Decizia a fost luată ca urmare a acțiunii în instanță deschise de Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor, care a a atacat un ordin de ministru care permitea vânarea a peste 439.000 de ciocârlii în sezonul de vânătoare 2019-2020.
Curtea de Apel Brașov a suspendat însă executarea prevederilor Ordinului Ministerului Apelor și Pădurilor nr. 673/2019, anunță un comunicat al Societății Ornitologice Române.
Prin acest ordin au fost stabilite cotele de vânătoare la patru specii de păsări migratoare pentru anul 2019-2020: ciocârlia de câmp, sturzul viilor, rața cu capul negru și rața sunătoare.
Ciocârlia de câmp este o specie dorită de vânătorii străini, majoritatea italieni, și a fost introdusă pe lista păsărilor care se vânează în 1996. În 2006, ca urmare a unei campanii SOR, specia a redevenit protejată, dar numai pentru un an. În 2015, în urma unei alte campanii a SOR și a organizațiilor din Coaliția Natura 2000, cotele de vânătoare au fost înjumătățite.
An de an, Poliția Română prinde grupuri de turiști italieni care braconează specii protejate și susțin că vânează ciocârlie, iar pe traseul România-Ungaria deja sunt celebre transporturile de păsări braconate care părăsesc România, potrivit comunicatului.
„La noi vin vânătorii italieni care plătesc să ucidă ciocârliile din România, dar și pe cele care migrează, exemplare care sunt ocrotite în țările unde cuibăresc. Problema noastră este că acest tip de vânătoare este, de fapt, braconaj de specii protejate sub umbrela ciocârliei, dar și o formă de bișniță – vindem către străini ceva ce nu e al nostru, specii protejate în țările de unde migrează prin România”, a spus Ovidiu Bufnilă, responsabil de comunicare la SOR.
Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel nu este definitivă, dar este executorie.
https://www.digi24.ro/
|
Bunelul liderului PCRM, Vladimir Voronin, a fost condamnat de patru ori de către organele represive ale regimului comunist sovietic.
( ) Citeşte tot articolulProcurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, răspunde acuzațiilor care i-au fost aduse prin intermediul unei scrisori anonime, intitulată „Mafia Procurorilor”, menționând că are un sentiment de „deja vu”, după ce, în primăvara...
( ) Citeşte tot articolulGândurile noastre aleargă întruna, dar anumite subiecte ocupă locul central în mintea noastră. Oricât am rătăci, în trecut sau în viitor, ne întoarcem mereu la anumite persoane sau preocupări, față de care avem sentimente profunde sau care ne...
( ) Citeşte tot articolulPotrivit Biroului Naţional de Statistică, în ianuarie-septembrie 2019, numărul infracţiunilor înregistrate a constituit 7.552 cazuri şi s-a majorat cu 325 cazuri, în comparaţie cu ianuarie-septembrie 2018. Infracţiunile comise pe teritoriul municipiului Chişinău...
( ) Citeşte tot articolulMai multe incendii de pădure din Australia au fuzionat şi au creat un singur „mega-focar”, care arde de acum într-o manieră necontrolată la nord de Sydney, au anunţat vineri autorităţile locale, care şi-au recunoscut neputinţa în faţa flăcărilor devastatoare,...
( ) Citeşte tot articolulStrămoşii oamenilor ar fi fost salvaţi de la extincţie de consumul de alcool, cred oamenii de ştiinţă care au studiat obiceiurile alimentare ale primatelor de acum milioane de ani, relatează The Independent. Evoluţia capacităţii de a metaboliza alcoolul e posibil să îi fi...
( ) Citeşte tot articolulServiciile secrete americane în colaborare cu cele europene, semnalează o activitate tot mai intensă a GRU, serviciul de informații militare al Rusiei, pe teritoriul statelor europene.
( ) Citeşte tot articolulAcordul de cooperare dintre Chișinău și Kiev, care de mult timp nu mai este funcțional, va fi actualizat în curând. Primarul Capitalei Ion Ceban a făcut această declarație după o întrevedere cu primarul de Kiev, Vitali Kliciko.
( ) Citeşte tot articolulNoul procuror general, Alexandr Stoianoglo, nu a fost nici pe departe preferatul președintelui Igor Dodon și candidatul pe care șeful statului să și-l fi dorit în fruntea Procuraturii Generale.
( ) Citeşte tot articolul1. Grăiesc moldovenește. 2. Al Doilea Război Mondial este Marele Război pentru apărarea Patriei. 3. 9 mai e ziua Biruinței asupra cotropitorilor fasciști. 4. Uniunea Sovietică a fost țara cu care mă mândresc cel mai mult. 5. Republica Moldova trebuie să intre în...
( ) Citeşte tot articolulPremierul Ion Chicu a îndemnat reprezentanții adminstrațiilor locale să se concentreze pe soluționarea problemelor oamenilor și prioritizării acțiunilor pentru anul 2020. Declarația a fost făcută la Șoldănești, într-o ședință cu reprezentanții autorităților publice locale...
( ) Citeşte tot articolulCincisprezece spioni ruși au folosit Alpii francezi ani de zile ca bază pentru operațiuni în toată Europa, dezvăluie ziarul francez „Le Monde”, care precizează că agenții cu baza în departamentul Haute-Savoie din sud-estul Franței aparțineau unei unități de...
( ) Citeşte tot articolulÎn Capitală, în anul 2019 au fost înregistrate 936 accidente rutiere cu vătămări corporale. Ca rezultat au avut de suferit 1109 persoane, dintre care 420 din accidentele produse, reprezintă accidentarea pietonilor. O mare parte dintre aceștia traversând...
( ) Citeşte tot articolulCojile de portocala sunt folosite cu scop medicinal de multi ani. De asemenea, sunt utilizate si in domeniul culinar, la supe, prajituri sau tocanite. Daca iti doresti un ceai aromat si in acelasi timp sanatos, ceaiul din coji de portocala este perfect, fiind o bautura delicioasa, in special...
( ) Citeşte tot articolulTIMPUL a selectat câteva mostre de scrieri în „limba moldovenească”, în speranța că dodoniștii din RM vor simți diferența și vor recunoaște că vorbesc limba română:
( ) Citeşte tot articolulCultura are nevoie de o atenție mai mare din partea Executivului, a declarat premierul Ion Chicu, în cadrul unei întrevederi cu elevii și profesorii școlii de muzică din orașul Șoldănești.
( ) Citeşte tot articolulPreședintele Klaus Iohannis a spus că a vorbit astăzi cu ministrul Mediului despre situația defrișărilor ilegale și că a cerut măsuri ca acestea să fie stopate. „Am cerut de la Ministerul Mediului date foarte concrete și am discutat destul de mult pe această temă. Personal...
( ) Citeşte tot articolulAlbastru clasic a fost declarat culoarea anului 2020 de către Pantone, o corporaţie celebră care stabileşte tendinţele în domeniu. Experții au ales-o, pentru că exprimă eleganţa prin simplitate, încredere şi profunzime în vremuri care necesită aceste calităţi.
( ) Citeşte tot articolulS-a aflat marele secret al premierului Ludovic Orban! De 20 de ani acesta nu mai face acest lucru și este convins de acest principiu pe care-l urmează.
( ) Citeşte tot articolulO ambulanță care aparține unei firme private și o mașină nu au putut împărți o intersecție din capitală. Cele două vehicule s-au tamponat violent la intersecţia străzilor Ismail şi Alexandru Hâjdeu din sectorul Centru, în jurul orei 10.00. Potrivit ofițerului...
( ) Citeşte tot articolulAccident d groază în localitatea Dobrogea din municipiul Chișinău. Un tren a tamponat un taxi. Șoferul și pasagera, la spital. Totul s-a întâmplat în seara de 05 decembrie, în jurul orei 19.30.
( ) Citeşte tot articolul