2018. Ce-ţi doresc eu ţie?

publicat în Bună Dimineața pe 12 Ianuarie 2018, 10:37

Românii au intrat în anul Centenarului Marii Uniri. 

Cele două state românești, România și R. Moldova, se află în fața unor oportunități unice, care fără, îndoială, ar trebui fructificate. Anul 2018 poate deveni un an istoric, dacă va marca realizarea, cel puțin parțială, a visului unirii românilor de pretutindeni și din toate timpurile. Suntem o națiune integră și merităm un viitor unitar, așa cum spunea marele istoric și om politic Nicolae Titulescu: „Fiecare îşi are misiunea sa. Cu toţii uniţi, cum ne-am putea îndoi de succes?”

La trecutu-ți mare...

Dacă cineva din R. Moldova sau din România se îndoiește de contribuția Basarabiei la apariția pe scena istorică a României Mari, îl invit să citească volumul „Istoria Basarabiei” de Alexandru Boldur, care prezintă cu detalii impresionante complexitatea Unirii din 1918. Istoricul basarabean dă de înțeles că nimic, de la revoluția rusească, victoria puterilor centrale, Mișcarea Națională din Basarabia și tendința firească a Regelui spre Unire, până la scheme variate ale raporturilor personale și ale luptei între partide, nu a reușit să oprească sensul istoric al naționalității. Astfel, la ședința Camerei Deputaților din 4 iunie 1918, Regele Ferdinand, în Mesajul Tronului, afirma: „Să mulțumim însă cerului că, tocmai în acele ceasuri grele, simțul superior al Neamului a făcut ca frumosul pământ moldovean, rupt din ogorul strămoșesc, să se reîntoarcă la Țara-Mumă și poporul basarabean să se arunce în brațele ei, pentru a-i spori puterea de muncă și încrederea în viitor”. Basarabia, dintre toate teritoriile răpite, a fost prima care s-a unit cu România.

...mare viitor

Știm ce datorăm înaintașilor noștri și ar fi mare păcat să nu valorificăm această moștenire. Nu e cazul să comparăm generația care a înfăptuit Unirea în 1918 cu generația din 2018. Totuși, nu putem fi spectatori ai istoriei, nu putem sta neputincioși în fața vitregiilor vremii. Ce putem face? Exact ceea ce ne sugerează N. Titulescu. Să ne realizăm misiunea cu demnitate, indiferent dacă suntem jurnaliști sau politicieni, studenți sau profesori, economiști sau artiști etc.

Nu-mi propun să fac agenda organizațiilor civice sau a instituțiilor statului responsabile de organizarea Centenarului Unirii. Important însă este să vorbim și să scriem despre Unire, să susținem autoritățile, care au inițiative valoroase, să organizăm manifestări culturale, să participăm la acțiuni ale societății civile, să donăm carte românească acolo unde este nevoie, să nu strigăm că vrem altă țară, dar să o facem noi mai frumoasă și să luăm hotărâri corespunzătoare, inclusiv politice, dacă tot pretindem că suntem uniți...

Dulce Românie, îți doresc să nu irosim şansa Centenarului Marii Uniri și să o transformăm din aniversare în realizare.