Actualitate

Facebook reduce calitatea conţinutului video în Europa

Facebook este ultima companie care anunţă că va reduce calitatea conţinutului video în Europa. Pentru a nu se produce un blocaj, Facebook va livra video la un bitrate mai mic utilizatorilor din Europa.

Decizia vine după ce, la finalul săptămânii trecute, Uniunea Europeană le-a cerut în primul rând serviciilor de streaming să reducă temporar calitatea transmisiunilor pentru că există un real pericol de “sugrumare” a internetului.

Pericolul vine din faptul că traficul de internet a crescut semnificativ de când mulţi oameni stau acasă, din cauza pandemiei COVID-19.

Conţinutul video este cel care face cel mai mare trafic, din toate formele conţinut ce sunt transmise prin internet. Pe lângă platformele de streaming, în ultimele săptămâni a crescut şi numărul apelurilor video pe care cei izolaţi le folosesc pentru a ţine legătura cu familia şi prietenii.

Facebook, cu cele două platforme ale sale, se adaugă unei liste deja consistente de produse care au decis, de asemenea, să reducă bitrate-ul sau rezoluţia conţinutului video: Netflix, Amazon Prime Video, YouTube şi Disney+.

news.ro

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *