Astăzi 20 Octombrie 2019, Duminică - Ultima actualizare la ora 18:49
Abonamente

Actualitate 7 Decembrie 2015, ora 08:11

7 decembrie 1917 - Primul guvern al Republicii Democratice Moldovenești

Marime Font

La 7 decembrie 1917, confirmat de Sfatul Ţării din fosta Basarabie ţaristă, se instituie primul guvern al Republicii Democratice Moldoveneşti (Sfatul Directorilor, alcătuit din 9 directorate)

Componenţa era următoarea: P.Erhan - preşedinte al Sfatului Directorilor şi director al agriculturii, V.Cristi - director de interne, N.Bosie-Codreanu - director al comunicaţiilor, Şt.Ciobanu - director al învăţămîntului, T.Ioncu - director al finanţelor, T.Cojocaru - director al războiului, M.Savenco - director al justiţiei, I.Pelivan - director de externe, V.Grinfeld - director al industriei şi comerţului.

Activitatea legislativă a Sfatului Ţării şi autodeterminarea Basarabiei 

Necesitatea creării unui parlament al Basarabiei a fost percepută de basarabeni odată cu prăbuşirea imperiului ţarist şi apariţia primelor formaţiuni democratice în viaţa politică.

Realizarea ideii autodeterminării presupunea şi constituirea unui organ legislativ. Deja în martie 1917, ziarul „Cuvântul moldovenesc” din Chişinău, organul de presă al Partidului Naţional Moldovenesc (preşedinte Vasile Stroescu, printre membrii de frunte aflându-se Paul Gore, Vladimir Herţa, Pan Hallipa şi Onisifor Ghibu), chemă populaţia din ţinut să ceară autonomie naţională. La 9 aprilie 1917 acelaşi ziar a declarat că este necesară o „Dietă provincială” („Sfatul Ţării “) potrivit obiceiurilor vechi şi nevoilor de acum, care să întocmească toate legile privitoare la viaţa internă a Basarabiei. Principalele revendicări stipulate în Programul Partidului Naţional Moldovenesc din aprilie 1917 erau: autonomie pentru Basarabia în domeniile administrative economic, cultural; alegerea puterii supreme în ţinut - Sfatul Ţării; introducerea limbii materne a populaţiei autohtone drept limbă oficială în administraţie şi justiţie , ca limbă de predare în şcoală şi în serviciul religios în biserici; împroprietărirea ţăranilor cu pământ puţin sau lipsiţi de pământ; libertate deplină pentru minorităţile naţionale. Acest program al Partidului Naţional Moldovenesc a găsit un larg ecou în sânul populaţiei. Concomitent cu Partidul Naţional Moldovenesc şi-au desfăşurat activitatea în această direcţie Asociaţia basarabenilor, formată la Petrograd în martie 1917, şi Partidul moldovenesc al socialiştilor revoluţionari, apărut mai târziu. Comitetul militar moldovenesc din Odesa de asemenea a cerut autonomia Basarabiei şi formarea Sfatului Ţării. Această idee a fost susţinută de congresele cooperatorilor, ţăranilor, preoţilor, învăţătorilor şi studenţilor din Basarabia.


Cu şi mai mare insistenţă s-a pronunţat în apărarea intereselor populaţiei moldoveneşti din ţinut şi a luptei pentru autodeterminarea naţională Congresul militarilor moldoveni, care a avut loc la Chişinău între 20 şi 27 octombrie 1917. Congresul militarilor moldoveni a adoptat decizia privind constituirea Sfatului Ţării ca organ legislativ suprem al puterii în ţinut şi a stabilit ca în componenţa lui să intre 120 de delegaţi, urmând ca 70% dintre deputaţi să fie moldoveni, iar restul 30% să fie deputaţi reprezentanţi ai altor naţionalităţi din ţinut. Biroul de organizare ales de către congresul militarilor moldoveni a convocat pentru 21 noiembrie 1917 Sfatul Ţării. Prima şedinţă în plen s-a deschis nîn palatul Sfatului Ţării, pe care era arborat drapelul Basarabiei - tricolorul.

Cei 150 de membri care s-au prezentat (numărul iniţial de 120) au fost delegaţi de către organizaţiile social-politice din Basarabia şi reprezentau toate naţionalităţile din ţinut (105 moldoveni, 13 evrei, 7 ruşi, 3 bulgari, 2 germani, 1 polonez, 1 armean, 1 grec, 2 găgăuzi). Printre delegaţiile organizaţiilor social-politice din ţinut erau reprezentanţi ai sovietelor de deputaţi muncitori, ţărani şi soldaţi.
Mai întâi deputaţii au asistat la serviciul divin oficiat la capela din acest palat de către episcopul Gavriil al Akermanului şi arhimandritul Gurie. Apoi a fost sfinţit primul drapel naţional al regimentului moldovenesc. Preşedinte al Sfatului Ţării a fost ales, cu unanimitate de voturi, Ion Inculeţ.

Structura Sfatului Ţării a reflectat structura naţională, precum şi toată gama de curente politice, profesiuni şi instituţii existente în acest timp, iată de ce Sfatul Ţării ca unica putere de stat exprima interesele întregului popor din Basarabia de atunci. Conducerea centrală administrativă a Basarabiei a fost efectuată de Sfatul Ţării , ca instituţie legislativă, şi de Consiliul Directorilor Generali - instituţie executivă.

După alegerea preşedintelui, chiar de la prima şedinţă, au depus jurământ de credinţă Sfatului Ţării Comisarul General al Basarabiei Vladimir Christi, precum şi comisarii judeţeni. Astfel toţi purtătorii legali ai suveranităţii ruseşti în Basarabia au transferat, în mod legal şi fără nici o ingerinţă de nicăieri şi numai din propria lor voinţă, această suveranitate în mâinile Sfatului Ţării, noul organ legislativ. Acesta a preluat conducerea Basarabiei, dispunând legalmente de soarta ei şi a poporului care l-a ales. Numai această măsură ne mărturiseşte că Sfatul Ţării a fost unicul organ legislativ şi plenipotenţiar în Basarabia şi concomitent ne dovedeşte falsitatea tezelor istoricilor sovietici şi a unora de astăzi, de tipul lui Vasile Stati, cum că în perioada aceasta aici funcţionau organele de stat bolşevice şi că în ţinut a fost instaurată puterea sovietelor la 1 ianuarie 1918.

Primul parlament basarabean, în colaborare cu Consiliul Directorilor Generali, a trebuit să examineze un mare număr de diverse probleme. Unele dintre ele erau dictate de evenimentele cotidiene, altele abordau direct politica internă de reformare şi reorganizare a statului, al treilea grup aborda tematica internaţională, politica externă.

La primele şedinţe ale Sfatului Ţării au fost discutate probleme de ordin organizatoric - desemnarea prezidiului Sfatului Ţării, alegerea secretariatului, formarea comisiilor, imunitatea deputaţilor, regulamentul intern al Sfatului Ţării. La 29 noiembrie 1917 a fost adoptat Proiectul Legii despre administrarea Basarabiei.

Sfatul Ţării, ca organ al puterii din Basarabia a adoptat la 2/15 decembrie 1917, acum 90 de ani, o declaraţie privitoare la constituirea Republicii Populare Moldoveneşti. S-a constituit Guvernul republicii - Consiliul Directorilor Generali.

În Declaraţia Consiliului Suprem al Republicii Moldoveneşti, Sfatul Ţării, către poporul moldovenesc şi către toate popoarele frăţeşti ale Basarabiei din 2 decembrie 1917 se subliniază că „Puterea supremă în Republica Moldovenească este Sfatul Ţării , alcătuit din reprezentanţii tuturor grupărilor organizate ale democraţiei revoluţionare, poporaţii aparte şi organe de administrare locală. Puterea executivă în Republica Populară Moldovenească aparţine Consiliului (Sfatului) Directorilor Generali, răspunzător numai în faţa Sfatului Ţării.”

Guvernul creat a fost recunoscut de către diferite partide şi organizaţii din ţinut, printre care şi de către multe soviete ale deputaţilor de muncitori şi ţărani. Bunăoară, la 6 decembrie 1917 sovietul din Chişinău a felicitat muncitorii şi ţăranii moldoveni cu ocazia creării Republicii Moldoveneşti şi a promis să sprijine Sfatul Ţării.

Misiunea acestui guvern era destul de dificilă, căci la fel ca şi întreaga Rusie, Basarabia se confrunta cu tulburări violente, cu anarhia. Victime ale fărădelegilor au căzut doi fruntaşi ai luptei naţionale basarabene: avocatul Simion Murafa şi inginerul Hodorogea.

Chiar şi în aceste condiţii complicate, Parlamentul şi Consiliul Directorilor Generali au înfăptuit primele reforme democratice în Basarabia, au introdus limba română ca limbă de activitate a organelor de stat, au numit prefecţi şi subprefecţi, la sate au fost aleşi consilieri de comună, au fost desfiinţate zemstvele, etc.

În cadrul şedinţelor Sfatului Ţării au fost discutate şi adoptate decizii corespunzătoare cu privire la crearea Direcţiei poştelor, telegrafelor şi telefoanelor, crearea Băncii Naţionale în baza sucursalei Băncii Imperiale ruse din Chişinău. Toate liniile de cale ferată de pe teritoriul Basarabiei au fost trecute la statul moldovenesc. Concomitent a fost naţionalizată justiţia şi creată Curtea de Casaţie, a fost reorganizată armata, s-a introdus impozitul pe tutun, etc. Discuţiile în Sfatul Ţării de cele mai multe ori erau aprinse şi se încheiau cu amânarea sau trimiterea materialelor analizate în studiul comisiilor sau al fracţiunilor. Dar opera de autodeterminare şi consolidare a noii republici a întâmpinat din capul locului mari dificultăţi, fiindcă „trupele moldoveneşti” erau slab închegate şi puţin pregătite pentru a putea garanta pacea şi buna ordine în ţară.

În şedinţa închisă a Sfatului Ţării din 22-23 decembrie 1917 a fost luată decizia de a se acorda executivului (Consiliului Directorilor Generali) dreptul de a lua decizia necesară. La adresările Consiliului Directorilor Generali, Guvernul României a adoptat decizia privind introducerea armatei în Basarabia. Această decizie a fost aprobată de reprezentanţii Antantei şi de generalul rus Şerbacev, interesaţi în asigurarea ordinii în ţinut. În seara zilei de 13/26 ianuarie 1918 trupele române au intrat în oraşul Chişinău, părăsit în panică de trupele ruseşti. Către începutul lunii martie armata română a instaurat ordinea în ţinut. Aceasta a dat posibilitate Sfatului Ţării să-şi continue activitatea legislativă.

Pe parcursul lunii februarie 1918 Comisia Juridică a Sfatului Ţării a elaborat proiectul Constituţiei Republicii Democratice Moldoveneşti, compus din 10 părţi, incluzând 81 de articole, care a fost publicat la 14 martie 1918 în ziarul România Mare, ce apărea la Chişinău.

La 24 ianuarie (6 februarie) Sfatul Ţării a adoptat cu unanimitate de voturi Declaraţia care proclama Republica Democratică Moldovenească Independentă. Proclamarea independenţei a constituit pasul hotărâtor care a rupt Basarabia de la Rusia şi care ducea la unirea cu România.
Un alt act legislativ important al Sfatului Ţării a fost Declaraţia din 16(29) martie 1918. În această declaraţie se sublinia că proclamarea unirii cu unele sau alte state ţine în exclusivitate de competenţa Parlamentului - Sfatul Ţării. Astfel, într-o procedură democratică a fost modificată prevederea declaraţiei din 24 ianuarie (6 februarie) 1918 privind prerogativele exclusive ale preconizatei Adunări Naţionale (Constituante) basarabene de a lua decizii privind statutul republicii şi al relaţiilor ei cu alte state. Deci, acest drept a fost transferat în mod legal instituţiei legislative existente.

În zilele de 25 şi 26 martie (7 şi 8 aprilie) chestiunea unirii a fost discutată în cadrul fracţiunilor parlamentare. La şedinţa solemnă a Sfatului Ţării din 27 martie (9 aprilie) 1918, în numele blocului moldovenesc, deputaţii Ion Buzdugan şi Vasile Cijevschi au dat citire în limbile română şi rusă Rezoluţiei privind unirea Basarabiei cu România. În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: „ Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”. Declaraţia conţinea 11 condiţii de unire. După discuţii controversate, s-a propus votarea nominală şi deschisă a Declaraţiei. Preşedintele Sfatului Ţării Ion Inculeţ a pus la vot Rezoluţia Blocului Moldovenesc, care a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare: 86 de deputaţi au votat pentru , 3 au votat împotrivă, 36 s-au abţinut, iar 13 au fost absenţi la şedinţă.

Declaraţia de unire reflectă preocuparea românilor basarabeni pentru conservarea libertăţilor democratice dobândite în urma revoluţiei ruse din februarie 1917 şi asigurarea unei certitudini privind consfinţirea acestor drepturi în cadrul României. Sfatul Ţării reorganizat rămânea să activeze în continuare până în aprilie 1920, având misiunea organizării administrative, tranzitorie, până la completa unificare instituţională, administrativă şi legislativă cu ţara.

Programul de activitate a fost discutat şi aprobat de Sfatul Ţării la 18 aprilie 1918. Pentru a explica pe larg programul şi obiectivele guvernului, Consiliul Directorilor a adresat populaţiei „Înştiinţarea Cârmuirii Basarabene pentru popor”, în care, după ce era explicat pe larg modul de funcţionare a mecanismului guvernamental, era adresată o chemare populaţiei ca „fiecare să-şi facă datoria faţă de neam şi în linişte să se puie la muncă”.

O importanţă deosebită pentru punerea în practică a programului a avut-o şedinţa din 4 mai 1918 a Sfatului Ţării, când s-a hotărât înfiinţarea unei Comisii Agrare constituită din 27 de deputaţi, dintre care 18 prezentau ţărănimea românească, 5 - proprietari şi 3 - minorităţile naţionale. Concomitent au fost incluşi în componenţa Sfatului Ţării 5 deputaţi din partea proprietarilor agricoli. La şedinţa Sfatului Ţării din 11 mai 1918 au fost desemnaţi 14 membri în Comisia Constituţională.

După dezbateri multilaterale, la 26 noiembrie 1918 Sfatul Ţării a votat textul legii despre reforma agrară în Basarabia. Legea a fost adoptată definitiv cu modificări la 11 martie 1920.
Integrarea Basarabiei, ca şi a Transilvaniei şi Bucovinei, în cadrul statului naţional român a fost un proces complex, care a cunoscut mai multe etape.
Prima a cuprins anii 1918-1920, când Basarabia a fost condusă de organele politice şi admin istrative proprii, care funcţionau într-o manieră autonomă faţă de organele administraţiei centrale, dar într-o strânsă legătură cu ele. Această etapă cuprinde două subetape situate cronologic între 27 martie - 27 noiembrie 1918 şi 27 noiembrie 1918 - aprilie 1920. Prima subetapă autonomă, nu numai administrativă dar şi politică a Basarabiei, a avut un caracter destul de accentuat. În cea de a doua, atribuţiile organismelor instituţionale din Basarabia au fost reduse la cele administrative, şi acestea destul de mult diminuate.

A doua etapă, situată între 1920-1922, se caracterizează prin transferarea treptată a administraţiei provinciale autorităţilor centrale.
Secretariatele generale (regionale) funcţionau ca organe de unificare. În aşa fel, Sfatul Ţării, îndeplinindu-şi misiunea pentru care fusese creat, s-a autodizolvat, nemaiavând alte sarcini de îndeplinit. De acum toate atribuţiile de guvernare şi legislative erau transmise Guvernului central al Românei la Bucureşti.

O scurtă analiză demonstrează că Sfatul Ţării a desfăşurat o intensă activitate legislativă şi la momentul oportun a fost în stare să hotărască soarta istorică a Republicii Independente Moldoveneşti de Unire cu patria-mamă şi integrarea ei în cadrul statului unitar - România.

Sursa:literaturasiarta.md/istoria.md

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 18:49

LIVE /// ALEGERI 20 octombrie 2019 - PREZENȚA LA VOT ÎN TIMP REAL

LIVE /// ALEGERI 20 octombrie 2019 - PREZENȚA LA VOT ÎN TIMP REAL

 Urmăriți în timp real prezența la vot în cadrul alegerilor locale generale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 14:02

Pasionatii de numerologie fac tot felul de calcule si aduc publicului nenumarate curiozitati legate de data nasterii fiecarui om. Iata ce defecte si ce calitati ai, in functie de ziua in care te-ai nascut. Inainte, trebuie sa faci un calcul simplu. Aduna cifrele din data ta de nastere, astfel...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 13:58

Vrei sa stii cum se prepara un aluat de pizza delicious. Noi am cautat si am gazit secretele unui aluat de pizza ca la pizzeriile celebre. Nu vei mai face niciodata comanda si vei prepara pizza numai in casa. Daca iti place blatul pufos, atunci ti se potriveste acest aluat de pizza. Pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 13:48

Cu siguranta ati avut cosmaruri si, poate, unele dintre ele s-au repetat, in timp. Vrei sa stii cum pot fi interpretate visele? 1. Pici la un examen sau nu poti rezolva o problema Chiar daca anii de scoala au trecut demult, mai poti avea cosmaruri legate de picarea unui examen sau ceva...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 13:40

Răceala, gripa și sinuzita ne vor da bătăi de cap câteva luni înainte, așa că este bine să ne pregătim ,,armele”, naturiste bineînțeles, pentru a nu afecta imunitatea și forțele proprii de luptă ale organismului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 13:35

Moldova se află pe locul al treilea dintre țările spațiului post-sovietic, după numărul de cereri depuse pentru a obține Carte verde și viză în SUA.Și numărul de cereri de plecare în SUA este pur și simplu înfricoșător – 440.863 și familiile lor....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 13:28

Dezbaterile din jurul Brexitului îi împart pe britanici în tabere, pe măsură ce discuţiile dintre susţinători şi oponenţi sunt tot mai înverşunate. Membri ai Parlamentului din ambele aceste tabere sunt acuzaţi că dezbină populaţia cu discursuri inflamatoare....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 11:15

Un studiu nou a arătat că pisicile formează același tip de atașament ca bebelușii și câinii. E o întrebare destul de întâlnită la mine acasă și sunt sigur că și în altele în care trăiesc animale: după ce una dintre pisici face ceva adorabil,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 11:06

Un număr îngrijorător de clinici care fac transplant de păr în Marea Britanie nu sunt înregistrate oficial la Ministerul Sănătății. Am vorbit cu câteva dintre victimele lor. DOUĂ TRANSPLANTURI FĂCUTE LA CLINICI FĂRĂ LICENȚĂ. FOTOGRAFIE DIN ARHIVA LUI ROSHAN...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 20 Octombrie 2019, ora: 10:32

Horoscopul zilei de 20 octombrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 20 octombrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 20...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 10:30

OPINIE /// Culmea alegătorului

OPINIE /// Culmea alegătorului

Foarte curînd vom alege președintele României. Avem libertatea de a vota pe cine vrem noi. Desigur, pe cine vrem dintre cei care vor, adică dintre cei care candidează. Cum altfel? Dar chiar și așa, aceasta este o libertate de cel mai înalt rang. Una dintre acelea care te...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 10:23

Avitaminoza se referă, în general, la carența unei anumite vitamine sau a mai multora. Considerată o boală de nutriție, afecțiunea este rareori întâlnită în cadrul societăților dezvoltate, acolo unde nu lipsesc informațiile despre o alimentație echilibrată, dar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 10:15

Dacă ar fi să găsim calitatea principală a unei genți, aceea ar fi, fără urmă de îndoială, versatilitatea. Adorăm modelele care trec cu brio testul timpului și care se pot potrivi fără probleme la toate stilurile și articolele vestimentare din garderoba noastră. Și,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 10:12

Cel puţin 15 oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 14 au fost răniţi, după ce barajul unei exploatări aurifere din Siberia a cedat. Puhoaiele au inundat barăcile unde se aflau muncitorii. Şase persoane sunt date dispărute în urma incidentului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 10:07

Mii de oameni au protestat în mai multe orașe din Croația față de modul în care autoritățile se ocupă de cazurile de violență sexuală împotriva femeilor. Demonstrațiile, organizate de grupuri care militează pentru drepturile femeilor, au fost determinat de eliberarea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 10:00

Compania australiană de zbor Qantas a încheiat duminică dimineață testul celui mai lung potențial zbor comercial fără oprire din lume, pornind din New York, cu destinația Sydney și având o durată de 20 de ore, relatează site-ul agenției Reuters, citat de MEDIAFAX.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 09:54

Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip, a venit la secția de votare împreună cu soția și nepotul pentru a-și exprima dreptul la vot. Ex-premierul se declară convins că pentru șefia capitalei se va da bătălia și în turul II.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Octombrie 2019, ora: 09:52

Andrei Năstase a votat cu gândul la generațiile viitoare și cu certitudinea că, de această dată, nu vor fi anulate rezultatele scrutinului

Andrei Năstase a votat cu gândul la generațiile viitoare și cu certitudinea că, de această dată, nu vor fi anulate rezultatele scrutinului

Candidatul Blocului ACUM la primăria municipiului Chișinău, Andrei Năstase, și-a exprimat dreptul la vot în această dimineață. El a declarat că a votat cu gândul la Chișinău, la suburbii și la locuitorii Capitalei, precum și pentru un nou început. Andrei Năstase a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 10:23

Lady Gaga a căzut de pe scenă/ VIDEO

Lady Gaga a căzut de pe scenă/ VIDEO

Concert cu peripeții pentru Lady Gaga, care a căzut de pe scenă în Las Vegas. S-a întâmplat la scurt timp după ce artista invitase pe scenă un fan. I-a sărit acestuia în brațe, numai că bărbatul și-a pierdut echilibrul, iar cei doi au căzut.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 10:11

Hillary Clinton critică o candidată democrată, „favorită a ruşilor”

Hillary Clinton critică o candidată democrată, „favorită a ruşilor”

Hillary Clinton a acuzat Moscova că se amestecă din nou în alegerile prezidenţiale americane în favoarea lui Donald Trump, sprijinind candidatura unei democrate în alegerile primare în vederea prezidenţialelor, pe care o numeşte „favorită a ruşilor”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 10:05

Ciocniri violente la Barcelona între protestatari și forțele de ordine/ VIDEO

Ciocniri violente la Barcelona între protestatari și forțele de ordine/ VIDEO

Au izbucnit violențe, vineri seara, la Barcelona, între protestatari și forțele de ordine, după ce sute de mii de oameni au participat la un miting uriaș în Barceelona, la apelul celor care militează pentru separarea de Spania. Pe măsură ce s-a lăsat noaptea,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 09:40

Accident la Hâncești: 2 mașini s-au ciocnit iar un TIR s-a răsturnat

Accident la Hâncești: 2 mașini s-au ciocnit iar un TIR s-a răsturnat

Două mașini au fost implicate într-un accident rutier produs pe traseul Bozieni-Hâncești.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 19 Octombrie 2019, ora: 09:33

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 19 OCTOMBRIE 2019. SĂGETĂTORII REAPRIND PASIUNEA ÎN CUPLU

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 19 OCTOMBRIE 2019. SĂGETĂTORII REAPRIND PASIUNEA ÎN CUPLU

Horoscopul zilei de 19 octombrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 19 octombrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 19...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)