Editorial

Mai multe despre patimi

Fiind încă în Postul Mare, m-am gândit că ar fi potrivit să fim mai atenţi la patimi, la cauzele şi efectele lor.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, în Răspunsurile către Thalasie, spune că patimile nu îşi au sursa în noi, ci în mişcarea greşită a afectelor conforme cu firea noastră. Ele sunt numite în limba greacă tot patimi (pathy). Însă în română e mai corect să le numim afecte, fiindcă aceste pathy conforme cu firea noastră nu sunt altceva decât: somnul, foamea, setea, frica, întristarea.

Ele nu au existat în această formă înainte de cădere. Ci au fost înlocuite – cum spunea părintele Dumitru Stăniloae – în starea lor spirituală de o stare fizică. De aceea ele din starea fiziologică trebuie convertite şi folosite spiritual şi nici într-un caz pervertite. De exemplu setea ca afect se manifestă în dorinţa/necesitatea de a bea apă, e pervertită în asociere cu alcoolul, iar convertită când devine sete de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Foamea să o orientăm spre cunoaştere, nu spre lăcomia pântecelui. Întristarea – cu măsură, pentru greşelile noastre. Să nu permitem întristării să se transforme în deznădejde. Desigur, Sfântul Maxim insistă şi pe folosirea lor conform firii. Cel flămând trebuie să mănânce, iar cel însetat trebuie să bea. Aşa cum şi cel care pierde pe cineva drag se întristează.

Omul, după ce a pierdut comuniunea cu Dumnezeu prin cădere, a simţit mereu că ceva îi lipseşte şi a încercat să suplinească într-un fel sau altul această lipsă. De cele mai multe ori conducem această lipsă spre patimi, spre păcat. Devenim obsedaţi de diverse lucruri: plăcerea de-a mânca – ce ne conduce la lăcomia pântecelui; nevoia de a aduna diferite obiecte – ajungând la iubirea de arginţi; necesitatea de a pierde contactul cu viaţa noastră searbădă – beţia, drogurile; dependenţa de a fi respectaţi şi admiraţi – ceea ce ne duce fără doar şi poate la invidie şi mândrie şi aşa mai departe.

E suficient să urmărim cu atenţie Fericirile din Predica de pe munte, ca să înţelegem unde trebuie să ne conducă afectele noastre, unde se sfârşeşte patima şi începe virtutea: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.” (Matei 5; 3-11)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *