Astăzi 15 Noiembrie 2019, Vineri - Ultima actualizare la ora 09:44
Abonamente

Istorie 2 Mai 2019, ora 07:15

ISTORIE /// 1812, sub impactul factorului fanariot

Marime Font

200 de ani sau 73.000 de zile se împlinesc la 29 mai 2012 de la acea fatidică dată de 16(28) mai 1812 când s-a pecetluit Tratatul de pace de la Bucureşti. 

Această tristă aniversare semnifică două secole de la apariţia Problemei Basarabene, cea mai prelungită şi dureroasă chestiune etnoteritorială a românilor. De la 1812 încoace în spaţiul dintre Prut şi Nistru avem o perpetuă dominaţie rusească asupra unui teritoriu înstrăinat prin forţă militară şi negocieri diplomatice în cadrul disputei sinuoasei Probleme orientale.

Trăsăturile principale ale războiului ruso-turc din 1806-1812, care а adus mari prejudicii şi lipsuri populaţiei autohtone, au fost nu atât operaţiile militare, cât mai ales contactele diplomatice. Numeroasele negocieri purtate de diplomaţii ruşi şi otomani, în care au fost implicaţi nemijlocit şi grecii fanarioţi, s-au soldat, în final, cu semnarea tratatului de pace. Soarta poporului şi Ţării Moldovei, fiind decisă la Petersburg şi la Istanbul, a fost hotărâtă, în mare măsură, la masa negocierilor ruso-otomane ce avuseseră loc la etapa lor finală (1811-1812) la Giurgiu şi Bucureşti, încălcându-se drepturile moldovenilor şi obligaţiile atât din partea puterii „suzerane” (Poarta Otomană), cât şi din partea celei „ocrotitoare” (Rusia).


Practicarea pe larg, în timpul acestui război ruso-turc, а diplomaţiei secrete а dat rezultatul scontat, deoarece românii din Principate şi întreaga Europă au fost puşi în faţa faptului împlinit, neştiind mult timp detaliile şi rezultatele acestui tratat spoliator, chiar nici după semnarea lui. Pe lângă factorii de о importanţă majoră ce au avut un impact nemijlocit asupra negocierilor ruso-otomane, şi anume, interesele geopolitice ale părţilor beligerante, au existat şi factori subiectivi, de ordin intern, care au grăbit sau influenţat (fie direct, fie indirect) negocierea păcii. Martorii oculari (Аl. Langeron, P. V. Ciceagov ş.а.) se refereau la atmosfera de intrigă, indeciziune şi trădare ce а dominat negocierile de la Slobozia, Giurgiu, Iaşi şi apoi Bucureşti. În viziunea lui Alexandre Langeron, autorii Păcii de la Bucureşti n-au fost diplomaţii împuterniciţi de Alexandru I şi Mahmud II, ci fanarioţii care au găsit formula potrivită а unor cesiuni teritoriale limitate, ca să-şi poată păstra, în continuare, drept fiefuri de exploatare Ţara Românească şi Moldova. În legătură cu acest aspect, e necesar de menţionat că, practic, mai toţi domnitorii fanarioţi erau agenţi diplomatici ai Porţii Otomane şi, în acest sens, se poate spune că toate tratativele de pace ale turcilor, duse în timpul războaielor - începând cu cele de la Carlowitz (1699) şi sfârşind cu tratatul de la Bucureşti (1812) -, poartă amprenta factorului fanariot.
Cât priveşte cazul fraţilor Moruzi, despre care s-a scris mult (dar încă nu s-au adus ultimele argumente), el nu poate fi apreciat în mod simplist şi univoc în ceea ce priveşte „frauda” lor. Cert e că familia Моruzi, spre deosebire de familia Ypsilanti (care-şi pierduse definitiv, odată cu începutul războiului din 1806-1812, creditul de încredere la Poarta Otomană), continua să se menţină în sfera politicii mari atât la Constantinopol, cât şi în culisele negocierilor diplomatice la nord de Dunăre.

Acest important episod al războiului, cel al fraudei fanarioţilor Moruzi, a fost abordat în treacăt de mai mulţi autori începând încă din secolul al XIX-lea. M. Eminescu considera că „rubla rusească şi trădarea dragomanului Moruzi” au „hotărât definitiv condiţiunile tratatului, cedând Rusiei cea mai frumoasă parte a Moldovei, care e situată între râurile Nistru şi Prut”.

După cum a demonstrat încă N. Iorga, urmat şi de Gheorghe Bezviconi: „Multe fabule s-au născocit în cursul veacului asupra Moruzeştilor; sunt chiar „dovezi” incontestabile, dar pacea de la Bucureşti arată egoismul şi nestatornicia lui Napoleon, nu însă trădarea Moruzeştilor, care, ca şi basmele despre scrisori ascunse, s-a creat de duşmanii lor din Fanar”.


Mahmund al II-lea

Concluziile care au rezultat în urma cercetărilor noastre sunt completate de către istoricul Armand Goşu, care consideră că: „Da, Dimitrie Moruzi a trădat Poarta al cărei mare dragoman era” – deoarece, oferind ruşilor informaţii, el şi-a urmărit „cu sânge rece propriul interes”. „Dar nu Moruzeştii au fost piedica principală în calea aderării Turciei la alianţa antirusească din 1812..., cauzele acestea fiind mult mai profunde, nici pentru anexarea Basarabiei de către Rusia nu se poate afirma că Moruzeştii ar fi vinovaţi”.

Scopul suprem al familiei Moruzi a fost menţinerea în aria privilegiilor oferite fanarioţilor de către Poarta Otomană şi apoi dobândirea mult râvnitului tron al Principatelor, care conferea un inegalabil statut de influenţă atât economică, cât şi politică.

Treapta premergătoare unei domnii pentru fanarioţi consta, de regulă, în deţinerea funcţiei de mare dragoman al Porţii. Fiind învestit în această postură, Dimitrie Moruzi se bucura de încrederea otomanilor, care l-au desemnat negociator din partea Sublimei Porţi. Este de netăgăduit că el a fost un important informator secret al ruşilor (divulgându-le instrucţiunile pe care le primeau plenipotenţiarii turci şi atitudinea sultanului vizavi de pretenţiile teritoriale ale Curţii Imperiale), fiind stimulat cu promisiuni şi recompense materiale, iar urmaşii familiei Moruzi au fost răsplătiţi de către autocraţia ţaristă pentru serviciile prestate de către dânsul. Să nu uităm că D. Moruzi - unul dintre cei mai activi plenipotenţiari ai păcii din 1812 - a activat simultan şi în vederea convingerii ruşilor (contactând în mod deosebit cu Italinski şi Kutuzov) în ceea ce priveşte micşorarea pretenţiilor cerinţelor teritoriale faţă de otomani (pe contul teritoriului naţional al românilor), deoarece spera să obţină, la fel ca şi fratele său Alexandru, scaunul domnesc al Principatelor Române sau cel puţin al Moldovei amputate.
Indubitabil reiese faptul că D. Moruzi a trădat în cele din urmă Poarta Otomană, dar nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre vinovăţia sa în geneza problemei basarabene, despre răspunderea personală pentru raptul arbitrar din 1812 pe care îl poartă în fond doar părţile beligerante: imperiile otoman şi ţarist. Fie şi în postura de mare dragoman, Dimitrie nu apare drept un factor de decizie, întrucât el nu era şeful delegaţiei otomane (la 1812 în frunte era Galib efendi). Iar abrogarea sau acceptarea unui tratat internaţional nu era în competenţa negociatorilor şi nici a marelui vizir, ci a medjlisului otoman şi sultanului.

Referitor la Panaiot, el este cel care a activat chiar din „inima” Imperiului Otoman, având un rol secundar, dar destul de semnificativ în derularea procesului de negocieri de la Giurgiu (1811) şi de la Bucureşti şi, mai ales, în schimbul de informaţii care au însoţit acele congrese. Panaiot Moruzi a fost decapitat la Constantinopol, la 6 noiembrie 1812, a doua zi după sosirea capului fratelui său dragomanul Dumitrache.

O dovadă în plus, documentată, a colaborării secrete a fanarioţilor Moruzi cu diplomaţia rusă se prezintă şi confirmarea confidenţială a participantului nemijlocit al evenimentelor din acea perioadă - A. Italinski, care remarca la 1815 că „cei doi fraţi Moruzi în timpul ultimilor negocieri cu Poarta Otomană au contribuit suficient pentru sfârşitul favorabil acelor tratative - devenind jertfa râvnei lor... Cel de al treilea frate, rămas în viaţă, principele Alexandru Moruzi, de asemenea, pentru fidelitatea şi sârguinţa sa primise de nenumărate ori de la Alexandru I asigurări de susţinere şi protecţie...”.


Alexandru I


În scopul determinării esenţei rolului diplomatic al Moruzeştilor în contextul problemei basarabene, care, subliniem, rezidă (ca dintr-o „matrioşkă”) din cea orientală, şi al evidenţierii contribuţiei factorului fanariot în activitatea politico-militară europeană, în ansamblu, şi în diplomaţia balcanică de la începutul secolului al XIX-lea, în special, consemnăm că „urechile” uneltirilor familiei Moruzi se observă într-un şir de documente diplomatice, aceştia fiind informatori secreţi ai ruşilor.

Un set întreg de premise politice, diplomatice, economice şi militare, la care se adaugă şi impactul marilor puteri europene (Franţa, Маrеа Britanie, Austria - interesate nemijlocit), fără а neglija şi rolul fanarioţilor interesaţi, au influenţat şi determinat rezultatul cunoscut. Tactica diplomaţiei otomane de а tergiversa tratativele şi de а exploata la maximum înrăutăţirea raporturilor franco-ruse (în ajunul invaziei lui Napoleon din iunie 1812), promovându-şi propriile interese, precum şi tactica diplomaţiei ruse de а cuceri şi menţine un teritoriu cât mai mare, eliberându-şi, totodată, cât mai repede armata (circa 43 mii de oameni) imobilizată la Dunăre, au avut drept rezultat acceptarea, în fond, а unui compromis, exprimat prin stabilirea noului hotar „pe trupul viu” al Principatului Moldovei, ceea ce însemna scindare, deoarece potenţialul uman şi economic al ţării era, de facto, înjumătăţit…

Astfel, fără a tăgădui influenţa fanarioţilor din familia Moruzi asupra mersului negocierilor ruso-turce, totuşi, factorii decisivi ce au determinat semnarea tratatului de pace de la Bucureşti au fost cei de natură geopolitică. Menţionăm, în concluzie, principalii factori: politica părţilor beligerante, devenită tradiţională în această parte a Europei, determinată de interesele proprii în ajunul conflictului european, precum şi de situaţia internă a ambelor imperii, de rând cu perspicacitatea diplomaţilor şi starea efectivului forţelor armate. Trebuie de luat în considerare şi factorul tempus, care evident precipita diplomaţia rusă să încheie pacea până la declanşarea războiului cu Franţa napoleoniană; turcii fiind mai avantajaţi sub acest aspect temporal - încercând să se distanţeze de noua conflagraţie europeană. Un rol important l-a avut şi factorul extern, adică presiunile exercitate din partea terţelor state, interesate în soluţionarea diferendului ruso-turc, prelungit mai bine de cinci ani; Franţa, Marea Britanie, Austria, Suedia jucând uneori un rol decisiv în evoluţia duelului diplomatic din sud-estul continentului european.
Credem că acest set de premise - geopolitice (mai ales cele de ordin diplomatic şi militar), conjugate cu starea de spirit a unei părţi a otomanilor (partizani ai păcii), sub impactul factorului fanariot - au precipitat şi determinat semnarea Tratatului de pace ruso-turc la 16(28) mai 1812.

Vlad Mischevca, doctor în istorie, conferenţiar
la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 15 Noiembrie 2019, ora: 09:44

 Graba indecentă cu care a fost format și învestit noul Guvern creează impresia că Dodon se temea că Maia Sandu se va răzgândi și îi va accepta condițiile de formare a unei noi alianțe, renunțând la funcția de premier în favoarea altcuiva din blocul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2019, ora: 09:25

Victor Chironda a acceptat propunerea lui Ceban și devine viceprimar de Chișinău

Victor Chironda a acceptat propunerea lui Ceban și devine viceprimar de Chișinău

 Activistul Victor Chironda, care a candidat la alegerile din capitală din partea Mișcării politice „Forța Nouă”, acumulând 2,73% din voturi, în turul I, a anunțat că a acceptat funcția de viceprimar, propusă de Ion Ceban.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2019, ora: 09:01

Turul 2, alegeri prezidențiale 2019. Klaus Iohannis vs Viorica Dăncilă, start oficial pentru lupta electorală

Turul 2, alegeri prezidențiale 2019. Klaus Iohannis vs Viorica Dăncilă, start oficial pentru lupta electorală

Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în care se înfruntă Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, a început oficial de azi, 15 noiembrie, de la miezul nopții și se va încheia sâmbătă, 23 noiembrie, ora 7:00. Cei doi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2019, ora: 08:59

Vladimir Putin amenință din nou Europa cu „arma energetică”: Există riscul ca tranzitul gazului prin Ucraina să se întrerupă

Vladimir Putin amenință din nou Europa cu „arma energetică”: Există riscul ca tranzitul gazului prin Ucraina să se întrerupă

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că există riscuri ca tranzitul de gaz natural spre Europa prin Ucraina să se întrerupă, relatează Reuters, preluată de Agerpres. Prezentul acord privind tranzitul de gaz între Rusia şi Ucraina expiră la finalul acestui an şi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2019, ora: 08:39

Fosta europarlamentară Monica Macovei: „Maia Sandu poate în continuare să facă o alianță cu PD și să dea jos acest guvern”

Fosta europarlamentară Monica Macovei: „Maia Sandu poate în continuare să facă o alianță cu PD și să dea jos acest guvern”

Ex-ministra justiției din România, Monica Macovei, susține că Maia Sandu ar putea aplica același scenariu, ca și al socialiștilor, pentru a demite Guvernul Chicu, învestit în grabă. Fosta europarlamentară propune ca Sandu să creeze o alianță cu Partidul Democrat și să dea jos...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 15 Noiembrie 2019, ora: 07:48

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 15 NOIEMBRIE 2019. RACII SE POT ÎNDRĂGOSTI

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 15 NOIEMBRIE 2019. RACII SE POT ÎNDRĂGOSTI

Horoscopul zilei de 15 noiembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 15 noiembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 15...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2019, ora: 17:16

Care sunt cele mai cuminți femei în funcție de zodie

Care sunt cele mai cuminți femei în funcție de zodie

Vă întrebați dacă mai există astăzi femei cuminți? Dacă ne-am lua după standardele de acum 100 de ani, răspunsul ar fi, cu siguranță, nu. Dar ce înseamnă să fii cu adevărat cuminte? Criteriile sunt destul de subiective, mai ales când ești înconjurată de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2019, ora: 16:58

Caz dramatic. Un adolescent a avut nevoie de transplant pulmonar din cauza ţigărilor electronice

Caz dramatic. Un adolescent a avut nevoie de transplant pulmonar din cauza ţigărilor electronice

 Plămânii adolescentului de 17 ani erau prea deterioraţi pentru a mai putea funcţiona optim. În luna octomibrie a avut loc primul transplant pulmonar ca urmare a folosirii ţigărilor electronice. Pacientul, un adolescent de 17 din Detroit, prezenta semnele afecţiunii care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2019, ora: 16:55

Rețeta zilei: Salată cu piept de pui și crutoane

Rețeta zilei: Salată cu piept de pui și crutoane

 Iata o delicioasa reteta de salata cu piept de pui si crutoane.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2019, ora: 16:53

Poliția britanică a destructurat o grupare de români care ținea în sclavie 29 de femei

Poliția britanică a destructurat o grupare de români care ținea în sclavie 29 de femei

Poliția britanică a arestat 17 persoane, în urma unei operațiuni care a vizat destructurarea unei rețele internaționale de trafic de carne vie, informează The Evening Standard. Au fost efectuate raiduri în 16 orașe din Marea Britanie, echipa britanică de intervenție fiind...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2019, ora: 16:47

Un moldovean stabilit în Marea Britanie, rănit grav de către un hoț care a încercat să-i fure automobilul. Prietenii au inițiat o campanie de caritate

Un moldovean stabilit în Marea Britanie, rănit grav de către un hoț care a încercat să-i fure automobilul. Prietenii au inițiat o campanie de caritate

Un moldovean a suferit un grav accident în Marea Britanie, în timp ce era la muncă. Bărbatul are nevoie de peste 50 de mii de dolari pentru tratament. Accidentul a avut loc pe data de 9 noiembrie anul curent, în timp ce Vadim Cangea făcea livrări, în calitate de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2019, ora: 16:40

O mamă și-a găsit copilul însângerat la grădiniță. Micuții ar fi fost lăsați fără supraveghere

O mamă și-a găsit copilul însângerat la grădiniță. Micuții ar fi fost lăsați fără supraveghere

O mama care-și duce copilul la o grădiniță din Capitală acuză personalul instituției că ar fi lăsat copiii nesupravegheați. Aceasta și-a găsit copilul cu fruntea tăiată adânc de marginea unui scaun. Ulterior, băiețelul a avut nevoie de o intervenție chirurgicală....

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 14 Noiembrie 2019, ora: 14:20

Duș RECE pentru Maia Sandu și „ACUM” din partea lui Sturza: „Nu vă mai PLÂNGEȚI de milă pe la TV. Devine PENIBIL. Aveți curajul să vă asumați măcar o parte din vină. Modelul cu guvern ONG nu a funcționat”

Duș RECE pentru Maia Sandu și „ACUM” din partea lui Sturza: „Nu vă mai PLÂNGEȚI de milă pe la TV. Devine PENIBIL. Aveți curajul să vă asumați măcar o parte din vină. Modelul cu guvern ONG nu a funcționat”

Ex-premierul Ion Sturza este extrem de dezamăgit că Maia Sandu a admis să fie demis Guvernul R. Moldova, iar în loc să vină reprezentanții lui „Dodon&Co”. Acesta îi îndeamnă pe cei de la „ACUM” să înceteze cu plânsetele pe la TV...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 14 Noiembrie 2019, ora: 11:52

VIDEO LIVE /// GUVERNUL ION CHICU A FOST VOTAT DE 62 DE DEPUTAȚI DIN PD și PSRM / Membrii executivului depun jurământul

VIDEO LIVE /// GUVERNUL ION CHICU A FOST VOTAT DE 62 DE DEPUTAȚI DIN PD și PSRM / Membrii executivului depun jurământul

Ion Chicu a fost votat în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Programul de activitate și componența Guvernului au fost votate de deputații fracțiunilor PSRM și PDM. În cadrul prezentării programului de activitate, Chicu a declarat că Printre prioritățile...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 14 Noiembrie 2019, ora: 11:44

„După modelul rusesc - țarul și asistenul”. Igor Grosu: Ion Chicu va sta cuminte în anticameră și va face tot ce-i va spune Dodon (agora.md)

„După modelul rusesc - țarul și asistenul”. Igor Grosu: Ion Chicu va sta cuminte în anticameră și va face tot ce-i va spune Dodon (agora.md)

„Este profilul de candidat care o să stea cuminte în anticameră și o să facă tot ce o să-i spună Dodon. Atât. Dacă vreți, după modelul rusesc. Este țarul și este asistentul”, a declarat deputatul PAS. Potrivit lui, deputații blocului ACUM nu au discutat cu Ion...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)