Actualitate

Ion Lazarenco -Tiron, a fost desemnat Omul Anului 2018 de World Open Water Swimming Association

 Victoria repurtată a fost determinată, în mare măsură, de faptul că anul trecut el a parcurs Strâmtoarea Cook (26 de kilometri) în 11 ore şi 5 minute. Sportivul din R. Moldova a menţionat că el urma să ajungă la finiş după aproximativ şapte ore, dar din cauza timpului nefavorabil a parcurs distanţa cu aproximativ 4 ore mai devreme. „Tot ce putea să se întâmple mai rău, s-a întâmplat. Valurile erau atât de mari, încât nava, care ne însoţea, stătea la o distanţă de peste 600 de metri, ca să n-o arunce peste noi. Atunci, pentru prima dată, m-am gândit să mă dezic de această încercare”, a declarat înotătorul.

Ion Lazarenco-Tiron a mai parcurs în 2014 Strâmtoarea Gibraltar (14 km în 4 ore şi 41 de minute) şi Canalul Mânecii (34 km în 13 ore şi 34 de minute), în 2015 – Canalul de Nord (34 km în 16 ore şi 23 de minute), în 2016 – Canalul Catalina (34 km în 12 ore şi 1 minut) şi Canalul Molokai (44 km în 18 ore şi 11 minute), în 2017 – Canalul Tsugaru (20 km în 11 ore şi 20 de minute).

Înainte de înotătorul din Republica Moldova, doar şase oameni de pe glob (Stephen Redmond din Irlanda), Anna-Carin Nordin (Suedia), Michelle Macy (SUA), Darren Miller (SUA), Adam Walker şi Antonio Argüelles (ambii din Mexic) au parcurs aceste strâmtori incluse în provocarea Ocean’s Seven.

Ion Lazarenco-Tiron s-a născut pe 22 ianuarie 1978, în satul Brăviceni, raionul Orhei. În 1997 a emigrat cu familia în Irlanda, iar din 1998 a făcut primele antrenamente de înot în bazinul olimpic de 50 metri de la „Guiness Beer Factory” din Dublin. În 1999 a devenit membru al sălii de sport din Bray, Irlanda, şi chiar în primul an a câştigat competiţia „Lupta de rezistenţă”. În 2013 a devenit membru a două asociaţii mari pentru traversarea înot a strâmtorilor: „Federaţia Înotătorilor Canalului Englez şi a Piloţilor” şi „Asociaţia Înotătorilor din Strâmtoarea Gibraltar”. În 2013 a parcurs timp de opt zile Nistrul pe traseul Soroca – Dubăsari (235 km), transmite Moldpres.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *