Astăzi 21 Noiembrie 2019, Joi - Ultima actualizare la ora 19:32
Abonamente

Actualitate 21 Octombrie 2019, ora 07:11

Militanții kurzi din Siria au plecat din orașul Ras al-Ain, lăsând Turcia să preia controlul

Marime Font

Liderii kurzilor sirieni au anunțat duminică evacuarea orașului Ras al-Ain, de la granița cu Turcia, ca urmare a angajamentului asumat de Ankara de a opri temporar ofensiva din Siria, în schimbul eliberării zonei de frontieră de prezența elementului kurd, informează Mediafax.

Oficiali ai militanților kurzi au transmis că a avut loc evacuarea orașului Ras al-Ain, acesta fiind lăsat sub controlul forțelor turce.

Ministerul turc al Apărării a confirmat, duminică după-amiază, că orașul a fost evacuat. Un convoi format din 86 de vehicule care transporta membri ai Forțelor Democratice Siriene (SDF), entitate kurdă, și alți civili răniți se îndrepta către sud și se afla la o distanța mai mare de 30 de kilometri, reprezentând „zona de securitate” pe care autoritățile de la Ankara și-au propus să o instituie prin intermediul ofensivei „Izvorul Păcii”.

„Noi nu mai avem niciun militant în oraș”, a informat Kino Gabriel, purtător de cuvânt al formațiunii kurde. Alți militanți rămân însă instalați în orașele siriene Kobane și al-Darbasiahcadrul, din interiorul „zonei de securitate”, conform declarațiilor activiștilor kurzi.

Ostilitățile din cadrul campaniei începute în urmă cu 11 zile de forțele turce în Siria au fost suspendate joi, în urma negocierilor dintre vicepreședintele american Mike Pence și președintele turc Recep Tayyp Erdogan.


Până în prezent, ambele state s-au acuzat reciproc de încălcarea acordului temporar. Erdogan a transmis sâmbătă că forțele turce le vor distruge pe cele kurde dacă acestea nu se vor retrage la timp.

Conform organizaţiei Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), în pofida armistiţiului anunţat, armata turcă a continuat vineri bombardamentele în Siria, atacând obiective din zonele Bab al-Kheir, situată la periferia orăşelului Ras al-Ain. Cel puţin 14 civili au fost ucişi, a transmis OSDO.

Turcia vrea crearea unei zone de securitate de-a lungul frontierei Siriei cu Turcia, pe partea siriană. Administraţia de la Ankara a cerut retragerea din această zonă a grupurilor insurgente kurde și ar avea de gând să-i aducă aici pe refugiații sirieni care se află în Turcia.

https://www.digi24.ro/s 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 Noiembrie 2019, ora: 19:32

Procurorii au oferit DETALII privind afacerile DUBIOASE ale lui Nicolae Chitoroagă /// Fostul șef al PCCOCS REȚINUT pentru 72 de ore. ACUZAT de îmbogățire ilicită

Procurorii au oferit DETALII privind afacerile DUBIOASE ale lui Nicolae Chitoroagă  /// Fostul șef al PCCOCS REȚINUT pentru 72 de ore. ACUZAT de îmbogățire ilicită

 Nicolae Chitoroagă, fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) ar fi fost reținut pentru 72 de ore. Informația a fost confirmată pentru ZdG de către surse din cadrul Procuraturii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2019, ora: 14:02

O femeie însărcinată a fost sfâșiată de câini, în Franța

O femeie însărcinată a fost sfâșiată de câini, în Franța

O tânără care îşi plimba câinele într-o pădure din nordul Franţei a murit după ce a fost atacată de câini care participau la o vânătoare, în apropiere, a declarat marţi o sursă judiciară.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2019, ora: 13:21

Maia Sandu crede că-l va bate pe Igor Dodon în 2020 / „Vom recupera Moldova la alegerile din toamnă”

Maia Sandu crede că-l va bate pe Igor Dodon în 2020 / „Vom recupera Moldova la alegerile din toamnă”

Lidera PAS (ACUM), Maia Sandu, a declarat ieri la Zagreb, în cadrul congresului statutar al Partidului Popular European, că va încerca să „recupereze Moldova” la alegerile prezidențiale din 2020.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2019, ora: 12:54

VIDEO INCREDIBIL - Evadare în stil rusesc: A SĂRIT DE LA ETAJ, din secția de poliție, cu tot cu caloriferul de care era încătușat

VIDEO INCREDIBIL - Evadare în stil rusesc: A SĂRIT DE LA ETAJ, din secția de poliție, cu tot cu caloriferul de care era încătușat

Un suspect reținut de autorități în Sankt Petersburg a fost filmat în timp ce sărea de la etajul secției de poliție cu tot cu caloriferul de care fusese încătușat, scrie Daily Mail. Bărbatul aterizează pe o mașină parcată, apoi fuge ținând în brațe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2019, ora: 10:55

În Moldova au căzut primii fulgi de zăpadă / VIDEO

În Moldova au căzut primii fulgi de zăpadă / VIDEO

În nordul Moldovei, au căzut primii fulgi de zăpadă din acest sezon. Temperaturile scăzute au transformat ploaia în lapoviță.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2019, ora: 10:38

Noțiunile „intravilan” și „extravilan”, fiind depășite în timp, vor fi excluse din Legea privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului

Noțiunile „intravilan” și „extravilan”, fiind depășite în timp, vor fi excluse din Legea privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului

În acest sens a fost înaintat un proiect de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative, avizat, miercuri, de Comisia protecție socială, sănătate și familie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2019, ora: 10:22

Kozak: Datoria istorică a MoldovaGaz ar putea fi INCLUSĂ în tariful achitat către GAZPROM

Kozak: Datoria istorică a MoldovaGaz ar putea fi INCLUSĂ în tariful achitat către GAZPROM

Întrebat de jurnalişti dacă a discutat miercuri cu partea moldovenească problema datoriilor pentru gazele ruseşti, Kozak a răspunc afirmativ şi că actualul contract de livrare a gazelor va fi prelungit în condiţiile existente. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2019, ora: 10:20

Igor Dodon: „Plahotniuc se poate întoarce în ţară doar în cătuşe”

Igor Dodon: „Plahotniuc se poate întoarce în ţară doar în cătuşe”

Președintele Igor Dodon susține că își dorește ca fostul lider PD, Vladimir Plahotniuc, să se întoarcă în Republica Moldova cât mai curând, întrucât revenirea ar fi „în cătușe”.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 21 Noiembrie 2019, ora: 10:15

Top 10 cele mai faimoase ASASINATE

Top 10 cele mai faimoase ASASINATE Foto: nato.int/Gavrilo Princip, în timpul arestării sale pentru uciderea arhiducelui Franz Ferdinand

Încă de pe timpul regelui Eglon, care a fost înjunghiat în anul 1200 î.Hr., liderii mondiali au fost asasinaţi din diferite motive: de la faptul că erau consideraţi a fi o ameninţare pentru alţi lideri până la viziunile lor politice. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2019, ora: 09:33

Partidul ȘOR este gata să modernizeze pasajele subterane din Chișinău

Partidul ȘOR este gata să modernizeze pasajele subterane din Chișinău

Partidul Politic ȘOR vrea să se implice în implementarea mai multor proiecte de renovare a infrastructurii mun. Chișinău, iar reabilitarea tuturor trecerilor subterane din Capitală cu suportul și participarea directă a formațiunii politice poate fi o primă acțiune în acest...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2019, ora: 09:10

Cașu: Dodon i-a transmis primarului de Hîncești să revină în Parlament. Cum comentează Botnari

Cașu: Dodon i-a transmis primarului de Hîncești să revină în Parlament. Cum comentează Botnari

Președintele Igor Dodon i-ar fi transmis lui Alexandru Botnari, primarul ales al orașului Hîncești în urma alegerilor locale din 3 noiembrie, să revină în Parlament, întrucât altfel ar fi fost provocate alegeri în circumscripția parlamentară pe care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2019, ora: 08:48

Ambasadorul Poloniei în R. Moldova: Armata sovietică, după ce a venit în 1944-1945, în Polonia, A UITAT să meargă înapoi acasă

Ambasadorul Poloniei în R. Moldova: Armata sovietică, după ce a venit în 1944-1945, în Polonia, A UITAT să meargă înapoi acasă

Ambasadorul Poloniei la Chișinău, Bartłomiej Zdaniuk, a povestit în cadrul emisiunii „Alternativa Europeană” despre consolidarea statului polonez și despre calea europeană a Poloniei. Excelența sa a vorbit inclusiv despre istoria tristă a Poloniei, dar și despre...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2019, ora: 08:05

Brînzan despre rezultatele premierului Chicu la Moscova: „O invenție totală”

Brînzan despre rezultatele premierului Chicu la Moscova: „O invenție totală”

Creditul de 500 de milioane de dolari, contractat de Federația Rusă pentru pentru proiecte infrastructurale de anvergură în țara noastră este o invenţie totală. Declarația a fost făcută de fostul ministru al Ecnomiei, Vadim Brânzan în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8. Mai...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2019, ora: 08:00

NECROLOG Adio, drag prieten şi coleg, Vladimir Hotineanu!

Adio, drag prieten şi coleg, Vladimir Hotineanu!

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și întreaga comunitate medicală din țară este profund îndurerată: reputatul chirurg, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, șef al Catedrei de...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)