Actualitate

Dumitru Diacov: Nici cnd eram presedinte al parlamentului, nu mi s-a intors casa parinteasca

Saptamana aceasta se implinesc 68 de ani de la primul val de deportari comuniste, cand peste 20 de mii de basarabeni au fost ridicati noaptea de la casele lor, incarcati in vagoane de vite si dusi in adancurile Siberiei. Iar la 6 iulie se implinesc 60 de ani de la cel de-al doilea val de deportari, cand numarul celor expulzati din satele lor s-a ridicat la peste 40 mii de persoane. Deoarece printre acesti sarmani s-au numarat si parintii Zinaidei Greceanai si ai lui Dumitru Diacov – ambii nascuti in Siberia -, i-am rugat sa ne relateze, in cadrul unor interviuri, despre atrocitatile prin care au trecut familiile lor. Dna Greceanai a refuzat sa se intalneasca cu noi, invocand trei motive: 1. deportarile sunt o problema personala a familiei sale, despre care nu vrea sa vorbeasca; 2. ea nu face declaratii pentru presa si 3. este nemultumita de atitudinea TIMPULUI fata de ea. Va propunem mai jos interviul cu liderul Partidului Democrat, Dumitru Diacov, parintii caruia au fost deportati in noaptea de 5 spre 6 iulie 1949.

 

– Dle Diacov, cum si din ce motive au fost deportati parintii dvs.?
– Ma bucur ca am reusit sa obtin dosarele parintilor mei. Studiindu-le, am inteles ca din familia tatalui meu, care locuia in s. Bascalia, r-l Basarabeasca, a fost ridicat numai tata, care avea atunci 20 de ani, si sora lui mai mica – de 17 ani, pe motiv ca faceau parte dintr-o familie de chiaburi. Dar ei erau gospodari si, fireste, aveau pamant si multe oi. Bunica-mea era acuzata si de faptul ca spunea deschis ca puterea sovietica e impotriva oamenilor. Ceilalti membri ai familiei au fugit in noaptea aceea. Ulterior, au scris nenumarate scrisori, cautandu-i pe tata si pe sora-sa, dar fara rezultat. Familia mamei mele a fost expulzata din s. Valea Perjei, r-l Taraclia. Bunelul meu de pe mama era invinuit ca e membru al partidului cuzist si unul dintre fruntasii miscarii antisovietice din sat. Dar el era preot, nu facea parte din niciun partid, avea doi feciori in Romania si nu privea cu ochi buni puterea sovietica. A fost dus in Siberia impreuna cu cele trei fiice, printre care si mama mea. Astfel, parintii mei s-au intalnit in taigaua ruseasca, in regiunea Kurgan, unde, impreuna cu alti deportati, au fost lasati intr-un bordei din mijlocul padurii. Era intr-un tarziu de toamna, iar spre primavara au inceput sa-si construiasca locuinte.

– Ce va amintiti despre locul in care v-ati nascut? Fiind copil, stiati ca, de fapt, sunteti printre straini?
– Nu-mi dadeam seama, aveam doar cinci ani in 1956, cand am fost reabilitati. Totusi, discutiile despre Moldova erau foarte frecvente la noi in familie. Mi-l amintesc si acum pe bunelul, care se intreba cand ne vom intoarce acasa. In familia noastra se vorbea numai in romana, dar si rusa am invatat-o de mic – traiam in Siberia. In rest, imi amintesc crampeie: lanuri intinse de grau, mii de hectare de paduri, lacuri, raulete – peisaje simpatice. Asa imi pare acum, dar in 1949, cand parintii mi-au fost lasati in mijlocul padurii, nu cred sa fi ramas impresionati.

– Din GULAG-uri, imi povestiti despre peisaje frumoase?
– In copilarie, vezi lucrurile altfel si de aceea mi-au ramas in minte imagini poetice. Tabloul Siberiei pe care nu-l pot uita nici pana astazi este cel din ziua cand ne intorceam in Moldova. Am ajuns la gara si acolo am vazut pentru prima data in viata trenul si locomotiva, care era pentru mine ca un zgarie-nori. Fratele meu mai mic avea doua-trei luni, adica parintii mei nici n-au asteptat sa le creasca copilul – ne-am pornit imediat, chiar a doua zi dupa ce am primit permisul de reintoarcere. Am mers cu trenul pana la Moscova, unde tin minte ca am stat vreo jumatate de zi in gara, asteptand trenul spre Chisinau. Imi mai amintesc cum ne-am deplasat din statia de tren Basarabeasca pana in satul Bascalia intr-o caruta plina cu fan. Parasisem Siberia in ger, ca sa intram aici intr-o toamna aurie, cu struguri si multe fructe. In curtea casei parintesti a tatalui meu se afla deja o brigada de tractoare. Nu ne primeau, cereau parale si tata le-a platit. Casa era devastata si mai bine de un an am trait intr-un ungheras, pana ne-am construit alta.

– Niciodata nu vi s-a facut dor de „casa parinteasca” din Siberia?
– Casa mea parinteasca este in Bascalia, dar intotdeauna am fost curios sa vad locurile unde m-am nascut. Am fost acolo in 1987, cand era in viata una din surorile mamei mele, care, maritandu-se cu un localnic, a ramas in casa noastra. Este un catun de vreo suta de case, dintre care cele mai prezentabile sunt construite si locuite de cele patru familii de moldoveni. Cand m-am intors de acolo si i-am povestit tatei, el a inceput sa planga. Imi reprosa ca nu l-am luat si pe el, ca sa-si vada vechii prieteni.

– Cine e vinovat de suferinta prin care a trecut familia dvs.?
– Regimul comunist.

– Atunci, cum explicati faptul ca ati detinut mai tarziu functii importante in comsomol?
– Eu n-am fost niciodata sef in comsomol, ci doar instructor si sef de sector la CC al comsomolului din Moldova. Dar nu aveam alta iesire. Mi s-a propus sa fiu redactor la „Tinerimea Moldovei” si la „Molodioji Moldavii”, dar sefii de aici au refuzat sa angajeze „un fecior de chiabur”. De aceea, functia de corespondent la „Komsomolskaia Pravda”, care mi s-a propus apoi, a fost pentru mine o salvare. Pe langa faptul ca, in istoria ziaristicii moldovenesti, niciun localnic n-a fost reporter la un ziar central, aceasta imi oferea si posibilitatea de a primi un apartament, caci traiam atunci cu sotia si doi copii intr-o odaie de camin. La „Komsomolskaia Pravda”, dupa ce am scris un articol despre daunele sistemului de irigare din sudul republicii, Simion Grossu, seful CC al PCM, m-a acuzat ca sunt autor de texte care defaimeaza Moldova si a ordonat sa fiu eliberat din functie. Si atunci, redactorul-sef, Selezniov, mi-a intins o mana de ajutor, chemandu-ma la Moscova, unde mi se oferea functia de consilier al secretarului CC al comsomolului din URSS. Ce trebuia sa fac? Sigur ca am acceptat, fiindca aveam nevoie de un serviciu, ca sa-mi intretin familia.

– Altadata se vorbea ca ati fi fost ofiter KGB. Vi s-a propus vreodata sa conlucrati cu serviciile secrete?
– E o tampenie moldoveneasca, nici nu mi s-a propus. Eu n-am fost niciodata loial puterii comuniste, dar si din motive dogmatice nu puteam sa fiu racolat.

– Tot mai putini la numar, bolnavi si batrani, victimele deportarilor isi cauta dreptatea si in prezent, cerand sa li se intoarca proprietatile sustrase. Realmente, este posibil un raspuns pozitiv la asemenea cereri?
– In Valea Perjei, se afla parasita casa parintilor mei, casa mamei, care se distruge pe timp ce trece. Am facut multiple incercari s-o preiau, dar n-am reusit nici cand eram presedinte al parlamentului, dar nici astazi. Si asta, chiar daca nu vreau sa vand casa, nici sa traiesc acolo. Intentionez doar s-o repar si sa deschid un muzeu al familiei, sub auspiciul liceului romanesc din sat, fiindca mai sunt oameni care isi amintesc cu respect de bunelul meu. Desi in diferite sate exista zeci de case parasite, care se vand, primaria Valea Perjei mi-a refuzat cererea… Poate de atata ca acolo sunt la putere comunistii, iar pana la ei au fost agrarienii-comunisti.

– Pai si dvs. ati reprezentat agrarienii in parlament.
– Eu am fost pe lista lor electorala si am facut parte din fractiunea PDAM, dar n-am fost niciodata membru al partidului. La noi exista o traditie: cineva se foloseste de un partid ani de zile si apoi toarna zoi si fuge la alt partid, in functie de conjunctura. Eu n-am facut asa ceva si, in afara de PCUS, am fost si sunt membru doar al Partidului Democrat.

– Se pare ca guvernarile de pana acum au tergiversat solutionarea problemelor deportatilor, asteptand sa treaca timpul si acestia sa moara… Pot sau nu pot fi rezolvate cerintele lor?
– In parlamentul trecut, am avut cateva initiative legislative cu privire la retrocedarea proprietatilor, majorarea recompenselor pentru acestea s.a. Desi intelegem ca acesti oameni, care au suferit toata viata, au ramas foarte putini, statul trebuie oricum sa faca un gest macar simbolic pentru ei. De-am avea alta majoritate parlamentara, cred ca lucrurile ar incepe sa se rezolve. Intoarcerea tuturor proprietatilor este imposibila, fiindca unele case nici nu se mai pastreaza, iar in altele traiesc de vreo 50 de ani alte familii. Problema cea mai importanta tine de compensarea acestor pierderi – nu in schimbul la o mie de lei, ci la un pret adecvat. Deportatii n-au fost vinovati si statul i-a privat de bunuri si drepturi, deci, e o problema dureroasa, care tine de dreptatea sociala…

– De ce n-ati facut acest lucru atunci cand conduceati Parlamentul RM?
– Cand am fost eu presedinte al parlamentului, stabilitatea a durat nu mai mult de doua-trei luni. Am facut cateva demersuri, dar nu s-a reusit, din lipsa de timp. Pe urma, majoritatea parlamentara s-a rupt si situatia a ramas asa cum este astazi. Totusi, fara sa-mi asum vreun merit, sunt unul dintre putinii care am pus aceasta problema in toate legislaturile, dar fie ca nu a existat o majoritate care sa-mi impartaseasca ideologic propunerile, fie ca persistam in probleme financiare.

– Victimele deportarilor au solicitat intrevederi si cu dna Greceanai, care, la fel, s-a nascut in Siberia. Ea le-a facut promisiuni desarte, apoi nu i-a mai primit. Credeti ca e vorba de incultura politica sau de indiferenta?
– E vorba de atmosfera din interiorul PCRM, care a fost intotdeauna ostila fata de represati, tratandu-i ca pe dusmani de clasa. Dna Greceanai, ajungand prim-ministru, a uitat ca e fiica de deportati si s-a metamorfozat conform principiilor Partidului Comunist. Se spune ca avem membri ai guvernului pragmatici, apolitici, dar asta e foaie-verde… Comunistii n-au ajutat deportatii mai intai din motive ideologice, fiindca, chiar sa nu ai bani, poti gasi posibilitati de a discuta cu oamenii si de a cauta solutii. Imi place un proverb: „Nu fa altuia ceea ce nu-ti doresti”. Comunistii trebuie sa inteleaga ca mai devreme sau mai tarziu, aroganta si raul de care dau dovada se vor intoarce contra lor. Ei sunt obligati sa ajute victimele represaliilor, fiindca unii dintre parintii lor, cum e si cazul dnei Greceanai, au fost expulzati in Siberia. In realitate, insa, Voronin imparte electoratul in ai nostri si ai vostri, iar aceasta dezbinare se face in scopuri electorale. Din pacate, elemente de aroganta ale comunistilor sunt caracteristice si unor asa-zisi democrati, din cauza carora alegatorii ne sunt impusi tot timpul sa aleaga intre negru si alb, pe cand nuantele sunt mai interesante. Aici e necesar rolul centrului politic, caci altfel nu avem de castigat nimic. Noi trebuie sa-i impacam pe toti oameni, dar nu sa-i divizam in pro-rusi si pro-romani…

– Dle Diacov, unii alegatori nu va acorda incredere, considerand ca v-ati putea vinde comunistilor. Ei fac trimitere, indeosebi, la iesirea dvs. rapida din BMD si la votul din 4 aprilie. Aveti pentru ei vreo explicatie?
– Haideti sa nu vorbim numai despre 4 aprilie, dar si despre perioada care a precedat acea zi. Atunci, rusii ne cereau sa nu-l votam pe Voronin si sa provocam alegeri anticipate, pe care ei sa le organizeze. Ideea a fost vociferata de Urecheanu. Eu, personal, am fost abordat de oameni cu functii serioase de la Moscova, care insistau cu respectiva cerinta, pentru ca vroiau sa introduca aici alt regim. Am discutat si cu ambasadorii statelor UE si SUA, cu reprezentantii institutiilor europene, si ei toti ne solicitau sa-l votam pe Voronin. Basescu a trimis la mine doua delegatii cu rugamintea sa nu ne lasam tentati de anticipate si sa contribuim la pastrarea cursului european al RM. Atunci, l-am invitat pe Voronin la sedinta Consiliului national al PD si i-am inaintat 16 conditii. El si-a asumat angajamentul sa le realizeze si, in cele din urma, decizia finala a fost luata nu de Diacov, ci de partid. E adevarat ca Voronin n-a depus niciun efort ca sa-si respecte promisiunile, cu singura exceptie ca a modificat pragul electoral de la 6% la 4%, pentru ca apoi sa-l majoreze iarasi. Deci, votul din 4 aprilie trebuie judecat pornind de la situatia din 2005, dar nu din 2009, cand n-as vota in niciun caz cu Voronin.

– Europa si acum a dat de inteles ca-l sustine pe Voronin si ca este contra anticipatelor…
– Acum situatia este alta. Din punct de vedere moral, sunt absolut necesare alegerile anticipate. Daca se vota pentru comunisti la 3 iunie, atmosfera in RM ar fi fost una catastrofala. Numai noile alegeri pot sa ne debaraseze de sentimentele zguduitoare pe care le traim. Dar, daca vrem sa scapam de PCRM, urmeaza sa intelegem ca in parlament lipseste vocea centrului politic. In perioada electorala, am spus de multe ori ca, daca PD nu va fi in parlament, comunistii vor avea majoritatea mandatelor si va lipsi echilibrul. Din pacate, s-a intamplat intocmai.

– Ati spus, la inceput, ca ati obtinut dosarele parintilor dvs. Exista nenumarati oameni care solicita de la SIS dosarele rudelor lor, dar li se refuza, iar cercetatorul Mihai Tasca s-a judecat cu securitatea cativa ani, ca sa capete acces la arhiva institutiei. Cum ati obtinut cele doua dosare?
– Le-am obtinut prin intermediul fratelui meu, care a fost sef de sectie la Ministerul Securitatii. Noi nu avem o lege care sa permita accesul la arhiva SIS. E impetuos necesara adoptarea Legii lustratiei, pentru ca oamenii sa stie cine i-a vandut. De regula, adevaratii agenti sunt anume cei care acuza toata lumea ca ar fi turnatori. Pe mine, de pilda, nu m-a condus sentimentul de razbunare, dar anume curiozitatea de a afla cine i-a turnat pe buneii mei. Si acele persoane au ajuns ulterior deputati… Presupun, totodata, ca o parte din dosare, intr-adevar, au fost distruse sau duse din RM.

– Ziceati ca nu ati fost racolat de KGB, fiindca nu erati loial puterii comuniste. Sa intelegem ca atitudinea serviciilor fata de fratele dvs. era alta, daca el a lucrat la securitate?
– Fratele meu a fost seful Directiei economice a Ministerului Securitatii in anii de independenta. Fiind viceprocuror al sectorului Rascani, a fost invitat aici si a lucrat vreo trei ani.

– Legea lustratiei, propusa de Iurie Rosca, de ce n-a fost adoptata?
– Provocari de felul asta au fost multe. Cand nu ai majoritatea parlamentara, poti sa-ti permiti fel de fel de idei nastrusnice, pentru ca apoi sa-ti rupi hainele de pe tine si sa te declari erou. Ma intreb de ce Rosca nu a iesit cu acest proiect in parlamentul trecut, cand avea mai multa influenta decat oricand.

– Se spune ca joi a murit comunismul, e adevarat?
– Comunismul, ca formatiune care domina, a murit in 1991, dar in RM el traieste sub alta forma. Nu cred ca a murit ieri – o sa mai avem de furca cu el. Dar, daca nu vom avea un centru politic in parlament, vom ramane aproximativ la aceeasi situatie.

– Ce sanse are Opozitia la urmatoarele alegeri, daca Televiziunea publica va ramane a comunistilor? Si ce masuri trebuie intreprinse astazi pentru eliberarea detinutilor politici?
– Opozitia nu trebuie sa fie una elitista, dar sa se respecte si sa aiba o voce comuna in ceea ce priveste accesul la Televiziunea publica. Ea trebuie sa fie situata si pe segmentul de centru-dreapta, si pe cel de centru-stanga. Iar eliberarea detinutilor politici trebuie sa fie prima conditie clara si univoca a intregii Opozitii.

– Se pare, totusi, ca, in situatia actuala de criza politica, oamenii vor avea de ales una din doua – ori alb, ori negru…
– Sunt convins ca, in urma ultimelor evenimente, oamenii au invatat ca in viata politica a RM este nevoie de o voce linistita, de un factor de echilibru. Eu am declarat de nenumarate ori ca RM are nevoie de un partid de centru-stanga si de altul de centru-dreapta puternic. Daca pe dreapta s-ar incerca consolidarea celor trei partide, atunci vom veni noi, consolidand centrul, si vom putea oferi o sansa pentru RM.

– In fond, sufletul politicii este manipularea, iar un politician cinstit este un infantil. In ce masura trebuie sa minta un politician, ca sa fie crezut?
– Da, este o notiune clasica. Dar intre a nu spune tot ce stii si minciuna este o diferenta. Daca in ziaristica esti obligat sa spui ceea ce vezi, ceea ce stii si cunosti, in momentul in care am trecut, din inertie, la politica – asa si ma manifestam, ca politician. Pe urma, am inteles ca nu tot ceea ce gandesti si vezi, adica adevarul, este de folos in toate situatiile. Da, cateodata nu trebuie sa spui lucrurile pana la capat, mai ales in politica moldoveneasca, unde nu exista discutii publice asupra problemelor social-politice fundamentale.

– Va multumesc pentru interviu.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *