Actualitate

Premiera unul spectacol de Matei Vişniec va avea loc la Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale”

Solicitat de agenţie, regizorul Alexandru Grecu a afirmat că spectacolul este o premieră absolută în întreg arealul românesc, în noiembrie 2016, piesa fiind montată în oraşul Avignon, Franţa, şi în ianuarie 2017 – în Torino, Italia.

Potrivit sursei citate, în acest spectacol, dramaturgul şi regizorul îşi propun să oglindească situaţia dramatică în care s-au pomenit populaţiile dislocate de războiul din Siria, dar și odiseea migranţilor economici care caută o viaţă mai bună în Europa. Regizorul Sandu Grecu nu e la prima montare a unei piese semnate de Matei Vișniec, spectacolul său „Angajare de clovn” fiind apreciat de reputatul dramaturg drept una dintre cele mai bune montări ale piesei sale.

„În definitiv, cine sînt ei, migranții? Ce forță îi pune în mișcare, cu ce resurse manipulatoare, umane și de propagandă operează aceasta? Ce tip de anticorpi își creează Europa în trupul ostenit și anchilozat sub povara propriilor legi și a propriei democrații admirate secole întregi? Acestea sînt doar o parte din întrebările la care spectacolul reușește, într-adevăr, să răspundă”, a precizat Alexandru Grecu.

În spectacol este antrenată întreaga trupă a teatrului: Viorel Cornescu (Traficantul), Vasile Caşu (Preşedintele unui stat european), Irina Rusu (Consilierul), Igor Mitreanu (Omul care surîde continuu), Lilia Cazacu (Cîntăreaţa), Aliona Oleinic (Patroana), Valentin Delinschi (Traficantul de copii1), Eugeniu Matcovschi (Traficantul de copii 2) ş.a. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *