În prima zi a lunii august, era scos din trezoreria imperială din Constantinopol lemnul Sfintei Cruci și era dus în procesiune până la Catedrala Sfânta Sofia. La ceremonie participau mulți preoți și diaconi, care tămâiau pe tot drumul lemnul Crucii pe care s-a răstignit Hristos Mântuitorul lumii.
Mulțimea se oprea pe parcurs la o fântână cu un baptisteriu, unde se făcea binecuvântarea apei, pentru ca apoi Sfânta Cruce sa fie pusă pe masa altarului Sfintei Sofia.
Din catedrală se făceau apoi, în fiecare zi, până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), procesiuni în cartierele orașului, pentru a purifica aerul și a-i proteja pe locuitorii cetății de epidemiile ce se puteau răspândi cu repeziciune la acea epocă, mai ales pe căldurile din luna august.
Sfânta Cruce este prăznuită de-a lungul anului bisericesc de câteva ori: Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie; Duminica Sfintei Cruci, a treia duminică din Postul Mare; Scoaterea cinstitului Lemn al Sfintei Cruci, pe 1 august; Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer, în Ierusalim, pe 7 mai.
Astăzi sunt prăznuiți și cei 7 frați Mucenici Macabei, care au suferit chinuri mari și moarte martirică pentru că s-au opus încercărilor de întoarcere a poporului israelit de la credința în Dumnezeu la închinarea la idoli.
Prigoana a început în timpul regelui Antioh al IV-lea (175-164 î.Hr.), numit și Epifanis, adică luminos, „dar care mai mult era numit de alții Epimanis, adică nebun, pentru că s-a sculat cu nebunie împotriva lui Dumnezeu cel adevărat și împotriva sfințeniei Lui, făcîndu-se chip al lui Antihrist" (Viețile Sfinților).
Pe fondul tulburărilor din interiorul lumii iudaice, regele Antioh, care domnea într-o parte a imperiului întemeiat de Alexandru cel Mare (Macedon) (336-323 î.Hr.), a dispus ca toate popoarele din toate semințiile aflate sub conducerea sa să adopte valorile elenistice și în mod obligatoriu cultul zeilor să fie singurul practicat.
În Ierusalim aplicarea acestei dispoziții a fost favorizată „de către învățătorii cei mincinoși ai legii și de către arhiereii Ierusalimului, iubitori de stăpânire", între care s-a aflat și marele arhiereu, Menelae, care a deschis porțile orașului în fața armatei lui Antioh.
„De aceea, împăratul a luat cetatea cu puterea sa de oaste și a poruncit ostașilor să ucidă fără de cruțare pe toți cei ce se vor întâmpla pe ulițele cetății; apoi, intrând prin case, să înjunghie pe bărbați și pe femei, pe bătrîni, pe tineri și pe prunci. Numărul celor uciși în cele trei zile a fost optzeci de mii, iar al celor legați și aruncați în temniță, patruzeci de mii. Mulți din acei cetățeni au fost dați în robia ostașilor, care au îndrăznit a intra cu mândrie în templul Domnului, având înainte conducător pe Menelae, care se făcuse vânzătorul patriei și al legii” (Viețile Sfinților).
Atunci când nimeni nu îndrăznea să se numească iudeu, nici să facă ceva după legea lui Moise, pentru că toți vedeau înaintea ochilor lor chinurile și moartea care îi aștepta, au fost prinși, împreună cu mama lor, și cei șapte frați Macabei.
https://www.activenews.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
