Astăzi 10 Iulie 2020, Vineri - Ultima actualizare la ora 17:29
Abonamente

Actualitate 28 Iunie 2018, ora 15:04

10 destinații de vis pentru un concediu la plajă, la un preț foarte mic

Marime Font

Suntem deja în mijlocul sezonului fierbinte. Vara trece cu pași repezi și majoritatea ne gândim că sezonul vacanțelor la mare se termină, dar tu încă nu ai profitat de ocazia de a pleca într-o zonă exotică. Motivul fiind resursele financirae sau lipsa de idei unde să te poți relaxa și să nu rămâi cu buzunarele goale până revii la serviciu.
Ca să te inspiram puțin, am prezentat mai jos un top al celor mai frumoase destinații la plajă în Europa în care îti poți petrece concediul sau una dintre vacanțe cu mai puțin de 300 euro (transport și cazare).

Pentru 2018, Grecia rămâne în topul nostru, urmată de Portugalia și Spania, însă am descoperit și destinații noi la plajă. Majoritatea propunerilor sunt în lunile iunie și septembrie, motivele principale fiind tarifele mai mici și mai puțină aglomerație. Fie că îți dorești un concediu mai lung sau doar cauți o evadare de câteva zile la plajă aruncă un ochi pe topul nostru de mai jos.

1. Creta, Grecia
O destinație usor subapreciată, cea mai mare insulă a Greciei este astăzi mult mai accesibila față de anii precedentți și are atât de multe locuri frumoase de descoperit încât dacă mergi odat[ s-ar putea să te facă ușor să te întorci iar și iar. Nouă ne-a luat 5 ani la rând să descoperim toată insula.

Loading...


Plajele cu nisip roz și nisip alb, canioanele impresionante, dar și vestita bucătărie cretană care sigur îi va mulțumi și pe cei mai pretențioși gurmanzi sunt doar câteva motive pentru care ar trebui să ajungi și în Creta.

Poți vedea aici o propunere făcută de noi pentru o vacanță în Creta la numai 209 Eur (zboruri și cazare 7 nopți). Acesta este doar un exemplu și cu siguranță vor mai apărea pe site-ul nostru oferte similare.

2. Santorini, Grecia
O altă bijuterie a Greciei, insula „cochetă” din Ciclade este deasemenea foarte accesibilă pentru români.

Un răsărit de soare spectaculos, un pahar de vin, plaja cu nisip negru sau o plimbare pe străduțele cu case tradiționale sunt doar câteva motive pentru care ar trebui să te gândești serios la o vacanță în Santorini. Deși nu se bucură de așa multă vegetație sau plaje intinse precum Creta, Santorini are cu siguranță un farmec aparte ce face din această insulă o destinație luată cu asalt de turiști în lunile de vară.

Poți vedea aici o propunere recentă pentru o vacanță în Santorini la numai 175 Eur (zboruri și cazare 5 nopți).

3. Algarve, Portugalia
Riviera Portugaliei, Algarve este o destinație consacrată și apreciată atât de portughezi cât și de mulți spanioli ce își petrec vacanțele aici. Datorită TAP Portugal această destinație este astăzi mai aproape și de români.

Plajele portocalii, grotele de pe plajă și stâncile ieșite din ocean fac din Algarve o experiență ce merită trecută în portofoliul oricărui călător pasionat de plaje.

În lunile de vârf, iulie și august, plajele din Algarve devin destul de aglomerate, noi îți recomandăm luna septembrie pentru o vacanță reușită.

Urmărește-ne pentru oferte de vacanță în Algarve la tarife mici, precum în propunerea noastră de aici la 225 Eur (zbor și cazare 8 nopți).

4. Gran Canaria și Lanzarote (Insulele Canare), Spania
Mândria Spaniei, cele 2 perle din mijlocul oceanului Atlantic și-au făcut loc pe lista noastră cu destinații accesibile pentru români datorită zborurilor combinate la super prețuri.

Dacă ești hotărât să-ți faci vacanța în Insulele Canare atunci trebuie să știi că rezervările se fac cu câteva luni înainte, astfel nu este nevoie să scoți din buzunar mai mult de 300 de euro: Lanzarote la 263 Eur și Gran Canaria la 257 Eur sunt doar două dintre ofertele descoperite de noi și cu siguranță vor mai fi astfel de ocazii.

Fii pe fază în lunile ce urmează să prinzi alte oferte similare către Insulele Canare.

5. Lisabona și Estoril, Portugalia
La o aruncătură de băț de Lisabona găsești o destinație de neratat în Portugalia, regiunea Cascais. Dacă nu te poți hotărî între un city break în Lisabona sau un concediu la plajă, de ce să nu le ai pe amandouă?

Tarifele foarte mici la zboruri către Lisabona sunt mai rare, însă o vacanță de 6 zile în Lisabona și Estoril te poate costa chiar și 289 Eur, precum în propunerea noastră de aici.

6. Insula Kos, Grecia
Cu influențe venețiene și otomane, Kos se află aproape de litoralul Turciei și deține o fâșie de 10 kilometri de nisip alb, tocmai bună pentru a lenevi la soare și pentru o baie în Marea Egee.

Datorită dimensiunilor considerabile, insula se bucură de un turism în dezvoltare, astfel încă poți descoperi locuri necălcate de turiști sau nu foarte aglomerate. De ce nu o plajă ascunsă doar pentru tine? 🙂

Aruncă o privire pe propunerea noastră unde pentru 212 Eur îți puteai rezerva zborurile și 7 nopți de cazare la hotel.

7. Galicia și insulele Cies, Spania
Aici vei găsi celebra plajă Rodas, plajă declarată în anii trecuți ca fiind cea mai frumoasă plajă din lume. Plaja se află într-o rezervație naturală de o frumusețe rară și în care poți ajunge ușor doar cu ferryboat-ul (nu există cazări). Poza de mai jos spune tot. 🙂

Este o destinație mai puțin cunoscută în România, însă dacă te simți aventurier și vrei să adaugi plaje noi în portofoliul tău, te poți bucura de o astfel de vacanță pentru 244 Eur (zbor și cazare 8 nopți).

Vacanța aceasta a fost gândită ca pentru noi, iar propunerea o poți vedea aici. Cu siguranță vor mai apărea oferte similare.



8.Cipru
Foarte iubită de nordici dar și de către români, insula Afroditei are cam tot ce îți poti dori pentru un concediu reușit la plajă fără să fie nevoie să spargi o bancă. Zborurile directe și accesibile îți pot asigura un concediu de vis sau de ce nu, un pre-concediu cu bani puțini pentru că în iunie si septembrie.

Vei găsi apusuri de poveste, plaje superbe, flamingo roz, mâncare delicioasă, petreceri monumentale în Agya Napa, multe grade în aer, dar și în apă, precum și prețuri foarte accesibile. Cipru poate deveni supraaglomerat în lunile iulie și august, însă în septembrie sau chiar octombrie, valul de turiști scade, la fel și tarifele, iar vremea se menține încă foarte bună pentru o vacanță la plajă.

Vezi aici o super ofertă descoperită de curând la doar 165 Eur pentru zbor și cazare 5 nopți. Cu siguranță vor mai aparea și alte oferte similare.



9. Riviera del Conero, Italia
Europa este împânzită de plaje fabuloase și parcuri naționale! Unul dintre aceste locuri este Riviera del Conero, ce se află lângă Ancona în Italia. Aceasta zonă este deseori comparată cu Maldive și pe bună dreptate.

Cu 282 Eur îți poți plăti zborul, transferul și cazarea pentru 7 zile dacă ești pe fază și prinzi o oferta ca aceasta.



10. Pescara, Italia
O destinație mai puțin cunoscută de români, Pescara are deschidere la 16km de plajă aurie la Marea Adriatică, începând din Pescara până la Montesilvano sau Terramo (nord) și Francavilla (sud).

La 40 minute distanță de Pescara se afla Parcul Național și regiunea muntoasă Abruzzo, astfel poti face o excursie de o zi în unul dintre satele pitorești de la poalele munților, Sulmona sau L’Aquilla. Pescara este deasemenea și un oraș al petrecerilor, barurile și cluburile de pe coastă fiind deschise până dimineață.

Datorită tarifelor mici la zboruri, poți adăuga Pescara pe lista ta pentru o evadare de câteva zile la plajă fără să scoți prea mulți bani din buzunar.

O ofertă bună către Pescara a fost aceasta la numai 137 Eur (zbor și cazare 4 nopți).

Pentru că ofertele bune nu țin mult, îți recomandăm să ne urmărești și pe Facebook sau să te abonezi la newsletterul nostru că să afli printre primii de cele mai noi oferte de vacanță publicate pe site.

Tu în ce destinații la plajă vrei să ajungi vara aceasta?

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 9 Iulie 2020, ora: 09:27

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași va deschide extensiuni la Bălți și Chișinău

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași va deschide extensiuni la Bălți și Chișinău

 Tinerii din Republica Moldova care doresc să urmeze programe de studii identice cu cele de la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), sub îndrumarea profesorilor din Iaşi, au posibilitatea de a studia la una dintre cele două Extensiuni ale UAIC de la Bălți...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 7 Iulie 2020, ora: 18:50

Descoperire BOMBĂ: Cercetările ADN demonstrează CLAR că RUȘII nu sunt SLAVI dar au origini TĂTARE și finlandeze

Cercetările ADN demonstrează CLAR că RUȘII nu sunt SLAVI dar au origini TĂTARE și finlandeze Foto: glavpost.com.ua

Cercetătorii ruși au făcut o descoperire senzațională, care va schimba cu siguranță percepția lumii față de etnia și istoria Rusiei. 

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 7 Iulie 2020, ora: 18:45

Top 5 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

Top 5 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

 Căldurile ridicate specifice verii sunt o adevărată provocare pentru organismul nostru. Este foarte important să ne hidratăm corespunzător și să consumăm cât mai multe legume și mai ales fructe.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 7 Iulie 2020, ora: 18:45

Cum stai cu BANII în luna iulie, în funcție de zodie

Cum stai cu BANII în luna iulie, în funcție de zodie

 Se știe că Jupiter este stăpânul norocului, în vreme ce Pluto este paznicul bogățiilor subpământene, asociat cu bunăstarea financiară. Scăpați din izolare, oamenii vor avea tendința să cheltuiască mai mult și să se bucure de vacanțe scumpe, iar astrele...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 7 Iulie 2020, ora: 18:38

China: Cel puţin 21 de morţi după ce un autobuz a plonjat într-un lac în provincia Guizhou

China: Cel puţin 21 de morţi după ce un autobuz a plonjat într-un lac în provincia Guizhou

 Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 15 au fost rănite marţi în sud-vestul Chinei după ce un autobuz a plonjat într-un lac artificial în provincia Guizhou, au anunţat autorităţile, transmit AFP, dpa şi Xinhua.

( ) Citeşte tot articolul

DIVERSE 7 Iulie 2020, ora: 18:33

STUDIU „Anii câinești” sunt un mit. Ce vârstă au, de fapt, câinii de trei ani

STUDIU „Anii câinești” sunt un mit. Ce vârstă au, de fapt, câinii de trei ani

 Oamenii de ştiinţă au demontat mitul potrivit căruia un an din viaţa unui câine ar fi echivalent cu şapte ani din viaţa unui om şi au constatat totodată că exemplarele tinere sunt "mai în vârstă" decât se credea anterior, relatează „The...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 7 Iulie 2020, ora: 18:12

Coronavirus Moldova, INFORMAȚII OFICIALE: 235 cazuri noi confirmate astăzi

Coronavirus Moldova, INFORMAȚII OFICIALE: 235 cazuri noi confirmate astăzi

 235 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 3 în Transnistria.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 7 Iulie 2020, ora: 12:27

Iranul negociază cu China un acord „care nu are nimic secret”

Iranul negociază cu China un acord „care nu are nimic secret”

Iranul discută cu China un acord de parteneriat strategic pe termen lung și acesta „nu are nimic secret”, a dat asigurări, duminică, ministrul iranian de Externe, într-un discurs ţinut în fața deputaților, la Teheran, relatează Rador citând La Libre Belgique....

( ) Citeşte tot articolul

Externe 7 Iulie 2020, ora: 12:19

America au depăşit 3 MILIOANE de cazuri de COVID-19

America au depăşit 3 MILIOANE de cazuri de COVID-19

 Statele Unite au atins, marţi, pragul de 3 milioane de îmbolnăviri de COVID-19, potrivit datelor prezentate de worldmeters.info. Cu peste 50.000 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în 24 de ore, SUA a ajuns la 3.040.833 de infectări, fiind de departe ţara cu cele...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 7 Iulie 2020, ora: 12:08

Andrei Năstase, despre decizia CC | ”Cine se aștepta ca textul Constituției să fie din nou interpretat în contextul unor interese politice de moment s-a înșelat”

Andrei Năstase, despre decizia CC | ”Cine se aștepta ca textul Constituției să fie din nou interpretat în contextul unor interese politice de moment s-a înșelat”

În opinia liderului Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, decizia de astăzi a Curții Constituționale era previzibilă și se încadrează cu strictețe în litera și spiritul Constituției Republicii Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

CSI / Rusia 7 Iulie 2020, ora: 11:59

Rusia interzice vânătoarea de marmote, după ce China a emis o alertă sanitară pentru ciuma bubonică

Rusia interzice vânătoarea de marmote, după ce China a emis o alertă sanitară pentru ciuma bubonică

 După ce autoritățile chineze au semnalat apariția unui caz de ciumă bubonică, Rusia a anunțat că a creat patrule speciale pentru a opri vânătoarea de marmote în apropierea frontierei sale cu China și Mongolia, scrie The Guardian.

( ) Citeşte tot articolul

Politică 7 Iulie 2020, ora: 11:30

Decizia de ultima oră a Curții Constituționale: Alegerile prezidențiale și parlamentare în aceeași zi - INTERZISE

Decizia de ultima oră a Curții Constituționale: Alegerile prezidențiale și parlamentare în aceeași zi - INTERZISE

Organizarea concomitentă a alegerilor prezidențiale și parlamentare este interzisă. Curtea Constituțională a pronunțat, cu puțin timp în urmă, o hotărâre în acest sens.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 5 Iulie 2020, ora: 14:06

Cazul Gațcan și abuzurile nemaiîntâlnite ale guvernării, în atenția presei de la Bruxelles

Cazul Gațcan și abuzurile nemaiîntâlnite ale guvernării, în atenția presei de la Bruxelles

Cazul deputatul Ștefan Gațcan, sechestrat și impus de către deputații guvernării să renunțe la mandat, a făcut înconjurul lumii. Publicația „The Bruselles Times”, publică un amplu articol la acest subiect, în care accentuează cum în Republica Moldova sunt...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 14:48

Guvernarea recidivează și mai tare, dând de înțeles că și alți deputați ar putea repeta soarta lui Gațcan

Guvernarea recidivează și mai tare, dând de înțeles că și alți deputați ar putea repeta soarta lui Gațcan

 Cazul deputatului Ștefan Gațcan, sechestrat, amenințat și forțat să depună mandatul de deputat creează deja precedente periculoase. Secretarul general al Partidului Democrat, deputatul Alexandru Jizdan, fost ministru de Interne le-a cerut joi, în plenul Parlamentului și altor...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 2 Iulie 2020, ora: 14:13

O clădire de trei etaje s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din New York

O clădire de trei etaje s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din New York

 O clădire de trei etaje s-a prăbuşit miercuri pe neaşteptate într-o zonă rezidenţială din cartierul Brooklyn (New York) din SUA, provocând un zgomot asurzitor şi un munte de moloz, fără ca autorităţile să fi raportat deocamdată victime, relatează EFE.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 2 Iulie 2020, ora: 14:09

exclusiv SCRISORI DIN BASARABIA /// Năvălirea bandelor semi-sălbatice de cazaci

SCRISORI DIN BASARABIA /// Năvălirea bandelor semi-sălbatice de cazaci

Încă sub ministeriul lui Miliutin s-au luat nişte dispoziţiuni privitoare la poporaţiunile semi-civile, semi-militare ale imperiului, adică la aşa-numiţii cazaci. 

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 14:01

INTERVIU Iurie Reniță: rusofilul Dodon se pregătește să impună scenariile hibride ale Rusiei! ȘANTAJUL, dosarele și gașca trădătorului Filip. O să fugă Dodon la Moscova, ca Ianukovici? Culisele crizei politice de la Chișinău

INTERVIU Iurie Reniță: rusofilul Dodon se pregătește să impună scenariile hibride ale Rusiei! ȘANTAJUL, dosarele și gașca trădătorului Filip. O să fugă Dodon la Moscova, ca Ianukovici? Culisele crizei politice de la Chișinău

Într-un amplu interviu acordat în exclusivitate pentru Podul.ro, deputatul Iurie Reniță (fost ambasador al Basarabiei la București) avertizează că rusofilul, socialistul și românofobul Igor Dodon se pregătește să pună în aplicare o serie de scenarii hibride...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 Iulie 2020, ora: 12:34

VIDEO: Cum ne putem apăra de mușcătura de căpușă

VIDEO: Cum ne putem apăra de mușcătura de căpușă

Remediu pentru infecția provocată de mușcătura de căpușă. Încă din luna mai, vaccinul împotriva encefalitei de căpușă a fost adus la noi în țară. Vorbim de o boală infecțioasă care poate fi transmisă la oameni imediat, după o singură înțepătură. Boala...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 12:30

Democrații îl acuză pe Dodon de acutizarea crizei politice

Democrații îl acuză pe Dodon de acutizarea crizei politice

Democrații, partenerii de coaliție ai socialiștilor, îl acuză pe președintele Igor Dodon, liderul informal al PSRM că s-ar face vinovat de criza politică care s-a acutizat în ultimele zile. Întrebată la emisiunea „Politica” de la TV8 cine trebuie să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 2 Iulie 2020, ora: 11:58 de George Mărzencu

Portretele eroinelor care și-au pus viața în pericol în lupta cu torționarii sovietici

Portretele eroinelor care și-au pus viața în pericol în lupta cu torționarii sovietici Din editia print / Foto: Nadejda Isofie

Femeile din Rezistența armată antisovietică

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 11:03

Echipa PACE a lui Gheorghe Cavcaliuc se extinde. Campioni mondiali, avocați, profesori, oameni de afaceri și funcționari de stat au ADERAT la noul proiect politic

Echipa PACE a lui Gheorghe Cavcaliuc se extinde. Campioni mondiali, avocați, profesori, oameni de afaceri și funcționari de stat au ADERAT la noul proiect politic

Inițiativa de creare a Partidului Aducem Europa Acasă (PACE), condus de Gheorghe Cavcaliuc, care a fost lansată la mijlocul lunii iunie 2020, se bucură de tot mai mare succes în rândul cetățenilor R. Moldova. Zi de zi, numărul membrilor crește cu oameni de calitate,...

( ) Citeşte tot articolul

CSI / Rusia 2 Iulie 2020, ora: 10:53

Rusia: Vladimir Putin rămâne președinte până în 2036

Rusia: Vladimir Putin rămâne președinte până în 2036

Cetăţenii ruşi au aprobat cu largă majoritate reforma constituţională supusă referendumului, permiţându-i astfel preşedintelui Vladimir Putin să candideze pentru încă două mandate şi să rămână şef al statului până în 2036, transmite Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 2 Iulie 2020, ora: 10:51

16 trucuri pentru bucătărie despre care cu siguranță nu știați

16 trucuri pentru bucătărie despre care cu siguranță nu știați

Numărul de trucuri pe care oamenii s-au gândit să le folosească în bucătărie de-a lungul anilor este uluitor. Dacă știți doar câteva secrete, nu numai că învăți să gătești ca un maestru, dar, de asemenea, împiedici produsele alimentare să se strice...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)