Astăzi 22 Februarie 2018, Joi - Ultima actualizare la ora 08:43
Abonamente

Atitudini 16 Aprilie 2010, ora 09:17    Din editia print

Marime Font

De ce trebuie scoasă la lumină rezistenţa anticomunistă?

„De cunoaşterea acestei istorii, zicea un bătrân luptător, au nevoie tinerii de azi şi de totdeauna. Pentru ca exemplul nostru să le fie de învăţătură şi de îndemn. Pentru ca atunci când Stalinii şi Jirinovskii ar îndrăzni să repete invazia, ei să fie la datorie”.

a

 

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Propaganda sovietică nu a recunoscut niciodată existenţa unei mişcări de rezistenţă în Basarabia. Cei care aveau un alt mod de gândire decât cel oficial, care au avut curajul să se pronunţe împotriva regimului erau etichetaţi drept criminali, terorişti, bandiţi, tâlhari etc. Autorităţilor nu le era convenabil şi nu puteau să spună nici chiar în materialele secrete că la lupta împotriva lor s-au ridicat oamenii cei mai buni din teritoriile ocupate.

Arhivele secrete ale fostului regim, accesibile astăzi cercetătorilor, conţin mărturii relevante despre atitudinea românilor basarabeni, dar şi a minoritarilor faţă de noua stăpânire. Mulţi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, care aşteptaseră cu nerăbdare sosirea Armatei Sovietice, văzând jafurile şi devastările comise de ostaşii sovietici, le-au devenit ostili pe faţă, formulându-şi lozinca: „Ce ar fi, tot mai bine este cu românii”.



Odată cu venirea Armatei Sovietice, Maria Baradja din s. Taraclia, bulgăroaică, soţul căreia fusese deportat în 1940, a început să desfăşoare printre ţărani agitaţie antisovietică, îndemnându-i să mai aştepte puţin, întrucât „în primăvara anului 1945 în Basarabia din nou vor veni salvatorii noştri români” şi din nou „vom duce o viaţă bună”. Ţăranul Mihail Stefoglo din s. Cazaclia, găgăuz, chema sătenii la nesupunere, îndemnându-i „să nu predea pâinea statului, să se ascundă de mobilizare şi să-şi regrupeze forţele pentru a întâmpina Armata Română”. Un alt ţăran, Fiodor Anghelcev, din s. Tătar-Conciac, judeţul Cahul, găgăuz, îndemna ţăranii „să se străduie, prin orice metode, să nu nimerească în Armata Roşie”, întrucât „este ferm convins că în cel mult un an de zile Basarabia va fi eliberată de români sau englezi”. „Basarabia a fost şi va rămâne românească...”, susţinea acesta.

Numeroase documente ale securităţii constată că împotriva dictaturii comuniste se pronunţau şi foarte mulţi intelectuali, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale din ţinut: ruşi, evrei, ucraineni. Vom cita doar câteva fraze dintr-un raport secret, datat cu 1 iulie 1946, prin care conducerea superioară de partid era informată despre „declaraţiile duşmănoase şi calomnioase ale intelectualităţii cu simpatii antisovietice din or. Chişinău”.

„Trăim ca şi cânii cei flămânzi”, declara conferenţiarul A. N. Golubkina. Veşnic te gândeşti la o bucăţică de pâine, întruna te gândeşti la mâncare, eşti dezbrăcat, umbli în zdrenţe. Dacă citeşti gazetele, ţi se face greaţă de la fiecare rând. În fiecare rând se face tărăboi despre viaţa bună de la noi, despre foametea din străinătate”.

A. Kolesnikov, actor, constata: „Sovietele zic că ne-au eliberat. Într-adevăr ne-au eliberat, dar ne-au eliberat de viaţă bună. Mai înainte, pe timpul românilor, eu trăiam bine, câştigam bani şi puteam să-mi asigur întreaga familie, iar acum, împreună cu soţia, nu suntem în stare să ne hrănim. De-ar fi război mai repede. Ori am ajunge să trăim mai bine, ori am muri, deoarece aşa nu se mai poate trăi”.
„Va începe oare degrabă războiul, se întreba învăţătorul Robzevici, şi se va pune oare odată capăt fărădelegilor şi robiei sovietice?.. Acesta nu e stat, ci casă de nebuni... Pe timpul românilor, nu credeam propagandei româneşti despre laturile negative ale vieţii în URSS, iar acum vedem că realitatea sovietică este o grozăvie, în faţa căreia păleşte orice propagandă”.

Propaganda sovietică a negat nu doar existenţa stărilor de spirit antisovietice şi anticomuniste, dar şi modul barbar prin care organele de represalii s-au răfuit cu participanţii şi susţinătorii mişcării de rezistenţă din Basarabia. Toate formaţiunile antisovietice erau condamnate conform prevederilor art. 54-1 lit.a al CP („trădare de patrie”). De regulă, liderii formaţiunilor fiind condamnaţi la pedeapsa capitală, iar membrii activi - la 25 de ani privaţiune de libertate. Astfel, în cadrul unor procese judiciare înscenate de autorităţi au fost condamnaţi la moarte: liderii organizaţiei antisovietice „Armata Neagră” Ion Borş şi Teodor Coşcodan; liderul „Uniunii Democratice a Libertăţii”, Anatol Miliutin; 11 membri ai Partidului Democrat Agrar, inclusiv liderii acestuia Simion Zlatan şi Vasile Odobescu; liderul organizaţiei antisovietice „Partidul Libertăţii”, Constantin Condrat; un mare grup de membri ai organizaţiei ilegale „Maidahonda” în frunte cu Anatol Guma etc.
La 25 de ani de detenţie au fost condamnaţi cca 40 de membri ai „Armatei Negre”, 17 membri şi susţinători ai grupului antisovietic condus de Filimon Bodiu, cca 30 de membri şi susţinători ai Partidului Democrat Agrar, 29 de membri şi susţinători ai „Partidului Libertăţii”, 22 de membri şi susţinători ai „Uniunii Democratice a Libertăţii”. La ani grei de puşcărie au fost condamnaţi cca 100 de membri şi susţinători ai ONB „Arcaşii lui Ştefan”.
În ciuda represiunilor sângeroase, diverse forme de rezistenţă faţă de regimul sovietic nu au încetat să se manifeste pe tot parcursul existenţei regimului.

Elena Postică, doctor în istorie, membră a Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist

 

Un articol de: Opinia Cititorului
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 Februarie 2018, ora: 08:45

Omul pentru om e lup

Omul pentru om e lup Din editia print

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Februarie 2018, ora: 08:38

Cum a căutat un preot dreptate la Stalin

Cum a căutat un preot dreptate la Stalin Din editia print

( ) Citeşte tot articolul


Editorial 21 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Chișinău – o cauză pierdută

Ori de câte ori călătoresc undeva nu mă pot abține să nu compar situația altora cu cea de la noi. Mai ales acum că am călătorit în Ucraina, la Odesa. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Inițiere în dialog

Îmi amintesc deseori de profesorul meu de Noul Testament din primii ani de facultate. El ne cerea insistent să nu intrăm în polemici. Nici într-un caz cu cei care vor să ne demonstreze că ei au dreptate. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Februarie 2018, de Constantin Tănase

De ce Roșca atacă intelectualitatea

Scrisoare către învățătorii și profesorii din școli, licee, colegii și universități 

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Februarie 2018, de Dan Nicu

Comratul „la datorie” din nou împotriva unioniştilor

Găgăuzii ar trebui informați despre beneficiile unirii în limba lor și în cea rusă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Postul Mare

Începe din nou Postul Mare. O perioadă de bucurii duhovnicești, de timp pentru suflet, de slujbe minunate, de pocăință încununată de înviere.  

() Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Decembrie 2017, de Marin Basarab

Domnule Jereghi, ne așteptam să turnați filme, nu să vă turnați colegii

„Noi îl mustrăm întotdeauna pe tovarășul Stalin, și da, cu siguranță o merită. Însă eu vreau să întreb – cine a scris 4 milioane de denunțuri?” (Serghei Dovlatov)

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Decembrie 2017, de Octavian Țâcu

Dosarul Centenarului (V): Sfatul Țării în polemica dintre Ioan Pelivan și Pavel Miliukov

Spuneam în articolul precedent dedicat problemei legitimității Sfatului Țării la Conferința de Pace de la Paris (1919), că unul din cei mai importanți și înflăcărați apărători ai intereselor Basarabiei a fost Ion Pelivan.  

() Citeşte tot articolul