Timpul Liber

40 de studenţi europeni au cunoscut Bucovina

Vatra Dornei a fost gazda evenimentului internațional Moldavian Traddictions, un proiect desfășurat de filialele AEGEE Iași şi AEGEE Chișinău care doreşte să aibă ca finalitate promovarea tradițiilor și locurilor din Moldova și Republica Moldova în rândul studenților europeni.
Startul Universității de vară s-a dat în Chișinău, pe 22 iulie, în prezența oficialităților moldovene și a continuat cu o vizită la Tiraspol.

Participanții au străbătut un drum de 1.100 de km, 450 de km pe teritoriul Republicii Moldova și 650 de km pe teritoriul României. Cei 40 de studenÅ£i au luat contact cu elemente din tradiția României și a vecinilor de peste Prut, iar organizatorii au prezentat participanților fragmente din istoria națională și monumente reprezentative fiecărei localități vizitate.

Totodată, s-au desfășurat diverse activități culturale, precum lansări de carte, seminarii pe tema Parteneriatului Estic la Iași, cât și drumeții montane în Piatra Neamț – Vatra Dornei – Gura Humorului, iar la Suceava participanții au luat parte la o ultimă cină românească într-o atmosferă tradițională.

Tradiţie, dar şi aventuri montane, la Vatra Dornei

În prima zi petrecută la Vatra Dornei, participanții s-au deplasat pe Rarău, unde au făcut tiroliană și escaladă, după care a avut loc Seara Europeană, o activitate în cadrul căreia studenÅ£ii au prezentat câte un produs specific țării pe care o reprezintă.

În a doua zi din program, studenții au făcut rafting pe râul Bistrița și echitație, iar a doua parte din zi a fost rezervată pentru turul orașului, în cadrul căruia au putut afla istoria locului și a clădirilor.

Vernisajul expoziției de pictură a lui David Croitor, la care au luat parte la orele amiezii, a oferit studenților ocazia să asculte descrierea peisajelor și clădirilor reprezentative. Manifestarea a avut loc la Salonul Alb al Casei de Cultură ,,Platon Pardău” Vatra Dornei în prezența artistului care a răspuns la întrebările venite din partea tinerilor dornici să afle povestea din spatele combinațiilor de culori.

Potrivit lui Florin Grigoriu, coordonatorul proiectului AEGEE Summer University 2013, Moldavian Traddictions, „vizita la Vatra Dornei s-a dorit a fi pentru cei prezenÅ£i o combinaÅ£ie între tradiÅ£ie şi aventură montană, organizatorii bucurându-se de sprijinul autorităţilor locale şi al sponsorilor din regiune, astfel că succesul peste aşteptări a fost asigurat”.

Programul proiectului a continuat cu vizitarea mănăstirilor Sucevița, Moldovița, Voroneț, dar și cu un atelier de olărit la Marginea, unde cei prezenți au putut să realizeze diverse vase din lut.

La finalul șederii lor în Bucovina, participanții au fost impresionați de valoarea culturală a locului, exprimându-și dorința de a reveni pentru a vedea și alte zone neacoperite de programul Universității de vară.

Pe data de 4 august studenții s-au întors la Iași, unde a avut loc o ceremonie de încheiere a Universității de vară, fiecare participant împărtășind din experiența românească.

Sursa: www.monitorulsv.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

babasının taş gibi bir kadını bulup evlenmeye karar vermesi porno ve onu bir de kendi yaşadıkları eve getirmesi sonucunda mobil porno hayalini kurduğu seksi kadının ÃŒvey annesi gibi sex hikayeleri olduğunu fark eden genç adam seks tecrÃŒbesinin ve ÃŒst sex izle seviye olduğu dışarıdan bakıldığında çok net şekilde porno seyret belli olan ÃŒvey annesini hayal edip 31 çekerek dÌşlerken porno izle odanın oradan geçen mature ÃŒvey oğlunu görÃŒr Odaya hd porno gelip sikini kimin için kaldırdığını soran ÃŒvey annesiyle porno farkında olmadan yakınlaşan genç adam boşalmak mobil porno izle için olgun bir kadının hayallerini kurduğunu söyleyince mature porno izle sikini eline alıp amına sokmadan çıplak şekilde ÃŒzerine çıktı