Opinii și Editoriale

„Lasă-mă să te omor”

Un scut este într-adevăr o armă, însă o armă destinată apărării, dar strategia rusă se bazează pe frică, pe frica stârnită în ceilalţi. Ştirea că americanii renunţă la faza a patra a desfăşurării scutului antirachetă a stârnit bucuria unora prin estul european. S-au găsit destui care să interpreteze acest gest ca pe o retragere a Statelor Unite din zonă, ca un fel de concesie făcută Rusiei aflată în mijlocul unui amplu efort de restabilire a dominaţiei sale în fostul spaţiu sovietic. Nu au lipsit nici interpretările de genul „americanii abandonează România”. Nimic mai fals.

Conform Agenţiei „Stratfor”, programul antirachetă american presupunea o creştere treptată a sistemelor instalate în Europa. Iniţial, planul american avea în vedere desfăşurarea unor interceptori cu raza scurtă şi medie de acţiune în primele trei faze, iar în a patra fază – instalarea unor rachete cu rază lungă de acţiune. Prima fază a fost implementată deja, cea care prevede instalarea de staţii radar în Turcia şi sisteme în Marea Mediterană. În următoarele faze – doi şi trei – urmează să fie instalate rachete mai avansate, cu raza mică şi medie. Aceste sisteme vor fi instalate în România până în anul 2015 şi în Polonia până în anul 2018. În faza a patra, rachetele cu rază lungă de tip SM-3 Block IIB urmau să fie instalate în România şi Polonia în jurul anului 2022. La această ultimă fază prevăzută pentru anul 2022 au renunţat, deocamdată, americanii din motive financiare şi din cauza îndoielilor asupra eficacităţii sistemului. Este extrem de posibil să se revină asupra acestei decizii de îndată ce bugetul şi cercetarea ştiinţifică vor spune că noul sistem este eficient. Nici vorbă de o abandonare a Europei de Est, programele prevăzute pentru anii 2015 în România şi 2018 în Polonia rămân valabile.

De altfel, şi reacţiile Moscovei duc la aceeaşi concluzie. Oficialii ruşi nu s-au arătat impresionaţi de anunţul referitor la renunţarea la faza a patra a sistemului antirachetă. Ministrul rus Serghei Riabkov a declarat: „Nu văd nicio legătură între obiecţiile Rusiei asupra desfăşurării scutului antirachetă american în Europa şi declaraţiile ministrului american al Apărării. Toate aspectele privind incertitudinile legate de desfăşurarea scutului antirachetă al SUA şi NATO rămân neschimbate". A fost deja stabilită o întâlnire bilaterală ruso-americană pentru luna mai în care să fie discutate chestiunile legate de scutul antirachetă.

Rachetele americane nu ameninţă teritoriul rus, ci ameninţă rachetele ruseşti. Iar acest lucru, susţine Moscova, tulbură echilibrul regional: nimeni nu se va mai teme de rachetele ruseşti. O doctrină de tipul „lasă-mă să te omor” sau „lasă-mă să te ameninţ, teme-te!”. Din păcate, cu biciul şi cu frica nu merge nici la animale, cu atât mai puţin la oameni.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *