Astăzi 20 Octombrie 2019, Duminică - Ultima actualizare la ora 14:02
Abonamente

Actualitate 10 Februarie 2019, ora 11:12

Mircea Cărtărescu: „Mor cu ei de gât sau trăiesc liniștit?“

Marime Font

 Scriitorul Mircea Cărtărescu (62 de ani) a vorbit, într-un amplu interviu oferit Newsweek România, despre dragostea lui pentru literatură, despre singurătate, despre prietenii, despre gândurile de a pleca din țară, dar și despre perioada tulbure prin care trece acum România.

 Newsweek România: Anul 2018 v-a adus, printre altele, două distincții importante: Premiul Thomas Mann pentru Literatură și Premio Formentor de las Letras. Ce reprezintă pentru dumneavoastră această recunoaștere internațională?

Mircea Cărtărescu: Am primit, e adevărat, aceste două premii anul trecut, dar fraza „recunoaștere internațională“ e doar ceva mai mult decât un clișeu cu origini în frustrările noastre eterne: „pentru ca Europa cu un moment mai-nainte să vină și să recunoască…“. Noi tot așteptăm ca alții să „recunoască“ valorile noastre, ca și când ei n-ar vrea, de fapt, dar ar fi siliți de evidența geniului nostru național, scris în genele noastre românești. Fiindcă noi nu ne putem recunoaște singuri nici măcar în oglindă. Ca să fii respectat în țară, trebuie să fii validat în străinătate.

Există un set întreg de astfel de fraze care induc în eroare: „Artistul X a făcut cunoscută arta românească în lume“ sau „ne-a pus pe harta lumii“ sau „trage după sine artiștii țării lui“. În realitate, nu interesează pe nimeni ce naționalitate are artistul care se afirmă. Arta e pur individuală. Márquez n-a tras după sine niciun scriitor columbian, Kundera niciunul ceh. Dimpotrivă, cei din tinerele generații se simt striviți de faima lor, precum copiii de artiști celebri.


În lumea internațională a cărții, așa cum o cunosc eu de un sfert de veac, notorietatea unui autor crește prin publicarea de cărți, primirea de premii, participarea la festivaluri, dar e greu de spus care e momentul precis când ajungi la o adevărată „reputație internațională“. E motivul pentru care, vorbind despre mine, mă rezum la fapte. Da, am primit aceste premii. Da, am scrieri în câteva zeci de limbi. Da, am vândut atâtea cărți.

Da, am avut atâtea recenzii în publicațiile cele mai cunoscute. Pe acestea nu mi le poate lua sau contesta nimeni. Nu spun însă niciodată unde mă aflu ca notorietate sau, cum se zice, „la bursa valorilor“, la noi și aiurea, pentru că aici e vorba despre imponderabile. Scriitorii, ca și băncile, au un singur lucru al lor: reputația, care e o chestiune de încredere.

Sunt mai cunoscut în lume după premiile mele din 2018? Probabil că da, măcar în anumite spații culturale, pentru că un premiu important înseamnă încredere. Ceea ce contează cu adevărat pentru mine sunt însă două lucruri: calitatea scrisului meu și cât de mult mă iubesc cititorii simpli din toată lumea.

Când un tânăr român, italian sau mexican - ori o tânără - vine și-ți spune: „Cartea dumneavoastră mi-a schimbat viața“ (cum mi s-a-ntâmplat să aud de câteva ori în ultimul timp), ai un fior de recunoștință și mândrie pe care nicio „recunoaștere internațională“ n-o să ți-l poată da vreodată.

Opera dvs. este „o cartografiere a minții și a vieții mele“, așa cum o defineați. Sunt ani până scrieți „Sfârșit“ pe opere precum „Orbitor“ sau „Solenoid“. Cum este despărțirea de propriile cărți, la care nu vă întoarceți niciodată pentru a le reciti? Apare bucuria? Depresia? E un curs firesc al unei experiențe căreia, odată cu acel „Sfârșit“, nu mai aveți nimic să-i oferiți?

De obicei, scriu „Sfârșit“ cu ochii-n lacrimi. Ca noi toți și ca tot ce este pe lume, și cărțile trebuie să aibă, din nefericire, un final. Visul meu dintotdeauna a fost să scriu o singură carte întreaga viață, de când am învățat literele până când nu voi mai putea ține creionul în mână. Și într-un fel asta am și făcut, despărțind-o artificial în scrieri diferite.

Mai ales jurnalul meu mi-a dublat viața cum dublează căptușeala stofa unei haine. Nu terminarea unei cărți e grea propriu-zis, deși e un moment și el traumatic, cât timpul până începi altă carte. După cărți mari ca „Orbitor“ sau „Solenoid“ mi-au trebuit ani să-mi revin. Am avut nevoie de toate resursele mele morale ca să pot rămâne în viață.

E ca după ce pierzi o mare iubire sau după ce ți-a murit cineva foarte drag. Acum mulți ani, la terminarea trilogiei, i-am spus unui prieten (spontan și surprinzător pentru mine, căci nu sunt genul de om care face confesiuni): „Acum știu de ce se alcoolizează și se sinucid scriitorii“. În plus, „cartografierea“ de care vorbiți nu poate fi nici ea eternă. Nici mintea, nici viața mea nu sunt spații nelimitate.

Ce (mă) voi face când până și cel mai îndepărtat colț al lor va fi cartografiat? Am vorbit cândva despre un maestru al tatuajului care-și acoperea de desene propria piele. Ce-avea să facă în momentul când fiecare milimetru avea să fie deja tatuat? De unde să ia încă o piele? Iată una dintre spaimele care mă bântuie zi și noapte. Ce mă fac dacă nu mai pot să scriu, când știu prea bine că fără să scriu nu pot trăi?

La 17 ani, ați scris prima filă dintr-un jurnal pe care îl continuați și astăzi. În liceu, erați deja „obsedat“ de literatură. O obsesie despre care, ani mai târziu, povesteați că v-a adus, în adolescență, suferință și singurătate. Totuși, definiți singurătatea ca pe acel lucru din care vă hrăniți ca scriitor. Cât de singur se simte acum Mircea Cărtărescu? V-ați „împăcat“ cu singurătatea dvs.?

Aparent, și într-un anume sens, nu sunt un om singur. De fapt, aparența mea și nepotrivirea mea cu stereotipurile despre cum trebuie să fie un scriitor sau un artist au fost mereu o sursă de suspiciune pentru cei din jurul meu. De când eram un foarte tânăr poet mi se zicea: „Tu n-ai nimic de poet, nu semeni a poet“. Nici azi nu semăn a scriitor.

Scriitorii tipici sunt boemi, cum eu n-am fost niciodată. Sunt plini de strălucire, pe când eu am fost mereu timid și retras. Am trăit liniștit, am încercat să fac, responsabil, tot ce trebuie să facă un om adevărat.

Viața mea de artist e-n interior și n-o las să străbată decât în scrisul meu. Singurătatea mea, aceeași dintotdeauna, e interioară, acolo unde sunt doar eu cu mine, și uneori nici măcar cu mine. Am avut întotdeauna familie, copii, prieteni literari. Dar, cum scriam undeva, „mă simt singur cu tot cu ei“, ca și când aș aluneca pe-o banchiză de gheață, cu tot cu ei, în noaptea fără sfârșit.

Azi îmi dau din ce în ce mai mult seama că singurătatea a fost sentimentul central al vieții și-al scrisului meu, că ea e de fapt mesajul meu, pe care scrisul meu îl transmite. Poate că acele pagini cu un singur cuvânt, „Ajutor!“, repetat de sute de ori, din „Solenoid“ sunt miezul de frig și singurătate a tot ce-am scris vreodată. Altfel, le sunt infinit recunoscător celor ce mă iubesc și pe care-i iubesc, fiindcă mă îndepărtează din când în când de acel miez teribil.

În acea singurătate din copilărie, din adolescență, în care v-ați îndrăgostit de literatură, ați găsit sprijinul părinților dvs. pentru a merge pe calea aceasta? Cum era relația pe care o aveați cu părinții dvs. și ce reprezenta, pentru ei, cultura, în general?

E o întrebare tristă pentru mine. Părinții mei, oameni cinstiți și fără-ndoială iubitori, nu mi-au citit niciodată cărțile. Amândoi citeau cărți, destul de mult chiar, mama ne citea și nouă, copiilor, în pat, când eram mici, dar bietele mele versuri de la-nceput li s-au părut o pălăvrăgeală bizară și de neînțeles.

Primele mele scrieri în proză, în care apăreau ei înșiși în ipostaze care nu le-au plăcut, i-au îngrozit atât de tare, că într-o zi mama a venit la mine și mi-a spus: „Uite, Mircea, nu te supăra pe mine, dar eu n-am să mai citesc ce scrii tu. Nu înțeleg, mamă. Eu n-am putut să merg la școală, erau alte vremuri pe-atunci. Tu scrie mai departe, ca să ajungi un om important. Dar eu nu pot să citesc ce scrii tu…“ I-am răspuns atunci că nu-i nimic, că e bine așa, dar cu o strângere de inimă pe care-o mai am și azi.



"După cărți mari ca „Orbitor“ sau „Solenoid“ mi-au trebuit ani să-mi revin"

Mama are acum aproape 90 de ani, și m-am gândit de multe ori să scriu ceva care să-i placă, doar pentru ea, dar nu m-am priceput s-o fac. Nici s-o duc, măcar până la Cluj, cu avionul (visul ei dintotdeauna a fost să zboare cu avionul măcar o dată în viață) nu m-am învrednicit până azi, dar poate-o voi face anul acesta. Nu vreau să spun aici mai mult despre asta. Părinții mei m-au învățat să fiu om întreg, ceea ce-i de mii de ori mai important decât să-mi citească mie mâzgălelile…

Scrieți de mână, cu pixul, cărți întregi. „Levantul“, „Orbitor“ au fost scrise în acest fel, fără editare. De ce păstrați acest obicei, al scrisului de mână?

Nu scriu întotdeauna de mână, cartea la care scriu acum, de exemplu, e scrisă pe computer, dar e adevărat că am obișnuința acestui fel de a scrie, pe care cei mai mulți au pierdut-o. Jurnalul, firește, îl scriu de mână, în caiete (de multe ori ridicole, cu pitici sau cu tabla-nmulțirii pe copertă).

Îmi plac lucrurile artizanale, mă distrează să lucrez cu iglița, asta mă dispune la visătorie, face ca tot ce scriu să fie ca un dicteu automat, cum scriu dactilografele după dictare, gândindu-se la ale lor...

Mă ajută să gândesc bine, de la-nceput, frazele, pentru că urăsc să șterg cuvinte sau pasaje. Poate de-asta caietele mele sunt atât de curate. Oricum, n-am rupt niciodată o pagină din caietele astea, nici din cele cu cărți, nici din cele cu jurnal, și-am făcut rarisime modificări. Scrisul meu fără editare îl datorez, poate, acestei obișnuințe de-a scrie de mână.

„Cenaclul de luni“ a fost, poate, una dintre primele cuceriri, ca scriitor, primind, în timp, recunoașterea acelui cerc din care făceau parte nume importante ale literaturii române. Povestiți-ne un moment de atunci, care v-a marcat definitiv.

Pe-atunci nu erau nume importante. Eram niște puști, cred că destul de simpatici, cei mai mulți studenți la Litere sau proaspăt absolvenți. Dar aveți dreptate că mi-am căpătat un loc în grupul optzecist cu mult mai greu decât mi-e să obțin azi „recunoașterea internațională“. În cenaclul „Junimea“ sau „Cenaclul de luni“ nu intra oricine. La primele lecturi erai făcut praf fără milă de câțiva dintre cei mai feroce (și mai inteligenți) critici pe care-i cunosc până azi: colegii mei de atunci.

Până am fost acceptat între ei a trecut mai bine de un an, până când s-au convins cu adevărat de talentul meu. Nici Iaru, nici Coșovei, care mi-au devenit prieteni mai târziu, nu m-au primit lângă ei pentru ochii mei frumoși, ci abia când am scris ceva care le-a plăcut. Stratan sau Mușina nu m-au acceptat niciodată cu adevărat, au ales să-mi fie adversari până la capăt (dar eu am scris mereu despre ei cu admirație, pentru că i-am iubit cu adevărat).

Cu Mariana Marin am fost cel mai bun prieten, după care ne-am îndepărtat câțiva ani, apoi ne-am împrietenit din nou. Cu Magda Cârneci și Matei Vișniec am o prietenie fără pată care durează deja de aproape patru decenii. L-am admirat mult pe Mircea Nedelciu, adevăratul lider al optzeciștilor, care mă privea cu multă bunăvoință.

De la „Junimea“ am rămas prieten până azi cu Ioana Pârvulescu. În ecuație erau, firește, și Nicolae Manolescu și Ovid Crohmălniceanu, mentorii cenaclurilor. Le datorez enorm fiecăruia. Alături de Ion Pop, cei doi au fost susținătorii mei cei mai fideli de-a lungul timpului. Perioada mea optzecistă, acum adânc scufundată în timp (și parcă în altă viață), a fost una dintre cele mai frumoase și mai libere epoci din viața mea, în ciuda dictaturii sinistre în care eram siliți să respirăm. Datorită colegilor mei mi-am putut păstra în acele vremuri libertatea interioară.

Ați ținut, la rândul dvs., un cenaclu, iar cei lângă care ați lucrat, pe care i-ați ajutat, au devenit, la rândul lor, scriitori apreciați. Ați mai ține acum un astfel de cenaclu?

Nu cred că mai e vremea cenaclurilor. Habar n-am, de fapt, ce vreme mai e și asta. Vorba lui Lennon, „Nobody told me there’d be days like these“… Nici acum 20 de ani cenaclurile nu mai erau cu adevărat la modă. Ce-am făcut noi atunci la cenaclul „Litere“ a fost altceva. Am fost ca un grup de prieteni, ca o mică familie spirituală de oameni tineri (cu excepția mea, care trecusem de patruzeci de ani) în care mă simțeam în largul meu.

Am învățat mult unii de la alții în acei șapte ani. E pentru mine miraculos că i-am găsit: cincisprezece tineri plini de talent care, toți, au devenit scriitori, unii foarte buni. De obicei, în împrejurări ca acestea, doar unul din zece confirmă.

În cazul meu au publicat toți și au confirmat cei mai mulți. Ioana, soția mea, provine din acest grup, ca și prietenii pe care mi i-am păstrat până acum, Sorin Gherguț, Cezar Paul-Bădescu, T.O. Bobe, Svetlana Cârstean, Victor Nichifor, Ana Maria Sandu, Angelo Mitchievici, Doina Ioanid, Bogdan O. Popescu. Am încercat de-a lungul timpului să-i ajut cât am putut, și mai ales să rămânem în legătură ca vechi și buni prieteni. Regret că unii s-au îndepărtat de mine și de ceilalți, dar până la urmă, când e vorba deja de decenii, viața mai și desparte oamenii.

Amintirile legate de tatăl dvs., fost jurnalist, nu sunt cele mai plăcute pe care le aveți, din pricina faptului că meseria îl fura mult de acasă. Ani mai târziu, ați scris, inclusiv analize politice, în presa națională, deși ideea de a fi jurnalist nu vă încânta deloc. Cu ce ați rămas din această experiență?

Cum vă spuneam, eu nu sunt un om „de agora“. N-am vrut niciodată să fiu un lider, n-am avut nicio funcție, niciodată; sunt un biet artist care ar fi cel mai fericit să-și vadă de mâzgălelile lui, izolat, la masa de scris. Dacă am făcut și jurnalism etic, civic și câteodată direct politic pe lângă cel literar, a fost pentru că simțul meu de dreptate a fost adeseori lezat în anii de după 1989.

Atunci am crezut că lumea românească va deveni mai bună, mai aproape de idealul democratic și de justiție socială. Am vrut, cum se zice, „să pun umărul“, să ajut comunitatea românească, alături de mulți alți artiști și intelectuali care au făcut jurnalism angajat, în primul rând civic și apoi politic. În primii ani n-am știut cu ce oameni și cu ce ideologii ne înfruntam. Am crezut că sunt tot oameni ca noi, apărători ai unor principii, chiar dacă nu erau ale noastre.

Doar pe parcurs mi-am dat seama că politicienii și ajutoarele lor, cei care au ruinat de treizeci de ani România, sunt în realitate ființe lipsite de conștiință și de orice urmă de etică socială, asemenea stăpânilor din epocile străvechi, ființe care nu știu nimic în afară de limbajul puterii brute și-al unei viziuni brute despre viață. Ființe care calcă totul în picioare, care fură de la semenii lor în loc să ajute, care-i umilesc și le violentează simțul dreptății și-al adevărului.

Cu astfel de oameni s-au înfruntat, timp de decenii, autorul studiului filozofic „Încercare în politropia omului și a culturii“, autorul studiului imagologic „Despre îngeri“, cel al tratatului „Omul recent“, ca și mulți poeți, actori, regizori, muzicieni. Pe de-o parte crocodili, pe cealaltă elfi ai lumii noastre efemere. Așa a arătat lupta jurnalistică din anii ’90 și 2000, așa arată până azi.

Pe de-o parte oameni care au intrat în luptă fără platoșă și practic fără arme, pentru că le-a păsat de comunitatea românească, pe de alta cei care-și apără puterea și averile, fiind în stare pentru asta de absolut orice. Nu e de mirare că firavii intelectuali au fost terfeliți în noroi pe toate câmpurile de luptă, de multe ori spre distracția tocmai a celor pentru care luptau.

Fiindcă, se știe, „dreptul umblă întotdeauna cu capul spart“. Jurnalismul civic și politic mi-a adus numai înfrângeri și amărăciune. Aș fi suportat ușor magma continuă de calomnii, mizeriile debitate de televiziuni și ziare despre mine (în definitiv, am fost tratat ca adversar politic, la ce să mă aștept?), dar atitudinea mea jurnalistică din acei ani m-a despărțit și de mulți prieteni, unii apropiați, iar acest fapt îl regret.

Ce nu regret e că, făcând jurnalism, am înțeles ce-i cu România, ce-i cu noi, în ce lume trăim cu adevărat. Nu-mi mai pot face acum iluzii. Cred acum că ni s-a făcut în acești ani un rău ireparabil, comparabil cu cel al epocii comuniste, și că va fi incredibil de greu să ieșim din fundătura de azi.

Alături de Andrei Pleșu, de Mircea Mihăieș, de Horia-Roman Patapievici, ați fost inclus în cercul „intelectualilor lui Băsescu“. În 2012, intelectualii au fost „bătuți cu pietre“ și alungați de pe scena publică de o clasă politică ticăloasă, pe care o vedem acum în toată „splendoarea“ ei. Ce v-a determinat să reveniți în acest spațiu public, în care vă expuneți poate unor atacuri și mai murdare decât erau atunci?

Nu l-am susținut, nici Gabriel Liiceanu, nici Andrei Pleșu, nici Tismăneanu, nici eu și nici ceilalți pe Traian Băsescu, am susținut niște principii pe care el le întruchipa în acel moment: orientarea euro-atlantică, lupta împotriva corupției, justiția liberă și oprirea (temporară, cum s-a dovedit) a acaparării României de către partidul-stat PSD. Din păcate, la propaganda anti-Băsescu a PSD și a Antenelor s-au alăturat și mulți intelectuali.

Sciziunea intelectualității românești în acel moment a fost una tragică și are urmări până azi. Faptul că PSD și aliații lor au lovit în noi, și nu în ceilalți, faptul că azi unii dintre anti-băsescieni se dovedesc a fi fost cripto-pesediști, cred că spune multe.

În privința mea, personal, sigur că au încercat să mă discrediteze și în țară, și în afară, dar boii de la bicicletă nu mi i-au putut lua, oricum. Pentru că eu nu vreau nimic din ceea ce știu ei că vor oamenii, nu am ambiții pe care ei mi le-ar putea împlini și nu pot fi cumpărat. Ei nu-mi pot oferi nimic și nu mă pot prejudicia cu nimic. Nu au putere asupra mea

Au fost ani în care spuneați că vă gândiți să plecați din țară, din cauza felului în care arată societatea românească. Mai aveți astfel de gânduri?

Bineînțeles, cine nu le are? România e, it goes without saying, țara din care trebuie să pleci. Cei mai înțelepți români au făcut-o de mult, ceilalți stăm aici și suferim, încălecați de ticăloși. Anii din urmă au arătat că o clică de proști, analfabeți, incompetenți a putut lua puterea prin metode mafiote: agresivitate fără limite și intimidare.

"Am simțit damful gazelor lacrimogene și acum  aproape treizeci de ani, la mineriade,  și anul trecut, pe 10 august. Duhoarea a fost aceeași"

Și atunci cum să nu te gândești: ce fac eu, până la urmă? Mor cu ei de gât sau îmi trăiesc în liniște și creativitate, într-o lume civilizată, ultimele decenii din unica mea viață? Decisiv în privința asta e un singur lucru: mai am speranță sau nu mai am? Mai cred sau nu mai cred în compatrioții mei și-n puterea lor de a se reinventa ca o națiune normală, civilizată?

Răspunsul meu acum e: nu știu. Nu mai știu ce să cred. Văd doar cum subțirele nostru strat de oameni civilizați și educați suferă teribil din cauza celorlalți (care suferă și ei, dar îi votează la nesfârșit pe cei care-i disprețuiesc și-i sărăcesc, ca un exemplu perfect de sindrom Stockholm). Văd în România atâta suferință și confuzie, că-mi vine uneori să-mi iau câmpii.

În ce relații sunteți acum cu ICR? În 2012, acestea se degradaseră foarte mult. Aveți, ca scriitor, vreun sprijin din partea statului?

Eu nu sunt în niciun fel de relații cu instituțiile culturale de la noi. Nu am nicio nevoie de ele, sper că nici ele de mine. Nici ICR-ul lui Patapievici nu m-a favorizat, cum s-a scris în necunoștință de cauză, nici pe mine, nici pe alții. Și-a făcut pur și simplu, cu profesionalism și inteligență, datoria pentru care exista. În acest moment, ICR nu mai are nici competența, nici finanțarea din acele vremuri, și în plus, ca toată fibra încă vie a acestei țări, e infestat de pesediști.

Acum prefer să nu merg cu ICR în lume, pentru că am impresia că astfel îi legitimez, iar asta mi-e foarte neplăcut. Și oricum, în ultimii ani am atâtea invitații în străinătate fără vreo legătură cu instituțiile românești, încât sunt silit să refuz jumătate din ele. Cred că nu exagerez dacă spun că artiștii români (incluzând aici și scriitorii) sunt astăzi abandonați de stat, în afara celor care sunt compromiși de stat. Iar între abandonare și compromis eu am ales de mult.

Dacă ne gândim la vânzările cărților dvs., sunteți un scriitor iubit. Care este prețul pe care îl plătiți pentru această dragoste pe care v-o arată publicul? Cum se împacă singurătatea dvs. cu necesitatea de a fi alături de cărțile dvs. și de cititori?

Nu vânzările arată cât ești de iubit, și în general nu există aparat de măsură pentru iubire. Spre deosebire de un actor, care primește aplauze la fiecare spectacol, scriitorul e obișnuit cu singurătatea. El nu știe niciodată ce a schimbat în cititorii lui și nu poate verifica dacă e iubit sau nu.

Dacă vânzările ar fi criteriul, scriitorii comerciali s-ar dovedi mai iubiți decât cei adevărați, lucru complet neadevărat. Sunt convins că pe Dan Brown nu-l iubește nimeni. Eu sunt genul de autor care scrie mai ales pentru el însuși, „ca să-și înțeleagă situația“, cum spunea Kafka.

Nu mă joc cu arta mea, o iau în serios cum puțini au mai luat-o vreodată. Știu mai bine decât oricine, fiindcă o știu pe propria piele, care-mi sunt puterile și slăbiciunile. Am trăit pentru literatură și voi muri în literatură. Nu în jocuri culturale cu mărgele de sticlă, nu în remestecări la nesfârșit ale unor poncife literare, ci în literatura care e coloana vertebrală a vieții unui scriitor, fără care el e doar o moluscă. Da, îmi lansez cărțile, merg în turnee și la festivaluri.

Dar, într-un fel, sunt acolo ca una dintre acele siluete de carton în mărime naturală cu chipul scriitorilor cunoscuți: nu sunt prezent ca autorul însuși, ci ca efigia lui. Autorul cărților nu e acolo, ca în basmele în care inima zmeului e ascunsă departe, într-o peșteră subterană.

De ce îi este teamă lui Mircea Cărtărescu?

Pentru că sunt timid de când mă știu, mi-e teamă de oameni, mai ales de necunoscuți. De funcționarii de la ghișee, de polițiști, de vânzători. Soția mea știe asta și, de câte ori e posibil, mă ferește de contactele de acest fel. Și în lumea literară e la fel.

Mulți colegi ai mei interpretează rezerva mea când ne vedem ca infatuare sau desconsiderare. De fapt, e tocmai invers. Mereu mă simt în lume ca un adolescent, toți ceilalți mi se par niște adulți pentru care simt nevoia să am deferență și rezervă. Doar cu prietenii apropiați mă simt bine, și atunci pot să mă arăt așa cum sunt de fapt: firesc, dornic de prietenie, de distracție, de râs, de bere și de muzică bună… Doar că nu mai am prea mulți prieteni.

„Da, ne e teribil de frig, dar rezistăm, și de-acum rezistența, cea adevărată, cea morală, cea a valorilor și principiilor care ne fac ființe omenești, e coloana noastră vertebrală. Protestăm în primul rând ca să ne putem privi în ochi când ne uităm în oglindă.“ („Peisaj după isterie“) Cum ne ajută protestele? Este suficient doar să rezistăm acestor timpuri?

Protestele sunt oricum importante, deși e atât de umilitor să îngheți în fața unor ziduri oarbe și surde. Protestele ne fac vizibili, arată că nu așteptăm doar ca să se schimbe, din patru-n patru ani, Tanda cu Manda. Ele păstrează tensiunea musculară a unui corp social epuizat și letargic. Nu putem cere ajutor din partea nimănui dacă nu arătăm că nouă înșine ne pasă, că noi înșine facem tot ce se poate face.

E o porcărie să folosești jocul democratic pentru ca, odată luată puterea, să te comporți ca un vătaf, nu ca un slujitor al comunității. Asta au făcut pesediștii, asta se cere strigat întregii lumi, pentru asta e nevoie de proteste.

Dar e teribil de greu să vezi cât de puțin simț civic au oamenii la noi, cum n-au reacție în fața nedreptății, cum nu le pasă în ce fel de lume trăiesc, cum se ascund în spatele zidurilor propriei locuințe, ca și când ce-i afară n-ar fi treaba lor. De-asta mă întreb uneori, cu melancolie: are sens să lupți și să fii terfelit atât pentru niște inși care nu-și cunosc nici drepturile, nici interesele, și probabil nu și le vor cunoaște niciodată?

Sunteți printre intelectualii care participă la protestele din Piața Victoriei. În 10 august, ați fost gazat, alături de alți peste o sută de mii de români. Ce ați simțit atunci? V-ați imaginat vreodată că ne-am mai putea întoarce la violențe de o asemenea amploare, la aproape trei decenii după mineriada din iunie 1990?

Am simțit damful gazelor lacrimogene și acum aproape treizeci de ani, la mineriade, și anul trecut, pe 10 august. Duhoarea a fost aceeași, de parcă mi-ar fi rămas în nări timp de treizeci de ani. E un fel de metaforă pentru continuitatea puterii de-atunci cu cea de acum. Nu am ieșit din era Iliescu, aș spune că abia acum, cu guvernarea actuală, spiritul bătrânului comunist triumfă.

„Ce țară de rahat, o vacă în balconul patriei!“ scria Márquez în „Toamna patriarhului“ - fraza asta-mi sare-n minte, nu știu de ce, de câte ori deschid televizorul ca să văd știrile...

Ce credeți că s-a schimbat în societatea românească, în ultimii ani, odată cu protestele legate de Roșia Montană, Colectiv, Ordonanța 13 și toate manifestațiile pentru apărarea Justiției?

Nu s-a schimbat nimic. Nu e societatea românească cea care iese în stradă, ci mereu aceiași oameni, cei civilizați și educați, care-au ieșit întotdeauna. Conștiința civică s-a clarificat în mințile celor care deja o aveau, așa cum jurnaliștii și intelectualii i-au convins doar pe cei deja convinși.

Civismul e mai ales o chestiune de educație, el se învață cu greutate, nimeni nu e născut cu conștiința drepturilor și datoriilor sale în lume. Iar educația (și nu doar corupția) e marea problemă a României de azi. Cei mai educați români au emigrat, alături de cei mai harnici și mai curajoși. Ei sunt astăzi patru milioane, din care votează doar a douăzecea parte. Asta e marea noastră tragedie: emigrația nu are condiții să voteze.

Interviul integral poate fi citit pe https://newsweek.ro 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 14:02

Pasionatii de numerologie fac tot felul de calcule si aduc publicului nenumarate curiozitati legate de data nasterii fiecarui om. Iata ce defecte si ce calitati ai, in functie de ziua in care te-ai nascut. Inainte, trebuie sa faci un calcul simplu. Aduna cifrele din data ta de nastere, astfel...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 13:58

Vrei sa stii cum se prepara un aluat de pizza delicious. Noi am cautat si am gazit secretele unui aluat de pizza ca la pizzeriile celebre. Nu vei mai face niciodata comanda si vei prepara pizza numai in casa. Daca iti place blatul pufos, atunci ti se potriveste acest aluat de pizza. Pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 13:48

Cu siguranta ati avut cosmaruri si, poate, unele dintre ele s-au repetat, in timp. Vrei sa stii cum pot fi interpretate visele? 1. Pici la un examen sau nu poti rezolva o problema Chiar daca anii de scoala au trecut demult, mai poti avea cosmaruri legate de picarea unui examen sau ceva...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 13:40

Răceala, gripa și sinuzita ne vor da bătăi de cap câteva luni înainte, așa că este bine să ne pregătim ,,armele”, naturiste bineînțeles, pentru a nu afecta imunitatea și forțele proprii de luptă ale organismului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 13:35

Moldova se află pe locul al treilea dintre țările spațiului post-sovietic, după numărul de cereri depuse pentru a obține Carte verde și viză în SUA.Și numărul de cereri de plecare în SUA este pur și simplu înfricoșător – 440.863 și familiile lor....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 13:28

Dezbaterile din jurul Brexitului îi împart pe britanici în tabere, pe măsură ce discuţiile dintre susţinători şi oponenţi sunt tot mai înverşunate. Membri ai Parlamentului din ambele aceste tabere sunt acuzaţi că dezbină populaţia cu discursuri inflamatoare....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 11:15

Un studiu nou a arătat că pisicile formează același tip de atașament ca bebelușii și câinii. E o întrebare destul de întâlnită la mine acasă și sunt sigur că și în altele în care trăiesc animale: după ce una dintre pisici face ceva adorabil,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 11:06

Un număr îngrijorător de clinici care fac transplant de păr în Marea Britanie nu sunt înregistrate oficial la Ministerul Sănătății. Am vorbit cu câteva dintre victimele lor. DOUĂ TRANSPLANTURI FĂCUTE LA CLINICI FĂRĂ LICENȚĂ. FOTOGRAFIE DIN ARHIVA LUI ROSHAN...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 20 Octombrie 2019, ora: 10:32

Horoscopul zilei de 20 octombrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 20 octombrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 20...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 10:30

OPINIE /// Culmea alegătorului

OPINIE /// Culmea alegătorului

Foarte curînd vom alege președintele României. Avem libertatea de a vota pe cine vrem noi. Desigur, pe cine vrem dintre cei care vor, adică dintre cei care candidează. Cum altfel? Dar chiar și așa, aceasta este o libertate de cel mai înalt rang. Una dintre acelea care te...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 10:23

Avitaminoza se referă, în general, la carența unei anumite vitamine sau a mai multora. Considerată o boală de nutriție, afecțiunea este rareori întâlnită în cadrul societăților dezvoltate, acolo unde nu lipsesc informațiile despre o alimentație echilibrată, dar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 10:15

Dacă ar fi să găsim calitatea principală a unei genți, aceea ar fi, fără urmă de îndoială, versatilitatea. Adorăm modelele care trec cu brio testul timpului și care se pot potrivi fără probleme la toate stilurile și articolele vestimentare din garderoba noastră. Și,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 10:12

Cel puţin 15 oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 14 au fost răniţi, după ce barajul unei exploatări aurifere din Siberia a cedat. Puhoaiele au inundat barăcile unde se aflau muncitorii. Şase persoane sunt date dispărute în urma incidentului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 10:07

Mii de oameni au protestat în mai multe orașe din Croația față de modul în care autoritățile se ocupă de cazurile de violență sexuală împotriva femeilor. Demonstrațiile, organizate de grupuri care militează pentru drepturile femeilor, au fost determinat de eliberarea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 10:00

Compania australiană de zbor Qantas a încheiat duminică dimineață testul celui mai lung potențial zbor comercial fără oprire din lume, pornind din New York, cu destinația Sydney și având o durată de 20 de ore, relatează site-ul agenției Reuters, citat de MEDIAFAX.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 09:54

Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip, a venit la secția de votare împreună cu soția și nepotul pentru a-și exprima dreptul la vot. Ex-premierul se declară convins că pentru șefia capitalei se va da bătălia și în turul II.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 09:52

Andrei Năstase a votat cu gândul la generațiile viitoare și cu certitudinea că, de această dată, nu vor fi anulate rezultatele scrutinului

Andrei Năstase a votat cu gândul la generațiile viitoare și cu certitudinea că, de această dată, nu vor fi anulate rezultatele scrutinului

Candidatul Blocului ACUM la primăria municipiului Chișinău, Andrei Năstase, și-a exprimat dreptul la vot în această dimineață. El a declarat că a votat cu gândul la Chișinău, la suburbii și la locuitorii Capitalei, precum și pentru un nou început. Andrei Năstase a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 09:49

LIVE /// ALEGERI 20 octombrie 2019 - PREZENȚA LA VOT ÎN TIMP REAL

LIVE /// ALEGERI 20 octombrie 2019 - PREZENȚA LA VOT ÎN TIMP REAL

 Urmăriți în timp real prezența la vot în cadrul alegerilor locale generale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 10:23

Lady Gaga a căzut de pe scenă/ VIDEO

Lady Gaga a căzut de pe scenă/ VIDEO

Concert cu peripeții pentru Lady Gaga, care a căzut de pe scenă în Las Vegas. S-a întâmplat la scurt timp după ce artista invitase pe scenă un fan. I-a sărit acestuia în brațe, numai că bărbatul și-a pierdut echilibrul, iar cei doi au căzut.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 10:11

Hillary Clinton critică o candidată democrată, „favorită a ruşilor”

Hillary Clinton critică o candidată democrată, „favorită a ruşilor”

Hillary Clinton a acuzat Moscova că se amestecă din nou în alegerile prezidenţiale americane în favoarea lui Donald Trump, sprijinind candidatura unei democrate în alegerile primare în vederea prezidenţialelor, pe care o numeşte „favorită a ruşilor”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 10:05

Ciocniri violente la Barcelona între protestatari și forțele de ordine/ VIDEO

Ciocniri violente la Barcelona între protestatari și forțele de ordine/ VIDEO

Au izbucnit violențe, vineri seara, la Barcelona, între protestatari și forțele de ordine, după ce sute de mii de oameni au participat la un miting uriaș în Barceelona, la apelul celor care militează pentru separarea de Spania. Pe măsură ce s-a lăsat noaptea,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 09:40

Accident la Hâncești: 2 mașini s-au ciocnit iar un TIR s-a răsturnat

Accident la Hâncești: 2 mașini s-au ciocnit iar un TIR s-a răsturnat

Două mașini au fost implicate într-un accident rutier produs pe traseul Bozieni-Hâncești.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 19 Octombrie 2019, ora: 09:33

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 19 OCTOMBRIE 2019. SĂGETĂTORII REAPRIND PASIUNEA ÎN CUPLU

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 19 OCTOMBRIE 2019. SĂGETĂTORII REAPRIND PASIUNEA ÎN CUPLU

Horoscopul zilei de 19 octombrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 19 octombrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 19...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)