Guvern

Prim-vicepreşedintele Parlamentului confirmă colaborarea firească între Republica Moldova şi FMI

 Principalele teme abordate au vizat îndeplinirea de către Republica Moldova a reformelor structurale, realizarea măsurilor necesare pentru creşterea economică şi asigurarea stabilităţii financiare.

“Aveţi în mine un partener pentru stabilitate financiară şi pentru asigurarea creşterii economice. Vă asigur că eu şi partidul pe care îl reprezint, ca şi întreaga conducere a Parlamentului Republicii, vom susţine promovarea reformelor structurale din acordul cu FMI. Întărirea independenţei Băncii Naţionale şi susţinerea Guvernului în menţinerea inflaţiei la un nivel scăzut sunt priorităţi maxime”, a declarat Vlad Plahotniuc, la începutul întrevederii.

La rândul său, Directorul executiv al FMI pentru Republica Moldova a apreciat că ţara noastră a reuşit să treacă cu bine de cele patru revizii ale Programului FMI, în condiţiile în care doar statele cu “disciplină financiară mai strictă au fost mai pregătite de criza care a afectat, în plan economic, întreaga Europă”.

În continuare, colaborarea Republica Moldova – FMI se va realiza în parametri fireşti, interesul acordat de ţara noastră pentru consolidarea economică fiind reconfirmată astăzi de către Prim-vicepreşedintele Parlamentului. “Problema noastră majoră este că vorbim foarte mult despre granturi, împrumuturi, dar oamenii nu ajung să simtă concret la ce se folosesc aceşti bani. Suntem foarte conştienţi de angajamentele pe care ni le-am asumat împreună şi vom face totul pentru ca acestea să fie respectate, explicându-le în acelaşi timp corect şi sincer oamenilor în ce constă această colaborare cu FMI şi de ce trebuie accelerate reformele”, a declarat Vlad Plahotniuc.

(D.C.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *