Cultură

La 6 iulie, fostii deportati vor plnge la aceeasi piatra

La Chisinau va fi ridicat un monument in memoria victimelor regimului comunist-stalinist. Cel putin asa promit autoritatile publice locale care au organizat un concurs pentru selectarea compozitiei sculpturale ce urmeaza sa ia locul pietrei comemorative instalata in scuarul din fata Garii feroviare din Chisinau. De aproape zece ani fostii deportati se chinuiesc sa obtina bani pentru inaltarea unui monument. Le-a promis si fostul primar Urecheanu, si interimarul Ursu. Acum le-a fagaduit si primarul Chirtoaca. Dar oamenii se tem ca, din cauza conturilor blocate ale primariei, realizarea visului lor va fi amanata din nou.

Pentru constructia monumentului au fost rezervate, inca in luna octombrie, trei milioane de lei din bugetul municipal pe anul 2009. Insa nici pana astazi Consiliul municipal Chisinau (CMC) nu a adoptat bugetul pentru Directia constructii capitale, care urmeaza sa realizeze proiectul. Cu toate acestea, concursul organizat de primaria municipala a continuat, in speranta ca problema banilor va fi rezolvata cat mai curand. La concurs au fost prezentate 20 de proiecte sculpturale care au fost recenzate de oameni de arta, arhitecti, reprezentanti ai administratiei publice locale, fosti deportati. Dintre acestea, au fost selectate patru echipe de sculptori si arhitecti care vor concura in etapa finala. Este vorba de proiectele semnate de Iurie Platon si Alexandru Cocin, Tudor Cataraga si Victor Vieru, Elena, Vasile si Dumitru Eremciuc, precum si de lucrarea sculptorului Gheorghe Postovan si a arhitectului Mihai Eremciuc. Autorii urmeaza sa propuna macheta de amplasare a compozitiei sculpturale in spatiul arhitectural al scuarului Garii. Membrii juriului spun ca proiectul castigator va trebui sa sugereze drama prin care au trecut mii de familii basarabene deportate de comunisti in Siberia. Directorul Muzeului National de Arte, Tudor Zbarnea, membru al juriului desemnat de CMC, ne-a spus ca lucrarea care va fi selectata in final trebuie neaparat sa fie accesibila publicului larg dar, in acelasi timp, sa poata rezista in timp.

La 6 iulie se implinesc 60 de ani de la cel de-al doilea val de deportari. Valentina Sturza, presedinta Asociatiei fostilor deportati si detinuti politici, a anuntat ca aceasta zi va incepe cu o depunere de flori, la ora 8.00, la monumentul lui Stefan cel Mare si Sfant. Dupa aceasta va fi organizat un mars de protest pana la Gara feroviara, unde, la ora 9.00, va avea loc un miting de comemorare.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *