Astăzi 20 Noiembrie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la 19 Noiembrie 2019
Abonamente

Sport 27 Septembrie 2019, ora 09:45

27 septembrie: Ziua de naștere a Simonei Halep. Campioana noastră împlinește împlinește 28 de ani

Marime Font

 

Simona Halep, cel mai valoros sportiv român din acest moment, s-a născut acum 27 de ani la Constanța, în familia părinților Stere și Stania Halep.

Familia Halep este originară din comunitățile românești din Sudul Dunării, bunicii Simonei născându-se în Grecia, stabilindu-se ulterior la Stejaru, în județul Tulcea.


Tatăl Simonei mai are două surori, iar pe fratele Iancu și pe părinții lor i-a adus cu el la Constanța.

Simona și-a început activitatea în tenis la patru ani și jumătate, când a fost remarcată de profesorul Ioan Stan, de la Liceul Economic din Constanța.Am lucrat cu ea toate elementele. Era o fetiță harnică, modestă, talentată și inteligentă. Avea o inteligență nativă. Nu i-am zis de două ori că trebuie să strângă mingile. Era harnică și conștiincioasă. Nici nu mai întorceam capul, pentru că știam că ea își vede de treabă. Avea o îndemânare aparte. Alerga, sărea, aprecia corect loviturile și avea imaginație în joc. Se vedea limpede că e un copil cu chemare pentru sport în general și pentru tenis în special”, își amintea primul antrenor al Simonei Halep pentru Adevărul.

Acesta a dezvăluit câteva dintre sfaturile pe care i le-a transmis la început de drum.

„Am încercat să-i transmit ceva din spiritul meu. I-am interzis să mai arunce racheta și să comenteze nereușitele. I-am spus mereu că pe teren ai nevoie de un comportament superior. Trebuie să-ți respecți adversarul. Să ai un Dumnezeu, să te temi și să dai dovadă de smerenie. Să fii umil. Să rămâi cu picioarele pe pământ și să nu exacerbezi victoria”, a spus Stan

Simona a dezvăluit unul dintre secretele succesului: a avut familia alături de ea.

„Am avut familia alături, familie care m-a susținut 100% și necondiționat. Au pus tot, mi-au oferit tot ca să ajung acolo unde-mi doream. Este, într-adevăr, o perioadă când te-ntrebi: te duci mai departe? Este un risc foarte mare, trebuie să ai o nebunie, cum a avut-o tatăl meu, pentru că e o nebunie să investești tot și să nu știi sigur că va ieși copilul tău jucător de tenis sau de orice alt sport. A fost o nebunie-n familia mea, a fost o dorință enormă pentru a mă realiza eu ca sportiv. Îmi plăcea tenisul mult. Am avut noroc că la 16 ani am avut sponsor de la Constanța, domnul Corneliu Idu, care m-a ajutat doi ani cu tot, mi-a plătit tot. M-a ajutat mult la momentul acela. Este foarte greu, sunt costuri foarte mari, îți trebuie o situație financiară destul de bună ca să poți să faci tenis, e un sport scump. Dar cu multă încredere și puțină nebunie, cum am mai spus, se poate și din situații mai puțin bune financiar să ajungi sus”, a dezvăluit Simona Halep, care a punctat că părinții n-au pus nicio presiune pe ea.

„N-au pus niciodată presiune pe mine și nimic n-a fost cu presiune făcut în ceea ce am făcut noi împreună. Tatăl meu chiar mă certa când aveam emoții înaintea sau timpul meciului. Eram o fire foarte emotivă și chiar uneori plângeam că trebuie să intru la meci, mi-era rușine.”, a mai afirmat Halep pentru sursa citată.

Directorul LPS Constanța a avut numai cuvinte de laudă pentru eleva Simona Halep.

„Simona Halep a fost o elevă cuminte și sârguincioasă. Dovedea preocupare pentru lecții și pentru pregătirea școlară. Nu a creat niciodată probleme. Aceasta explică și progresul ei uimitor din tenis. Valoarea sportivă este dublată de virtuți umane indiscutabile. Seriozitatea și modestia ei au atras aprecierea tuturor. Era campioană de junioare la Roland Garros și se comporta la fel. Succesul nu a schimbat-o”, spunea și Andrei Szemerjai.

Prima performanță în tenisul profesionist a Simonei Halep a avut loc în aprilie 2010, la Marbella, în Spania. Venită din calificări, românca a ajuns până în sferturile de finală. Apoi, finala turneului de la Fes, din Maroc.

Primul trofeu WTA a venit în 2013, la Nurnberg. Apoi pe cel de la Den Bosch, desfășurat pe iarbă, devenind astfel prima româncă din istoria tenisului ce câștigă două turnee la rând pe suprafețe diferite. Au urmat încă patru succese în acel an, primind premiul de jucătoarea care și-a îmbunătățit performanțele cât mai mult, fiind prima româncă după Virginia Ruzici care a reușit acest lucru.

Anul 2014 a fost anul confirmării, iar 2015 a fost cel al perfecțiunii. În total, până acum, Halep a câștigat 18 titluri și este lider mondial de necontestat în tenisul feminin.
 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 19 Noiembrie 2019, ora: 13:45

Presupus spion rus, agent GRU, filmat în timp ce mituia un oficial sârb la Belgrad

Presupus spion rus, agent GRU, filmat în timp ce mituia un oficial sârb la Belgrad

În 17 noiembrie, un filmuleţ a fost postat pe Youtube în care un presupus membru al Serviciului de Informaţii al Rusiei, GRU, dă mită unui agent sârb, un oficial de rang înalt, relatează Radio Europa Liberă, citată de Digi24.

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 19 Noiembrie 2019, ora: 13:41

Alianța ACUM-PSRM a rezistat la Basarabeasca. Socialistul Piotr Pușcari a fost ales președinte al raionului

Alianța ACUM-PSRM a rezistat la Basarabeasca. Socialistul Piotr Pușcari a fost ales președinte al raionului

16 consilieri raionali din partea PSRM, blocului ACUM, PLDM și „Partidul Nostru” au creat o majoritate în Consiliul raional Basarabeasca și l-au votat pe socialistul Piotr Pușcari în funcția de președinte al raionului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2019, ora: 13:29

Petru Frunze ar urma să fie înaintat la funcția de președinte a-l Consiliului Raional Ialoveni / În circumscripția 37 ar urma să aibă loc ALEGERI PARLAMENTARE NOI

Petru Frunze ar urma să fie înaintat la funcția de președinte a-l Consiliului Raional Ialoveni / În circumscripția 37 ar urma să aibă loc ALEGERI PARLAMENTARE NOI

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Petru Frunze, care a candidat la alegerile locale generale din 20 octombrie curent, cap de listă, pentru funcția de consilier raional la Ialoveni, din partea Blocului ACUM, formațiunea PAS, ar urma să fie propus noului Consiliu format,...

( ) Citeşte tot articolul

Artă 19 Noiembrie 2019, ora: 12:47

La 77 de ani, Ștefan Câlția invită publicul, prin cele peste 20 de lucrări (unele depășind 5 sau chiar 12m), pictură și desen din perioada 1970-2019, la o expoziție sub formă de labirint - o călătorie în patru capitole însoțite de simbolul UROBORUS, șarpele care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2019, ora: 11:58

O instanță de arbitraj a acceptat revendicările Gazprom cu privire la recuperare unei datorii de peste 329 milioane de dolari de la Moldovagaz SA

O instanță de arbitraj a acceptat revendicările Gazprom cu privire la recuperare unei datorii de peste 329 milioane de dolari de la Moldovagaz SA

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Federației Ruse a acceptat revendicările concernului rus Gazprom cu privire la recuperare unei datorii de 329.548.935,02 dolari de la Moldovagaz SA, pentru gazele naturale livrate în 2016.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2019, ora: 11:37

FOTO / Accident MORTAL la Ocnița; Un bărbat a decedat, iar altul se află la spital, după ce s-au lovit cu mașina într-un copac

FOTO / Accident MORTAL la Ocnița; Un bărbat a decedat, iar altul se află la spital, după ce s-au lovit cu mașina într-un copac

Accident horror în satul Sauca. Un bărbat de 41 de ani a murit, iar un altul a ajuns la spital în urma unui accident rutier.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2019, ora: 11:15

Veste rea de la ANM. Iarna aceasta ar putea fi cea mai grea din ultimii 30 sau chiar 100 de ani!

Veste rea de la ANM. Iarna aceasta ar putea fi cea mai grea din ultimii 30 sau chiar 100 de ani!

Veste rea de la ANM. Iarna 2019 - 2020 ar putea fi cea mai grea din ultimii 30 de ani sau chiar 100 de ani din România.

( ) Citeşte tot articolul

Economie 19 Noiembrie 2019, ora: 11:12

INFOGRAFIC | Exportul vinurilor moldovenești înregistrează CEL MAI ÎNALT NIVEL din ultimii 5 ani

INFOGRAFIC | Exportul vinurilor moldovenești înregistrează CEL MAI ÎNALT NIVEL din ultimii 5 ani

Vinul Moldovei devine tot mai cunoscut și apreciat în întreaga lume. În primele 9 luni ale anului 2019, atât volum exporturilor de vinuri moldovenești cât și valoarea acestora au înregistrat cel mai înalt nivel din ultimii 5 ani.

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 19 Noiembrie 2019, ora: 11:00

Alexandru Tănase despre expertiza OSCE/ODIR privind reforma Justiției inițiată de Olesea Stamate: „Aceste documente scot în evidență diletantismul celor care l-au inițiat”

Alexandru Tănase despre expertiza OSCE/ODIR privind reforma Justiției inițiată de Olesea Stamate: „Aceste documente scot în evidență diletantismul celor care l-au inițiat”

Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) a făcut publică o expertiză referitor la reforma justiției, începută de Guvernul Sandu. În această opinie, ODIR subliniază că procedura prin care s-a elaborat și adoptat acest proiect nu se aliniază la...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 19 Noiembrie 2019, ora: 11:00

ULTIMA ORĂ /// Pe cine numește Pavel Voicu la IGP în locul lui Gheorghe Balan

ULTIMA ORĂ /// Pe cine numește Pavel Voicu la IGP în locul lui Gheorghe Balan

Pavel Voicu, ministrul Afacerilor Interne, a selectat un candidat pentru șefia IGP și urmează să fie numit astăzi în funcție în cadrul ședinței de Guvern. Decizia vine după ce Gheorghe Balan, cel care a deținut funcția de șef-interimar al IGP din luna iunie până...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2019, ora: 10:57

Andrei NĂSTASE cere reluarea dosarului privind finanțarea externă a PSRM: "TIMPUL lui Igor DOODN va expiră mai curând decât își poate imagina"

Andrei NĂSTASE cere reluarea dosarului privind finanțarea externă a PSRM: "TIMPUL lui Igor DOODN va expiră mai curând decât își poate imagina"

Andrei Năstase a cerut anularea ordonanţei procuraturii anticorupţie prin care a fost respinsă cererea de iniţiere a unui proces penal privind finanţarea ilegală din străinătate a PSRM şi tragerea la răspundere a preşedintelui Igor Dodon pentru trădare de patrie. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2019, ora: 10:55

Un oraș din România a obținut 100 de milioane de euro din fonduri europene

Un oraș din România a obținut 100 de milioane de euro din fonduri europene

Un oraș din România a obținut 100 de milioane de euro din fonduri europene. În ultimii doi ani, primăria din Turda a obținut finanțare europeană de 100 milioane de euro pentru proiectele sale. Această sumă este cea mai mare primită de un municipiu din România care nu este...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2019, ora: 10:42

Dragoș Tudorache (PLUS) speră că guvernul socialist de la Chișinău este o veste bună

Dragoș Tudorache (PLUS) speră că guvernul socialist de la Chișinău este o veste bună

Dragoș Tudorache, europarlamentar PLUS și raportorul pentru Republica Moldova al Parlamentului Europan, a scris pe Facebook un mesaj favorabil guvernului socialist de la Chișinău, fapt criticat dur de comentatorii acestei postări.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2019, ora: 10:35

Usatîi: Unor deputați PDM li s-ar fi propus câte 350 de mii de euro pentru a părăsi partidul

Usatîi: Unor deputați PDM li s-ar fi propus câte 350 de mii de euro pentru a părăsi partidul

Președintele Partidului Politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, primar al orașului Bălți, susține că unor deputați din Partidul Democrat li s-ar fi propus sume de câte 350 de mii de euro pentru a părăsi formațiunea. Acest lucru l-ar fi făcut unul dintre...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2019, ora: 09:52

Caz șocant la Orhei. O fetiță de 10 ani, violată de un coleg de școală în vârstă de 14 ani

Caz șocant la Orhei. O fetiță de 10 ani, violată de un coleg de școală în vârstă de 14 ani

Caz șocant la Orhei. O fetiță de 10 ani, din clasa a patra, a fost violată de un coleg de școală, care are doar 14 ani. Incidentul a avut loc săptămâna trecută într-o localitate din raionul Orhei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2019, ora: 09:49

Un moldovean student la Iași se află în stare gravă, după ce a înghiţit 16 pastile de paracetamol

Un moldovean student la Iași se află în stare gravă, după ce a înghiţit 16 pastile de paracetamol

Un tânăr de 19 ani din Republica Moldova, student la Iaşi a fost dus de urgenţă la spital după ce ar fi înghiţit cel puţin 16 pastile de paracetamol în speranţa că astfel va trata o viroză respiratorie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2019, ora: 09:46

În urmă cu 100 de ani, italienii emigrau în România și făceau munca grea pe care românii refuzau să o facă

În urmă cu 100 de ani, italienii emigrau în România și făceau munca grea pe care românii refuzau să o facă

Începând cu sfârșitul secolului 19, milioane de italieni și-au părăsit țara natală în căutarea unui trai mai bun. Deși mulți au ales American, Brazilia, Argentina sau Australia, o parte dintre aceștia au ajuns în România. Fenomenul a fost consemnat...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)