Timpul Local

Radu Beligan vine la Chişinău

Evenimentul este organizat de către Primăria Chişinău. Potrivit Luciei Culev, şefa Direcţiei cultură a municipiului, actorul cu peste şapte decenii în teatru, ajuns la vârsta de 92 de ani, va povesti despre viaţa şi activitatea sa, despre întâlnirile care l-au remarcat iremediabil. Printre persoanele care au făcut parte din viaţa lui s-au numărat Lucia Sturdza Bulandra care, după un eşec la admitere, l-a luat ca auditor la cursul său la Institutul de Teatru, Alexandru Ciugaru şi George Vraca.
Radu Beligan s-a născut pe 14 decembrie 1918, în comuna Galbeni (Filipeşti), Bacău. Pe linie maternă este grec de origine, pe linie paternă fiind urmaş al unuia dintre fraţii lui Ion Creangă. În 2004 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar pe 27 martie 2011 a primit o seta pe Walk of Fame Bucureşti.
În cei 70 de ani de teatru a interpretat roluri celebre, precum ar fi caractere ale dramaturgilor literaturii române Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Eugen Ionescu, Mihail Sebastian ş.a. A fost unul dintre discipolii actriţei Lucia Sturdza Bulandra şi ai scriitorului Eugen Ionescu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *