Astăzi 26 Septembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la 25 Septembrie 2018
Abonamente

Opinii & Editoriale 5 Noiembrie 2017, ora 00:14    Din editia print

Marime Font

Ignorarea sistematică a Mitropoliei Basarabiei la Chişinău

În ultimul timp, în societatea românească de pe ambele maluri ale Prutului se observă o creştere a analfabetismului religios. Nu avem timp să ne gândim la religie sau credinţă, pentru că întotdeauna găsim alte lucruri mai importante. Nu avem nici dorință să ne afirmăm apartenenţa religioasă sau să mergem în lăcaşurile sfinte, pentru că există biserici printre biserici şi preoți printre preoți. Trăim într-o indiferenţă profundă, deşi ne dăm seama că, în contextul situaţiei tensionate din lume, Europa nu poate rămâne decât creştină.

 
 

În preajma împlinirii unui secol de la reîntregirea Ţării, ar fi bine să readucem în spaţiul public problema Mitropoliei Basarabiei, care este, de fapt, centrul spiritual al românismului la Chișinău. Să nu uităm că reprezentanţii bisericii româneşti din Basarabia contribuie consistent la menţinerea conştiinţei noastre naţionale. Cu toate acestea, Mitropolia Basarabiei este ignorată constant de autorităţile R. Moldova, pornind de la chestiuni mărunte, tehnice, până la cea a restituirii arhivelor și a proprietăților acaparate de regimul sovietic ocupant și deținute actualmente de Guvernul R. Moldova.

„Problema Mitropoliei Basarabiei este o chestiune de stat şi ţine, în primul rând, de statul R. Moldova”, a declarat profesorul universitar Dan Dungaciu într-o declaraţie pentru ziarul TIMPUL, în cadrul lansării la Bucureşti a Laboratorului de Sociologie și Geopolitică a Religiilor, înființat de Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.



Directorul general al ISPRI a adăugat că statul R. Moldova nu şi-a asumat niciodată această biserică românească. „Nu a existat nicio retrocedare, niciun sprijin şi, evident, este vina statului român că nu pune pe agenda bilaterală problema restituirilor sau problema statutului Mitropoliei Basarabiei. Toţi oficialii de la Chişinău, indiferent de culoarea politică: comunişti, socialişti, agrarieni, liberali sau liberali-democraţi s-au afişat de fiecare dată, inclusiv cu reprezentanţii Bisericii Ruse sau reprezentatul Bisericii Ortodoxe în R. Moldova, Mitropolitul Vladimir. Nici unul însă n-a arătat vreo apetenţă pentru Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru”, a menţionat Dungaciu.

Sperăm că, odată cu lansarea acestui Laborator de analiză, problema Mitropoliei Basarabiei va reveni în spaţiul public şi, cel mai important, pe agenda bilaterală a celor două state româneşti.

Un articol de: Ana Gabor Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Septembrie 2018, ora: 13:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul