Moldova – proiect imposibil

publicat în Atitudini pe 9 Iulie 2018, 07:14

Regretatul jurnalist Andrei Gheorghe ne-a dat – mie și soțului – o importantă lecție care să ne ajute în scris. Atât ca jurnaliști, cât și ca scriitori. Azi o voi da mai departe, tocmai din cauză că o voi încălca parțial.

Sfatul era următorul: să nu folosim bancuri în scrierile noastre, fiindcă există riscul ca cititorul să le cunoască și să îl plictisești. În tot ceea ce scrii - carte, articol, scenariu - îți asumi un risc dacă incluzi bancuri. Însă astăzi am văzut un banc pe care nu îl voi spune spre a stârni râsul. Și cred că astfel nu mă fac cu totul vinovată. Dacă l-ați auzit deja, veți înțelege de ce am ales să îl transcriu.

La școală, profesorul le dă elevilor următoarea propoziție: „În țara noastră corupția va fi stârpită”, după care îl întreabă pe Vovca la ce timp este verbul din propoziție, iar Vovca răspunde: „La viitorul imposibil, domn profesor!”. Ca toate glumele și scopul acesteia ar fi să provoace râsul. Însă nu mi se pare deloc amuzant. E îngrozitor de cinică. Pentru că, nu doar raportat la ultimele evenimente, ci la tot ce am văzut în ultimii ani, se pare că în

Moldova corupția și sărăcia vor fi stârpite doar într-un viitor imposibil.
Fiindcă am înghițit tone de promisiuni electorale, tone de asigurări de mai bine, tone de furturi din bănci și alte bunuri publice – toate de-a valma, fără ca pentru noi să se schimbe ceva în bine. Ba mai mult, vedem că în Moldova corupția nu fură doar bănci, clădiri, întreprinderi, ci s-a specializat și pe furtul de voturi.

Oricât am încerca să sperăm într-o viață mai bună, luciditatea ne dă același răspuns cinic ca bancul de mai sus. E imposibil, acel viitor nu există. Moldova e abatorul oricărui vis de mai bine. Tocmai de aceea fug toți moldovenii peste hotare. Statistic vorbind, doar țările aflate în război mai au un procent atât de mare de cetățeni fugiți peste hotare.

Și ce e de făcut? Să susținem cinismul și să nu ne mai amăgim. Avem parte de destule amăgiri din partea clasei politice ca să ne mai mințim și singuri. Nu, în Moldova nu va fi mai bine. Nu vom fi mai bogați. Nu va dispărea corupția.

Ceea ce a stat în puterea noastră, nu am schimbat. Am votat ca oile, iar când s-a întâmplat ca ciobanilor să nu le convină, au anulat ceea ce am votat. Am ieșit în stradă și cu rost, și fără rost, discreditând noi singuri forța protestelor. Desigur că cei care ne-au chemat au avut și au de câștigat. Dar nu și noi. Noi, cu orășelele noastre, noi cu protestele noastre cele de toate zilele, am ajuns să nu mai fim auziți, fiindcă ne-am transformat în băiatul mincinos care strigă „Lupul a venit la oi”, până nu îl mai crede nimeni. Nici măcar atunci când lupul e cu adevărat prezent.

Tocmai de aceea protestele au funcționat în aprilie 2009, fiindcă protestatul nu devenise sport național pentru orice motiv. Nu devenise motiv de grătare în corturile din fața Parlamentului. Dar cum-necum, protestatarii nu au primit ce au cerut atunci, însă a primit Dodon. Gândiți-vă foarte bine: toate acele proteste vechi, care ne discreditează astăzi, au adus câștig doar de o parte: de cea a politicienilor. Bună dimineața!
Se mai poate schimba ceva? Se va vedea în lunile următoare (sau în viitorul imposibil).