Actualitate

25 de mii de militari vor participa la cel mai mare exerciţiu militar din România

Exerciţiul, condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR), se va desfăşura, în perioada 11-20 iulie, pe teritoriile Bulgariei, României şi Ungariei.

"SG17 va începe cu activităţi de relaţionare ale militarilor români şi americani cu autorităţile şi comunităţile locale, în perioada 11-14 iulie, în garnizoane aflate pe itinerariile de deplasare către poligoanele şi raioanele de dislocare. Ei fac parte din Regimentul 2 Cavalerie din Statele Unite ale Americii şi din Brigăzile Multinaţională Sud-Est din Craiova şi 2 Vânători de Munte din Braşov. Militarii vor organiza expoziţii de tehnică sau ceremonii militare în localităţile Arad şi Sinaia (11 iulie), Ploieşti (12 iulie), Sibiu (13 iulie) şi Râmnicu Vâlcea şi Slobozia (14 iulie)", anunţă Ministerul Apărării Naţionale.

Pe teritoriul României, SG17 se desfăşoară în peste 20 de poligoane şi raioane de dislocare, inclusiv Marea Neagră. Printre locaţii se numără Centrul Naţional de Instruire Întrunită (CNII) “Getica” Cincu, Borduşani, Mihail Kogălniceanu, Vâlcea, Capu Midia sau Câmpia Turzii.

În total, în regiunea Mării Negre se vor desfăşura, în acest an, 18 exerciţii internaţionale, la care vor participa aproximativ 40.000 de militari, SG17 fiind cel mai mare şi mai complex dintre acestea.

Sursa: Mediafax.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *