Astăzi 25 Septembrie 2018, Marţi - Ultima actualizare la ora 09:53
Abonamente

 
 

Istorie 14 Iunie 2018, ora 14:18

17 ani în „fabrica morții” şi 60 de ani trăiţi în batjocură

Marime Font

Unei familii din Soroca i s-au propus 90 de lei ca despăgubire pentru averea confiscată de sovietici, dar nici această sumă nu i-a fost plătită.

La 13 iunie 1941, familia Șoimu din s. Parcani, r-nul Soroca, din care am făcut şi eu parte, a fost deportată „pentru vecie” (на вечное поселение) în regiunea Tomsk. Capul familiei, preotul Porfirie Șoimu, a fost despărțit de familie şi dus în iadul din Ivdel, regiunea Sverdlovsk, unde a fost asuprit şi schingiuit, iar, la 8 august 1942, a fost împușcat pentru nesupunere. Mai bine zis, a fost ucis pentru că nu i-a mințit pe credincioși că religia ar fi opiu pentru popor şi că Dumnezeu nu există, dar şi pentru că nu a transformat biserica în club, depozit sau grajd.

Ne revenea pentru trai mai puțin spațiu decât într-un mormânt

În cei 17 ani de surghiun, pe care i-am trăit în Siberia, am suferit enorm, pentru că:
- toți capii familiilor au fost despărțiți de soții și copii, cei din urmă rămânând fără sprijin;

- războiul era în toi și de noi n-avea nevoie nimeni, astfel muream de foame, frig, boli, mizerie, locuiam câte 16-18 suflete într-o cameră, fiecărei persoane revenindu-i câte un metru pătrat (mai puțin decât în mormânt!);



- noi, copiii, primeam câte 200 de grame de așa-numita pâine amară din făină neagră cu niște colb (numit мякина), măturat la moară, iar mamele noastre, care munceau ca roabele, primeau câte 400 de grame;

- am fost tratați ca niște criminali: de două ori pe lună, ni se controla prezența și, fără permisiunea comenduirii, n-aveam voie să ne deplasăm nicăieri, iar în oraș plecam în grupuri, fiind însoțiți de milițieni înarmați;

Donam câte 400 de grame de sânge pe lună, ca să supraviețuiesc

- ne făceam lecțiile pe podea, la gura sobei, care lumina puțin, pentru că nu aveam masă, lampă, nici măcar opaiț;

- până în 1953, când a murit Stalin, nu aveam dreptul să învățăm în colegii, nici la facultăți;

- am mâncat tot felul de buruieni, rădăcini și coji de cartofi, pe care mama le aducea de la o întreprindere, unde curățau și uscau cartofi pentru soldații de pe front, și eram atât de slabi, încât abia ne țineam pe picioare;

- ca să avem niște legume, noi, copiii, am desțelenit din răsputeri niște pământ la marginea satului, rănindu-ne până la sânge de la chirăul aspru ca sârma, iar, peste un an, colhozul ne-a luat acest pământ și ne-a dat altă țelină;

- ca să supraviețuiesc, când învățam la tehnicum (colegiu), deși eram slabă și secătuită, donam la spital câte 400 de grame de sânge pe lună, pentru care primeam niște bani.

A fost un jaf din partea statului

Ni s-a furat copilăria și tinerețea, iar mamele noastre și-au pierdut sănătatea. Mulți deportați au rămas pe veci în ghețarele Siberiei. Aproape toți bărbații au murit acolo.

După 17 ani de surghiun și după reabilitarea formală, ne-am întors la baștină, unde eram tratați ca foști „dușmani al poporului”. Și, dacă în Siberia am reușit să câștigăm stima localnicilor, revenind acasă, nu am fost despăgubiți cu nimic pentru confiscarea averii părinților, nici pentru prejudiciul moral și fizic.

În anii ’90, am început să adun actele de la Procuratura Generală și KGB pentru a obține niște despăgubiri. Dar, pentru că, în 1941, bolșevicii nu întocmeau documente privind sechestrarea averii deportaților, am fost nevoită să caut martori în sat, care știu ce avere au avut. Mărturiile pe care le-am adunat au fost legalizate de primarul satului, după cum se proceda atunci. În baza lor, am solicitat de la Camera de Comerț și Industrie Soroca acte privind evaluarea prețului averii pierdute.

Conform Hotărârii Comisiei de Reabilitare din anii ’90, trebuia să primim 90 000 de lei, în cupoane. Nu era o sumă mare, dar ne-ar fi prins bine la sărăcia noastră. Însă procedura de despăgubire a fost tărăgănată până când banii s-au devalorizat și, în loc de 90 de mii, rămâneam cu 90 de lei - prețul întregii averi mobile și imobile! Atunci au emis altă Hotărâre, nr. 13 din 19 noiembrie 1993, în care se menționa că mama mea, Maria Șoimu, va fi despăgubită cu această sumă. A fost un jaf din partea statului, o bătaie de joc!

„Las’ să umble baba, dacă n-are ce face!”

Mama mea, invalidă de gradul 1, nu se putea deplasa și m-a împuternicit pe mine să caut dreptatea. Am ajuns la șeful Secției de finanțe a raionului Soroca, Mircea Martâniuc. El mi-a pus niște întrebări provocatoare, la care i-am răspuns că tatăl meu n-a fost potlogar, hoț sau bandit, ci un preot stimat de tot satul, care a fost împușcat fără vină de călăii comuniști.

- Iată vedeți, a fost preeooot! a ironizat dânsul, dând de înțeles că tatăl meu nu degeaba a fost asasinat.

Tare m-a durut… Și s-au început alte drumuri fără de sfârșit. Ba un document nu-i în regulă, ba altul nu-i complet… În sfârșit, i-am trimis actele. Când m-am prezentat apoi la el, se prefăcea că nu le găsește și i-am dat al doilea exemplar, pe care de asemenea l-a pierdut. Când i-am înmânat al treilea pachet cu acte, l-am rugat să nu le piardă. Astfel, m-a purtat pe drumuri timp berechet.

M-am adresat din nou Comisiei de Reabilitare de pe lângă Consiliul raional, unde noul președinte era același Martâniuc. De data aceasta, el mi-a spus că mama mea a primit 90 de lei și nu sunt în drept să pretind la alți bani. Am hotărât să-l dau în judecată și i-am cerut actele mele. Enervat că insist, el a strigat în prezența unei funcționare de acolo: „Las’ să umble baba, dacă n-are ce face!”. M-a înjosit…

Au falsificat semnăturile și nu ne-au dat nimic

Mai târziu m-am adresat la contabilitatea Executivului Soroca, unde șefă era dna Bârliba, ca să-i spun că mama nu a primit acei 90 de lei. Și ea mi-a spus că mama a ridicat acești bani. Mi-a arătat o mapă cu listele deportaților, care aveau să primească compensații, și în dreptul numelui mamei am observat aceeași semnătură necunoscută, ca și la alte persoane. Am atenționat-o că iscălitura nu e a mamei, nici a mea, și că voi cere o expertiză a semnături. Însă ea m-a avertizat că nu are rost să lupt cu dl Martâniuc, care, în 2007, devenise și președinte al raionului.
Când m-am prezentat peste scurt timp la ei, dna Bârliba nu mai lucra. Altă doamnă, care era contabil-șef, mi-a spus că mapa care mă interesează se află la avocata Consiliului raional, Alina Marii.

Totuși, contabila mi-a arătat o copie a acelor liste, dar deja fără iscălituri. Am mers la avocată, care mi-a declarat că mapa nu se află la ea și că actele se păstrează doar cinci ani, după care pot fi distruse. Bine, dar cum să înțelegem că o copie fără iscălituri, care n-are nicio valoare, se păstrează, iar documentul original e distrus ?

În 2000, fratelui meu i-au întors casa ruinată

Când am ajuns în judecată, dna Marii a adăugat că imobilele părinților mei: o casă și un lot de pământ de 6 ha au fost întoarse fratelui meu Mihail (decedat în anul 2007), care a vândut pământul, iar pentru casă n-a găsit cumpărători. O altă minciună, pentru că nimeni nu s-ar lăcomi la șase ari de teren nearabil dintr-o curte străină.

I-am cerut doamnei să-mi arate actul de vânzare-cumpărare, legalizat la notar. A zis că nu-l are, dar că a aflat despre această tranzacție de la primarul de Parcani, cu care ar fi vorbit la telefon. Cum poate un jurist, care e obligat să respecte legea, s-o încalce în asemenea hal? Mai târziu am primit şi eu un răspuns oficial de la primăria satului Parcani, prin care spusele avocatei Marii sunt infirmate.

Cum a ajuns casa în posesia fratelui meu, Mihai? Când ne-au deportat, casa era nouă, dar a fost reconstruită, căci au deschis în ea un spital, care a funcționat mai mult de 50 de ani. În anul 2000, clădirea nu mai era reparabilă și s-a ruinat. Spitalul a fost închis. Şi tocmai atunci Consiliul raional a hotărât să-i restituie casa lui fratelui meu, de care el nu mai avea nevoie. Noi, de fapt, am dorit să triumfe dreptatea și să fie despăgubită mama noastră, care încă era în viață…

O manipulare înainte de alegeri

În 2010, prima instanţă a decis ca eu, împuternicită de mama, să fiu despăgubită parțial. Însă Curtea de Apel Bălți și Curtea Supremă de Justiție au susținut numai falsele argumente ale Alinei Marii, care era presată de președintele Martâniuc să-și calce pe conștiință și să dea câștig de cauză Consiliului Raional.

Înainte de alegerile prezidențiale din 2016, am citit în TIMPUL un anunț, precum că foștii deportați ar putea apela la Comisia de Reabilitare pentru a obține compensații. M-am adresat și eu, dar, în scurt timp, mi-am dat seama că era vorba doar de o manipulare înainte de alegeri.
În aprilie 2017, am intrat iarăși la Comisia de Reabilitare. Alina Marii se afla în concediu de maternitate, fiind înlocuită de Aliona Verbițcaia. Aceasta mă ataca cu învinuiri și mă întrerupea mereu, ca să mă dezorienteze. I-am cerut listele cu deportații, dar s-a eschivat să-mi răspundă. Vorbea fără întrerupere, pentru ca la urmă să refuze să-mi prezinte listele.

Acest cerc vicios nu are sfârșit

Am intrat apoi la contabilitate și am cerut iarăși listele. Mi-au spus că ele se află la etajul cinci, a doua ușă de la geam, adică acolo de unde tocmai ieșise. Acest cerc vicios nu are sfârșit.

Nu-mi rămâne decât să constat că, din cauza falsificării acelor semnături, multe victime al regimului comunist de ocupație nu vor fi despăgubite nici cu sumele mizere pe care le-a oferit în batjocură statul R. Moldova. În timp ce ocupanții sovietici au primit apartamente, palate, posturi de conducere și toate onorurile, acei 90 de lei, predestinați familiei mele pentru despăgubire, au devenit pentru mine o piatră de poticnire în procesul de redobândire a dreptății.

Text scris de: Elena Șoimu-Postolachi, deportată în anii 1941-1958

P.S. Redacţia TIMPUL a hotărât să investigheze cazul Elenei Şoimu-Postolachi, care într-un stat de drept, anticomunist şi proeuropean, pare a fi de-a dreptul incredibil. Vom reveni în curând la acest subiect.  

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Septembrie 2018, ora: 13:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md