Astăzi 16 Octombrie 2018, Marţi - Ultima actualizare la ora 20:07
Abonamente

 

 
 

Istorie 14 Iunie 2018, ora 14:18

17 ani în „fabrica morții” şi 60 de ani trăiţi în batjocură

Marime Font

Unei familii din Soroca i s-au propus 90 de lei ca despăgubire pentru averea confiscată de sovietici, dar nici această sumă nu i-a fost plătită.

La 13 iunie 1941, familia Șoimu din s. Parcani, r-nul Soroca, din care am făcut şi eu parte, a fost deportată „pentru vecie” (на вечное поселение) în regiunea Tomsk. Capul familiei, preotul Porfirie Șoimu, a fost despărțit de familie şi dus în iadul din Ivdel, regiunea Sverdlovsk, unde a fost asuprit şi schingiuit, iar, la 8 august 1942, a fost împușcat pentru nesupunere. Mai bine zis, a fost ucis pentru că nu i-a mințit pe credincioși că religia ar fi opiu pentru popor şi că Dumnezeu nu există, dar şi pentru că nu a transformat biserica în club, depozit sau grajd.

Ne revenea pentru trai mai puțin spațiu decât într-un mormânt

În cei 17 ani de surghiun, pe care i-am trăit în Siberia, am suferit enorm, pentru că:
- toți capii familiilor au fost despărțiți de soții și copii, cei din urmă rămânând fără sprijin;

- războiul era în toi și de noi n-avea nevoie nimeni, astfel muream de foame, frig, boli, mizerie, locuiam câte 16-18 suflete într-o cameră, fiecărei persoane revenindu-i câte un metru pătrat (mai puțin decât în mormânt!);



- noi, copiii, primeam câte 200 de grame de așa-numita pâine amară din făină neagră cu niște colb (numit мякина), măturat la moară, iar mamele noastre, care munceau ca roabele, primeau câte 400 de grame;

- am fost tratați ca niște criminali: de două ori pe lună, ni se controla prezența și, fără permisiunea comenduirii, n-aveam voie să ne deplasăm nicăieri, iar în oraș plecam în grupuri, fiind însoțiți de milițieni înarmați;

Donam câte 400 de grame de sânge pe lună, ca să supraviețuiesc

- ne făceam lecțiile pe podea, la gura sobei, care lumina puțin, pentru că nu aveam masă, lampă, nici măcar opaiț;

- până în 1953, când a murit Stalin, nu aveam dreptul să învățăm în colegii, nici la facultăți;

- am mâncat tot felul de buruieni, rădăcini și coji de cartofi, pe care mama le aducea de la o întreprindere, unde curățau și uscau cartofi pentru soldații de pe front, și eram atât de slabi, încât abia ne țineam pe picioare;

- ca să avem niște legume, noi, copiii, am desțelenit din răsputeri niște pământ la marginea satului, rănindu-ne până la sânge de la chirăul aspru ca sârma, iar, peste un an, colhozul ne-a luat acest pământ și ne-a dat altă țelină;

- ca să supraviețuiesc, când învățam la tehnicum (colegiu), deși eram slabă și secătuită, donam la spital câte 400 de grame de sânge pe lună, pentru care primeam niște bani.

A fost un jaf din partea statului

Ni s-a furat copilăria și tinerețea, iar mamele noastre și-au pierdut sănătatea. Mulți deportați au rămas pe veci în ghețarele Siberiei. Aproape toți bărbații au murit acolo.

După 17 ani de surghiun și după reabilitarea formală, ne-am întors la baștină, unde eram tratați ca foști „dușmani al poporului”. Și, dacă în Siberia am reușit să câștigăm stima localnicilor, revenind acasă, nu am fost despăgubiți cu nimic pentru confiscarea averii părinților, nici pentru prejudiciul moral și fizic.

În anii ’90, am început să adun actele de la Procuratura Generală și KGB pentru a obține niște despăgubiri. Dar, pentru că, în 1941, bolșevicii nu întocmeau documente privind sechestrarea averii deportaților, am fost nevoită să caut martori în sat, care știu ce avere au avut. Mărturiile pe care le-am adunat au fost legalizate de primarul satului, după cum se proceda atunci. În baza lor, am solicitat de la Camera de Comerț și Industrie Soroca acte privind evaluarea prețului averii pierdute.

Conform Hotărârii Comisiei de Reabilitare din anii ’90, trebuia să primim 90 000 de lei, în cupoane. Nu era o sumă mare, dar ne-ar fi prins bine la sărăcia noastră. Însă procedura de despăgubire a fost tărăgănată până când banii s-au devalorizat și, în loc de 90 de mii, rămâneam cu 90 de lei - prețul întregii averi mobile și imobile! Atunci au emis altă Hotărâre, nr. 13 din 19 noiembrie 1993, în care se menționa că mama mea, Maria Șoimu, va fi despăgubită cu această sumă. A fost un jaf din partea statului, o bătaie de joc!

„Las’ să umble baba, dacă n-are ce face!”

Mama mea, invalidă de gradul 1, nu se putea deplasa și m-a împuternicit pe mine să caut dreptatea. Am ajuns la șeful Secției de finanțe a raionului Soroca, Mircea Martâniuc. El mi-a pus niște întrebări provocatoare, la care i-am răspuns că tatăl meu n-a fost potlogar, hoț sau bandit, ci un preot stimat de tot satul, care a fost împușcat fără vină de călăii comuniști.

- Iată vedeți, a fost preeooot! a ironizat dânsul, dând de înțeles că tatăl meu nu degeaba a fost asasinat.

Tare m-a durut… Și s-au început alte drumuri fără de sfârșit. Ba un document nu-i în regulă, ba altul nu-i complet… În sfârșit, i-am trimis actele. Când m-am prezentat apoi la el, se prefăcea că nu le găsește și i-am dat al doilea exemplar, pe care de asemenea l-a pierdut. Când i-am înmânat al treilea pachet cu acte, l-am rugat să nu le piardă. Astfel, m-a purtat pe drumuri timp berechet.

M-am adresat din nou Comisiei de Reabilitare de pe lângă Consiliul raional, unde noul președinte era același Martâniuc. De data aceasta, el mi-a spus că mama mea a primit 90 de lei și nu sunt în drept să pretind la alți bani. Am hotărât să-l dau în judecată și i-am cerut actele mele. Enervat că insist, el a strigat în prezența unei funcționare de acolo: „Las’ să umble baba, dacă n-are ce face!”. M-a înjosit…

Au falsificat semnăturile și nu ne-au dat nimic

Mai târziu m-am adresat la contabilitatea Executivului Soroca, unde șefă era dna Bârliba, ca să-i spun că mama nu a primit acei 90 de lei. Și ea mi-a spus că mama a ridicat acești bani. Mi-a arătat o mapă cu listele deportaților, care aveau să primească compensații, și în dreptul numelui mamei am observat aceeași semnătură necunoscută, ca și la alte persoane. Am atenționat-o că iscălitura nu e a mamei, nici a mea, și că voi cere o expertiză a semnături. Însă ea m-a avertizat că nu are rost să lupt cu dl Martâniuc, care, în 2007, devenise și președinte al raionului.
Când m-am prezentat peste scurt timp la ei, dna Bârliba nu mai lucra. Altă doamnă, care era contabil-șef, mi-a spus că mapa care mă interesează se află la avocata Consiliului raional, Alina Marii.

Totuși, contabila mi-a arătat o copie a acelor liste, dar deja fără iscălituri. Am mers la avocată, care mi-a declarat că mapa nu se află la ea și că actele se păstrează doar cinci ani, după care pot fi distruse. Bine, dar cum să înțelegem că o copie fără iscălituri, care n-are nicio valoare, se păstrează, iar documentul original e distrus ?

În 2000, fratelui meu i-au întors casa ruinată

Când am ajuns în judecată, dna Marii a adăugat că imobilele părinților mei: o casă și un lot de pământ de 6 ha au fost întoarse fratelui meu Mihail (decedat în anul 2007), care a vândut pământul, iar pentru casă n-a găsit cumpărători. O altă minciună, pentru că nimeni nu s-ar lăcomi la șase ari de teren nearabil dintr-o curte străină.

I-am cerut doamnei să-mi arate actul de vânzare-cumpărare, legalizat la notar. A zis că nu-l are, dar că a aflat despre această tranzacție de la primarul de Parcani, cu care ar fi vorbit la telefon. Cum poate un jurist, care e obligat să respecte legea, s-o încalce în asemenea hal? Mai târziu am primit şi eu un răspuns oficial de la primăria satului Parcani, prin care spusele avocatei Marii sunt infirmate.

Cum a ajuns casa în posesia fratelui meu, Mihai? Când ne-au deportat, casa era nouă, dar a fost reconstruită, căci au deschis în ea un spital, care a funcționat mai mult de 50 de ani. În anul 2000, clădirea nu mai era reparabilă și s-a ruinat. Spitalul a fost închis. Şi tocmai atunci Consiliul raional a hotărât să-i restituie casa lui fratelui meu, de care el nu mai avea nevoie. Noi, de fapt, am dorit să triumfe dreptatea și să fie despăgubită mama noastră, care încă era în viață…

O manipulare înainte de alegeri

În 2010, prima instanţă a decis ca eu, împuternicită de mama, să fiu despăgubită parțial. Însă Curtea de Apel Bălți și Curtea Supremă de Justiție au susținut numai falsele argumente ale Alinei Marii, care era presată de președintele Martâniuc să-și calce pe conștiință și să dea câștig de cauză Consiliului Raional.

Înainte de alegerile prezidențiale din 2016, am citit în TIMPUL un anunț, precum că foștii deportați ar putea apela la Comisia de Reabilitare pentru a obține compensații. M-am adresat și eu, dar, în scurt timp, mi-am dat seama că era vorba doar de o manipulare înainte de alegeri.
În aprilie 2017, am intrat iarăși la Comisia de Reabilitare. Alina Marii se afla în concediu de maternitate, fiind înlocuită de Aliona Verbițcaia. Aceasta mă ataca cu învinuiri și mă întrerupea mereu, ca să mă dezorienteze. I-am cerut listele cu deportații, dar s-a eschivat să-mi răspundă. Vorbea fără întrerupere, pentru ca la urmă să refuze să-mi prezinte listele.

Acest cerc vicios nu are sfârșit

Am intrat apoi la contabilitate și am cerut iarăși listele. Mi-au spus că ele se află la etajul cinci, a doua ușă de la geam, adică acolo de unde tocmai ieșise. Acest cerc vicios nu are sfârșit.

Nu-mi rămâne decât să constat că, din cauza falsificării acelor semnături, multe victime al regimului comunist de ocupație nu vor fi despăgubite nici cu sumele mizere pe care le-a oferit în batjocură statul R. Moldova. În timp ce ocupanții sovietici au primit apartamente, palate, posturi de conducere și toate onorurile, acei 90 de lei, predestinați familiei mele pentru despăgubire, au devenit pentru mine o piatră de poticnire în procesul de redobândire a dreptății.

Text scris de: Elena Șoimu-Postolachi, deportată în anii 1941-1958

P.S. Redacţia TIMPUL a hotărât să investigheze cazul Elenei Şoimu-Postolachi, care într-un stat de drept, anticomunist şi proeuropean, pare a fi de-a dreptul incredibil. Vom reveni în curând la acest subiect.  

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 16 Octombrie 2018, ora: 19:36

Sfîrșitul Bizanțului

Sfîrșitul Bizanțului Din editia print

Sfîrșitul Bizanțului, identificat în vulgata istoriografică cu pătrunderea sultanului Mehmed al II-lea în Constantinopol pe 29 mai 1453, surprinde tabloul unei societăți sfîșiate între opțiuni politico-religioase antagonice.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Octombrie 2018, ora: 14:17

Simona Halep şi-a anunţat RETRAGEREA din turneul de la Moscova

Simona Halep şi-a anunţat RETRAGEREA din turneul de la Moscova

Simona Halep şi-a anunţat retragerea din turneul de la Moscova, din cauza problemelor de sănătate, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Octombrie 2018, ora: 13:52

Nostradamus e cel mai bun etalon pentru prostia oamenilor

Nostradamus e cel mai bun etalon pentru prostia oamenilor

 Nostradamus este un simbol universal pentru predicții de secole întregi. Acest lucru nu pare să se schimbe prea curând, deși ar trebui.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Octombrie 2018, ora: 13:44

Sprijinul Londrei pentru noile sancţiuni UE contra Rusiei are scopul să submineze relaţiile UE-Rusia

Sprijinul Londrei pentru noile sancţiuni UE contra Rusiei are scopul să submineze relaţiile UE-Rusia

 Ambasada rusă în Marea Britanie a transmis că Londra depune eforturi energice în sprijinul adoptării de către UE a unor noi sancţiuni împotriva Moscovei, scopul acestei acţiuni fiind de a submina relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană după Brexit,...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 16 Octombrie 2018, ora: 10:55 de Iurie Colesnic

Iurie Colesnic: În culisele Istoriei. Un pictor căzut la Țiganca

Iurie Colesnic: În culisele Istoriei. Un pictor căzut la Țiganca Din editia print

Nu știu exact dacă genealogic face parte din marele neam al Basarabilor, dar era și el un Bassarab și a căzut în luptă eliberând Basarabia în 1941.  

( ) Citeşte tot articolul



Opinii & Editoriale 16 Octombrie 2018, de Moni Stănilă

Să fie paradis

Săptămâna aceasta am fost la o întâlnire cu fascinantul scriitor Matei Vișniec în cadrul Festivalului Internațional de Teatru FESTIS, ediția a III-a, de la Chișinău, unde a fost proiectat filmul documentar „Parisul lui Matei”, realizat de TVR Iași.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 15 Octombrie 2018, de Dan Nicu

Tiraspol-Chişinău: rachete contra concesii

Începând de marţi, 9 octombrie, automobilele înmatriculate în regiunea transnistreană sunt admise în traficul internaţional, primind „plăci neutre”, aprobate de Chişinău.

() Citeşte tot articolul

Editorial 11 Octombrie 2018, de Constantin Tănase

Nopțile Moldovei suverane

(Pastel politic, compus din mai multe părți despărțite noaptea de Găinușa cerească) Deschide, mândruță, ușa Că răsare Găinușa…

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Octombrie 2018, de Moni Stănilă

Cultura sarmalelor

Pe 23 septembrie, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” a avut loc un eveniment, organizat de Asociația Bibliotecarilor din Moldova, Programul Novateca, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, Biblioteca...

() Citeşte tot articolul

Editorial 10 Octombrie 2018, de Silviu Tănase

Cine sunt cei care au luptat ca 10TV să rămână fără finanțare și să-și sisteze activitatea?

Am decis să înșir totuși câteva gânduri referitoare la ultimul scandal generat de „prietenii strategici” ai ziarului TIMPUL, deși inițial intenționam să nu reacționăm în niciun fel.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 9 Octombrie 2018, de Moni Stănilă

Ne vedem în februarie!

Alegerile din 2018 vor avea loc până la urmă în 2019, însă campania electorală, legal sau nu, se desfășoară în voie de luni de zile. E suficient să hotărăști la ce post TV vrei să urmărești știrile că deja știi cine va fi lăudat.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 8 Octombrie 2018, de Răzvan Munteanu

Războiul (geo)politic al religiei

Îmi aduc aminte participarea la o emisiune TV, imediat după evenimentele petrecute în Crimeea, când mai toată lumea era încă nedumerită de ceea ce urma să se întâmple.

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md