Muzică

Silvia Goncear: „Pregătesc un program de valsuri şi tangouri”

Contactată de TIMPUL, ea ne-a spus că, în primăvară, a fost într-un turneu în Italia, unde, în oraşul Varese, a avut un concert de zile mari. Acolo s-a produs într-un spectacol organizat de către un italian care e căsătorit cu o moldoveancă. „Am cântat canţonete şi romanţe. Timp de o oră şi jumătate, am fost aplaudată de către spectatorii italieni”, ne-a spus Silvia Goncear. Italianul a deschis în oraşul Varese o sală de expoziţii – „Casa Mare” -, propunându-şi drept scop să promoveze arta noastră populară. El i-a promis interpretei că, în curând, va inaugura o expoziţie de artizanat a surorii acesteia – Nina Dracinschi. Până acum, cu Orchestra de muzică populară „Folclor” a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, condusă de maestrul Petre Neamţu, a înregistrat două CD-uri: „Romanţe-crizanteme” (2007) şi „Romanţa dragostei” (2008).

În anul curent, Silvia Goncear are de gând că prezinte un program de tangouri şi valsuri, dintre care – mai vechi, dar şi în prima audiţie. Vrea neapărat ca acel program să apară şi pe CD. Un alt album muzical va fi cel al surorii sale, Raisa Bârnaz, album în care are două duete cu autoarea.

Născută în 1963, Silvia a absolvit, ca şi sora ei mai mare, Raisa Bârnaz, mai întâi Şcoala pedagogică din Călăraşi, Secţia de muzică, după care a lucrat profesoară de muzică la o şcoală din Teleneşti. În 1984 îşi începe studiile la Conservatorul de Stat din Chişinău, Secţia actor de comedie muzicală, clasa profesorului Sandri Ion Şcurea. În paralel, a făcut canto clasic cu Svetlana Strezev. În 1989 devine actriţă la Teatrul muzical pentru copii şi tineret (astăzi, Teatrul „Ginta Latină”), unde a jucat mai multe roluri importante, inclusiv cel al Chiriţei în spectacolul „Chiriţa în provincie”, după Vasile Alecsandri şi cel al Nimfei în spectacolul „Liola” de L. Pirandello. Fiind studentă, a cântat în corul Bisericii „Sfânta Vineri” din capitală, condus de Nona Borşevschi, a interpretat şi muzică folk, scriindu-şi singură piesele şi acompaniindu-se la chitară. În 1996 a participat la Festivalul Internaţional de muzică clasică „Hariclea Darcle” de la Brăila, unde a trăit o experienţă deosebită alături de interpreţi din toată lumea. Apoi, timp de mai mulţi ani, îşi întrerupe activitatea artistică,

Revine în scenă la îndemnul surorii sale, Raisa Bârnaz, în 2007, când a luat Marele Premiu al Festivalului de romanţe „Crizantema de Argint”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *