D-ale carnavalului

De la Carare la Donos si inapoi…

Ziaristul Arcadie Dobnos este un fel de parinte al umorului din R. Moldova. In „Cuvant inainte” la cartea sa „Situatii comice”, in care insereaza parodii, sfichiuri, sarje amicale, epigrame cu adresa s.a., scrise de la 1954 incoace, el marturiseste ca, in 1956, imediat dupa satisfacerea serviciului militar, si-a inceput cariera in redactia gazetei din raionul de bastina – Vertiujeni (s-a nascut in Ciripcau, Soroca, bastina lui Constantin Stere), unde, in afara de materialele ce tin de sectia agricola, organiza in fiecare numar (publicatia aparea de doua ori pe saptamana, specifica autorul), cate o pagina de satira si umor.

Tot aici, el aminteste ca la aceasta redactie i-a fost inoculata in sange profesia de ziarist, astfel incat, dupa absolvirea Universitatii de Stat din Moldova, urmatorii 46 de ani (1960-2006), i-a consacrat jurnalisticii, activand in cadrul unei singure publicatii, numite la inceput „Cultura Moldovei”, apoi „Cultura” si, mai tarziu, „ Literatura si Arta”, unde, pe langa obligatiile de serviciu, s-a angajat, din proprie initiativa, sa coordoneze si sa pregateasca pentru tipar pagina de satira si umor.

Modest din fire – noteaza in prefata volumului respectiv scriitorul Victor Prohin -, Alexandru Donos, trudind ani la rand la pregatirea rubricii in cauza, nu si-a zis niciodata director al „Beciului vechi”. Abia la „Literatura si Arta” dumnealui si-a inclus girul in sintagma „A.D.ministratia „B.V.” (semnatura in care primele doua majuscule semnifica initialele prenumelui si numelui sau), aceasta indicand, precum ca dansul este administratorul paginii cu pricina, precizeaza prefatatorul…

Iata o parodie dedicata lui Petru Carare si, intitulata sugestiv „Eu sunt aici”: Nu ma certa, maicuta,/ ca-s departe,/ ca nu mai vin in sat/ spre-a te vedea./ Eu sunt aici -/ deschide asta carte/ ca printre slove-i/chipul meu sadea./ Badita, mi te plangi/ca nu-ti scriu carte,/ de sapte ani ma vezi,/ numai in vis/, dar ia te du/ la librarie, frate,/ si-ai sa ma vezi/ in toate ce le-am scris./ Si tu-mi scrii, soro, /insa n-ai dreptate/ ca satul meu/ uitarii mi l-am dat/, ia uita-te si vezi/ in asta carte/ de cate ori repet cuvantul sat!”. Mai clar: pe Alexandru Donos il gasiti in aceasta carte. Cititi-o…

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *