Astăzi 23 Iulie 2019, Marţi - Ultima actualizare la ora 12:38
Abonamente

Editorial 3 Mai 2016, ora 07:22    Din editia print

Marime Font

După roade se cunoaște omul

E un lucru mare să dai de un tânăr foarte citit, dar e uimitor când tânărul respectiv a citit nu doar literatura clasică, ci și scriitori tineri contemporani, care cunoaște literatură universală, dar și literatură străină.  

De aceea, vă puteți da seama ce uimită am fost când, cu ani în urmă, am văzut astfel de tineri în Chișinău.

Prima impresie a fost că cei de aici sunt foarte buni, că școala din Moldova face minuni. Apoi am început să cunosc tot mai mulți tineri. Unii doxă de literatură, alții „poeți” cu mai multe cărți publicate (pe bani proprii) decât citite. Discrepanța dintre unii și alții - de la poeții și cititorii și căutătorii în praf de stele, lacrimi și destine până la cenacliștii care aveau în geantă cărțile lui Dumitru Crudu sau ale altor scriitori români contemporani - mi s-a lămurit după o simplă cercetare: la ce școală învață.


Cei mai mulți dintre acești tineri, de nici optsprezece ani, erau elevii Liceului „Spiru Haret”. Am început să îi întreb cu cine fac literatură română și mulți (nu chiar toți) mi-au răspuns: „Cu Sergiu Orehovschi”. Deși au trecut câțiva ani, mi-a rămas în minte numele profesorului.

Săptămâna aceasta am fost la Facultatea de Litere din Chișinău să asist ca spectator la runda a IV-a a Ringului poeților, organizat de Dumitru Crudu, Grigore Chiper și Nicolae Spătaru. Fiind vorba de studenții anului I, nu am avut prea multe așteptări, însă mi-a atras atenția un grup de studente. Auzindu-le discutând am înțeles imediat că știau literatură, ceea ce e uimitor chiar și pentru facultate (din păcate!). Deodată mi-am amintit de elevii de la „Spiru Haret” și nu m-am putut abține să nu o întreb pe una dintre ele ce liceu a terminat. Nici o surpriză, sau, mai bine spus, mi-a confirmat așteptările. După răspunsul ei, „Spiru Haret”, a venit a doua mea întrebare: „Cu Orehovschi?”. Da, bănuisem corect.
Apoi m-am gândit ce mare lucru este să poți recunoaște într-o sală plină de studenți elevii unui anumit profesor după nivelul de pregătire. M-am gândit ce treabă extraordinară face profesorul Orehovschi. M-am gândit că un astfel de profesor trebuie apreciat. Nu am cum să îl numesc profesorul anului, dar vă pot împărtăși surpriza și bucuria de a ști că există cadre didactice care pot face minuni.

Dacă aș avea un copil de liceu, mi-aș dori să învețe la o școală ca „Spiru Haret” și să facă literatură cu un profesor ca Sergiu Orehovschi.

Un articol de: Moni Stănilă Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 09:29

Premierul Maia Sandu, președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), dar și co-președinte al Blocului ACUM, a anunțat, repetat, că la alegerile locale generale vor avea un candidat comun pentru Primăria Chișinău, împreună cu Platforma Demnitate și Adevăr.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 09:01

ATENȚIE / Alegerile locale NU POT FI ORGANIZATE în aceeași zi cu alegerile pentru circumscripțiile unde deputații și-au depus mandatul

ATENȚIE / Alegerile locale NU POT FI ORGANIZATE în aceeași zi cu alegerile pentru circumscripțiile unde deputații și-au depus mandatul

„Recomandarea e de a face aceste alegeri împreună cu alegeri locale noi, măcar pentru un pic de economie de bani, dar trebuie să facă", a menționat Valeriu Pașa, expert Watchdog.

( ) Citeşte tot articolul

Politică 23 Iulie 2019, ora: 08:23

VESTE BUNĂ pentru partidele mici din R. Moldova - Pragul electoral ar putea fi coborât la 4%

VESTE BUNĂ pentru partidele mici din R. Moldova - Pragul electoral ar putea fi coborât la 4%

Un prag electoral de 4% pentru partidele politice, de 6% pentru blocurile electorale și de 1% pentru candidații independenți. Este concluzia participanților la audierile publice asupra proiectului privind anularea sistemului electoral mixt și revenirea la cel pe liste de partid, organizate...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 07:30

Prim-ministrul Maia Sandu va prezida mâine, 23 iulie, începând cu ora 07:30, şedinţa Cabinetului de miniştri. Proiectul ordinii de zi poate fi accesat pe site-ul Guvernului.

( ) Citeşte tot articolul

Economie 23 Iulie 2019, ora: 07:16

Banca ungurească OTP a cumpărat Mobiasbancă cu 75 de milioane de euro

Banca ungurească OTP a cumpărat Mobiasbancă cu 75 de milioane de euro

Conform datelor de la Bursa de Valori a Moldovei, în data de 22 iulie 2019, au avut loc 2 tranzacții cu acțiunile Mobiasbancă Groupe Societe Generale.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 23 Iulie 2019, ora: 07:06

Horoscopul zilei de 23 iulie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 23 iulie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 23 iulie 2019...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 07:00

Igor Dodon la aproape 3 ani de mandat - 20 de promisiuni NEREALIZATE. Are o singură reușită - în favoarea prezenței canalelor ruse în R. Moldova

Igor Dodon la aproape 3 ani de mandat - 20 de promisiuni NEREALIZATE. Are o singură reușită - în favoarea prezenței canalelor ruse în R. Moldova

Proiectul deFacto este o platformă online, care vine să informeze alegătorii despre atribuțiile politicienilor aleși și cum sunt realizate promisiunile făcute de aceștia în campaniile electorale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 06:19

 Numai un militar din şapte a reuşit să ducă la bun sfârşit cursurile foarte dure ale primei promoţii a Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS), Vlădeni din judeţul Braşov.

( ) Citeşte tot articolul

Comentariu 23 Iulie 2019, ora: 00:48 de Silviu Tănase

Istoria unei fotografii trucate

Istoria unei fotografii trucate Din editia print

Liniștea onlinului de pe malurile Bâcului a fost tulburată de o poză unde Premierul Maia Sandu își ține discursul la ceremonia de investire a bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah, pe fundalul drapelului rusesc. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 00:38

Un tânăr a murit după ce BMW-ul în care se află s-a izbit de un pilon. Automobilul a fost făcut zob.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 00:27

FOTO / Alexandru Dodon - ar fi fost implicat în MAFIA CĂRNII are un trecut DUBIOS și se afișează într-un costum sportiv al Federației Ruse

FOTO / Alexandru Dodon - ar fi fost implicat în MAFIA CĂRNII are un trecut DUBIOS și se afișează într-un costum sportiv al Federației Ruse Foto: Alexandru Dodon joacă biliard rusesc

Fratele mai mic al Președintelui Igor Dodon a revenit în atenția presei după ce portalul rus rbk.ru a dezvăluit că acesta face afaceri de milioane cu fiul Procurorului General al F. Ruse. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 00:15

FĂRĂ GEOPOLITICĂ? Dodon face un film despre „eliberarea de fascism” - Celebrarea ocupației sovietice este cel mai important eveniment din acest an

FĂRĂ GEOPOLITICĂ? Dodon face un film despre „eliberarea de fascism” - Celebrarea ocupației sovietice este cel mai important eveniment din acest an

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat, astăzi, o ședință de lucru a Comitetului organizatoric responsabil de pregătirea și desfășurarea acțiunilor dedicate aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de fascism.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 17:04

Ghenadie Văluța i-a donat lui Igor Dodon 50 de mii lei

Ghenadie Văluța i-a donat lui Igor Dodon 50 de mii lei

Preotul Ghenadie Valuță care a intrat din nou în vizorul opiniei publice după ce pe internet au fost postate imagini foto și video cum dânsul târa pe traseul spre Anenii Noi un câine legat de mașina sa, este unul dintre finanțatorii lui Igor Dodon. În timpul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 16:04

Ministra Justiției din Guvernul Sandu și-a cumpărat un Porsche de 51 de mii de euro (DOCUMENT)

Ministra Justiției din Guvernul Sandu și-a cumpărat un Porsche de 51 de mii de euro (DOCUMENT)

Declarația de averea a ministrei Justiției a apărut mai târziu în spațiul public, față de cea a colegilor săi din Guvernul condus de prim-ministra Maia Sandu. Potrivit documentului semnat la 19 iulie, Olesea Stamate a obținut anul trecut, împreună cu soțul său, un...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 15:11

Gheorghe Mazurașu – noul parlamentar ales în circumscripția electorală „românească” din regiunea Cernăuți, Ucraina

Gheorghe Mazurașu – noul parlamentar ales în circumscripția electorală „românească” din regiunea Cernăuți, Ucraina

În data de 21 iulie a.c., Gheorghe Mazurașu, reprezentantul partidului pro-prezidențial „Slujitorul poporului” (Sluga naroda), a fost ales deputat al poporului din Ucraina de către 27,04% din alegătorii circumscripției „românești” nr. 203 –...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 14:30

PETIȚIE - Cerem judecarea lui Ghenadie Valuță pentru cruzime față de animale

PETIȚIE - Cerem judecarea lui Ghenadie Valuță pentru cruzime față de animale

Preotul Ghenadie Valuța agățat cu un lanț de mașina sa un câine, pe care l-a târât mai mulți kilometri pe asfalt. Cerem tragerea la răspundere a acestui sadic în conformitate cu legea (3 ani privațiune de libertate cu executare) și lipsirea pe viață de dreptul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 14:13

Raport preliminar de evaluare a promisiunilor electorale făcute de 46 deputați aleși în circumscripțiile uninominale (CU) 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 14:06

Vinetele oferă multe beneficii pentru sănătate. Acestea au puține calorii, fiind ideale pentru slăbit. În plus, vinetele îmbunătățesc circulația și conțin antioxidanți. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 14:02

Procuratura infirmă declaraţiile ministrului afacerilor interne cu privire la tăinuirea unor solicitări, venite de la organele de drept din Elveţia, precum şi tergiversarea răspunsului din partea Procuraturii către partea elveţiană.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 13:55

ULTIMA ORĂ / Percheziţii la mai multe Direcţii de educaţie, tineret şi sport din capitală. Două persoane au fost REȚINUTE de CNA şi procurori în dosare de corupţie

ULTIMA ORĂ / Percheziţii la mai multe Direcţii de educaţie, tineret şi sport din capitală. Două persoane au fost REȚINUTE de CNA şi procurori în dosare de corupţie

Două persoane au fost reţinute, astăzi, de către CNA şi procurorii anticorupţie, în urma percheziţiilor, operate la mai multe Direcţii de educaţie, tineret şi sport (DETS) din capitală. Este vorba despre inginerul divizier de la DETS Râşcani şi reprezentantul unui agent...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 13:51

Șeful Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne, Anatolie Postică, a depus astăzi cerere de demisie din funcție. Acesta a decis să plece din sistem după 25 de ani de activitate și spune că se va implica în continuare în activități...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 12:46

Laptele de capră este consumat de un număr mic de persoane, chiar dacă acesta reprezintă o alegere mult mai sănătoasă, comparativ cu laptele de vacă. Puține persoane știu că laptele de capră are capacitatea de a preveni cancerul și reușește să trateze o mulțime de boli.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 12:35

Timp de aproape 150 de ani, blugii au fost cea mai dinamică piesă vestimentară – practic orice persoană deține măcar o pereche. Pe cât de versatili și populari sunt, pe atât de neprietenoși sunt cu mediul, deoarece industria producătoare de jeanși este una dintre cele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Iulie 2019, ora: 12:31

Bașcanul Irina Vlah intenționează să ceară Parlamentului să modifice mai multe prevederi din Legea Procuraturii care vizează numirea procurorilor în Găgăuzia. Aceasta a pregătit deja o inițiativă legislativă în acest sens și a trimis-o la examinare în Adunarea...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)