Astăzi 21 Ianuarie 2020, Marţi - Ultima actualizare la ora 08:57
Abonamente

Actualitate 19 Iulie 2019, ora 11:45

Excesul de muncă predispune femeile, dar nu și bărbații, la o boală mortală

Marime Font

Femeile care muncesc cel puţin 45 de ore pe săptămână au un risc crescut să se îmbolnăvească de diabet zaharat, potrivit unui studiu canadian. Cercetătorii de la Universitatea din Toronto au descoperit că una dintre cauze este stresul.

Oamenii de știință au urmărit 7.065 de persoane angajate, cu vârste de cel puţin 35 de ani, din regiunea Ontario, pe parcursul a 12 ani. Niciuna dintre aceste persoane nu avea diabet la începutul studiului sau în primii doi ani ai acestuia. Aproximativ 8% dintre femei şi 12% dintre bărbaţi au dezvoltat diabet până la sfârşitul perioadei de studiu.

Numărul de ore lucrate nu a părut să influenţeze riscul de diabet în cazul bărbaţilor. Femeile care au muncit cel puţin 45 de ore pe săptămână au avut o probabilite cu 63% mai mare să dezvolte diabet, comparativ cu femeile care au muncit 35-40 de ore. „Studiul nostru nu ne-a permis să explicăm diferenţa de gen”, a declarat autorul principal al studiului, Gilbert-Ouimet, cercetător la Institutul pentru Muncă şi Sănătate din Toronto. „Cu toate acestea, este plauzibil că femeile muncesc un număr mai mare de ore, luând în considerare responsabilităţile pe care le au şi acasă, în familie. În ceea ce priveşte bărbaţii, cei care muncesc un număr mai mare de ore tind să aibă slujbe cu activităţi fizice mai intense decât femeile, simţul lor de identitate prin muncă este mai important, iar ocupaţiile lor sunt mai bine plătite şi mai calificate”, a arătat expertul.


Numărul mai mare de ore lucrate de femei la serviciu şi acasă le face pe acestea mai predispuse la stres cronic, inflamaţii şi modificări hormonale care pot contribui la declanşarea diabetului, au explicat cercetătorii.

La nivel mondial, aproape unul din 10 adulţi avea diabet în 2014, iar această boală va deveni până în 2030 a şaptea cauză principală de deces, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.Majoritatea acestor persoane au diabet de tip 2, care este asociat cu obezitatea şi îmbătrânirea şi apare atunci când organismul nu poate folosi sau nu poate produce suficientă insulină pentru a transforma glucoza din sânge în energie. Dacă nu este tratat, diabetul poate afecta nervii şi poate duce la amputări, orbire, boli cardiace şi accidente vascular cerebrale.

https://www.tabu.ro/ 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Moldova 21 Ianuarie 2020, ora: 08:57 de Silviu Tănase

Maia Sandu riscă să repete „performanța” lui Andrei Năstase de la alegerile locale, dacă îi va trata cu dispreț pe unioniști

Maia Sandu riscă să repete „performanța” lui Andrei Năstase de la alegerile locale, dacă îi va trata cu dispreț pe unioniști Din editia print

Zilele trecute lidera PAS Maia Sandu a oferit un interviu pentru TVR Moldova unde a conturat primele teze referitoare la viitoarea campanie prezidențială. Deși a ezitat să-și anunțe participarea în viitoarea campanie prezidențială, declarând că „PAS va susține un...

( ) Citeşte tot articolul

Film 20 Ianuarie 2020, ora: 20:52

Radu Jude, primul regizor român cu trei producții la Berlinale 2020

Radu Jude, primul regizor român cu trei producții la Berlinale 2020

Cea de-a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin se va desfășura între 20 februarie și 1 martie 2020

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 20:23

Au vrut să fugă ca EL CHAPO, doi pușcăriași din Lipcani au încercat să evadeze săpând un tunel

Au vrut să fugă ca EL CHAPO, doi pușcăriași din Lipcani au încercat să evadeze săpând un tunel

Doi deținuți de la Penitenciarul nr.2-Lipcani intenționau să evadeze printr-un tunel săpat sub zidul închisorii, dar au fost prinși până să-și pună planul în practică.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 20:03

EI NU-S NORMALI!!!! /// Parlamentul vrea să cumpere 110 tablete pentru deputați, în valoare de peste DOUĂ MILIOANE de lei

EI NU-S NORMALI!!!! /// Parlamentul vrea să cumpere 110 tablete pentru deputați, în valoare de peste DOUĂ MILIOANE de lei Foto: Ramin Mazur

Portalului e-licitatie.md arată că Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova a demarat o licitație publică pentru a achiziționa 110 de tablete noi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 19:18

RUSIA: Putin a depus la parlament propunerile sale de amendare a Constituţiei

RUSIA: Putin a depus la parlament propunerile sale de amendare a Constituţiei

 Preşedintele rus Vladimir Putin a depus luni la parlament propunerile sale de amendare a Constituţiei, la mai puţin de o săptămână de la anunţul său surpriză privind o reformă a sistemului politic, transmite AFP. Proiectul de lege, publicat pe site-ul Dumei de Stat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 18:56

MAI există „blocul ACUM” ? /// PPDA anunță că nu o susține pe Olesea Stamate și cheamă alte partide să-l susțină pe Mihai Druță

MAI există „blocul ACUM” ? /// PPDA anunță că nu o susține pe Olesea Stamate și cheamă alte partide să-l susțină pe Mihai Druță

Platforma Demnitate și Adevăr a anunțat că nu o va susține pe Olesea Stamate în cadrul alegerilor parlamentare anticipate pe circumscripția uninominală Hîncești și optează pentru candidatura lui Mihai Druță. Anunțul a fost luat în cadrul ședinței de astăzi a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 16:35

Procurorul general își cere scuze de la „sutele de cetățeni” care au fost urmăriți penal ilegal în ultimii ani de către procurori

Procurorul general își cere scuze de la „sutele de cetățeni” care au fost urmăriți penal ilegal în ultimii ani de către procurori

Mimarea combaterii corupției, arestări ilegale și învinuiți achitați pe bandă rulantă!

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 14:53

Virusul MISTERIOS din China se răspândeşte îngrijorător şi face noi victime. A fost RAPORTA și în Coreea

Virusul MISTERIOS din China se răspândeşte îngrijorător şi face noi victime. A fost RAPORTA și în Coreea

Stare de alertă pe întreg teritoriul Chinei. Cea mai mare temere a specialiştilor s-a adeverit. Noul tip de coronavirus s-a răspândit în alte două provincii din China, după Wuhan.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 14:48

10 ani de pușcărie pentru 200 de euro / Polițistă din Bălți, reținută pentru luare de mită

10 ani de pușcărie pentru 200 de euro / Polițistă din Bălți, reținută pentru luare de mită

O angajată a Serviciului Poliţiei Judecătoreşti a IGP din Bălţi a fost reţinută de ofiţerii DGT,,Nord” a CNA şi procurori pentru corupere pasivă. Potrivit denunțătorului, poliţista i-ar fi cerut 200 de euro pentru a grăbi încetarea dosarului de căutare, pornit pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 14:24

Porturile maritime românești, trafic record de mărfuri în 2019

Porturile maritime românești, trafic record de mărfuri în 2019

În 2019 s-a înregistrat cel mai mare trafic de mărfuri din istoria porturilor maritime românești, anunță Compania Națională Administrația Porturilor Constanța, citată de Mediafax.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 14:15

VIDEO / Rusia: Cinci morți, după spargerea unei conducte de apă caldă

VIDEO / Rusia: Cinci morți, după spargerea unei conducte de apă caldă

Spargerea unei conducte cu apă caldă, în plină noapte, a ucis cel puțin cinci oameni și a rănit alți trei într-un hotel din centrul Rusiei, au anunțat luni autoritățile, citate de AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 20 Ianuarie 2020, ora: 13:58

Ilan Șor: Vom construi la Hâncești un adevărat Strasbourg

Ilan Șor: Vom construi la Hâncești un adevărat Strasbourg Din editia print

Consiliul electoral al circumscripției Hâncești a înregistrat grupul de inițiativă în susținerea candidatului Partidului Politic ȘOR la funcția de deputat, Vitalie Balinschi. Candidatura propusă locuitorilor circumscripției 38 Hâncești a fost prezentată în...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 20 Ianuarie 2020, ora: 13:21

OPINIA CITITORULUI / Statalismul este preferat de românofobi și de cei care vor să fure miliarde

OPINIA CITITORULUI  / Statalismul este preferat de românofobi și de cei care vor să fure miliarde

Un cititor a reacționat la editoriaul „Maia Sandu riscă să repete „performanța” lui Andrei Năstase de la alegerile locale, dacă îi va trata cu dispreț pe unioniști”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 13:13

Prietenii lui Dodon cad unul după altul //// Putin a cerut DEMISIA procurorului general al Rusiei, Iurie Ciaika

Prietenii lui Dodon cad unul după altul //// Putin a cerut DEMISIA procurorului general al Rusiei, Iurie Ciaika

Procurorul general al Federației Ruse, Iurie Ciaika, va pleca din funcție la cererea lui Vladimir Putin, anunță serviciul de presă al Kremlinului. Putin îl propune în această funcție pe vice-președintele Cimitetului de Anchetă, Igor Krasnov.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 12:11

PPDA cere convocarea Comisiei securitate: „Dodon și-a depășit atribuțiile și acționează în interesele separatiștilor”

PPDA cere convocarea Comisiei securitate: „Dodon și-a depășit atribuțiile și acționează în interesele separatiștilor”

Șeful statului și-a depășit atribuțiile când a promis Tiraspolului și Moscovei anularea normei legale care prevede că din 10 ianuarie 2019 toate autovehiculele din stânga Nistrului pot intra în alte țări doar cu plăcuțe neutre de înmatriculare, însoțite de abțibildul MD lipit pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 10:46

Laura Urschi: Cum e să fii incurabil-bolnav în Moldova?

Laura Urschi: Cum e să fii incurabil-bolnav în Moldova?

 Boala nu alege. Ea vine pur și simplu. Nechemată. Neașteptată. Nemiloasă. Ea vine și încearcă a-ți lua totul: profesie, prieteni, familie, casă, viață. Tu ai de ales: lupți sau nu. Simplu, da? Iar acum fără fabule abstracte și metafore.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 10:35

ULTIMA ORĂ /// Un membru al organizației teroriste ISIS a fost REȚINUT pe Aeroportul Chișinău (FOTO)

ULTIMA ORĂ /// Un membru al organizației teroriste ISIS a fost REȚINUT pe Aeroportul Chișinău (FOTO)

Polițiștii de frontieră în cooperare cu ofițerii Centrului Antiterorist al Serviciului de Informații și Securitate, au reținut un cetățean al Tadjikistanului, aflat în căutare ca fiind membru al organizației extremist-teroriste internaționale "DAESH", în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 09:31

Iurie Reniță: Majoritatea absolută a factorilor politici decizionali de la Chișinău manifestă o atitudine exclusiv conjuncturală și ipocrită față de România

Iurie Reniță: Majoritatea absolută a factorilor politici decizionali de la Chișinău manifestă o atitudine exclusiv conjuncturală și ipocrită față de România

Recentele declarații ale Președintelui K. Iohannis, Premierului L. Orban și ale Ambasadorului D. Ioniță vis-à-vis de realitățile politice din Republica Moldova au fost mai mult decât necesare, ele fiind așteptate de mult timp mai ales de către cei care simt, gândesc...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 09:13

Un nou proprietar, în locul lui Oleg Cristal, la televiziuni din holdingul lui Plahotniuc (Mold-street)

Un nou proprietar, în locul lui Oleg Cristal, la televiziuni din holdingul lui Plahotniuc (Mold-street)

Firma Telestar Media SRL ce deține drepturile de emisie a posturilor de televiziune Canal 2 și Canal 3, ce fac parte din holdingul media al oligarhului Vladimir Plahotniuc are un nou proprietar.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 09:04

DOCUMENTE BOMBĂ /// Viorel Morari ar fi pornit URMĂRIREA PENALĂ împotriva „Exclusiv Media” fondată de Furculiță, un apropiat de-a lui Igor Dodon (ZDG.MD)

DOCUMENTE BOMBĂ /// Viorel Morari ar fi pornit URMĂRIREA PENALĂ împotriva „Exclusiv Media” fondată de Furculiță, un apropiat de-a lui Igor Dodon (ZDG.MD)

Procesul penal pe faptul unei eventuale finanțări din exterior a PSRM a fost conexat la cauza penală pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari cu implicarea „Exclusiv Media”, al cărei fondator este deputatul socialist Corneliu Furculiță. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 08:43

EVENIMENT /// Moldovan Design Week

EVENIMENT /// Moldovan Design Week

Rezervă-ți un loc la MDW 2020.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 08:35

Carnea printată 3D pe care nu o deosebești de cea reală

Carnea printată 3D pe care nu o deosebești de cea reală

Într-un context tot mai schimbător din punct de vedere climatic, industria alimentară caută soluții. Carnea printată 3D ar putea fi una dintre ele. Îți spuneam, recent, de carnea artificială, creată în laborator, cea care începe să câștige teren și care...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)