Actualitate

Deputaţii vor fi lipsiţi de imunitatea parlamentară

Iniţiativa prevede eliminarea alineatului (3) al articolului 70 din Constituția R. Moldova. Totodată, modificarea nu va limita independenţa deputatului și nu va afecta dreptul acestuia la libertatea opiniei şi votului, care este prevăzută la art. 71 din Legea Supremă a țării. Astfel, deputatul nu va putea fi tras la răspundere penală, civilă sau contravenţională pentru voturile sau opiniile exprimate în executarea mandatului.

În cadrul dezbaterilor, deputaţii comunişti şi cei socialişti au specificat că „modificarea Constituţiei va favoriza abuzurile faţă de deputaţi şi va afecta independenţa acestora”.

Deputatul liberal-democrat, Vadim Pistrinciuc a menţionat că numărul cazurilor de impunitate a deputaţilor a fost unul foarte mic, de aceea nu sînt clare „motivele care au provocat necesitatea prezentei modificări”.

Preşedintele liberalilor, Mihai Ghimpu, a precizat că va susţine modificarea legislativă cu o condiţie – „dacă instanţele internaţionale vor achita deputatul, procurorul şi judecătorul să fie pedepsiţi. Propunem modificarea Codului Penal, deoarece într-adevăr există abuzuri”, a afirmat Ghimpu.

Totodată, unul dintre autorii proiectului, deputatul democrat, Sergiu Sîrbu, a spus că toţi trebuie să fie egali în faţa legii. „Nici o persoană nevinovată nu va avea de suferit, documentul neavînd scopul de a persecuta deputaţii”, a remarcat Sîrbu.

În prezent, legea prevede că deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului. Iniţiativa a fost avizată anterior de Curtea Constituțională.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *