Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a obținut în fața judecătorilor condamnarea la pedeapsa cu închisoarea pentru 5 ani a unui medic, care a comis acțiuni perverse cu caracter sexual în raport cu fosta sa pacientă cu vârsta de 13 ani.
Medicul a comis infracțiunea pe parcursul anilor 2014-2015, atunci când adolescenta a fost de trei ori internată în spital, după o traumă suferită la patinoar. În prima fază, comportamentul politicos al medicului cu vârsta de 37 de ani – complimentele și glumele inofensive – nu le-a dat de bănuit celor din familie, care o însoțeau pe minoră la spital.
Startul relației – un apel pentru consultație
După prima externare din spital, însă, pacienta l-a apelat pe medic telefonic pentru o consultație. Apelurile au continuat (în total au fost identificate circa 300 de convorbiri), iar peste o lună a avut loc prima întâlnire, după care au mai urmat alte câteva, inclusiv la cinematograf (unde au vizionat filme destinate publicului cu vârsta de peste 18 ani), dar și la acesta acasă. La întâlniri, pe lângă faptul că purta cu adolescenta discuții cu caracter obscen, medicul a întreprins și diverse acțiuni cu caracter sexual față de aceasta.
Telefon îngropat în vecinătatea casei – pentru ștergerea urmelor de comunicare între cei doi
Mai mult decât atât, inculpatul o ghida pe adolescentă cum să camufleze întâlnirile și comunicarea cu el față de familie, inclusiv prin metode tehnice specifice: la inițiativa lui, ambii foloseau telefoane și numere de telefon dedicate comunicării exclusive între ei, pe care le schimbau periodic. Unul din cele trei telefoane primite, pe care urma să-l distrugă la solicitarea lui, adolescenta îl îngropase în vecinătatea casei, iar ulterior i l-a arătat mamei și autorităților.
Diriginta clasei și mătușa au contribuit la deconspirarea ilegalității medicului
Toate au devenit cunoscute după ce diriginta victimei i-a atenționat pe părinți despre scăderea bruscă a rezultatelor elevei la studii, dar și că aceasta ar suferi de dragoste. Prin urmare, mama acesteia a început să monitorizeze mai îndeaproape comportamentul fiicei și a observat că aceasta continuă să comunice activ cu medicul, pe mai multe numere de telefon. Ulterior, în ziua în care mama acesteia nu era acasă, adolescenta și-a rugat mătușa să o viziteze și i-a comunicat despre relația cu medicul. Aceasta, la rândul ei a informat-o pe mamă, care a depus o plângere penală la autorități. Suplimentar măsurilor de apărare a drepturilor adolescentei, aceasta a beneficiat de îngrijire medicală specială în scopul reabilitării ei psihologice.
La insistența procurorilor PCCOCS, inculpatul a fost luat în custodia autorităților imediat după pronunțarea sentinței de condamnare, la 25 februarie curent. Pe lângă condamnarea la pedeapsa cu închisoarea, judecătorii au satisfăcut și solicitarea procurorilor ca medicului să-i fie interzisă profesarea activităților medicale, inclusiv celor legate de minori, timp de 5 ani de la ispășirea pedepsei cu închisoarea.
|
Părerile sunt împărţite atunci când vine vorba de aspectul bananelor. Unii le preferă pe cele verzi, iar alţii le preferă pe cele negre, foarte coapte. Regula este destul de simplă cele verzi sunt mai crude, iar cele negre sunt coapte deja. Oricum ar fi bananele sunt bogate...
( ) Citeşte tot articolulCeea ce visăm poate avea o anumită semnificaţie asupra realităţii pe care o trăim zi de zi. Simbolurile şi semnificaţiile viselor sunt destul de complexe, iar ca să ne dăm seama dacă au impact asupra vieţii noastre trebuie să le descifrăm, scrie stiridinlume.ro.
( ) Citeşte tot articolulFructele uscate sunt ideale ca gustare, dar cât sunt ele de sănătoase, când ar trebui să le evităm și cum pot înlocui fructele proaspete? Auzim deseori că este foarte important să mâncăm fructe și legume, iar în acest context o să vorbim despre fructele...
( ) Citeşte tot articolulBerbec Începi să-ți găsești acea parte din optimism pe care ai mai pierdut-o în ultimul timp. Ai noroc că în jurul tău sunt oameni care te susțin și cumva te ajută să treci prin tot procesul cu care ai de-a face în evoluția ta.
( ) Citeşte tot articolulMaximele termice ale zilei vor fi de -6..-9 grade Celsius în nord, -5..-8 grade în centru și -4..-7 grade în raioanele de sud.
( ) Citeşte tot articolulIn primul rand, pentru a va da seama de ce muraturile va pot ajuta sa slabiti, este bine de cunoscut faptul ca au foarte putine calorii. Mai precis, un castravete murat de peste 140 de grame nu are decat 17 calorii, 200 de grame de varza murata nu au decat 25 de calorii si o gogonea medie are...
( ) Citeşte tot articolulÎn fiecare an, la mijloc de ianuarie, vorbim mult, spumos şi superficial despre Eminescu. E o tradiţie care sperăm că odată cu scurgerea timpului va deveni şi una profund naţională.
( ) Citeşte tot articolulAstăzi se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi din istoria României. Fotografiile cu el pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.
( ) Citeşte tot articolulSfinţii Cuvioşi Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşu sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă la 15 ianuarie, transmite realitatea.ro. Sfântul Pavel a trăit în timpul împăraţilor romani Deciu (250-253) şi Valerian (253-260), prigonitori ai creştinilor.
( ) Citeşte tot articolul