Astăzi 23 Septembrie 2018, Duminică - Ultima actualizare la 22 Septembrie 2018
Abonamente

Interviu 4 Decembrie 2016, ora 07:19    Din editia print

„Luceafărul de dimineață” al României, la Chișinău

Marime Font

Maia Morgenstern, deţinătoarea Premiului Academiei Europene de Film, directorul Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti și „Luceafărul de dimineață” al României, așa cum este numită în România, a avut o seară de discuții cu publicul de la Chișinău. 

Numele ei, Morgenstern, înseamnă în germană „Luceafărul de dimineaţă”, nume dat Fecioarei Maria, personajul pe care l-a jucat în filmul „Patimile lui Hristos”. Regizorul Mel Gibson, un devotat romano-catolic, pare să fi luat în considerare, printre altele, acest detaliu ca fiind semnificativ pentru alegerea ei în acest rol. Actrița din România nu a refuzat niciun autograf sau o fotografie cu fanii de la Chișinău, chiar dacă era seara târziu și era obosită. Maia Morgenstern a acordat un interviu pentru ziarul TIMPUL, în care ne-a dezvăluit când vom putea urmări spectacole ale Teatrului Evreiesc și la Chișinău.

- Cum ați regăsit Chișinăul după atâția ani?
- Sunt bucuroasă că am ajuns aici și sunt foarte emoționată. A fost o întâlnire de suflet, așa cum m-am așteptat. De această urbe mă leagă amintiri foarte intense. Aici mi-am petrecut vacanțele copilăriei mele. Mi-am făcut prieteni, care mi-au devenit parteneri de joacă. Peste ani, când am revenit în aceste locuri, am găsit un alt oraș. Am iubit și iubesc acest loc și mereu voi reveni cu mare drag.

- Teatrul v-a ales sau dvs. sau ați fost cea care l-a ales?

- Eu am ales teatrul. Tata m-a înțeles și s-a priceput foarte bine să mă îndrume pe calea mea. A văzut exact ceea ce îmi doresc, scena.

- Din 2012 sunteți și manager al Teatrului Evreiesc de Stat de la București. Cum vă simțiți în poziția de director?

- E mai bine să joc! Să fii director este inconfortabil, greu. Înțeleg, pe de o parte, ca manager ești nevoit și iei măsuri, uneori, nu foarte populare. Pe de altă parte, mă aflu de toate părțile ale baricadei și înțeleg: actorii nu pot trăi numai din salariul din teatru. Ca să conduci un teatru, mai ales unul care are mai multe activități în derulare, este greu. Eu sunt drama eroului romantic între datorie și pasiune.



- Teatrul Evreiesc de stat de la București joacă un rol important în viața teatrală din România. Povestiți-ne mai multe despre cele întâmplate recent.
- Teatrul Evreiesc de Stat a organizat în perioada 20-27 noiembrie 2016, Festivalul Internațional de Teatru Idiș, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la înființarea primului teatru profesionist de limbă idiș din lume în România, la Iași, în anul 1876, de către scriitorul și artistul Avram Goldfaden.

În cadrul Festivalului International de Teatru Idiș au fost prezente trupe de teatru profesioniste de limbă idiș, din întreaga lume, formații și interpreți de muzică klezmer de renume mondial, menite să aducă în atenția publicului cultura idiș, sub toate aspectele sale. Îmi face mare plăcere să vorbesc despre acest teatru, după o săptămână de festival și evenimente conexe cu acesta. Nu voi obosi și nu am să ratez ocazia să mulțumesc în primul rând factorilor care au făcut posibil existența acestui festival.

- Cine este publicul care vizitează teatrul evreiesc din București?
- Vine absolut oricine. Este loc pentru toată lumea. Nu vin să ne vadă doar cei din minoritate. Așa cum actorii, cei care lucrează la teatru, echipa tehnică și administrativă nu sunt neapărat din comunitatea evreiască. Sunt actori care își doresc să împărtășească din istoria minorității evreiești. Toate spectacolele vorbesc despre realitatea evreilor, iar oamenii vor să le cunoască. Astfel, istoriile oamenilor, păcatele, neajunsurile, dar și bucuriile sunt regăsite pe scena noastră. Poate că asta și apropie: dragostea față de oameni. Dar asta nu înseamnă că nu avem scăpări. Spectacolele sunt cu umor, așa cum sunt cele ale lui Caragiale.

- Spuneți-ne mai multe despre spectacolele sociale care vor fi susținute și de Teatrul Evreiesc.
- Acesta este un program de proiecte ce o să înceapă la începutul anului viitor. Unul dintre ele este și spectacolul cu vârstnicii, cu seniorii noștri. Teatrul evreu va fi gazda acestui spectacol. Îi vom onora pe bunicii noștri și suntem fericiți. Programul va cerceta și va vorbi despre temele sociale, despre ce îi frământă pe ei, iar asta este foarte important pentru întreaga societate. Este nevoie să ne auzim unii pe alții.

- Din 2010 sunteți ambasador a Alianței Civilizațiilor din România – destinată mobilizării unei acțiuni politice la nivel mondial, pentru promovarea înțelegerii și reconcilierii, pentru combaterea prejudecăților și faliilor dintre culturi și religii. Cum ar trebui oamenii să perceapă pe cel străin de lângă sine?
- Este o chestiune de cunoaștere. Lucrurile trebuie cunoscute, asumate și ameliorate. Până nu cunoaștem, avem spaima de celălalt. Pas cu pas, nu prin discursuri și nu cu pumnul în masă, sau a-l certa pe celălalt, pe străin, pentru că îi este teamă. Sunt spaime, sunt fobii, și atunci este o formă de cunoaștere, de înțelegere, de dialog, de comunicare se face mai ales prin artă.

- Pe scena teatrului gazdă, Sandu Grecu a invitat Teatrul Evreiesc să vină la Chișinău. Când publicul de la noi va putea să vadă spectacolele Teatrului Evreiesc?
- Suntem foarte onorați de invitație și ne dorim foarte mult să venim cu toată trupa la Chișinău. Suntem gata să venim cu spectacolele muzicale, de dragoste, cu două personaje, cu comedii, tragedii. Însă, mai multe detalii le vom comunica în curând. Așteptăm cu nerăbdare.
 

Un articol de: Lia Ciutac Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul