Politică

Moldova revendica statutul de membru al CDO

RM si-a depus oficial candidatura pentru a deveni membra a Consiliului ONU pentru drepturile omului (CDO). Acest for intruneste 47 de tari din totalul celor 192 de membri ai ONU si este considerat o initiativa de succes pentru reformarea Natiunilor Unite, inceputa cativa ani in urma. La 1 martie, in cadrul sesiunii a 13-a a Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU care s-a desfasurat la Geneva, ministrul Justitiei, Alexandru Tanase, a solicitat tarilor lumii sa sprijine candidatura RM la Adunarea generala a ONU care va avea loc in luna mai.

Geneva, 1-2 martie 2010

Pentru multe tari candidatura RM la calitatea de membru al CDO a fost o surpriza, dar acceptata gratie noii guvernari care a anuntat ca printre prioritatile ei se numara si respectarea exemplara a drepturilor omului. Plasata in sala Drepturilor omului alfabetic intre Congo, Laos, Republica Dominicana si Republica Nord Coreeana, RM, prin interventia ministrului Tanase, a pledat pentru respectarea drepturilor omului si acasa, dar si in intreaga lume. Indeosebi, el s-a referit la necesitatea de a elimina tortura prin reformarea penitenciarelor si a locurilor de detentie, de a combate discriminarea, la alte probleme acute pentru RM si discutate la ONU mai ales dupa 7 aprilie 2009 si dupa profanarea Menorei evreiesti la Chisinau.

„Fiind un stat in proces de dezvoltare, sigur ca avem un drum lung de parcurs pentru a implementa standardele internationale ale drepturile omului. Guvernul va continua eforturile sale in vederea constructiei societatii democratice, guvernate de lege, echitate si justitie”, a declarat Tanase. El a discutat aceiasi gama de preocupari si cu Inaltul Comisar pentru Drepturile Omului, Navanathem Pillay. Oficiala ONU a cerut informatii si despre actiunile viitoare ale guvernului pentru combaterea traficului de femei si copii, dar si pentru neadmiterea violentei impotriva acestora.

La modul practic, prezenta in CDO va insemna mai multa vizibilitate pentru RM, inclusiv un suport mai mare. „Este un exercitiu politic deloc usor sa atragi prieteni, iar aceste relatii sa aduca dividende”, spune Corina Calugaru, diplomat al RM pe langa ONU. Totodata, prezenta noastra in acest for va conduce la intensificarea relatiilor cu statele UE. Conform procedurilor, statele ONU sunt impartite in grupuri regionale: Africa, Asia, America Latina, Europa de Est si Europa de Vest plus SUA si Australia. RM, ca si toate statele ex-socialiste si ex-sovietice, face parte din grupul Europei de Est, dar voteaza impreuna cu statele Europei de Vest. Este un lucru salutat de delegatiile occidentale. Pentru ca sa fie acceptata candidatura RM in acest for, Corina Calugaru a muncit mai bine de doi ani, stabilind in prealabil o intelegere cu peste 97 de state ca acestea sa ne voteze.

Consiliul ONU pentru drepturile omului este responsabil de promovarea si protectia drepturilor omului din intreaga lume. Printre mecanismele sale inovative, care permit evaluarea starii drepturilor omului, se numara Evaluarea Periodica Universala. Din 2008, fiecare tara va fi evaluata o data la patru ani. In acest sens sunt prezentate trei rapoarte distincte: din partea guvernului, a ONG-urilor si a Oficiului Inaltului Comisariat al ONU pentru drepturile omului. Aceste rapoarte sunt audiate la Consiliu, iar fiecare stat poate adresa intrebari si recomandari. Peste cateva saptamani tara audiata prezinta comentarii pe marginea recomandarilor. In cele din urma, CDO adopta un document final pentru fiecare tara in parte.

La Geneva, Alexandru Tanase a avut o intalnire cu comunitatea moldovenilor din Elvetia. El a incercat sa afle problemele si asteptarile lor fata de noua guvernare. Potrivit ambasadei noastre la Geneva, in Elvetia locuiesc legal circa 2000 de moldoveni, dintre care 200 in cantonul Geneva. Toti cei veniti la intalnirea cu Alexandru Tanase au fost tineri, studenti sau angajati la intreprinderile private.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *