru că asta ne deformează”, a argumentat Vetrovici. Până la începutul anului 2016, în Ucraina au fost demontate 800 de monumente ale lui Lenin.

Coborârea și urcarea lui Lenin

Republica Moldova, la fel ca Ucraina și alte foste republici ale URSS-ului, a moștenit un număr mare de statui, sculpturi și monumente sovietice. În procesul de mișcare de eliberare națională, primii lideri democratici ai Republicii Moldova au încercat să se detașeze de trecutul său totalitar. Imediat după tentativa de lovitură de stat de la Moscova din 18-21 august 1991, Parlamentul de la Chișinău a adoptat o hotărâre prin care a interzis activitatea Partidului Comunist din Moldova pe întreg teritoriul republicii. În acelaşi context, Prezidiul Parlamentului a adoptat, la 25 august 1991, Hotărârea „Cu privire la lichidarea monumentelor şi altei atributici a ideologiei comuniste”, al cărei termen de îndeplinire a fost 5 septembrie 1991.


Ca efect, monumentele lui Lenin, Engels și Marx au fost strămutate din centrul Capitalei. La fel s-a întâmplat și în celelalte localități. Însă, atunci când Partidul Comuniștilor a revenit la putere (2001-2009), în unele centre raionale, monumentele demontate au fost reinstalate, fiind vorba de Ocniţa, Lipcani, Râşcani, Edineţ, Donduşeni, Otaci, Făleşti. În încercarea lor de a reabilita moaștele sovietice, în decembrie 2008, la propunerea ministrului Culturii de atunci, Artur Cozma, deputații comuniști au inclus în Registrul monumentelor ocrotite de stat cinci monumente din Chișinău reprezentative ale regimului comunist: cel al lui Grigori Kotovski, al lui Serghei Lazo, al „Luptătorilor pentru puterea sovietică”, al „Eroilor comsomolişti” şi cel al „Eliberatorilor de sub ocupaţia fascistă”.

Totuși, Registrul monumentelor ocrotite de stat elaborat în anul 1993 nu conține statuile care îl reprezintă pe Lenin, chiar dacă unele din ele au fost reinstalate. În prezent, R. Moldova mai stau în picioare în jur de 15 monumente cu postura liderului bolșevic. Majoritatea lor se află în raioanele de nord și în autonomia găgăuză. Ultimul caz de demolare s-a înregistrat în iulie 2012, la Dondușeni. Și Consiliul raional Râșcani a luat atunci decizia de a demonta monumentul lui Lenin din centrul orașului, dar s-au opus Primăria și Consiliul orășenesc, și monumentul a rămas neatins. Menționăm că, în afară de acestea, în R. Moldova, mai sunt trei monumente ale altui bolșevic, fondatorul Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești din stânga Nistrului, Grigori Kotovski.

Persona non grata la Călărași

Orașul Călărași se poate mândri cu faptul că a scăpat de monumentul lui Lenin, încă în primul an de independență a R. Moldova. S-a întâmplat imediat după puciul de la Moscova. „În zori, întorcându-ne de la Chișinău cu mașinile, după un miting în Piața Marii Adunări Naționale, mi-a venit ideea să dăm jos monumentul lui Lenin din Bucovăț. Am luat o frânghie, i-am pus funia la gât și l-am izbit de pământ. Acum, în acel loc, se construiește o biserică”, își amintește Sergiu Cojocaru, care ocupa în acea vreme funcția de vicepreședinte de raion. Aceeași soartă au avut monumentele din Pârlița, Rădenii Vechi și alte sate. A venit rândul și celui din Călărași. „Am zis că urc la birou să scriu o decizie, ca apoi să-l demontăm pe Lenin cu macaraua, frumos. Dar când am revenit să o citesc oamenilor, monumentul lui Lenin era deja trântit cu nasul în granit”, povestește fostul vicepreședinte. Ulterior, în aceeași zi, unghenenii au cerut și ei ajutor. „Când am ajuns la Ungheni, era multă lume în piață, s-a organizat un miting. Noi am anunțat demontarea monumentului din Călărași și lumea, în două mișcări, l-a dat jos pe cel de la Ungheni”, își amintește Sergiu Cojocaru. În aceeași perioadă, fostul președinte de raion, apoi șef al Direcției cultură a contribuit la redenumirea străzilor din Călărași, instalarea bustului lui Mihai Eminescu și ridicarea unei cruci în memoria eroilor călărășeni care au luptat în Armata Română. Venirea agrarienilor la putere, însă, a pus capăt altor planuri. „Am devenit persona non grata la Călărași. Nu puteam să mă angajez, că aici toți erau supărați că le-am demolat averea. Mulți ani, comuniștii mi-au purtat pică”, spune Sergiu Cojocaru. Totuși, chiar dacă erau la putere, comuniștii nu au îndrăznit să-l reinstaleze pe Lenin la Călărași.

Am putea să-l topim pentru alte monumente

Acum monumentul de bronz al lui Lenin din Călărași stă culcat într-un depozit al Gospodăriei comunale din localitate. Când era șef al Direcției cultură, Sergiu Cojocaru propunea să-l taie în bucăți și să facă din metalul topit un monument al lui Ștefan cel Mare. Cam aceeași soluție de reutilizare propune și actualul șef al direcției, Dumitru Trifan. „Am propus să topim bronzul și să facem șase busturi ale domnitorilor moldoveni pentru o alee din oraș, dar înainte de asta trebuie sfințit metalul”, glumește funcționarul local.
Întrebați cine e responsabil de păstrarea sau demolarea monumentelor lui Lenin, ambii interlocutori s-au referit la autoritățile locale. „Un primar gospodar poate convinge oamenii, poate să facă în localitate monumente și străzi frumoase”, spune Sergiu Cojocaru.

 
Dumitru Crudu, scriitor

Părerea mea e că monumentele sovietice ar trebui demontate şi aruncate la gunoi sau duse într-un muzeu al comunismului. Dar în niciun caz lăsate în centrul oraşelor. Epoca aia a trecut, nici monumentele nu-şi mai au rostul. Trăim o altă epocă, avem nevoie de alte monumente, care să reprezinte valorile lumii de azi.
Prezenţa lor îi asigură pe nostalgici că timpurile alea se vor întoarce și lucrează în favoarea partidelor cripto-sovietice.


Oficial, Lenin este ilegal

În 2014, de Ziua Independenței, activista civică Domnica Cemortan a fost la Edineț și a vopsit „pantalonii lui Lenin” în culorile tricolorului. Ea ne-a povestit ce a urmat:

„În urma unei plângeri din partea comuniştilor, am primit o amendă pe care am contestat-o desigur şi, în urma unui proces de judecată, am şi câştigat. Instanța mi-a dat câștig de cauză pentru că acel monument de 3m pe 3m din centrul oraşului Edineț nu este înregistrat în registrul monumentelor. Deci, oficial, este acolo ilegal şi nu este decât o bucată de piatră.
Reacţia oamenilor a fost diferită desigur. Însă, după ce l-am decorat pe Lenin, fiindcă era aşa gri şi trist, mulţi veneau să facă poze cu el, a devenit un punct de atracţie, însă nu a durat mult, deoarece comuniştii au depus efort maxim ca să îl revopsească în aceeaşi zi!”.

Cine a fost Vladimir Lenin?



Vladimir Ilici Lenin (nume originar Ulianov), a fost un revoluționar rus care a condus partidul bolșevic, primul premier al Uniunii Sovietice. Venirea bolșevicilor la putere în 1917 a declanșat războiul civil în Rusia. Teroarea roșie, declanșată de Lenin și camarazii săi, în septembrie 1918, a produs sute de mii de victime. „Printr-o teroare sistematică, vom găsi mijloacele de a reduce omenirea la cel mai jos nivel al existenţei. Este absolut necesar pentru stabilirea puterii noastre...“, supralicita Lenin, care a inventat lagărele de concentrare în 1919. În 1922, erau 22 de asemenea lagăre, iar un an mai târziu ajunseseră la 65. Tot Lenin a semnat ordinul de asasinare a ultimului țar rus și a familiei sale, Nicolai al II-lea.

„Spânzuraţi neapărat măcar o sută de chiaburi cunoscuţi, scrie Lenin pe 11 august 1918. Luaţi prizonieri, pentru ca oamenii de pe o distanţă de o sută de kilometri să tremure.” Lenin a dat ordinul de distrugere a clerului „reacționar”. Urmarea a fost moartea a 2700 de preoți și a 5000 de călugări și călugărițe.

Un articol de: Ion Macovei Contactează autorul
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 25 August 2019, ora: 11:05

Despre o posibilă paralizie geopolitică

Despre o posibilă paralizie geopolitică

Fiecare zi care trece demonstrează că “înțelegerea politică temporară” dintre blocul „pro-european” ACUM și Partidul Socialiștilor din R. Moldova, pe baza căreia liderii pro-europeni “împart butoanele de putere” cu rușii mobilizați...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 10:29

Năstase se teme să rostească numele lui Dodon și Șoigu

Năstase se teme să rostească numele lui Dodon și Șoigu

Cred sincer că niciun om de pe acest Pământ, printr-o vizită la Chișinău, nu poate schimba istoria poporului nostru, anunță Ministrul de Interne Andrei Năstase.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 10:13

Rușii aruncă bani în vânt / Piața goală la concertul organizat de Igor Dodon

Rușii aruncă bani în vânt / Piața goală la concertul organizat de Igor Dodon

Piața Marii Adunări Naționale a fost aseară goală la concertul organizat de președintele țării, iar Igor Dodon s-a “părafinat” în fața ministrului rus Serghei Șoigu. Despre aceasta a scris Mihai Ghimpu pe pagina sa de Facebook.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 10:09

Patru evrei din România care au trăit momentul 23 August 1944. De la „rușii au adus democrația”, la „au venit soldați care nu văzuseră niciodată un ceas”

Patru evrei din România care au trăit momentul 23 August 1944. De la „rușii au adus democrația”, la „au venit soldați care nu văzuseră niciodată un ceas”

Cum se raportează evreii dintr-un cămin de bătrâni din București la evenimentele din 23 august 1944? În această dimineață am ascultat punctele de vedere ale mai multor rezidenți din căminul de bătrâni al comunității evreiești „Moses Rosen” cu ocazia...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 08:22

Maia Sandu: Soluția politică pentru conflictul Transnistrean se va găsi mai ușor atunci când cei implicați în scheme vor face mai puțini bani în acest teritoriu

Maia Sandu: Soluția politică pentru conflictul Transnistrean se va găsi mai ușor atunci când cei implicați în scheme vor face mai puțini bani în acest teritoriu

Premierul Maia Sandu își dorește o relație bună cu Federația Rusă, iar parteneriatele strategice cu România,  Ucraina, și Statele Unite. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru postul de radio Europa Eliberă. 

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 25 August 2019, ora: 08:18

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 25 AUGUST 2019. SCORPIONII SE POT ÎNTÂLNI CU CINEVA DIN TRECUT

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 25 AUGUST 2019. SCORPIONII SE POT ÎNTÂLNI CU CINEVA DIN TRECUT

Horoscopul zilei de 25 august 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 25 august 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 25 august...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 07:56

Două avioane din R. Moldova, la un pas de tragedie. Erau cât pe ce să se CIOCNEASCĂ în aer / Ar fi vorba de o aeronavă a companiei FlyOne cu 140 de pasageri la bord

Două avioane din R. Moldova, la un pas de tragedie. Erau cât pe ce să se CIOCNEASCĂ în aer / Ar fi vorba de o aeronavă a companiei FlyOne cu 140 de pasageri la bord Foto: Aeronava EK32002

Un angajat al MoldAtsa, spune că două avioane erau cât pe ce să se ciocnească, iar responsabilii au ascuns acest fapt. Eugen Sajin a scris pe pagină să de Facebook că au trecut 60 de zile de la un grav incident aeronautic în spațiul Republicii Moldova cu urmări tragice.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 07:27

RUȘINOS! Lașitate MAXIMĂ - Ministerul de Externe și cel al Apărării de la București îi dau UNDĂ VERDE lui Șoigu să zboare deasupra României pentru a SĂRBĂTORI ocuparea României de către bolșevici

RUȘINOS! Lașitate MAXIMĂ - Ministerul de Externe și cel al Apărării de la București îi dau UNDĂ VERDE lui Șoigu să zboare deasupra României pentru a SĂRBĂTORI ocuparea României de către bolșevici

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, nu va zbura direct prin Ucraina pentru a ajunge la noi. Odată ce are interdicție prin această țară, el este nevoit să ocolească prin statele UE. Va zbura deasupra Poloniei, Slovaciei, Ungariei și României, după care va ajunge în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 07:16

În cadrul „vizitei private” în Moldova, Ministrul rus al Apărării Șoigu a inspectat trupele de ocupație rusești din Transnistria și a distribuit medalii militarilor ruși

În cadrul „vizitei private” în Moldova, Ministrul rus al Apărării Șoigu a inspectat trupele de ocupație rusești din Transnistria și a distribuit medalii militarilor ruși

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a vizitat teritoriile ocupate din regiunea transnistreană, după ce s-a întâlnit sâmbătă, la Chişinău, cu președintele Igor Dodon și a participat la evenimentele organizate de Partidul Socialiștilor pentru sărbătorirea a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 07:05

În timp ce România taie finanțarea pentru presă românească - Igor Dodon lansează nou fals propagandistic finanțat și realizat de agentura rusească

În timp ce România taie finanțarea pentru presă românească - Igor Dodon lansează nou fals propagandistic finanțat și realizat de agentura rusească

În timp ce liderii blocului ACUM, în cârdășie cu artizanii națiunii civice moldovenești, aburesc societatea cu tot felul de tâmpenii despre deconectarea „butonului geopolitic”, Igor Dodon merge consecvent pe propria agenda. Astăzi a lansat la lansarea unui...

( ) Citeşte tot articolul

Sport 25 August 2019, ora: 05:41

​Formaţia Napoli, cu fundaşul Vlad Chiricheş rezervă, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-3, echipa Fiorentina, în prima etapă a campionatului Italiei.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 25 August 2019, ora: 00:42

Căldurile ridicate specifice verii sunt o adevărată provocare pentru organismul nostru. Este foarte important să ne hidratăm corespunzător și să consumăm cât mai multe legume și mai ales fructe. Mai jos găsiți o listă cu fructele de sezon care au nenumărate beneficii asupra...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 00:01

Monitorul Oficial al R. Moldova - Sărbătoarea națională LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ

Monitorul Oficial al R. Moldova - Sărbătoarea națională LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ

În contextul mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor '80 din RSSM, la Chișinău are loc Marea Adunare Națională de la 27 august 1989, o întrunire la care participă aproximativ 750.000 de oameni (circa 1/6 din populația de atunci a republicii). În...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 19:42

Nicolae Negru: Venirea lui Bolton la Chișinău este un semnal de îngrijorare față de întărirea influenței ruse în R. Moldova

Nicolae Negru: Venirea lui Bolton la Chișinău este un semnal de îngrijorare față de întărirea influenței ruse în R. Moldova

 Vizita de săptămâna viitoare a consilierului președintelui SUA pentru securitate națională, John Bolton, nu este deloc întâmplătoare, consideră editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru. Aceasta are loc în contextul întăririi influenței ruse...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 12:41

Persoana care-i scrie discursurile Maiei Sandu este criticată de un analist politic

Persoana care-i scrie discursurile Maiei Sandu este criticată de un analist politic

Nu stiu cine ii scrie Premierului cuvantarile, dar chiar rog aceasta persoana sa fie mai specifica si sa duca gandurile pana la capat, opinează analistul politic Dionis Cenușă

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 12:16

Butonul geopolitic a fost reconectat: Şoigu, alături de Dodon şi Greceanîi sărbătoresc 75 de ani de la atacarea României de către URSS

Butonul geopolitic a fost reconectat: Şoigu, alături de Dodon şi Greceanîi sărbătoresc 75 de ani de la atacarea României de către URSS

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a ajuns la Chişinău. Alături de preşedintele Igor Dodon, speakerul Parlamentului Zinaida Greceanîi şi omologul de la Chişinău Pavel Voicu, participă la Ceremonia de Comemorare „Dincolo de tăcere...” de la Complexul Memorial...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 10:26

Atenție! Cozi de KILOMETRI la punctele de trecere Palanca și Tudora

Atenție! Cozi de KILOMETRI la punctele de trecere Palanca și Tudora

(update) Se menține trafic intensiv și un flux continuu în punctele de trecere Palanca și Tudora. Totodată, rândul mașinilor format de dimineață în punctul de trecere Criva-Mamaliga a fost redus la circa 30 de autovehicule. În continuare se lucrează la capacitate maximă. De la ora...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 09:34

Președintele pro-rus Igor Dodon pretinde că are monopol pe instituirea zilelor de doliu și are „întrebări” la Guvern

Președintele pro-rus Igor Dodon pretinde că are monopol pe instituirea zilelor de doliu și are „întrebări” la Guvern

Președintele pro-moscovit, socialistul Igor Dodon nu a participat ieri la „Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare” instituită de către Guvern, din motivul că „astfel de zile sunt instituite de către președintele țării prin decret...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 24 August 2019, ora: 09:14

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 24 AUGUST 2019. CAPRICORNII AU NEVOIE DE ODIHNĂ

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 24 AUGUST 2019. CAPRICORNII AU NEVOIE DE ODIHNĂ

 Horoscopul zilei de 24 august 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 24 august 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 24...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 09:00 de George Mârzencu

exclusiv URSS a jefuit Basarabia, cărând din ea zeci de mii de vagoane. Premiera unor documente din ARHIVĂ!

URSS a jefuit Basarabia, cărând din ea zeci de mii de vagoane. Premiera unor documente din ARHIVĂ! Foto: foto simbol

Propaganda sovietică a bârfit zeci de ani la rând, precum că, Administrația Românească, în retragere din Basarabia, de două ori, în 1940 și 1944, ar fi luat cu sine și multe bunuri de ale basarabenilor. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 08:23

România, Polonia și țările baltice au adoptat o declarație comună prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Polonia și țările baltice au adoptat o declarație comună prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov

 În timp ce guvernarea de la Chișinău „deconectează butonul geopolitic” România, Polonia și țările baltice, au adoptat o declarație comună prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov: „Împreună putem combate campaniile de dezinformare și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 00:47

OPINIE / Vă place ce ați ales la Curtea Constituțională?

OPINIE / Vă place ce ați ales la Curtea Constituțională?

Lucrurile sunt foarte proaste. Doar naivii nu văd asta. Și nu e om mai orb decât cel care nu vrea să vadă, și mai surd ca cel ce nu vrea să audă. Și tot cu regret, s-a creat așa o ostracizare, încât dacă îndrăznești să ai o voce critică, ești imediat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 00:24

Octavian Țîcu: Declarația de Independență a Republicii Moldova condamnă Pactul Molotov-Ribbentrop și cere lichidarea consecințelor acestuia, ceea ce înseamnă Unirea cu România

Octavian Țîcu: Declarația de Independență a Republicii Moldova condamnă Pactul Molotov-Ribbentrop și cere lichidarea consecințelor acestuia, ceea ce înseamnă Unirea cu România

Pactul Ribbentrop - Molotov este denunțat în Declarația de Independență a Republicii Moldova, iar aceasta stipulează necesitatea de reîntregire, susține istoricul și deputatul Octavian Țîcu, într-un interviu pentru Radio Chișinău:

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 00:10

FOTO / Dodon și Vlah nu dau DOI BANI pe Maia Sandu și au SFIDAT DESCHIS ziua de DOLIU decretată pe 23 august și NU au arborat drapelul în BERNĂ

FOTO / Dodon și Vlah nu dau DOI BANI pe Maia Sandu și au SFIDAT DESCHIS ziua de DOLIU decretată pe 23 august și NU au arborat drapelul în BERNĂ Foto: Dodon o ignoră deschis pe Maia Sandu

„Șefii” din UTAG au ignorat faptul că Guvernul Maiei Sandu a declarat ziua de 23 august zi de doliu național, Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare. Bașcanul Vlah, care este și membru al Guvernului, nu s-a conformat deciziei de a arbora...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 23:22

John Bolton, consilierul lui TRUMP pentru securitate națională vine în R. Moldova pe 29 august / Maia Sandu și alți membri ai Guvernului merg în SUA săptămâna viitoare

John Bolton, consilierul lui TRUMP pentru securitate națională vine în R. Moldova pe 29 august / Maia Sandu și alți membri ai Guvernului merg în SUA săptămâna viitoare

Guvernării i se închidea ușa în față în marile capitale ale lumii: Washington, Bruxelles, Berlin și alte capitale importante, iar țara se afla într-o autoizolare oligarhică.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)