O fotbalistă din Iran a cerut azil politic în Elveţia, pentru că riscă să ajungă după gratii, în ţara ei natală, după ce a fost surprinsă de un oficial iranian in timp ce juca fotbal, cu prietenii, fără să poarte hijab.
Shiva Amani, în vârstă de 28 de ani, se afla în vacanţă în Elveţia în martie, când un membru al federaţiei iraniene de fotbal a găsit poze în care tânăra a fost fotografiată în timp ce juca fotbal cu amicii ei, purtând pantaloni scurţi, conform Daily Mail
Valul islamic a fost impus drept un obiect vestimentar obligatoriu pentru femeile din Iran, care vor să practice acest sport, încă de la Revoluţia Islamică din 1979. I s-a interzis să mai fie selecţionată la echipa naţională, la care se adaugă faptul că nu poate să antreneze sau să mai joace în liga din Iran.
Acum, Amani se afla în Elveţia, şi se teme să se mai întoarcă în Iran. “Nu mă pot întoarce în Iran. O să fiu arestată pe aeroport şi o să fiu băgată la închisoare”.
|
La nord se vor înregistra 0..+3°С, în raioanele centrale vor fi +1..+4°С, iar în raioanele de sud termometrele vor indica la amiază +2..+5 grade Celsius.
( ) Citeşte tot articolulMicul dejun te poate ajuta să fii într-o formă fizică mai bună.
( ) Citeşte tot articolulBERBEC Nu te simți prea bine din punct de vedere fizic, așa că ar trebui să lași efortul deoparte și să te liniștești puțin. Poate că este momentul să iei o pauză chiar și de la locul de muncă.
( ) Citeşte tot articolulB. Petriceicu- Hasdeu: IOAN-VODĂ CEL CUMPLIT - Aventurile, domnia, războaiele, moartea lui; rolul său în istoria universală și în viața poporului român. (1572-1574)
( ) Citeşte tot articolulMultă cerneală a curs în ultimii 10 ani despre reforma justiției... Am avut 20 de guverne în 30 ani, fiecare al doilea venea și reformă de doamne ferește totul și justiția ajungea într-un asemenea hal, încăt era numai bună s-o mai reformezi odată.
( ) Citeşte tot articolulIvan Ceban, primarul general al municipiului Chișinău, i-a scris un mesaj vloggerului Bolocan prin care îl amenință că „îi va socoti dinții” atunci când îl va întâlni.
( ) Citeşte tot articolulA şasea tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 92.430 de doze, ajunge luni, în România, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
( ) Citeşte tot articolulIsraelul va interzice traficul aerian internaţional de pasageri, începând de luni seara, timp de o săptămână, în încercarea de a opri răspândirea noii variante de coronavirus, transmite Reuters.
( ) Citeşte tot articolulParticipanţii la cursa ilegală din Parcul Valea Trandafirilor din sectorul Botanica al Capitalei au fost identificaţi. Aceştia s-au dovedit a fi un tânăr de 22 de ani şi un minor de 17 ani.
( ) Citeşte tot articolul