Cultură

Premiera moldo-nipona la Eugene Ionesco

Intre 2 si 15 mai, la Trabzon, Turcia, se desfasoara editia a zecea a prestigiosului Festival International al Marii Negre (International Blacksea Theatre Festival). Alaturi de trupe din Romania, Canada, Franta, Germania, Rusia, Turcia, Spania, Georgia si Israel, RM a fost reprezentata de Teatrul „Eugene Ionesco” si Teatrul rus „A. P. Cehov”. Primul a si prezentat spectacolul „Romeo si Julieta” in regia lui M. Chris Nedeea, iar trupa rusa se mai afla inca in Turcia pentru a aduce in scena reprezentatia „Casatorie cu de-a sila” de Alexandru Vasilache, cu Silvia Luca in rolul central.

Celebra istorie de iubire de Shakespeare – in varianta moderna, adusa in scena de Teatrul „Eugene Ionesco”, a carei premiera a avut loc recent la Chisinau, cu Draga Dumitrita Drumi si Iurie Focsa in rolurile centrale – s-a bucurat de un succes extraordinar in Turcia. Pentru cei doi actori, studenti in anul II la Academia de Arte, a fost un debut de bun augur la un festival international. „Inca de la Bienala Teatrului „Eugene Ionesco”-2008, trupa noastra a fost remarcata de directorul festivalului de la Trabzon, care ne-a invitat trupa la Blacksea Theatre Festival intr-un numar foarte mare – 36 de oameni”, a spus Larisa Turea, secretarul literar al teatrului.
 

Intorsi acasa, fara a avea ragaz, indragita trupa ionesciana a si purces la repetitii intense cu actori japonezi de la Teatrul Hachimaru (1980) de la Tokio, la spectacolul „Povestea unui om cazut in strada”. Pe 17 mai, la ora 18.00, la Chisinau va avea loc premiera acestei reprezentatii, in regia lui Petru Vutcarau. Piesa apartine lui Fujita Den, dramaturg nipon contemporan, si abordeaza criza societatii japoneze, incepand cu anii ’60: migratia ilegala a oamenilor saraci care, in cautare de locuri de munca, sunt nevoiti sa-si ascunda identitatea; rata enorma a sinuciderilor (Japonia ocupa primul loc in lume dupa numarul anual de sinucideri); problemele femeilor sarace in societatea japoneza, foarte patriarhala.
Spectacolul se va juca in japoneza, cu traducere in romana, ulterior va fi prezentat, in 21 mai, la Braila, iar in 23 mai – la Bucuresti. Este demn de mentionat ca acesta va fi ultimul spectacol jucat de Teatrul „Eugene Ionesco” la sediul de la „Ginta Latina”.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *