Astăzi 20 Septembrie 2018, Joi - Ultima actualizare la ora 15:06
Abonamente

Economie 24 August 2017, ora 14:08

A doua rezervă de aur a lumii, adusă acasă. Adevărul despre comoara PIERDUTĂ a Germaniei

Marime Font

Banca centrală a Germaniei a anunțat, miercuri, că a finalizat programul de a repatria o parte din rezerva de aur a țării, în valoare de aproape 31 mld. de dolari, pe care o ținea depozitată la New York și Paris, informează CNN Money.

Germania a început, în 2013, să-și aducă la Frankfurt aurul ținut în străinătate. Ultimele 100 de tone au fost mutate de la Paris la începutul acestui an, a informat banca.

În total, 743 de tone au fost transferate, iar programul de repatriere a fost finalizat cu trei ani mai devreme decât fusese stabilit initial.
Pe lângă o serie de speculații apărute în Germania în ultimii ani, mișcarea a fost făcută și ca urmare a faptului că lumea în care trăim se schimbă cu rapiditate: Germania nu mai este ingrijorată că rezerva sa de aur va ajunge sub control sovietic, cea mai mare temere din timpul Razboiului Rece.
În aceste condiții, Bundesbank nu mai este nevoită să păstreze rezerva de aur la Paris, ca o măsură de protecție, care i-ar fi permis să o transforme rapid într-o monedă internațională la nevoie.



După cel de-Al Doilea Război Mondial, Germania și-a refăcut rezerva de aur de la zero. Pe măsură ce economia țării se întărea, Germaia a transformat în aur dolarii pe care îi câștiga din exporturi. De teama unei invazii sovietice, Germania și-a păstrat rezerva de aur în străinătate, chiar și după ce dolarul a fost decuplat de prețul aurului.

În urma crizei datoriilor din zona euro, o mare parte din populaţia Germaniei şi-a exprimat dorinţa că un procentaj mai mare din rezervă de 3.381 de tone de aur să fie stocată acasă, iar unii au ridicat semne de întrebare cu privire la existenţa acestor rezerve. În replică, Bundesbank a publicat o lista detaliată cu locaţia, numărul de inventar, greutatea şi puritatea fiecărui lingou din rezervă să.

Discuții au existat inclusiv în mediul politic, iar Curtea Federală de Justiție a cerut, în 2012, o inspecție a rezervelor de aur depozitate în străinătate. Bundesbank s-a apărat, susținând că primește rapoarte anuale de la băncile centrale unde aurul este stocat. Banca centrală a asigurat că “integritatea, reputația și siguranța băncilor depozitare este ireproșabilă”.

În anul următor, însă, Budesbank a anunțat că va repatria cea mai mare parte a rezervei de aur. În prezent, doar o jumătate din aurul deținut de Bundesbank este depozitat la Frankfurt, restul fiind în continuare ținut la Londra și New York.

Păstrarea peste hotare a rezervei de aur a Germaniei este o moştenire a sistemului Bretton Woods, înfiinţat la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Pe lângă rezervele stocate în SUA, alte aproximativ 400 de tone de aur din rezervă Germaniei sunt stocate la Bank of England. Londra şi New York-ul sunt principalele centre pentru tranzacţiile cu aur, precum şi două centre valutare globale, iar în situaţii de criză aurul stocat în aceste centre poate fi convertit în lire sterline sau dolari.

Rezerva de aur a Germaniei, evaluata la aproximativ 130 de miliarde de dolari, este a doua din lume ca marime, dupa cea a SUA.
 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 19:33

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md