Astăzi 18 Octombrie 2019, Vineri - Ultima actualizare la ora 17:43
Abonamente

Moldova 3 Noiembrie 2016, ora 08:00    Din editia print

Zece motive de ce Dodon nu trebuie să ajungă președinte

Marime Font

Sondajele arată că liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, se bucură de cea mai mare popularitate în rândul cetățenilor. 

Dacă s-ar desfășura acum alegerile prezidențiale, în contextul dezamăgirii sporite a populației față de actuala guvernare, el ar avea șanse mari să câștige cursa pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Pentru a împrospăta memoria conaționalilor noștri și a-i avertiza despre pericolul venirii lui la cârma țării, vă prezentăm 10 motive de a nu-l vota pe Igor Dodon.

1. Trecutul corupt

Igor Dodon a ajuns la guvernare în 2006, când a fost numit ministru al Economiei de către Vladimir Voronin, funcție pe care a exercitat-o până în septembrie 2009. În această perioadă, potrivit unei investigații realizate de jurnalistul Pavel Păduraru, a fost vândut sanatoriul „Moldova” din Odesa. Cumpărătorul a fost o firmă care avea adresă juridică într-o cameră de hotel în Chișinău. Statul a fost prejudiciat cu circa 30 milioane de lei. Igor Dodon s-a implicat personal în această operaţiune. Imediat după licitaţie, în 2008, el a solicitat oficial primarului de Odesa, E. Gurviţ, şi procurorului regiunii, V. Priseajniuk, să susţină firma „SDY-Invest Grup” pentru a-şi înregistra dreptul de proprietate asupra bunurilor cumpărate.

Observăm că, actualmente, Dodon se bate cu pumnul în piept că vrea o Moldovă fără oligarhi, referindu-se la Vlad Filat și Vlad Plahotniuc. Dar, în 2008, când hotelul „Codru” a fost cumpărat de la stat cu bănuți de o firmă a lui Plahotniuc, Dodon era ministru al Economiei. Ulterior, Curtea de Conturi a constatat că, în urma acestei tranzacţii, statul a fost prejudiciat cu 160 de mln lei (!).


Presa a mai scris că Igor Dodon a fost implicat în scheme de monopolizare a pieţei de carne. În perioada când era ministru al Economiei, a apărut Regulamentul „Cu privire la eliberarea autorizaţiilor pentru importul unor produse”. Documentul presupunea un mecanism de obţinere a licenţei atât de sofisticat, încât făcea acest lucru practic imposibil - trebuia să faci rost de un act, valabil trei zile, apoi de altul, valabil 14 zile, timp în care expira primul ş.a.m.d. Însă nici celor puţini, care reuşeau să adune documentele, nu li se elibera autorizaţia. Până şi ex-premierul comunist Vasile Tarlev spunea că monopolizarea importului de carne a început după transferarea dubioasă a Comisiei abilitate cu eliberarea autorizaţiilor din subordinea Ministerului Agriculturii în cea a Ministerului Economiei, „unde Dodon şi compania au pus mâna pe afacere”.

Amintim că, la 28 iulie 2009, TIMPUL a publicat un material despre un act de revizie (din lunile martie-aprilie 2009) a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC) efectuată la Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică, subordonat Academiei de Ştiinţe şi Ministerului Economiei. Conform documentului, ministrul Dodon, alături de alţi funcţionari ai Ministerului Economiei au primit salarii de 6000-7000 lei/lunar, plus suplimente şi prime consistente fără a presta vreo zi de activitate ştiinţifică. Ulterior, Dodon a returnat banii primiți, dar numai după ce șmecheria a atras deja atenția publică.

2. Lipsa de respect față de artiști

După ce compozitorul Eugen Doga și-a exprimat nemulțumirea față de folosirea muzicii sale într-un spot publicitar socialist, reacția lui Igor Dodon a fost una lipsită de respect. „Eu apreciez melodiile compozitorului Doga. Dar nu comentez bâlbele şi mesajul senil al fostului membru al PCUS şi al actualului român Doga. Am fost surprins că are un limbaj atât de buruienos. Îmi pare rău că am nimerit fără să vreau într-o asemenea situaţie”. Ce să spunem? Muzica lui Eugen Doga este cunoscută în toată lumea. Dar ce a făcut Dodon pentru țară ca să-și permită să-l jignească pe marele compozitor…?

3. Promovează aderarea la Uniunea Vamală

Deși, în 2011, spunea că este o utopie să vorbim despre aderarea țării noastre la Uniunea Vamală, astăzi Dodon ne asigură că aceasta este singura șansă a Moldovei. Dar să nu uităm că, în vremea aceea, el ieșise din PCRM, era certat cu Voronin și se linguşea pe lângă guvernarea AIE. Amintim că în Uniunea Vamală intră Rusia, Belarus și Kazahstan, trei state cu regimuri autoritare, unde libertatea cetățenilor este limitată, iar corupția e aproape incontrolabilă. În plus, Belarus și Kazahstan au devenit economic mai dependente de Rusia.

4. Adeptul ideilor staliniste

Igor Dodon este adeptul teoriei staliniste despre existența limbii moldovenești, ca ceva diferit de limba română, chiar dacă lingviștii din toată lumea resping această teorie și demonstrează că vorbim limba română, care are mai multe graiuri, inclusiv cel moldovenesc. Dar cum pot să se compare niște specialiști amărâți de la Berlin sau București cu cel mai mare om de știință din Moldova care este Igor Dodon?

5. Înapoi în URSS

Igor Dodon a declarat că Partidul Socialiștilor nu este un partid prorus, ci un partid prosovietic, pentru că această perioadă ar fi fost una de aur pentru R. Moldova. Conștient că URSS nu poate fi reînviată din morți, el optează pentru Uniunea Euro-Asiatică, care deocamdată există doar pe hârtie, și Uniunea Vamală, în care regulile sunt dictate de Rusia.

6. Vrea să transforme Republica Moldova în federație

Liderul socialiştilor moldoveni Igor Dodon a declarat, la un post de televiziune din Rusia, că Republica Moldova trebuie să fie o federaţie, iar soldaţii ruşi trebuie să rămână în continuare în Transnistria. Federalizarea Republicii Moldova este scenariul prevăzut de „planul Kozak”, propus de ruși pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Asta ar însemna că autoritățile separatiste de la Tiraspol vor putea influența politica internă și externă a Republicii Moldova.

7. Vede în România un pericol extern

Igor Dodon a acuzat Washingtonul și Bucureștiul că au provocat criza politică de la Chișinău, iar susținerea tendințelor unioniste ar fi o amenințare la securitatea R. Moldova. El a declarat, într-un interviu, că cei 5000 de studenți care primesc burse de studii în România sunt spălați pe creier ca să se considere români, nu moldoveni. De asemenea, Igor Dodon consideră că data de 27 martie, zi în care a fost votată unirea Basarabiei cu România în 1918, este o zi neagră în istoria statului nostru, dar nu suflă o vorbă despre 28 iunie 1940, când Basarabia a fost ocupată de bolșevici, de zilele 12-13 iunie 1941, când peste 20 de mii de moldoveni au fost deportați de autoritățile sovietice în Kazahstan și Siberia sau 5-6 iulie 1949 când alți peste 35 de mii de basarabeni au fost înstrăinați. Înțelegem, prin urmare, că pentru Dodon aceste zile au fost foarte luminoase și-i consideră pe călăii bolșevici niște eroi care au scăpat țara noastră de „elemente nedorite”, adică de gospodari și oameni cu studii.

Ținem să amintim că, politica antiromânească a lui Vladimir Voronin a dus la izolarea țării, în 2009. Venirea lui Dodon la putere amenință cu înrăutățirea repetată a relațiilor cu România, care în prezent este cel mai important donator și partener economic al Republicii Moldova. Prin atitudinea sa antiromânească Dodon dă dovadă și de fățărnicie, pentru că printre membrii de frunte ai PSRM sunt și persoane cu cetățenie română.

8. Sluga Kremlinului

Nu este secret faptul că Partidul Socialiștilor are o poziție clară prorusă. În ajunul alegerilor parlamentare din 2014, Igor Dodon și Zinaida Greceanîi au fost singurii politicieni din Moldova cu care președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a binevoit să se întâlnească pentru o scurtă discuție. Kremlinul sprijină deschis Partidul Socialiștilor, care, la rândul lui, promovează un parteneriat strategic cu Rusia. Igor Dodon împărtășește planurile Moscovei, cum ar fi federalizarea Republicii Moldova, aderarea la Uniunea Vamală, prezența continuă a trupelor rusești regiunea transnistreană și blocarea apropierii de NATO.

9. Susține separatismul

În 2014, Partidul Socialiștilor a oferit suport pentru organizarea referendumului ilegal din Găgăuzia, în cadrul căruia populația locală s-ar fi pronunțat pentru integrarea în Uniunea Vamală și declararea independenței în cazul în care Republica Moldova și-ar pierde statalitatea. Igor Dodon a declarat că și alte regiuni ale Republicii Moldova ar trebui să urmeze exemplul găgăuzilor. Mai mulți analiști politici consideră că Igor Dodon trebuie cercetat penal pentru instigare la separatism.

10. „Copilul” lui Vladimir Voronin

Deși a părăsit Partidul Comuniștilor în 2011, Igor Dodon împărtășește, în mare parte, aceleași viziuni ca și comuniștii în perioada lor de glorie. Liderul socialiștilor poate deveni președinte în același mod ca și Vladimir Voronin: pe fundalul unei dezamăgiri a populației față de actuala guvernare și datorită unor promisiuni populiste. Așa cum în 2001 comuniștii promiteau salam de două ruble, așa și Dodon promite gaz ieftin rusesc. Ce a urmat, știm cu toții: un regim autoritar, sărăcie, o politică externă inconsecventă, corupție totală și izolarea R. Moldova.

Rugăm cititorii care au argumente mai puternice să ne scrie. Promitem să le publicăm.

Timpul.md

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 15:16

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 15:15

Pe parcursul ultimelor săptămâni, președintele Partidului Politic „ȘOR”, Ilan Șor a avut peste 60 de întâlniri cu alegătorii și membrii de partid din toată țara prin intermediul interacțiunilor live, care i-au asigurat posibilitatea să interacționeze cu ei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 14:34

Libertatea pentru Năstase înseamnă să facă ce vrea, când vrea și cum vrea

Libertatea pentru Năstase înseamnă să facă ce vrea, când vrea și cum vrea

Deşi se prezintă drept mare luptătoare cu corupţia şi spune că are misiunea de a curăţa instituţiile statului, premierul Maia Sandu ignoră subiectul intens discutat public despre mașina de 1 milion de lei cumpărată de colegul ei din blocul ACUM, Andrei Năstase. Astfel, Maia Sandu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 14:34

Compania care a atras o finanţare de 20 milioane de dolari privind lupta împotriva risipei alimentare

Compania care a atras o finanţare de 20 milioane de dolari privind lupta împotriva risipei alimentare

Winnow, dezvoltatorul soluţiei Winnow Vision, care ajută bucătarii să reducă la jumătate cantitatea de deşeuri alimentare, anunţă finalizarea unei runde de finanţare din seria B în valoare de 12 milioane de dolari, potrivit unui comunicat al companiei, citat de agenţia de presă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 14:25

Deputatul PPDA Iurie Reniță: Chișinăul cu Năstase în frunte nu înseamnă oraș liber

Deputatul PPDA Iurie Reniță: Chișinăul cu Năstase în frunte nu înseamnă oraș liber

Deputatul blocului ACUM Iurie Reniță a anunțat că nu își va da votul pentru Andrei Năstase, președintele partidului din fracțiunea căruia face parte în Parlament.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 14:05

Imagini incredibile. Cu baxurile de bere în microbuzul școlar

Imagini incredibile. Cu baxurile de bere în microbuzul școlar

Imagini incredibile surprinse în parcarea unui centru comercial din Râmnicu-Vâlcea. Doi bărbați au fost surprinși în timp ce încarcau mai multe baxuri de bere într-un microbuz școlar. Imaginile transmise de un telespectator către Digi24 fac acum...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:56

Valeriu Munteanu: Țîcu iubește Rusia și Rusia îl iubește pe el!

Valeriu Munteanu: Țîcu iubește Rusia și Rusia îl iubește pe el!

Octavian Ticu, candidatul partidului burdușit de oligarhi a lui Anatol Salaru le spune basarabenilor că este unionist, iar presei rusofone (NewsMaker.md) îi declară că „iubește Rusia și se mândrește cu asta”, scrie pe facebook, liderul USB, Valeriu Munteanu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:42

Vaticanul lansează ''mătăniile inteligente''. Sunt conectate la telefonul mobil/ VIDEO

Vaticanul lansează ''mătăniile inteligente''. Sunt conectate la telefonul mobil/ VIDEO

Vaticanul promovează ”mătăniile inteligente”, conectate la dispozitivele mobile prin intermediul unei aplicaţii de rugăciune lansate la începutul anului de Papa Francisc, anunţă Catholic News Agency. Prezentate ca ”smart rosary”, mătăniile inteligente au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:33

Liviu Dragnea contestă în instanţă condamnarea la trei şi jumătate de închisoare. În ce condiții ar putea fi eliberat

Liviu Dragnea contestă în instanţă condamnarea la trei şi jumătate de închisoare. În ce condiții ar putea fi eliberat

Fostul preşedinte PSD Liviu Dragnea a formulat, vineri, o contestaţie în anulare, o cale de extraordinară de atac, la decizia definitivă de condamnare la 3 ani şi jumătate primită în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:26

Plasticul a murit. Iată cu ce-l poți înlocui

Plasticul a murit. Iată cu ce-l poți înlocui

Deși plasticul îi e prieten umanității de peste jumătate de secol, utilizarea lui excesivă l-a transformat în dușman. Paiele de plastic ajung în ocean, în nasul broaștelor țestoase, pungile de plastic ajung în burțile balenelor, microparticulele de plastic...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:22

Un bărbat a găsit o fetiță îngropată de vie în timp ce-și înmormânta propria fiică

Un bărbat a găsit o fetiță îngropată de vie în timp ce-și înmormânta propria fiică

Hitesh Kumar Sirohi, un comerciant din districtul Bareilly din Uttar Pradesh, India, săpa un mormânt pentru fiica lui care a murit la naștere când s-a întâmplat ceva ieșit din comun. În momentul în care a lăsat bebelușul în pământ și se...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:00

VIDEO / 18 octombrie, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

VIDEO / 18 octombrie, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

Prim-ministrul Maia Sandu va prezida astăzi, 18 octombrie, începând cu ora 13.00, şedinţa Cabinetului de miniştri. Proiectul ordinii de zi poate fi accesat pe site-ul Guvernului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 12:37

Europarlamentarul Siegfried Mureşan roagă PSRM-ul să nu fie o piedică în calea dezvoltării R. Moldova

Europarlamentarul Siegfried Mureşan roagă PSRM-ul să nu fie o piedică în calea dezvoltării R. Moldova

Eurodeputatul Siegfried Mureşan, preşedintele delegaţiei Parlamentului European pentru relaţia cu R.Moldova a vorbit, în cadrul unui interviu pentru TVR Moldova, și despre faptul că Guvernul a fost instituit cu spirjinul PSRM-ului și dacă acest lucru nu trezeşte suspiciuni sau...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 12:08

VIDEO /// De ce ANSA ascunde raportul despre Salmonella depistată la Meat House

VIDEO /// De ce ANSA ascunde raportul despre Salmonella depistată la Meat House

Specialiștii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor au depistat Salmonella în probele luate de la fabrica de mezeluri Meat House. Afirmația aparține bloggerului Eugen Luchianiuc, care a publicat în cadrul unui filmuleț pe Facebook, documente și rapoarte ale...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 12:04

Guvernul a decis să piardă bani și să ofere prețuri sub cele practicate pe piață pentru instituțiile care închiriază spații în Casa Presei

Guvernul a decis să piardă bani și să ofere prețuri sub cele practicate pe piață pentru instituțiile care închiriază spații în Casa Presei

De la 1 octombrie curent, sursele mass-media care activează în incinta clădirilor administrate de Guvern achită taxe mai mici la chirie, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 10:44

Candu e gata să voteze abrogarea „Legii miliardului” – Slusari nu. Cu patru luni în urmă situația era inversă – ambii sunt mincinoși?

Candu e gata să voteze abrogarea „Legii miliardului” – Slusari nu. Cu patru luni în urmă situația era inversă – ambii sunt mincinoși?

Deputatul PDM Andrian Candu, ex-președinte al Parlamentului, a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că ar vota abrogarea legii care pune pe spatele cetățenilor RM banii furați din sistemul bancar. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 10:22

Deputatul Țîcu vs premierul Sandu – cine e veriga slabă?

Deputatul Țîcu vs premierul Sandu – cine e veriga slabă?

Premierul Maia Sandu l-a etichetat pe deputatul Octavian Țîcu, fost membru al blocului ACUM, drept o verigă slabă. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni TV, în cadrul căreia Maia Sandu a dat de înțeles că susține candidatura lui Andrei Năstase pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 10:17

Traian Băsescu șterge pe jos cu Dan Barna! Ce caută omul ăsta la Cotroceni? OLAF trebuie să verifice

Traian Băsescu șterge pe jos cu Dan Barna! Ce caută omul ăsta la Cotroceni? OLAF trebuie să verifice

Traian Băsescu a comentat eventuala implicare a liderului USR, Dan Barna, în fraude europene. Conform dezvăluirilor apărute recent, Dan Barna ar fi implicat în fraude și conflicte de interese cu fonduri UE.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)