Cultură

A ars ca o lumânare ca să lumineze o epocă

Potrivit Centrului media al AŞM, evenimentul a fost organizat de două instituţii academice – Institutul de Chimie şi Institutul de Filologie – şi a întrunit deopotrivă colegi de condei, de Parlament, savanţi, chimişti, dar şi rude, apropiaţi.

În opinia academicianului Gheorghe Duca, preşedintele AŞM, Ion Vatamanu a rămas o persoană foarte sociabilă, demnă, care şi-a lăsat profund amprenta în calitatea sa trivalentă – de chimist, poet şi politician. „Ion Vatamanu a jucat un rol foarte important în perioada schimbărilor care au avut loc în R. Moldova acum 20 de ani”, a remarcat preşedintele AŞM, subliniind curajul său de a spune cu glas tare lucrurilor pe nume, retorica-i sufletească distinctă, pledoariile sale înflăcărate, atât de la tribuna Parlamentului, cât şi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, fiind marcate de imensa dorinţă de a crea viitorul R. Moldova cu un popor deşteptat, cu demnitate, cu simbolurile sale naţionale, cu limba sa.

Criticul literar, academicianul Mihai Cimpoi şi-a propus să vorbească în comunicarea sa ştiinţifică despre Ion Vatamanu ca mare reformator în poezie. „A fost un om de cultură şi un om al culturii, a opinat Mihai Cimpoi, iar atunci când vorbea, asistai la un spectacol de inteligenţă”.

Pentru poetul academician Nicolae Dabija, Ion Vatamanu avea ceva din munţii Bucovinei, statura parcă era a unui om de la munte, freamătul sufletului lui avea ceva din fagii bătuţi de vânturi, iar ochii – ceva din limpezimea izvoarelor de munte. A fost un om care s-a consumat ca o lumânare ca să lumineze o epocă”, a menţionat el.

În continuare au luat cuvântul primul preşedinte al R. Moldova, Mircea Snegur, colegii de Parlament ai lui Ion Vatamanu – Ion Buga, Ion Mărgineanu, Valeriu Matei şi Ion Dediu, acad. Teodor Furdui, precum şi soţia poetului, Elena Vatamanu. În calitate de chimist, a subliniat dr. hab. Tudor Lupaşcu, directorul Institutului de Chimie, Ion Vatamanu a publicat peste 150 de lucrări ştiinţifice.

La sfârşit, Ninela Caranfil a prezentat un recital din creaţia poetului. Tot aici a fost proiectat documentarul „Dor de Ion Vatamanu”, un film realizat de Leontina Vatamanu, fiica poetului.

Născut în s. Costiceni, jud. Hotin, pe 1 mai, Ion Vatamanu ar fi împlinit 70 de ani. S-a stins subit din viaţă pe 9 august 1993. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *