Ultima oră

A murit Robin Williams. Actorul în vârstă de 63 de ani s-ar fi sinucis

Robin Williams suferea de depresie severă, a declarat agenta actorului, Mara Buxbaum. „Este o pierdere tragică şi neaşteptată”, a adăugat aceasta.

Autorităţile din San Rafael, California, care investighează decesul, indică drept cauză asfixia mecanică. (Comunicatul oficial poate fi citit la finalul articolului.)

„În această dimineaţă, mi-am pierdut soţul şi pe cel mai bun prieten, în timp ce lumea l-a pierdut pe unul dintre cei mai iubiţi artişti, unul dintre cei mai iubiţi oameni”, a declarat soţia lui Robin Williams, Susan Schneider. „Sperăm ca, amintindu-ne de el, să ne concentrăm nu pe moartea sa, ci pe nenumăratele momente de bucurie şi râsul pe care le-a adus milioanelor” de fani, a mai spus aceasta, potrivit The Hollywood Reporter.

Recent, Robin Williams se internase din nou într-un centru de reabilitare, fiind cunoscută dependenţa sa de alcool.

Nominalizat de patru ori la Premiile Oscar, Robin Williams a câştigat statueta pentru rolul secundar din Good Will Hunting, unde interpreta rolul unui psiholog înţelept, dar ursuz. Ultimul său proiect era dedicat televiziunii – serialul The Crazy Ones, realizat timp de numai un sezon.

Pe marele ecran, ultimul său proiect, aflat acum în post-producţie, este Night at the Museum: Secret of the Tomb, care va avea premiera în decembrie.

Robin Williams se căsătorise cu Susan Schneider, cea de-a treia soţie, în 2011. Actorul avea trei copii din mariajele anterioare: Zachary (31 de ani, din căsătoria cu Valerie Velardi), Zelda (25 de ani) şi Cody (22 de ani) – din căsătoria cu Marsha Garces, dădaca primului său fiu. Marsha a fost cea care a depus actele de divorţ, în 2008.

Filmografie

Recompensat de-a lungul întregii cariere şi cu şase Globuri de Aur, două Premii Emmy şi numeroase alte trofee, Robin Williams este cunoscut în primul rând pentru rolurile din Good Will Hunting, The Fisher King, Dead Poets Society, Jumanji, Mrs. Doubtfire, Hook, Good Morning Vietnam sau Lumea lui Garp.
 
Sursa: digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *