Hora Unirii la moldovenii din Caucaz

Am incercat in tot felul sa scap de rubrica "Enciclopedia minciunilor comuniste", pe care am folosit-o pana acum, dar n-am putut. Va pare, probabil, cam indoielnica imbinarea asta – Hora Unirii si minciunile comuniste. Dupa opt ani de comunism salbatic romanofob, cum poti sa pui un lucru sfant pentru toti romanii alaturi de ceva satanic? Am incercat sa evit „apropierea” acestor lucruri, care se resping, dar n-am reusit.

In octombrie 2008 a venit la Chisinau, la Congresul diasporei moldovenesti, organizat sub egida lui Voronin, o mica delegatie din Federatia Rusa, reprezentand romanii moldoveni din Caucazul de Nord, din localitatea Moldavanskoie, raionul Krimsk, tinutul Krasnodar. Cea mai in etate participanta a delegatiei, Vasilita (Vasilina) Ghimpu-Budurin, de 79 de ani, trebuia sa interpreteze in concertul de gala cateva cantece moldovenesti aduse din Caucaz, pe care le-a mostenit de la strabunii ei ajunsi acolo in secolul al XIX-lea din Codrii Basarabiei – pamant incorporat pe atunci in componenta Rusiei tariste. Pentru a iesi in scena, matusa Vasilita avea nevoie, desigur, de un costum national, pe care nu avea de unde sa-l procure in Caucaz. Organizatorii congresului au imprumutat un costum pe potriva de la Filarmonica Nationala, de la Capela corala „Doina”. Costumul, chiar daca era din perioada sovietica, ii cazuse interpretei tronc la inima si l-a „cersit” de la presedintele Voronin pentru a-l lua cu ea in Caucaz. Comunistul nr. 1, atotputernic si bun ca orice comunist la… promisiuni, pe loc i-a spus ca acest costum ii va apartine in continuare Vasilitei Ghimpu… La cateva minute dupa concert, Voronin a disparut, iar batrana interpreta a fost rugata de catre responsabilii de la Filarmonica Nationala sa restituie costumul mult ravnit… In urmatoarele zile, Voronin n-a mai aparut la intalnirile cu reprezentantii diasporei moldovenesti. Probabil, pentru ca nu s-au mai facut filmari pentru cele trei televiziuni proprezidentiale din RM…

Deoarece un an mai devreme o vizitasem pe matusa Vasilita la casa ei din Caucaz, unde am fost primit ca un oaspete dorit si drag, am hotarat s-o ajut. Avea ea niste ruble rusesti, am mai pus si eu niste lei moldovenesti si i-am procurat de la intreprinderea de artizanat din preajma Filarmonicii un costum moldovenesc de toata frumusetea. Dupa ce mai vazuse acolo si o camasa frumoasa pentru barbatul ei drag, Toader Morari, mi-a marturisit ca si-o doreste si pe asta, pentru ca este invitata sa interpreteze cateva cantece moldovenesti la concertul de Revelion la televiziunea locala din Krasnodar, iar in primavara, la 15 martie 2009, vrea ca la jubileul sau de 80 de ani sa fie ambii imbracati in costume nationale. Spunea ca, dupa moartea lor, ar fi bine sa fie inmormantati in aceleasi haine… N-am rezistat si i-am indeplinit si acest sfant „moft”. Mai mult chiar, am procurat o carte verde, am umplut un rezervor de benzina si am plecat cu ea la fratele ei, Vasile Ghimpu, la Teplita, r-l Artiz, reg. Odesa, la serbarea lui de 75 de ani de la nastere si 50 de ani de casatorie…Pentru ca i-am facut un bine, a insistat sa vin la ei in ospetie in vara anului curent, promitandu-mi ca-mi va interpreta niste cantece pe care nu le-a auzit inca nimeni de la ea si ca n-am sa regret niciodata cheltuielile suportate pana in Caucaz si inapoi…

A venit vacanta studentilor mei si, in a doua jumatate a lunii iunie, am luat-o spre Caucaz de unul singur, cu mult incercata mea „Toyota”… Drumul a fost lung si interesant, dar cu multe surprize din partea militiei ucrainene si celei rusesti, ca si acum doi ani…Matusa Vasilita m-a asteptat precum promisese. Totusi, intre timp, fusese internata la terapie intensiva in Novorosiisk, pe urma s-a tratat la un spital din acelasi oras si nu mai avea vigoarea de altadata… Dupa o bogata masa moldoveneasca, i-am imbracat pe batrani in costumele pe care le probasera deja de doua ori (la TV Krasnodar si la aniversarea matusii) si i-am condus in Casa cea Mare din casa lor, mai apoi – in curtea casei si in gradina proaspat prasita, unde am facut o sumedenie de fotografii… Ei ziceau ca asa aratau strabunii lor la hora satului inainte de a pleca in Caucaz in sec. XIX, unde tarii rusi le promisesera „marea si sarea”.
A sosit si clipa mult astepta a surprizei promise, de care matusa Vasilita nu uitase nici chiar dupa necazurile prin care a trecut… M-a rugat sa pornesc dictafonul si – dupa doua cantece patriotice romanesti, de la mijlocul secolului XX, dar mai ales dupa cel de-al treilea numar al programului matusii Vasilita – am incremenit cu dictafonul in mana… Cel de-al treilea numar interpretat a fost… HORA UNIRII! A cantat Hora Unirii, dar a dansat-o doar cu mainile… Puterile n-o mai slujeau ca odinioara.
La intrebarea mea de unde a invatat-o, ca doar basarabenii din actualele frontiere ale R. Moldova, de unde inca nu plecasera pe atunci strabunii moldovenilor din Caucaz, n-au participat la Unirea Principatelor din 24 ianuarie 1859, mi-a spus ca nu stie nimic de Unirea Principatelor, dar Hora Unirii o stie de la cei trei ofiteri romani – inteligenti si culti, cu un auz muzical de invidiat – care au stat la ei in casa din Moldavanskoie in timpul operatiunilor militare din cel de-al Doilea Razboi Mondial… Matusa Vasilita mi-a marturisit ca, de 65 de ani, nu a mai cantat nimanui Hora Unirii. Ma intreb cum de a memorizat-o, deoarece pricep de ce n-a cantat-o vreodata in public. Daca nu o interpreta pe ascuns, sub plapuma, ramane doar o singura varianta – maretia si puterea acestei sfinte melodii pentru cei cu inima romana, indiferent pe ce meridian sau paralela ale globului pamantesc s-au aflat si se mai afla ei pana in prezent….
Asa am sarbatorit noi, trei romani – matusa Vasilita Ghimpu-Budurin, mos Toader Morari si subsemnatul -, aniversarea a 150-a de la Unirea celor doua Principate Romane – Moldova si Muntenia…

P.S. Un bun prieten de la Alba-Iulia, care a auzit/citit despre evoluarea matusii Vasilita la Chisinau in toamna anului 2008, m-a rugat s-o conving pe ea si pe inca vreo cativa moldoveni din Caucaz sa accepte sa viziteze Alba-Iulia in toamna anului curent, organizandu-le un program special pentru a cunoaste Romania nu doar din auzite. In timpul ultimei mele vizite in Caucaz, cand am vazut starea sanatatii matusii Vasilita, nici n-am incercat sa-i tulbur linistea cu aceasta propunere. Dar n-a fost o problema sa-i conving pe alti moldoveni de acolo sa faca o excursie gratis in frumosul si faimosul Ardeal. Criteriul a fost unul singur: sa poata comunica romaneste cu romanii ardeleni. Si pentru ca mi-ar trebui un vagon intreg ca sa-i pot duce pe toti vorbitorii de grai moldovenesc pe care i-am contactat in tinutul Krasnodar, inclusiv din randurile celor tineri, care mai comunica acasa „moldoveneste” prin cele opt sate caucaziene vizitate de mine, am hotarat sa le pun o conditie: sa posede pasaport pentru strainatate. In asemenea caz, am ramas cu doar patru posibili calatori in Romania. Acum, astept cu nerabdare luna septembrie, cand vor veni la Chisinau cei patru moldoveni caucazieni ai mei, sa-i incarc in mult incercata mea „Toyota” si sa-i duc acolo unde, poate, nici n-au visat sa ajunga vreodata.
Am convingerea ca ei, apoi si alti moldoveni din Caucaz, vor dori sa mai revina in Romania. Nu neaparat gratis…