27 de ani

publicat în Opinii & Editoriale pe 10 Septembrie 2018, 10:50

A mai trecut un an de la declararea independenței. Unii dintre noi au sărbătorit, au ţinut discursuri, au dansat, au mers la concerte. De parcă totul ar fi fost minunat. 27 de ani de dezamăgiri.

Așa se prezintă rezumatul celor 27 de ani de independență. Partide, de diferite orientări în programul electoral, toate centrate pe interesele lor în realitate, s-au perindat de-a lungul acestor decade, fiecare având un câștig, mai puțin cetățenii acestei țări.
Ne uităm cum, an de an, se dezvelesc plăci memoriale, cum s-a întâmplat anul trecut cu cea a Leonidei Lari, se omagiază oamenii independenței, ba și pomeni cu preoți și colaci mai vedem, doar un proiect concret pentru cei vii, rămași să guste fructele independenței, nu se vede.
Dacă îi întrebăm pe cei de atunci despre zilele independenței, ne vor vorbi de Marile Adunări Naționale, își vor aminti de cântecele familiei Aldea-Teodorovici și – desigur – despre Cenaclul Mateevici și revenirea la grafia latină. Dacă, în schimb, îi întrebăm pe cei de astăzi ce reprezintă pentru ei ziua de 27 august, ne vor spune despre concertele și dansurile populare din PMAN.

Însă cred că altceva ar fi trebuit făcut cu ocazia acestei zile. Nici măcar în proteste nu mai cred. Părerea mea e că ar fi mai mult decât necesar un film documentar dedicat independenței. Un film în care să ni se prezinte modul în care trăiește populația de la sate, nivelul de trai al pensionarilor, nivelul de școlarizare, proiectele culturale de durată (nu mă refer la concerte!).

Și în același film să ni se prezinte în paralel „marile” realizări politice din ultimii 27 de ani. De la perioada în care salariile nu se dădeau cu lunile, până la furtul miliardului. Să vedem nu tot, că ar trebui făcut un documentar de sute de ore, dar măcar așa în parte: atacurile raider și furtul miliardului, vânătoarea de la Pădurea Domnească, incapacitatea alegerii președintelui, privatizarea marilor întreprinderi de stat și multe altele.
Să revedem războiul din Transnistria, protestele din aprilie 2009, eroii și morții acelor zile, modul în care s-au „rezolvat” cazurile de atunci, violențele, să vedem armata trimisă în Transnistria să lupte fără arme, să vedem tinerii torturați. Toate aceste lucruri puse sub un singur titlu: „27 de ani de independență”.

Iar după realizare, să fie proiectat acest film pretutindeni în Moldova, să fie difuzat la toate posturile de televiziune, să ruleze în cinematografe (câte or mai fi!). Apoi să vedem cine va merge la dansuri populare în PMAN, cine se va felicita „cu sărbătoarea”, cine va chiui pe la concertele gratuite cu drapelul țării în mâini.

Înainte să ne urăm „La mulți ani”, să ne gândim și la ce fel de ani. Pentru că de ăia ce am avut până acum suntem sătui. Deci ce vă pot ura? La mulți ani cât mai schimbați, cât mai prosperi, cât mai puțini cărați cu torba la Moscova și cât mai rar să vedem cum proprietățile statului cad în mâinile oligarhilor pentru a le spori lor averea, iar nouă sărăcia și dependența.