Astăzi 14 Decembrie 2019, Sâmbătă - Ultima actualizare la 13 Decembrie 2019
Abonamente

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora 09:26

Putin și Erdogan s-au înțeles: rușii și turcii îi vor alunga împreună pe militanții kurzi din nordul Siriei

Marime Font

Putin și-a informat telefonic prietenul sirian despre decizile luate cu Erdogan. Cum a recționat Bashar al-Assad.

Rusia și Turcia și-au dat mâna în Siria. După șase ore de negocieri, Vladimir Putin și Recep Erdogan au decis să-i îndepărteze împreună pe milianții kurzi de la granița turco-siriană, chiar dacă asta înseamnă, practic, să ocupe militar teritoriul unei alte țări. Președintele sirian Bashar al-Assad a fost informat ulterior de Kremlin despre această decizie.

Rusia și Turcia s-au înțeles, marți, să-i îndepărteze pe luptătorii kurzi dintr-o zonă extinsă de la granița Turciei cu Siria, ceea ce e de natură să „binecuvânteze” operațiunea militară turcă împotriva foștilor aliați ai Statelor Unite din războiul cu ISIS, relatează The Washington Post.

Președintele Recep Tayyip Erdogan s-a întâlnit marți cu Vladimir Putin, la Soci, pentru a discuta despre ofensiva Turciei din Siria, cu câteva ore înainte să iasă din vigoare un acord de încetare a focului la care ajunseseră milițiile kurde și guvernul lui Erdogan, pentru a da timp kurzilor să se retragă din zona de graniță.

Kurzii din această zonă au fost aliații Statelor Unite în lupta împotriva ISIS, iar americanii au intermediat armistițiul de cinci zile, pentru a le da timp luptătorilor kurzi să se retragă.

Kurzii primesc ultimatum: au la dispoziție 150 de ore să plece.


Potrivit acordului ruso-turc încheiat marți, kurzii au la dispoziție 150 de ore să se retragă din toate zonele de-a lungul graniței Turcia-Siria, de 440 de kilometri. Practic, față de ceea ce solicitase Ankara inițial, această zonă „de siguranță” a fost extinsă.

Grupurile insurgente kurde au anunţat, de altfel, marţi seară, că au finalizat retragerea din zona de securitate creată de Turcia în nordul Siriei, în condiţiile în care guvernul turc ameninţase cu reluarea ofensivei militare.

Odată eliberată zona, cele două armate, rusă și turcă, vor patrula împreună pentru a se asigura că luptătorii kurzi respectă înțelegerea. Acordul mai permite trupelor rusești și ale regimului de la Damasc să controleze restul frontierei.

Rusia și Turcia vor să lanseze patrule comune în nord-estul Siriei, după dezarmarea milițiilor kurde din regiune, a anunțat marți șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, după negocieri îndelungate cu partea turcă.

Înțelegerea prevede ca Rusia și trupele guvernamentale siriene, aliate ale Moscovei, să înceapă campania de îndepărtare a milițiilor kurde din zona de graniță începând de miercuri, 23 octombrie, de la prânz. Regiunea în care va avea loc această „curățare a terenului” este însă mai extinsă decât precedentul acord dintre SUA și Turcia, care stabilea o fâșie mai îngustă de la graniță, notează WP.

„Aceste decizii sunt, după părerea mea, foarte importante, chiar decisive, și vor permite rezolvarea unei situații foarte tensionate”, a declarat președintele rus, alături de omologul turc.

La rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că s-a ajuns marţi la „un acord istoric” cu privire la Siria. „Astăzi, împreună cu Vladimir Putin, am încheiat un acord istoric pentru lupta împotriva terorismului, pentru integritatea teritorială şi unitatea politică a Siriei, precum şi pentru reîntoarcerea refugiaţilor” în Siria, a declarat Erdogan în timpul conferinţei de presă.

Potrivit lui Erdogan, acordul convenit cu Putin, aliat al regimului de la Damasc, vizează în special sectoarele din nord-estul Siriei în care milițiile YPG (Unităţile de Apărare a Poporului) sunt prezente, însă unde ofensiva turcă nu a ajuns înainte de a fi suspendată.

Acest acord între ruși și turci consolidează rolul Rusiei în Siria într-un moment în care influența Statelor Unite în regiune se diminuează, scrie Washington Post.

Putin și-a informat telefonic prietenul sirian despre decizile luate cu Erdogan. Cum a recționat Bashar al-Assad
Preşedintele Vladimir Putin i-a comunicat telefonic, marţi, omologului său sirian Bashar al-Assad rezultatele negocierilor sale cu şeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat Kremlinul.

În convorbirea telefonică, Putin a evidenţiat faptul că restabilirea integrităţii teritoriale a Siriei constitue principalul obiectiv, scrie Agerpres.

Bashar al-Assad i-a mulţumit preşedintelui rus şi „şi-a exprimat întregul său sprijin pentru rezultatele activităţii, precum şi disponibilitatea gărzilor de frontieră siriene, împreună cu poliţia militară rusă, de a ajunge la graniţa siriano-turcă”, conform sursei citate.

Într-un comunicat de presă, Preşedinţia siriană a informat, la rândul ei, despre discuţia telefonică dintre cei doi şefi de stat. Conform acestuia, preşedintele Putin i-a comunicat omologului sirian că orice acord între Turcia şi Rusia se va concentra pe combaterea tuturor tipurilor de terorism şi desfiinţarea oricăror intenţii separatiste pe teritoriul Siriei.

Comunicatul menționează însă că preşedintele Bashar al-Assad l-a asigurat pe omologul rus că se opune total la orice invazie a teritoriului sirian, sub orice pretext, adăugând că Siria va continua să lupte împotriva terorismului pe tărâm sirian cu ajutorul tuturor mijloacelor posibile.

Marți, președintele Assad și-a vizitat trupele din provincia Idlib, din nordul țării, ocazie cu care l-a numit pe Erdogan „un hoț” care fură pământ sirian. Iar în lipsa americanilor, Putin ocupă acum terenul lăsat liber și pozează în principalul garant și mediator. Nicio acțiune militară a Turciei nu se va mai putea întâmpla de-acum încolo fără „binecuvântarea” Moscovei, sunt de părere analiștii.

https://www.digi24.ro 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Moldova 13 Decembrie 2019, ora: 19:45 de Silviu Tănase

Tancurile lui Dodon și neutralitatea

Tancurile lui Dodon și neutralitatea Din editia print

Săptămâna trecută (n.red - 2017), premierul Filip și Secretarul General NATO au semnat un acord privind deschiderea unui oficiu NATO la Chișinău. Biroul NATO va fi unul mic format din doar patru persoane civile care vor încerca să mențină o colaborare între RM și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 18:48

Tradiție cu năbădăi. Câteva gospodării din Sîngera au rămas fără porţi de Sfântul Andrei. Acestea au fost furate, iar apoi lăsate la staţia terminus 31.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 18:35

Focuri de armă în centrul capitalei. Un polițist a fost reținut de ofițerii anticorupție, în momentul în care lua 1.000 de euro mită de la un șofer, prins anterior băut la volan. Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 13 decembrie, pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 15:54

Statul a înglodat-o în datorii, iar privații o salvează! Datoriile imense ale Companiei „Air Moldova”, lichidate

Statul a înglodat-o în datorii, iar privații o salvează! Datoriile imense ale Companiei „Air Moldova”, lichidate

La un an de la privatizare, fosta companie de stat „Air Moldova” scapă de o bună parte din povara datoriilor. „Civil Aviation Group”, actualul proprietar privat al „Air Moldova”, a reușit performanța de a rambursa, din banii câștigați din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 15:50

România este cel mai mare exportator de viori din UE

România este cel mai mare exportator de viori din UE

Satele membre ale Uniunii Europene au exportat anul trecut 105.000 viori, în valoare de 23,3 milioane de euro, iar România este cel mai mare exportator de viori al UE în restul lumii, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică, scrie euractiv.ro.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 14:49

Iată cât de periculoase sunt mezelurile

Iată cât de periculoase sunt mezelurile

Românii sunt înnebuniţi după mezeluri, arată un studiu recent, peste 60% consumând cel puţin o dată pe săptămână astfel de produse. Nutriţioniştii şi medicii avertizează însă că mezelurile de pe piaţa românească sunt, în mare parte, de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 14:45

Cea mai bună reţetă de nuci umplute

Cea mai bună reţetă de nuci umplute

 În amintirea anilor de copilărie, când nicio masă de sărbătoare nu era completă fără cozonac, nuci umplute, „faguri" lipiţi cu şerbet şi prăjitură albă ca zăpada, va propunem să vă aromaţi bucătăria şi să vă răsfăţaţi simţurile cu reţeta de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 14:39

Ion Ceban: Moș Crăciun și Alba ca Zăpada împart zâmbete copiilor și adulților, în PMAN

Ion Ceban: Moș Crăciun și Alba ca Zăpada împart zâmbete copiilor și adulților, în PMAN

Moș Crăciun și Alba ca Zăpada împart zâmbete copiilor și adulților. Primarul Ion Ceban informează locuitorii Capitalei că aceștia pot fi întâlniți lângă Pomul de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 14:36

Expert: Asistăm la schimbarea tendințelor economice pe fondul creșterii ponderii construcțiilor și serviciilor publice

Expert: Asistăm la schimbarea tendințelor economice pe fondul creșterii ponderii construcțiilor și serviciilor publice

Ascensiunea unor sectoare, inclusiv industria, arată schimbarea tendințelor economice, a opinat în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”, economistul Ion Tornea. Potrivit lui, asistăm la avansul sectorului construcțiilor, care a ajuns la o pondere de 10 la sută...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 13:30

Donald Trump îl felicită pe Boris Johnson pentru victoria obținută

Donald Trump îl felicită pe Boris Johnson pentru victoria obținută

Președintele american Donald Trump l-a felicitat vineri pe premierul britanic Boris Johnson pentru victoria obținută de formațiunea sa politică, Partidul Conservator, în scrutinul parlamentar din Marea Britanie, relatează site-ul agenției Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 12:59

Ion Chicu a apreciat progresul în comunicarea dintre Guvernele Moldovei și Ucrainei

Ion Chicu a apreciat progresul în comunicarea dintre Guvernele Moldovei și Ucrainei

În viitor ar putea fi constituită o zonă economică liberă între Republica Moldova și Ucraina. Anunțul a fost făcut de premierul Ucrainei, Oleksiy Honcharuk, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Republicii Moldova Ion Chicu. La Kiev, șeful Guvernului...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 13 Decembrie 2019, ora: 11:27

Ministerul Economiei: Ucraina va emite un număr suficient de autorizații, disponibile pentru transportatorii moldoveni

Ministerul Economiei: Ucraina va emite un număr suficient de autorizații, disponibile pentru transportatorii moldoveni

De săptămâna viitoare, Ucraina va emite un număr suficient de autorizații, disponibile pentru transportatorii moldoveni. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 11:00

Motivul pentru care un bărbat te iubește, în funcție de zodie

Motivul pentru care un bărbat te iubește, în funcție de zodie

Probabil știi care sunt cele mai importante trăsături ale zodiei tale și cum este influențată personalitatea ta, în funcție de semnul sub care te afli și de planeta care te guvernează. Dar cunoști acele lucruri pe care un bărbat le iubește cel mai mult la tine și care te fac...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 10:06

Ion Chicu: Obiectivul creării unei zone de comerț liber în spațiul GUAM este unul spre care merită să ne mișcăm

Ion Chicu: Obiectivul creării unei zone de comerț liber în spațiul GUAM este unul spre care merită să ne mișcăm

Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan și Republica Moldova, țări-membre ale GUAM caută soluții pentru identificarea căilor de simplificare a circulației oamenilor și a mărfurilor în spațiul GUAM. Subiectul a fost discutat la ședința plenară a șefilor Guvernelor statelor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 08:48

Așa faci cel mai pufos cozonac. Rețeta tradițională cu 8 ouă

Așa faci cel mai pufos cozonac. Rețeta tradițională cu 8 ouă

Nuci crocante, scăldate în rom şi prinse în miez pufos de gălbenuş. Cozonacul umplut este o sărbătoare el însuşi! Ingrediente: Pentru aluat: 1 kg făină albă, de calitate 500 ml lapte esenţă de rom şi vanilie 200 g unt, plus 30 g pentru uns tăvile 3...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 08:48

BREAKING Victorie istorică pentru Boris Johnson și Partidul Conservator, pro-Brexit, în alegerile din Marea Britanie. Corbyn se retrage de la sefia laburiștilor după cea mai grea înfrângere din ultimul secol

BREAKING Victorie istorică pentru Boris Johnson și Partidul Conservator, pro-Brexit, în alegerile din Marea Britanie. Corbyn se retrage de la sefia laburiștilor după cea mai grea înfrângere din ultimul secol

Partidul Conservator, condus de premierul Boris Johnson, a câștigat categoric alegerile anticipate din Marea Britanie, potrivit numărătorii oficiale parțiale prezentate de presa britanică. Conservatorii pro-Brexit au obținut cel mai bun rezultat din 1987 până acum și sunt pe cale să...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 08:47

Incendiu pe singurul portavion rusesc: Un om a murit, zece sunt răniți, iar doi sunt dați dispăruți

Incendiu pe singurul portavion rusesc: Un om a murit, zece sunt răniți, iar doi sunt dați dispăruți

Cel puțin o persoană a murit după ce singurul portavion din dotarea armatei Rusiei, Amiral Kuznețov, a luat foc joi dimineață în timpul lucrărilor de reparație efectuate în portul Murmansk de la Marea Arctică.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 08:33

Ce evenimente nu trebuie să ratezi VINEREA asta în Chișinău

Ce evenimente nu trebuie să ratezi VINEREA asta în Chișinău

E vineri, e vineri, ura! Așteptăm ziua de vineri cu mare drag, pentru că se sfârșește munca și învățatul și avem timp pentru odihnă sau distracție.   Dacă e vineri, atunci răsfoim cele mai frumoase cărți!

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 08:27

Valeriu Munteanu este convins că Vlad Filat va reveni în politică

Valeriu Munteanu este convins că Vlad Filat va reveni în politică

Vlad Filat va reveni în politică. Cel puțin asta susține liderul Uniunii Salvați Basarabia, Valeriu Munteanu. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4. Munteanu a precizat că revenirea lui Filat pe arena politică este doar o chestiune de timp....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 08:23

UTIL // Adresele din Chișinău unde vor fi amenajate 14 TÂRGURI de Crăciun

UTIL // Adresele din Chișinău unde vor fi amenajate 14 TÂRGURI de Crăciun

Autoritățile capitalei anunță târguri de Crăciun în fiecare sector din Chișinău, care vor funcționa între 19 decembrie curent și 14 ianuarie 2020. Cele mai multe dintre acestea, opt la număr, vor funcționa în sectorul Centru. Târgurile de Crăciun...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 08:16

Aureliu Ciocoi, despre întâlnirea cu omologul român: „Am rămas și eu un pic mirat de tonalitatea comunicatului oficial emis de Ministerul Afacerilor Externe al României”

Aureliu Ciocoi, despre întâlnirea cu omologul român: „Am rămas și eu un pic mirat de tonalitatea comunicatului oficial emis de Ministerul Afacerilor Externe al României”

Ministrul Afacerilor Externe Aureliu Ciocoi spune că a rămas „un pic mirat de tonalitatea comunicatului oficial emis de Ministerul Afacerilor Externe al României”, în urma întâlnirii cu omologul român, Bogdan Aurescu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2019, ora: 08:14

A DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ. O fetiţă de 14 ani din oraşul Strășeni este căutată cu disperare

A DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ. O fetiţă de 14 ani din oraşul Strășeni este căutată cu disperare

A dispărut fără urmă. O fetiţă de 14 ani din oraşul Strășeni este căutată de către oamenii legii. Minora a plecat din casă în data de 11 decembrie şi nu s-a mai întors.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)